Home › Posts tagged simplu › Page 16

simplu

Tragedia lui Marian Cozma

Posted on by — 19 Comments ↓

De imediat două zile nu mai interesează criza, bugetul, petrolul şi gazele din Marea Neagră, declaraţiile belicoase ale lui Năstase, nu mai caută nimeni armele evaporate de la Ciorogârla şi nici sexy Brăileanca nu mai este aşa de sexy, nici Alina Plugaru nu mai este suficient de porno, toată lumea este cu ochii pe cazul asasinării în Ungaria a handbalistului de numai 26 de ani, Marian Cozma.

Un astfel de caz este o pâine bună de mâncat pentru toată presa, dar şi pentru blogosferă. Spiritele s-au încins, circulă jumătăţi de informaţii şi zvonuri. Constat încă o dată lipsa de profesionalism, rea voinţa şi/sau imaturitatea unora. În mod paradoxal sursa multor informaţii este Gazeta Sporturilor transformată ad-hoc dintr-o publicaţie cu specific sportiv într-una de investigaţii. Şi ieri şi astăzi m-am uitat prin presa on-line din Ungaria şi multe din „informaţiile” pe care le-am găsit la noi, nu se regăsesc acolo, mai mult, unele publicaţii se referă ca la zvonuri lansate dintr-o singură sursă: Gazeta Sporturilor şi atrag atenţia asupra pericolului de a inflama spiritele în mod iresponsabil. Şi s-a găsit şi Realitatea TV să preia şi să popularizeze astfel de “informaţii”…

Îmi pare sincer rău pentru viaţa curmată a lui Marian Cozma. Orice viaţă de om risipită prematur este o tragedie.  Este trist şi faptul că se vorbeşte despre sport şi despre sportivi tot mai des legat de întâmplări extra-sportive şi tot mai rar despre performanţele lor. Dar care performanţe? Suntem după cea mai slabă participare la o Olimpiadă, este un an în care iar nu avem nicio echipă de fotbal calificată în „primăvara europeană”, calificarea Naţionalei de fotbal la  Campionatul Mondial din Africa de Sud pare la fel de realistă ca prezumţia de nevinovăţie a lui Adrian Năstase…

Nu vreau să fiu prost interpretat, dar totuşi nu înţeleg ce căuta un sportiv profesionist la cinic dimineaţa într-o cârciumă? Oare de ce Nadia sau Hagi nu-şi pierdeau nopţile şi făceau performanţă? De ce acum sportivii devin uşor vedete peste noapte, dar nu, nu pe teren, nu în sala de sport ci…în noapte? Cum nici să nu te poţi duce noapte într-o discotecă de frica borfaşilor nu este normal.
Dar vina o au bozgorii, ţiganii, vecinu’ de la patru, guvernul, internetul, diavolul din paşapoartele biometrice şi hard discul crăpat de la compania de telefonie mobilă pe care s-au stocat convorbirile înregistrate între Tanţa din Ferentari şi Lucica de la Obor.

Nici acum nu ştim cine a ucis cu sânge rece două persoane în jaful armat de la Braşov, în schimb în cazul lui Cozma deja trei suspecţi se află-n arest şi este căutat şi un al patrulea. Dar nici asta, nici altceva nu-l mai aduce pe Marian Cozma înapoi.

Sursă imagini INDEX – Barakonyi Szabolcs

cozma_05cozma_02cozma_04cozma_03

(e-)job de criză

Posted on by — 4 Comments ↓

Uşor-uşor devin alergic la auzul cuvântului „criză”.

Ce mă enervează cel mai mult este faptul că doar se vorbeşte despre acest fapt, măsuri ioc. La cum funcţionează toate la noi, criza era inevitabilă: pseudo-creşterea economică datorată creditărilor masive (şi de multe ori fără acoperire), mai devreme sau mai târziu tot ne exploda în faţă. Fără producţie şi cu importuri masive, colapsul era uşor de prevăzut.
Bun, nu de analize economice-mi arde mie acum, ideea este alta: avem o criză, ce facem cu ea?
Românul este întreprinzător, scoate bani şi din piatră seacă, de ce n-ar scoate şi din…criză?
Un exemplu simpatic am găsit pe e-jobs.
O agenţie de publicitate caută grafician.

CANDIDATUL IDEAL:
PERSOANA CORECTA, CARE SA PUNA ACCENT PE CAPACITATEA SA DE A ADUCE BENEFICII ANGAJATORULUI SI DUPA CE VA DEMONSTRA ACEST LUCRU SA PUNA PRETENTII, DE ORICE NATURA.
DISPONIBILITATE IMEDIATA.

RESPONSABILITATI / BENEFICII:
CONCEPTIE GRAFICA/MACHETARE BROSURI, PLIANTE, DIPLOME, REVISTE, BANNERE, STANDURI PUBLICITARE, CUNOSTINTE AVANSATE CORELDRAW, PHOTOSHOP, ADOBE ACROBAT, PREGATIREA MATERIALELOR PENTRU TRIMITEREA IN TIPOGRAFIE.

DESCRIEREA COMPANIEI SAU A JOBULUI:
AGENTIE DE PUBLICITATE

ANUNTUL CONTINE UN INTERVIU ONLINE CU 3 INTREBARI:

VREI UN JOB BINE PLATIT, PE TERMEN SCURT?
DACA RASPUNSUL E DA, ATUNCI NU APLICA PENTRU ACEST JOB.

VREI UN JOB PLATIT DECENT PE TERMEN NELIMITAT CARE SA-TI GARANTEZE UN SALARIU CHIAR SI PE TIMP DE CRIZA?

DACA RASPUNSUL ESTE DA, ATUNCI TE RUGAM SA APLICI CV-UL TAU PENTRU ACEST JOB.

UN SALARIU DE 500 EURO CREZI CA E (REPET) UN SALARIU DECENT?

e-job de criză

Abordarea psihologică a subiectului este genială! Hahahaha! 🙂 Băi, e criză! Repet, e criză, ai înţeles? Nu-ţi dau prea mulţi bani, da’ ăştia puţin dacă te rupi în patru muncind ţi-i dau sigur, e criză, mă înţelegi? Să repet încă o dată? 🙂

Treaba-i simplă. Dacă tot e criză, ne menţinem profitul sau cu puţin noroc chiar îl creştem, pe seama angajaţilor. De lucru este, treaba merge, oamenii-s speriaţi şi de criză, dar mai ales să nu-şi piardă slujba, de ce să nu profităm?

Mi-am amintit un banc auzit acum câteva zile:
Doi directori de firme vorbesc.
– Băi, cum îţi merge cu criza asta?
– Nasol, nasol! Nu mi-am mai plătit angajaţii de două luni…
– Da? Păi nici eu! Şi mai vin oamenii la muncă?
– Da, vin…
– Şi ai mei…
– Băi, ce-ar fi să le cerem taxă de intrare-n clădire?

Şi mi-am mai amintit o vorbă de duh pe care am auzit-o de la mulţi patroni: „Băi, stau zece la uşă să-ţi ia slujba!”

Mda… avem o criză, da’ avem mult mai multe probleme. Multe de management, dar şi mai multe de MENTALITATE.

ciunga

Posted on by — 26 Comments ↓

Mestecăm ciunga şi înghiţim în sec. De câte ori cineva deschide gura, primeşte o ciungă. Nu ţine de foame, dar mesteci la ea pe-ndelete şi te ţine ocupat. Faci balonaşe… „Acelaşi gust, fără zahăr”?

Nici gândul că Statul Român ar putea repeta figura frumoasă Petrom – O.M.V. şi-n variantă maritimă nu mi s-a uscat în colţul creierului şi a şi răsărit scandalul Sterling.

„Contractul iniţial de concesiune al perimetrelor Pelican şi Midia a fost atribuit, în 1992, în timpul Guvernării Stolojan, firmei Enterprise Oil, care a devenit, astfel, prima companie străină care fora în zona maritimă a Româ­niei. În 1997, Enterprise Oil a renunţat la concesiune, în urma acutizării diferendelor dintre România şi Ucraina refe­ritor la delimitarea platformei marine. În 2006 Sterling a deve­nit unic concesionar, prin achiziţia a 80% din drepturile asu­pra perimetrelor Pelican şi Midia de la partenerul său, Talisman Energy. Prin Hotărârea de Guvern 1446 din 12 noiembrie 2008 s-a aprobat al XI-lea act adiţional, de 42 de pagini, la Contractul de exploatare şi împărţire a producţiei pen­tru perimetrele Pelican şi Midia.” (sursa Gândul)

Desecretizarea actului adiţional conform actualelor condiţii impuse de lege nu se poate face fără acordul firmei/companiei implicate. Puţin probabil că Sterling Resources îşi va da acordul. Cât pierdem de fapt este tot atât de dificil de calculat. Am însă aşa o presimţire că gazul din platforma marină care o să ne revină nu ne ajunge nici să fierbem un ibric de cafea iar petrolul nici să alimentăm o…bicicletă.

România – Ucraina 1–0? În toţi anii aceştia lupta s-a dat pentru insula Şerpilor, teritoriu acordat conform deciziei de la Haga, Ucrainei. Dacă la acest fapt adăugăm şi contractul de concesionare a platformei marine, rezultatul final este România – Ucraina 0-2. Golul doi fiind un frumos autogol dat prin minutul 92. Nu este deloc dificil să construim o întreagă teorie conspiratistă în jurul „poveştii” în care interese străine şi „obscure” ne-au tras-o din nou, dar tare mă tem că încă o dată ne-am făcut-o cu mâna noastră.

Aceeaşi „băieţi deştepţi” care nu se satură niciodată. Nouă ne rămân resturile şi mestecatul de ciungă. Ei se îngraşă, noi ne înfigem tot mai adânc în pământ…

wringley

Tot iz de ciungă are şi povestea urmăririi penale a domnului Adrian Năstase. Mătuşa Tamara poate să-şi vadă liniştită de investiţii imobiliare şi-n următorii ani: una din proprietăţile ciungii este că se întinde. În acest caz la nesfârşit.

Dacă în ceea ce priveşte bugetarii de rând nu vor fi creşteri salariale şi s-au mai tăiat şi o serie de sporuri, lucrurile stau diferit în Parlament. Bugetul Camerei Deputaţilor a crescut cu 22% faţă de anul 2008. În semn de austeritate s-a renunţat la studioul de televiziune al Camerei şi la sera Palatului Parlamentului… La cât rahat mănâncă unii, este clar că folosesc o ciungă inodoră cu gust de usturoi!

normalitatea. un vis urât?

Posted on by — 10 Comments ↓

În fiecare an de sărbători aud îndemnul „să fim mai buni”. Nu ştiu cu ce şi de ce ar trebui să fiu mai bun în decembrie ca-n aprilie? Trece Crăciunul, trec sărbătorile şi de fiecare dată se alege praful de promisiunile solemne, la fel cum nu rămâne nimic nici din promisiunile electorale ale politicienilor după alegeri. Nici ei nu sunt mai buni sau nici noi nu suntem mai buni decât ei şi – dureros – este firesc să fie aşa.
„În ce ţară trăim?” – este întrebarea pe care am tot auzit-o din toate direcţiile zilele acestea. Se fură armament dintr-un depozit al armatei la Ciorogărla, se desfăşoară un jaf armat extrem de violent în centrul Braşovului cu răniţi şi morţi, o tonă de cocaină confiscată la intrarea în ţară în portul Agigea, un om este bătut în metroul din Bucureşti fiindcă-i sună telefonul cu imnul unei echipe de fotbal din provincie, peste 350.000 de oameni sunt condamnaţi deja la şomaj şi creşte vertiginos numărul rău platnicilor la bănci, avem profesoare şi eleve porno şi copii care se fugăresc cu bâte şi săbii în incinta şcolilor, oamenii mor pe tărgile uitată-n holurile spitalelor, iar în ceea ce priveşte Guvernul…mai bine nu zic nimic. Şi cu toate acestea ne încăpăţânăm să susţinem că suntem buni, că ne pasă, că suntem harnici şi pioşi. Că suntem mândri.
Noul stadion „Lia Manoliu” ne costă peste 135 de milioane de Euro, vine Madonna şi Moby, printre gropile din străzile Bucureştiului poţi zării cele mai scumpe şi bengoase maşini, cluburile de fiţe sunt arhipline, avem staruri şi vedete peste tot, sexy Brăilence şi Magde Ciumac, avem Elvişi, zâne şi surprize,  personalităţi şi personaje, silicoane şi termopane, miliardari de carton, reclame luminoase şi avem paşapoarte biometrice, putem pleca încotro vedem cu ochii, se găseşte cineva să spargă asfaltul, să otrăvească fântânile şi să stingă lumina.
Privesc oraşul şi văd trei lucruri: farmacii, cazinouri şi bănci. Suntem bolnavi, viciaţi şi…cu conturi în bănci? Fast-fooduri, cârciumi şi amaneturi  la tot pasul. Şi biserici. Oh da, Allah e mare!
Trăim în ţara care este creată după chipul şi asemănarea noastră.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=-0xoJB5wWBo&feature=related]

Nu pot să-mi imaginez o lume nebună fără nebuni. Aştept încă dimineaţa în care să mă trezesc nebun şi să descopăr o lume normală în jurul meu. Dar asta depinde de fiecare din noi. Visez urât?

Plouă. Aştept primăvara.

31012009_0131012009_0231012009_0631012009_04

foc fără fum?

Posted on by — 17 Comments ↓

Ador sexul. Nu contează cum îi spunem, sofismele lingvistice n-au nicio relevanţă, că facem dragoste, ne-o tragem, facem sex, ne cordim, o ardem, ne frecăm, sau doamne fereşte, ne f*tem direct, important este ca faptul să se petreacă, să se consume acest desfrâu energetic şi chimic, să se întâmple lucrurile conform celor mai normale necesităţi, cât mai des, cât mai mult, în beneficiul ambelor părţi. Îmi place să savurez coniacul de dinainte şi ţigara de după. Iubesc sexul şi am şi scuza să beau ceva înainte şi să fumez după.

Eram într-un băruleţ cochet din centrul Braşovului cu ceva ani în urmă, singur la o masă şi cu două mese mai încolo era o fată tot singură. După două-trei pahare de coniac mi-am luat inima-n dinţi şi ţigara-n colţul gurii şi am abordat-o abrupt: n-ai vrea să fumezi cu mine ţigara de după? Fata s-a uitat puţin nedumirită la mine, apoi a început să râdă şi am consumat o seară agreabilă împreună. Ei, dar nu viaţa mea amoroasă este subiectul zilei!

foc fără fum?

„Avem în vedere devansarea termenului de majorare a accizelor la tutun şi alcool”, a declarat ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea.

Eu la sex nu renunţ! Ha ha ha! 🙂

Pe scurt, Guvernul susţine că din majorarea preţului ţigărilor cu circa 50% îşi va acoperii găurile din buget. Treabă perversă, zic eu, harababură mare. Fumătorii – teoretic – sunt discriminaţi, dar pe spinarea lor vrea guvernul să o scoată la capăt. Abia acum înţeleg şi treaba cu barurile şi restaurantele. Dacă până anul trecut exista în fiecare local măcar un colţ pentru nefumători, conform noii legi, acel colţ a dispărut, pe majoritatea spaţiilor de pierzanie scrie frumos pe uşa de la intrare: „în acest local se fumează”. Sunt fumător, dar oarecum înţeleg frustrarea nefumătorilor. Chiar dacă ei niciodată n-au dat dovadă de toleranţă şi înţelegere faţă de un amărât vicios ca mine.

Dar să revin la Guvern. Cumva ne-a intrat în sânge – ca nicotina şi alcoolul – să considerăm Guvernanţii o adunătură de proşti. Acum, la cinci dimineaţa, după un strop de coniac în cafeaua inevitabilă şi cele trei-patru ţigări fumate, m-am dumirit că treaba nu stă chiar aşa. Prima mişcare a fost asta cu fumatul la liber în toate cârciumile, a doua vine acum cu creşterea accizelor. Dar treaba este mult mai profundă! Vă mai amintiţi de scandalurile „Ţigareta” 1,2 şi câte au mai fost? În mai toate pieţele din Bucureşti se vând mii de pachete de ţigări netimbrate. Afacerea este-n floare, un pachet de ţigări costă între 2,50 şi 3,50 lei, în condiţiile în care ţigările timbrate au toate preţul peste 5 lei. Ţigările netimbrate se vând pe faţă. La chioşc, la tarabă, pe trotuar din plasele de rafie, sub ochii vigilenţi ai oamenilor legii. Păi ce, ei nu fumează?

Legat de criză nu o dată s-au făcut referiri la marele crack financiar din 1930. Acum mi-am amintit şi de Prohibiţia din anii 20, premergătoare crack-ului. Că la noi lucrurile se fac cam pe dos tot timpul, nu mă miră. Problema cu prohibiţia este că n-a dat niciodată rezultate. Prohibiţia fiscală conduce inevitabil la evaziune. Cred că „băieţii deştepţi” stau cu baxurile pregătite şi-şi freacă mâinile satisfăcuţi.

Prostituţia şi pornografia sunt şi ele ilegale. Cu toate acestea azi-mâine cred că nu mai este colţ de stradă, scară de bloc, fără un „salon de masaj” sau un „serviciu de escorte”. La toate chioşcurile şi tarabele unde se vinde presă, este plin de reviste pentru adulţi şi cd-uri, dvd-uri cu cele mai noi şi cele mai fierbinţi producţii autohtone. Starurile şi starletele pornografiei tronează pe toate coperţile ziarelor, defilează pe toate posturile de televiziune. Cum este posibil? „Băieţii deştepţi” ştiu răspunsul.

Safe sex şi fum fără timbru.

Un tramvai numit Marleen

Posted on by — 20 Comments ↓

Între două rafale de vânt câţiva stropi de ploaie obosiţi îşi şterg obrazul de geamul murdar al tramvaiului. Lumină chioară, lume pestriţă, feţe obosite într-o seară zgribulită şi împroşcată cu noroi. Caut cu disperare să-mi fixez privirea pe ceva, pe altceva. N-am noroc, în seara asta nu văd nici o fesă bombată, nici o aluniţă deocheată sau măcar un toc de cizmă mai ascuţit. Mă pierd în gol, mă scufund în incertitudinea gândurilor neliniştite, în tulburiul necunoscutului şi în ceaţa ce şi-a lăsat parfumul peste mine. Sunt aici, dar nu şi prezent. Timpul parcă se aruncă în faţa roţilor de oţel şi în confuzia creată nu mai există nici trecut, nici viitor. Prezentul plumburiu mă ameţeşte. Ne amăgeşte?
Cu o staţie-două mai încolo urcă un băieţaş brunet cu un acordeon agăţat de el, priveşte-n jur neîncrezător şi îşi începe recitalul. „Minunat!” – mă gândesc şi mă dojenesc că mi-am lăsat mp3 playerul acasă. Prestaţia nu este tocmai jalnică chiar dacă muzica ţipă puţin prea tare în vagonul transformat ad-hoc într-o cutie de rezonanţă. Băiatul ajunge lângă un grup de trei cetăţeni, uşor mototoliţi de ceva alcool şi cu aer şi aere de şoareci de birou, funcţionari de bancă sau agenţi imobiliari, băieţi cu pantaloni călcaţi mai la dungă, cu cămaşa mai curată la guler, cu portofelul mai subţire, dar cu Master plastic în el. Ştiţi voi! Cu toate că mă străduiesc să nu-i aud, frânturi din discuţia lor mă zgârie pe urechi, vorbesc tare, cu superioritate despre muzică şi rezonanţă, teoretizează sunetul şi ce este în substratul sunetului. Îmi amintesc de un alt timp, un alt oraş şi o altă situaţie în care cu un prieten tot după prea multe beri, prăbuşiţi sub norii de fum, am ajuns de la o discuţie despre Jazz la fizică şi de la artă la matematică, tot o artă, dar… În fine!
Acordeonistul a ajuns în dreptul grupului de băieţi şi unul din ei i-a întins o hârtie de un leu. Altul, cu strălucire dubioasă-n privire, s-a întors spre trubadurul ambulant şi l-a întrebat: „da’ pe aia, Lili Marleen, o ştii?”

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=GtPBv0KEQNc]

Băiatul a interpretat „ceva” cu iz de Dietrich, cu parfum de mahala şi aromă de odinioară. Trecem prin dreptul blocurilor colorate ţipător, acum înăbuşite-n beznă, încremenite şi ele parcă dintr-un alt timp şi uitate de izbelişte odată la patru ani… Gaşca îşi continuă discuţia, omul cu comanda strâmbă din nas nemulţumit, dar îi întinde băiatului o bancnotă de cinci lei, altul încă una de un leu. Vreau să mă scobesc şi eu de portofel, să scot ceva mărunţiş, moment în care observ un alt tip solid care urmăreşte toată faza zâmbitor, sprijinit de-o bară cu doi-trei metri mai încolo: giacă de piele neagră, blugi suspect de curaţi, pantofi strălucitori şi o burtă supradimensionată. Băiatul cu acordeonul trece prin faţa mea, miroase a canal şi fum, are degete lungi şi negre, pare şi mai subţire cu acordeonul vechi şi mare atârnat pe piept. Ajuns ceva mai în colo la un alt grup de călători se opreşte din mers şi ridică tonul la cântat. Umflatul cu geaca de piele se pune şi el în mişcare, se înfige-n capătul tramvaiului şi nu-şi ia ochii de pe băiat.  Îmi cade fisa, el e tartorul.
Se termină rondul muzical, băiatul ajunge la şefu’ din spatele vagonului şi-i dă toată încasările. Poate totuşi se va alege şi el cu o franzelă şi două felii de parizer… Poate.
Şi realizez că indiferent ce pantofi purtăm, nu contează câţi giga are iPodul atârnat de gât, nici ce etichetă are geaca de pe noi sau câte carduri avem în buzunar, toţi avem un pufos vigilent, un pretins înger păzitor, un ochi care ne urmăreşte şi ne…taxează. Sună aiurea,  ştiu, dar gândul acesta s-a înfipt ca un ac otrăvit în subconştientul meu, m-a trezit din amorţeală şi m-a făcut să zic: „băgami-aş p****la!”
Uite, uneori nici eu n-am nimic de spus şi nu-mi iese nimic inteligent pe gură… Şi-am promis să nu mai înjur!

vând tot!

Posted on by — 6 Comments ↓

M-am gândit şi deh, cu criza asta m-am crizat şi “io”, n-am încotro, vând tot.

Vând o pereche ciorapi, bleu închişi, abia purtaţi două zile, parfum autentic, remaiaţi o singură dată. Preţ promoţional! Vând ceas de mână, Pobeda de pe vremea lu’ bunicul, stricat, dar şic. Made In URSS, nu chinezării din acestea ieftine! Vând cheie la boxa de la subsol a vecinului de la patru. Am găsit-o în zăpadă astă iarnă, este uşor ruginită, dar este încă funcţională. Vecinul de la patru e prea bătrân să mai coboare la boxă, când o să mai coboare vreodată undeva, o să coboare mai jos şi definitiv.

În boxă am găsit şi albumul „Omagiu”, da, acela pentru Nicolae Ceauşescu, văd că-s mulţi care-i duc dorul, vând şi ditamai cărţulia, poate iau mai mult pe ea aşa decât la centrul de reciclat hârtia. Vând şi cardurile de credit, cumpărătorul să-mi achite datoriile… Vând bocancii găuriţi în talpă, dacă nu ninge sau plouă, chiar ţin de cald. Vând pijamalele, deobicei adorm ca porcul îmbrăcat pe canapea, sunt noi nouţi! Vând periuţa de dinţi…că nu prea mai am obiectul muncii.

Vând o mănuşă, mâna stângă, are o singură gaură arsă cu ţigara, perechea de la mâna dreaptă am pierdut-o în tramvaiul 32. Nu, nu ofer recompensă! Se poate sta cu o mâna dreaptă-n buzunar şi cu cea stângă agăţat de bară. Dau tot! Şi buzunaru’ gol… şi – la o adică – şi bara! 😆

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=LSnXjE66tvQ]

Mă dau… Poate şi la schimb, da’ asta rămâne de negociat. În paricular. Ieri prin căutare m-a găsit cineva care tastase-n Google: „caut gigolo de calitate”. Aici sunt! Şi da, m-am răzgândit, nu mai vrea doar part-time , accept şi angajament full-time.

Mi-a mai rămas sufletul, dar nu-l vrea nimeni…

cafea cu sex

Posted on by — 14 Comments ↓

Ziua bună începe de dimineaţa cu o cafea. “Cafea cu dragoste” spune reclama, da’ eu cum sunt mereu mai cu moţ – să nu zic pe invers că se interpretează aiurea – mi-am tras o cafea cu sex de dimineaţă… să-mi meargă bine şi să vă meargă bine!

Presa pute iar a lipsă de subiecte aşa că m-am refugiat în blogosferă. La prima cană de cafea am râs puţin citind răutăţi la adresa femeilor pe pitzipoanca.org . Citez câteva: „Disponibilitatea spre sex. Se ştie că femeile vor să se f*tă fără să se înţeleagă că vor să se f*tă. Vor să se f*tă accidental. Dacă îi pui bomboana în braţe, ţi-o suge. Da să nu pară că a cerut-o ea.” Despre tocuri: „Ele spun că sunt ca să pară mai înalte, picioarele mai lungi şi să încordeze muşchii fesieri. Nu. S-au suit pe chestiile ălea instabile ca să sugereze că nu se pot mişca. Ideea exprimată este următoarea: “Dacă ar fi să mă alergi cu p*la în mână, n-aş putea să mă mişc prea repede, dacă înţelegeţi aluzia mea fină”. Fustele nu au nicio utilitate practică: „Nu te feresc de frig sau săbii şi nici nu oferă o mobilitate prea ridicată. Dar sunt uşor de dat jos.” Cerceii: „Cerceii bălăbăne la urechi ca să distragă atenţia de la faţă.” Poşeta este „o extensie a vaginului.” Sutienul: „E greu şi pentru ele să îl dea jos. Şi asta le mulţumeşte.” Am şi eu povestea mea cu sutienul şi dacă mă gândesc bine ştiu una şi cu poşeta, dar sunt de povestit la ceas târziu…hahaha.

Un blog tare am citit la Şi blondele gândesc . Noua (a)moralitate şi relaţionarea post-modernistă este subiectul, am citit, mi-a plăcut. Spicuiesc niţel că am observat că pun link-urile cam degeaba, nu prea vă omorâţi cu datu’ click-urilor: „Pe vremuri, băieţii trimiteau fetelor pe care le plăceau scrisori de dragoste. Azi, puştii le ard gagicuţelor DVD-uri cu empetreiuri. (…)Mai demult, tinerii făceau curte şi mergeau la peţit. Azi, ei merg la agăţat şi fac mofturi că nu vor cu prezervativ. (…) Suntem extrem de moderni, voiam să zic. Şi, am demonstrat că am evoluat (avem nero-express), ne-am redefinit prejudecăţile (fata face primul pas) şi ne-am aliniat la trend (ca-n telenovele, unde cel mai jalnic mod în care piţipoanca vrea să-l fure pe Făt-Frumos e să-i producă un prunc, care iese voinic şi deştept în ciuda tuturor alcoolemiilor ilegale ale tatălui turmentat). (…) Vreau să-ţi pot cere numărul de telefon fără să mă bănuieşti că-ţi stric casa. Sau să ţi-l ofer pe al meu, fără să mă gândesc că te gândeşti că poate mă gândesc eu la ceva neortodox. (…) Nu mai vreau să fiu nici fată, nici băiat. Pentru că sunt mai mult decât sexul meu din buletin.” De acord. Da’ totuşi, nu ne-o tragem? Hahahaha!

Trec să văd şi ce fac băieţii (?) şi citesc despre Mihai Trăistariu pe blogul lui Simona Tache . Omul a băgat 50.000 de euro şi şi-a tras un studio, genial numit: „MIHAI STUDIO”. Mihai este nemulţumit de piesele care i se compun şi s-a hotărât să ia el totul în mână. Şi o să o şi ia. Pentru asta „şi-a procurat cursuri şi cărţi din străinătate şi se pune pe treabă!” Vrea să-l întreacă pe Moga, cică. Bun aşa, e bine să şti ce vrei! Din experienţa mea de peste opt ani în aria digitală a muzicii şi în general a ceea ce înseamnă tehnică şi computere, plus cu cei 20 de ani de cântat cu tot felul de trupe, am înţeles că sculele sunt bune, dar fără omul cu idei, cunoştinţe şi inspiraţie în spatele lor, totul este-n van. Degeaba îmi daţi o cheie franceză, nu ştiu să schimb nici măcar garnitura de la robinetul de la chiuveta din bucătărie…şi e din aceea nouă, pe rulmenţi, fără garnitură…

Tudor Chirilă scrie tot mai bine. Astăzi despre cum este traficul în oraşu’ lu’ Bucur, dar mai ales ce bengoşi suntem noi, urmaşii ciobanului…: „Plouă. Traficul este oribil. Nimeni nu mai încape. Mitocănia musteşte. E verde-n morţii mă-tii nu te uiţi? Mânca-mi-ai pulaaa de prooosst!!! Făăă, târfă, muiieeee tu nu vezi că ai cedeazăăă fă proasto!!!! Ia uite-l şi p’ăsta mânca-ţi-aş!!! Tataieeee du-te acasă să mori că n-avem loc de tine!!!” Exact. Ăştia suntem…f*tui!

Cred că-s masochist, m-am născut în România, m-am mutat la Bucureşti şi intru din când în când pe la ciudatu’, pardon!  Ciutacu să-i citesc frustrările constante. Tipul nu este niciodată mulţumit de nimic şi tot timpul se agită şi se revoltă. Din scurta incursiune am înţeles că l-a enervat presa. Păi el nu tot presă face? El nu este tot o rotiţă în maşinăria asta şi nu ne poluează cu acelaşi gen de subiecte şi cu acelaşi ton de…n.f.??!  Chiar nu se găseşte nicio fată sufletistă să-i facă un sex oral cumsecade să se mai relaxeze şi băiatul acesta? Sau mie…să mă relaxez „io”….

Aaaaa…..era să uit, m-am chinuit ceva, dar noaptea trecută în final am reuşit să-mi încarc şase piese pe MySpace că tot v-am aburit cu ce şi cum am cântat şi ce mai intenţionez să fac(k)…  Este o piesă nouă al proiectului meu actual Rope Of Hope (Bang Your Head), două piese din era Nation’s Slum (Burn şi XXX), două piese făcute-n 2005 pentru două proiecte diferite (Veşti Proaste – doare doar când respir, respectiv Re/Boot – nimeni nu e nimeni) şi în final un clasic compus în 1988 sau 1989 al primei mele formaţii, Pansament, piesa Punk Ain’t Dead… Ştiu, n-am să-l concurez nici pe Trăistariu, nici pe Moga…Hahaha! Nu vreau nici la Eurovision să mă fac de cacao după aşa o cafea, trag tot la casă, la Braşov aşa că merg pe mâna lui Flavius şi strig şi eu: “Hai Dalma!”

hore anti-criză şi calmante

Posted on by — 13 Comments ↓

Cred că nu întâmplător Cabinetul Boc a „scăpat” spre presă aşa zisul „program anti-criză” într-o zi de vineri, în umbra week-end-ului şi la adăpostul manifestărilor populiste prilejuite de sărbătorirea Unirii. Presa şi blogosfera s-a umplut evident cu discuţii pe marginea programului, dar cetăţeanul obişnuit şi-a văzut de treburile lui.  Pentru cei care nu au citit încă măsurile propuse de Guvern, pot descărca documentul în format pdf de aici sau de pe pagina electronică a ziarului Cotidianul . Am citit cele 17 pagini ale documentului, dar recunosc, nu mă pricep la economie, las analizele serioase pe seama specialiştilor. Ce am văzut au fost găurile. Sunt multe-multe găuri prin care se scurg mulţi-mulţi bani. Dacă la ieşiri sumele apar exacte, la încasări am găsit un şir de „o să facem, o să dregem” şi formulări genul „găsirea unor soluţii”, expresie care pe mine, simplu contribuabil, mă sperie. Spre CEC Bank şi Eximbanc se duc 1,07 miliarde lei (minus 0,19% din PIB), Administraţia Publică a acumulat datorii semnificative, achitarea lor înghite 8,04 miliarde lei (1,39% din PIB), neimpozitarea profitului reinvestit mai aduce o pierdere la buget de circa 3,44 miliarde lei (0,59% din PIB) şi reglementarea plăţii TVA la încasarea facturii aduce pierderi de 0,9 miliarde de lei. Măsurile sociale ne costă încă peste 7 miliarde de lei şi sume mari se duc şi spre susţinerea diverselor sectoare economice. O altă soluţie la capitolul măsuri sociale: „În sectorul bugetar, ajustarea salariilor în anul 2009 se va face ţinând cont numai de creşterea prognozată a preţurilor de consum.” Din foarte puţina economie pe care o cunosc, ştiam că orice creştere salarială este o măsură producătoare de inflaţie şi ideea că vor creşte doar „în zona salariilor mici” este cel puţin utopică. Din experienţa de până acum orice creştere salarială într-un sector sau la o anumită categorie de salariaţi a provocat reacţii în lanţ în toate celelalte sectoare şi a condus la tensiuni sociale.
Mă opresc aici, cum spuneam, nu sunt specialist în economie şi finanţe, cu toate acestea, documentul Guvernului pare unul subţirel. Poate şi din acest motiv a fost lansat spre discuţia publică. Eu n-am nicio soluţie deşteaptă şi nici nu ştiu cine are. Guvernul acesta nu cred. Cum nici celelalte dinainte acestuia n-au avut şi tare mă tem că nici cele ce vor urma nu o să aibă.
În schimb i-am văzut dansând în hora populară, cei drept, cu excepţia doamnei Udrea, cam crispaţi. Pe undeva este firesc, blonda a obţinut două miliarde printr-un proiect al ministerului privitor la tichetele de vacanţă, nu e problema ei cine şi cu ce bani astupă (şi) gaura ei…

Au trecut doar câteva zile de când am (re) amintit de Erika şi de faptul că sistemul sanitar este defect ca toate celelalte sisteme. La sfârşitul săptămânii s-a confirmat că sistemul defectuos generează şi efecte secundare dezastruoase. Se întâmplă o tragedie la Slatina, alta la Galaţi, mor pacienţii pe holurile spitalelor plimbaţi dintr-o secţie la alta sau dintr-un spital în altul, mor abandonaţi cu targa la colţ de stradă sau pur şi simplu salvările nu ajung fiindcă ba sunt blocate în trafic, ba n-au benzină, medicul sau şoferul este în concediu… Cu asemenea ocazii – o adevărată fiesta pentru presă – se discută despre fapte sau despre sistem, dar se pierde din vedere factorul uman. De ce un medic ia şpagă? Fiindcă după ani de învăţat ajunge să lucreze pe un salariu ridicol de mic în condiţii de foarte multe ori mizere şi inadecvate unei asistenţe medicale „normale”, civilizate. Lipsa de fonduri şi reforma doar la nivel afirmativ o să genereze în continuare tragedii iar vinovaţi vor fi găsiţi în continuare oamenii captivi al acestui sistem defectuos şi niciodată cei care generează şi menţin sistemul în asemenea stare. Nu caut nici scuze, nici nu vreau să dezvinovăţesc oamenii, doar cred că răul nu poate fi îndreptat atâta timp cât rădăcinile lui nu sunt exterminate. Oriunde în lume în urma unor astfel de scandaluri demisiona Ministrul de resort sau tot Guvernul în… b(l)oc. Nu la noi, la noi niciodată.

Mă amuză starea blogosferei. Dacă în toată lumea civilizată s-a dezvoltat aşa numitul „citizen journalism”, în care jurnalistul amator sau ad-hoc prezintă ştiri şi uneori devine generator de ştiri pentru mass-media tradiţională, la noi bloggerul este predominant un simplu sau un „inteligent” comentator de ştiri absorbite din fluxul convenţional. Blogurile seamănă uneori izbitor cu talk-show-urile de la televizor. Dacă am „inventat” şi „democraţia originală”, avem şi o blogosferă originală. Este totuşi bine că (încă) ne păstrăm independenţa, se comentează şi se discută şi lucrurile care în presă nu răzbat sau sunt prezentate unilateral, chiar dacă văd şi citesc tot mai multe bloguri cu iz corporatist sau sesizabil subordonate unor interese. În ceea ce priveşte comentatul, nici eu nu fac excepţie aşa că pe bună dreptate puteţi spune: „ciocul mic!” Hahaha.

Vreau să scap de mizerie… Bang!

pe ogoare batem câmpii

Posted on by — 8 Comments ↓

Între ameţelile inodore din sfera politicului despre cum transpiră Mircea Geoană să scoată cămaşa curată în legătură cu promisiunile din campania electorală fără acoperire, despre războiul mediatic între Traian Băsescu şi fostul său consilier Claudiu Săftoiu, despre „soluţiile” găsite-n pripă de Guvernul Boc, despre cum intenţionează Gigi Becali să închidă Clubul Steaua dacă afacerea nu devine rentabilă într-un an şi între ştirile „şoc” despre copii care dau naştere unor copii, un nou viol comis de doi români în Italia şi mondenităţile banale de zi cu zi, am găsit în Gândul şi o ştire care să mă intereseze. Astfel, dacă ieri seară vorbeam despre statistici, ziarul a publicat o statistică interesantă vis a vis de actele de violenţă difuzate pe posturile de televiziune. Vestea bună este că gradul de violenţă din programele televiziunilor noastre a scăzut faţă de 2004, dată anterioară la care s-a făcut ultima oară un astfel de studiu. „Studiul „Măsurarea gradului de violenţă prezent în programele audiovizualului românesc” a fost realizat de o echipă de cercetători de la Centrul de Studii Media şi Noi Tehnologii de Comunicare. Proiectul a analizat 371 de ore de emisie, din săptămâna 13 – 19 octombrie 2008, a 13 canale: TVR1, Antena 1, Antena 3, Acasă, Pro TV, Realitatea TV, Prima TV, B1 TV, OTV, Kanal D, Cartoon Network, Jetix şi Minimax. (…) Conform monitorizării, numărul actelor de violenţă întâlnite la canalele analizate variază între 7,1 şi 23,5 pe oră (exceptând publicitatea), de unde rezultă o medie de 14 acte de violenţă pe oră. Violenţa verbală conduce cu 46,7 procente, fiind urmată de violenţa fizică, economică, psihologică, socială şi sexuală.” În topul violenţei verbale conduce detaşat Kanal D (94,1%), fiind urmat de B1 TV (71,2%) şi pe ultimul loc Pro TV (cu 19%). Interesant este faptul că cele mai multe acte de violenţă apar în emisiunile de tip reality show (20,7%), divertisment (15,5%) şi dezbateri (8,3%). „Prima TV a difuzat în perioada monitorizată cele mai multe ştiri violente (12,6 ştiri în medie, la buletinul principal), adunând o medie a ştirilor violente de 22 minute pe jurnal. (…) În funcţie de frecvenţă, Antena 1 este cel mai violent canal dintre cele monitorizate (cu 40,8 acte de violenţă pe oră), iar TVR 1 – cel mai puţin violent (14,8 acte pe oră).” Deloc surprinzător, filmele de „acţiune” conţin cel mai ridicat procent de violenţă, 28% iar cel mai mare furnizor (53%) de astfel de pelicule este S.U.A.. Surpriza neplăcută este poziţionarea pe un loc fruntaş al canalului pentru copii, Cartoon Network cu 673 de acte de violenţă în perioada monitorizată. Cifrele sunt totuşi destul de alarmante şi cred că o revizuire a legislaţiei în ceea ce priveşte mass-media în general, ar fi oportună. Nu înainte de o dezbatere publică, altfel riscăm să modificăm, dar să nu se schimbe nimic sau să ajungem la ceva şi mai rău. Nimic nou sub ecran.

Până una alta „Consiliul National al Audiovizualului (CNA) a amendat, cu cate 5.000 de lei, Radio ZU, care a difuzat in emisiunea de dimineaţă o farsă “cu caracter obscen” şi o poezie-parodie pe versurile lui Mihai Eminescu, şi Radio 21, care a parodiat,în matinal, versurile poetului naţional.” – citim în România Liberă . Despre asta vorbeam şi cam cu asta se ocupă CNA-ul…

Geoană prins în propriile sale corzi aruncate ca năvod în campania electorală, nuanţează promisiunea de a acorda un sprijin de 25.000 Euro românilor care se întorc de la muncă din străinătate: cei care vin acasă şi vor banii trebuie să se ducă în mediul rural şi să pună în funcţiune o fermă finanţată printr-un program european. Nu ştiu câţi zidari din Irlanda, zugravi din Spania şi menajere din Italia visează la o viaţă tihnită în mediul rural având în vedere şi starea dezastruoasă din agricultură şi dificultatea cu care se obţin finanţările europene amintite de proaspătul preşedinte al Senatului. Cine pe cine face prostănac şi de ce?

Tema cipurilor personale şi apocalipticele paşapoarte biometrice au fost dezbătute ieri la Sala Radio la iniţiativa Asociaţiei Ziariştilor şi Editorilor Creştini, ca urmare a unui comunicat al părintelui Iustin Pârvu (90 de ani), de la Mănăstirea Petru Vodă. Au dezbătut: profesorii teologi Ştefan Buchiu şi Constantin Coman, monahul Filoteu Bălan, sociologul Dan Dungaciu şi doi comisari-şefi de poliţie. Conform articolului citit în Adevărul cam 80 la sută dintre cei prezenţi la dezbatere erau preoţi şi restul ziarişti. Toată lumea a plecat cu acelaşi convingeri cu care a venit la dezbatere, dar mi-a plăcut ce a spus Părintele profesor teolog Ştefan Buchiu: „Chiar azi-dimineaţă am citit pe părintele Stăniloaie care spunea că Apocalipsa este departe de Duhul Ortodoxiei. Încă, începând cu secolul IXX, Apocalipsa s-a vestit de mai multe ori. A venit? N-a venit…“ Răbdare dragi mei, pentru ce atâta grabă?

Din Evenimentul Zilei am citit un articol referitor la învăţământul superior. Conform unui studiu realizat la cererea Uniunii Europene, numai 21 lasută dintre absolvenţii universităţilor din ţară îşi găsesc un loc de muncă şi asta abia după un an sau 18 luni de la terminarea facultăţii. Cele mai căutate domenii sunt: inginerie mecanică, drept, tehnologia informaţiei şi ştiinţele comunicării. M-am orientat şi eu odată bine.

În final vă recomand să citiţi un „Mic tratat de economie naţională” scris de Viorel Ilişoi în paginile Cotidianului . „N-am nici un prieten sau cunoscut care să facă – el, cu mâinile lui – un obiect, un lucru cât de mărunt pe care să îl apuci şi să îl foloseşti la ceva. Toţi fac dosare, rapoarte, analizează, comentează, conspectează, consiliază, contabilizează, perorează, predau, iau decizii, butonează…” Păi cam de la asta pleacă totul… Spor la treabă! Ce dacă este vineri?!