vând tot!

M-am gândit şi deh, cu criza asta m-am crizat şi “io”, n-am încotro, vând tot.

Vând o pereche ciorapi, bleu închişi, abia purtaţi două zile, parfum autentic, remaiaţi o singură dată. Preţ promoţional! Vând ceas de mână, Pobeda de pe vremea lu’ bunicul, stricat, dar şic. Made In URSS, nu chinezării din acestea ieftine! Vând cheie la boxa de la subsol a vecinului de la patru. Am găsit-o în zăpadă astă iarnă, este uşor ruginită, dar este încă funcţională. Vecinul de la patru e prea bătrân să mai coboare la boxă, când o să mai coboare vreodată undeva, o să coboare mai jos şi definitiv.

În boxă am găsit şi albumul „Omagiu”, da, acela pentru Nicolae Ceauşescu, văd că-s mulţi care-i duc dorul, vând şi ditamai cărţulia, poate iau mai mult pe ea aşa decât la centrul de reciclat hârtia. Vând şi cardurile de credit, cumpărătorul să-mi achite datoriile… Vând bocancii găuriţi în talpă, dacă nu ninge sau plouă, chiar ţin de cald. Vând pijamalele, deobicei adorm ca porcul îmbrăcat pe canapea, sunt noi nouţi! Vând periuţa de dinţi…că nu prea mai am obiectul muncii.

Vând o mănuşă, mâna stângă, are o singură gaură arsă cu ţigara, perechea de la mâna dreaptă am pierdut-o în tramvaiul 32. Nu, nu ofer recompensă! Se poate sta cu o mâna dreaptă-n buzunar şi cu cea stângă agăţat de bară. Dau tot! Şi buzunaru’ gol… şi – la o adică – şi bara! 😆

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=LSnXjE66tvQ]

Mă dau… Poate şi la schimb, da’ asta rămâne de negociat. În paricular. Ieri prin căutare m-a găsit cineva care tastase-n Google: „caut gigolo de calitate”. Aici sunt! Şi da, m-am răzgândit, nu mai vrea doar part-time , accept şi angajament full-time.

Mi-a mai rămas sufletul, dar nu-l vrea nimeni…

cafea cu sex

Ziua bună începe de dimineaţa cu o cafea. “Cafea cu dragoste” spune reclama, da’ eu cum sunt mereu mai cu moţ – să nu zic pe invers că se interpretează aiurea – mi-am tras o cafea cu sex de dimineaţă… să-mi meargă bine şi să vă meargă bine!

Presa pute iar a lipsă de subiecte aşa că m-am refugiat în blogosferă. La prima cană de cafea am râs puţin citind răutăţi la adresa femeilor pe pitzipoanca.org . Citez câteva: „Disponibilitatea spre sex. Se ştie că femeile vor să se f*tă fără să se înţeleagă că vor să se f*tă. Vor să se f*tă accidental. Dacă îi pui bomboana în braţe, ţi-o suge. Da să nu pară că a cerut-o ea.” Despre tocuri: „Ele spun că sunt ca să pară mai înalte, picioarele mai lungi şi să încordeze muşchii fesieri. Nu. S-au suit pe chestiile ălea instabile ca să sugereze că nu se pot mişca. Ideea exprimată este următoarea: “Dacă ar fi să mă alergi cu p*la în mână, n-aş putea să mă mişc prea repede, dacă înţelegeţi aluzia mea fină”. Fustele nu au nicio utilitate practică: „Nu te feresc de frig sau săbii şi nici nu oferă o mobilitate prea ridicată. Dar sunt uşor de dat jos.” Cerceii: „Cerceii bălăbăne la urechi ca să distragă atenţia de la faţă.” Poşeta este „o extensie a vaginului.” Sutienul: „E greu şi pentru ele să îl dea jos. Şi asta le mulţumeşte.” Am şi eu povestea mea cu sutienul şi dacă mă gândesc bine ştiu una şi cu poşeta, dar sunt de povestit la ceas târziu…hahaha.

Un blog tare am citit la Şi blondele gândesc . Noua (a)moralitate şi relaţionarea post-modernistă este subiectul, am citit, mi-a plăcut. Spicuiesc niţel că am observat că pun link-urile cam degeaba, nu prea vă omorâţi cu datu’ click-urilor: „Pe vremuri, băieţii trimiteau fetelor pe care le plăceau scrisori de dragoste. Azi, puştii le ard gagicuţelor DVD-uri cu empetreiuri. (…)Mai demult, tinerii făceau curte şi mergeau la peţit. Azi, ei merg la agăţat şi fac mofturi că nu vor cu prezervativ. (…) Suntem extrem de moderni, voiam să zic. Şi, am demonstrat că am evoluat (avem nero-express), ne-am redefinit prejudecăţile (fata face primul pas) şi ne-am aliniat la trend (ca-n telenovele, unde cel mai jalnic mod în care piţipoanca vrea să-l fure pe Făt-Frumos e să-i producă un prunc, care iese voinic şi deştept în ciuda tuturor alcoolemiilor ilegale ale tatălui turmentat). (…) Vreau să-ţi pot cere numărul de telefon fără să mă bănuieşti că-ţi stric casa. Sau să ţi-l ofer pe al meu, fără să mă gândesc că te gândeşti că poate mă gândesc eu la ceva neortodox. (…) Nu mai vreau să fiu nici fată, nici băiat. Pentru că sunt mai mult decât sexul meu din buletin.” De acord. Da’ totuşi, nu ne-o tragem? Hahahaha!

Trec să văd şi ce fac băieţii (?) şi citesc despre Mihai Trăistariu pe blogul lui Simona Tache . Omul a băgat 50.000 de euro şi şi-a tras un studio, genial numit: „MIHAI STUDIO”. Mihai este nemulţumit de piesele care i se compun şi s-a hotărât să ia el totul în mână. Şi o să o şi ia. Pentru asta „şi-a procurat cursuri şi cărţi din străinătate şi se pune pe treabă!” Vrea să-l întreacă pe Moga, cică. Bun aşa, e bine să şti ce vrei! Din experienţa mea de peste opt ani în aria digitală a muzicii şi în general a ceea ce înseamnă tehnică şi computere, plus cu cei 20 de ani de cântat cu tot felul de trupe, am înţeles că sculele sunt bune, dar fără omul cu idei, cunoştinţe şi inspiraţie în spatele lor, totul este-n van. Degeaba îmi daţi o cheie franceză, nu ştiu să schimb nici măcar garnitura de la robinetul de la chiuveta din bucătărie…şi e din aceea nouă, pe rulmenţi, fără garnitură…

Tudor Chirilă scrie tot mai bine. Astăzi despre cum este traficul în oraşu’ lu’ Bucur, dar mai ales ce bengoşi suntem noi, urmaşii ciobanului…: „Plouă. Traficul este oribil. Nimeni nu mai încape. Mitocănia musteşte. E verde-n morţii mă-tii nu te uiţi? Mânca-mi-ai pulaaa de prooosst!!! Făăă, târfă, muiieeee tu nu vezi că ai cedeazăăă fă proasto!!!! Ia uite-l şi p’ăsta mânca-ţi-aş!!! Tataieeee du-te acasă să mori că n-avem loc de tine!!!” Exact. Ăştia suntem…f*tui!

Cred că-s masochist, m-am născut în România, m-am mutat la Bucureşti şi intru din când în când pe la ciudatu’, pardon!  Ciutacu să-i citesc frustrările constante. Tipul nu este niciodată mulţumit de nimic şi tot timpul se agită şi se revoltă. Din scurta incursiune am înţeles că l-a enervat presa. Păi el nu tot presă face? El nu este tot o rotiţă în maşinăria asta şi nu ne poluează cu acelaşi gen de subiecte şi cu acelaşi ton de…n.f.??!  Chiar nu se găseşte nicio fată sufletistă să-i facă un sex oral cumsecade să se mai relaxeze şi băiatul acesta? Sau mie…să mă relaxez „io”….

Aaaaa…..era să uit, m-am chinuit ceva, dar noaptea trecută în final am reuşit să-mi încarc şase piese pe MySpace că tot v-am aburit cu ce şi cum am cântat şi ce mai intenţionez să fac(k)…  Este o piesă nouă al proiectului meu actual Rope Of Hope (Bang Your Head), două piese din era Nation’s Slum (Burn şi XXX), două piese făcute-n 2005 pentru două proiecte diferite (Veşti Proaste – doare doar când respir, respectiv Re/Boot – nimeni nu e nimeni) şi în final un clasic compus în 1988 sau 1989 al primei mele formaţii, Pansament, piesa Punk Ain’t Dead… Ştiu, n-am să-l concurez nici pe Trăistariu, nici pe Moga…Hahaha! Nu vreau nici la Eurovision să mă fac de cacao după aşa o cafea, trag tot la casă, la Braşov aşa că merg pe mâna lui Flavius şi strig şi eu: “Hai Dalma!”

violenţa şi cotidianul

Lucrurilor pe cale nu le înţelegem le dăm nume, le catalogăm, sortăm tot şi la nevoie inventăm sertăraşe pentru orice. Lipim etichete. Totul trebuie să aibă un nume şi este pus la “locul lui”. Evem copii emo, falşii copii emo, evem cocalari, avem pitzipoance… Sunt copii noştri, sunt fraţii sau surorile noaspre, sunt vecinii de scară, feţe de pe stradă, din metrou sau aiurea. Colegi de…blog. Acum să ne aruncăm într-o discuţie despre “conflictele dintre generaţii” ar fi inutil. Am mai spus-o şi am să mă repet: dacă aveam şi noi toate “gaget”-urile şi facilităţile de acum, ne rupeam în stambă la fel. Cei care susţin, “maică, generaţia mea a fost altfel”, mint cu neruşinare sau sunt pur şi simplu ofticaţi. Eu n-am fost altfel şi recunosc, am fost un compil tembel, mai Emo poate ca toată generaţia Emo, mai debusolat de prea multe ori şi mai furios decât ar fi fost necesar nu o dată. M-am dat cu capul de pereţi, se uita lumea cruciş la mine, m-a durut în bască şi admit, am 39 de ani, mă simt ca la 28 şi uneori mă comport ca la 16… Nu-s nici prea matur, poate doar mai conştient (de mine) şi mai responsabil. Dar nu-mi trebuie mult şi cu mare uşurinţă sar la: f*ck you! Şi-mi arăt acel deget…

Dacă aveam mult bălitul site cu pitzipoance şi cel cu cocalari , acum avem unul şi cu juniorii emo şi nu mai e mult, sigur se găseşte cineva să facă ceva şi cu cei de grupa mică şi unul cu bebeluşi. Nu ştiu ce ne dă dreptul să lipim etichete şi să decidem cine e fals, cine e “vero”, cine este ou şi cine o biată găină? Se revendică tronuri şi se aruncă cu roşii stricate. “Ba pe a lu’ mă-ta!” Se arată cu degetul şi în loc de brânci se dă link. Se copiază poze şi se comentează. Nu o fi moral, ne este nici legal, dar face trafic şi la urma urmei, “ne distrăm şi noi, ca băieţii” – nu-i aşa?

Mi-am amintit de toate orele de dirigenţie, de toate şedinţele U.T.C., de toate şedinţele “colectivului de muncă” din fabricile unde am lucrat şi unde am fost ridicat în picioare, scos în faţă şi…criticat. Critica constructivă, gen “să arătăm, tovarăşi, unde a greşit, ce nu este bine şi să corectăm, să-l readucem în s-nul nostru”. Îmi intra pe ureche şi-mi ieşa pe cealaltă, la fel ca vorbele preoţilor despre turma din care cică ar fi fost “normal” să fac parte. Un împuţit ce sunt, printre hiene am preferat să fiu un lup. Şi nimic nu s-a schimbat. Nu-s nici model de urmat şi nici nu ştiu care drum duce undeva. Astăzi îmi permit să nu fiu nici măcar “up to date” şi mă întorc la ce am găsit pe o pagină de ziar virtual cu două zile-n urmă…

„Capii unei reţele de trafic de persoane au fost arestaţi, la sfârşitul săptămânii trecute, în baza unor mandate de arestare emise de magistraţii Tribunalului Bucureşti după ce Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Bucureşti au demonstrat că aceştia au exploatat mai multe persoane, printre care şi minori cu handicap, pe care le transportau în Belgia şi Spania şi le obligă să cerşească. Concret, potrivit oamenilor legii Ionel (39 de ani) şi Adriana (34 de ani), ambii din Oraşul Ţăndărei, judeţul Ialomiţa, făceau parte dintr-o reţea care, între anii 2004 si 2005, a racolat victimele cărora le erau promise fie un loc de munca bine plătit, fie tratamente medicale. Majoritatea celor care au căzut în plasa traficanţilor au handicapuri fizice. Cei exploataţi sunt de pe raza municipiului Bucureşti şi a Judeţelor Ialomita şi Giurgiu, se precizează într-un comunicat al Poliţiei Române.” ( Ziua )

Asistenţa socială este neputincioasă. Motivele sunt multiple, scuze mereu se găsesc, dăm din colţ în colţ sau din umeri cu jenă sau eleganţă. Faptele s-au consumat şi toată lumea este conştientă că asemenea cazuri mai sunt cu zecile, sutele sau miile în plină derulare. Se prinde la nimereală câte un peşte, unul care n-a cotizat, nu are spate sau este nou venit şi a deranjat afacerea cuiva… Nu există Poliţia de Proximitate? Ideea n-ar fi să prevenim aceste situaţii? Ajungem şi la asta…

„Printr-o notă transmisă, luni, către toate instituţiile de învăţământ preuniversitar, Stelian Fedorcă, inspectorul şcolar general al municipiului Bucureşti, le cere directorilor conducerii să aplice mai multe reguli, necesare asigurarii unor condiţii optime pentru desfăşurarea procesului educativ şi al întrunirii condiţiilor de siguranţă a elevilor. Iată care sunt regulile pe care conducerea şcolilor şi liceelor trebuie să le respecte: “Prezentarea, pornind de la cazuri reale, in cadrul consiliilor profesorale, a orelor de dirigentie si a sedintelor cu parintii, a prevederilor privind indatoririle si sanctiunile ce pot fi aplicate elevilor, din “Regulamentul de organizare si functionare a unitatilor de invatamant preuniversitar” si din regulamentul intern al unitatii de invatamant. Respectarea Legii nr. 35 din 2 martie 2007 privind cresterea sigurantei in unitatile de invatamant, care stabileste obligativitatea pentru toti elevii ca accesul sa se faca pe baza unor semne distinctive (ecuson, uniforma, si altele). Interzicerea parasirii de catre elevi a unitatii de invatamant in timpul programului scolar. Conducerile unitatilor de invatamant vor lua masuri pentru sanctionarea tuturor celor care nu respecta prevederea referitoare la interzicerea stricta a fumatului in incinta scolilor”, se precizeaza in nota ISMB.” ( Ziua )

Nu mă opresc aici, mai adaug o ştire: „Conflictul de la Colegiul Economic din Viilor a izbucnit de la faptul că un elev din clasa a XII-a l-a acuzat pe altul că i-a zgâriat maşina de 35.000 de euro cu care venea la şcoală, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Christian Ciocan. După ce elevul de clasa de XII-a a acuzat că maşina i-a fost zgăriată, cinci tineri l-au luat la întrebări. Potrivit purtătorului de cuvant al Poliţiei Capitalei, Christian Ciocan, băiatul este doar zgâriat la mână. Întâmplarea vine la numai câteva zile după ce, la Liceul 12 din Capitală, un elev de 16 ani a fost înjunghiat cu o sabie pentru un pulover.” ( Ziua )

Cam aşa stă – şi la propriu şi la figurat – treaba. Şcoala a devenit un loc de “joacă”, de întâlnire şi de hârjioleală. Vii cu maşina bengoasă, cu mobilul multi-funcţional, dai două trei ameţite pe spate şi “Vaia con Dios!” Nu odată am văzut şi profesorii bătuţi în sala de clasă, aşa că cine educă pe cine? Defecţiune de sistem, problema este că toate sistemele sunt defecte şi din groapă-n groapă nu prea se ajunge nicăieri.

Puteam face încă un film sinistru, în care copilul e tăiat cu sabia, apoi plimbat cu ambulanţa din spital în spital o zi şi o noapte, în final fiind abandonat sângerând la un colţ de stradă de unde să-l ridice Poliţia şi să-l amendeze pentru, să zicem, purtare indecentă.

„O tânăraă de 18 ani a fost gata să se arunce în braţele morţii, ca să scape de doi băieţi care voiau s-o violeze. Fata spune că odată ajunsă în locuinţa unuia dintre ei, cei doi colegi de ăcoală i-ar fi învineţit un ochi şi i-ar fi dat câţiva pumni în stomac. Apoi, au obligat-o să bea un pahar de suc în care au pus, crede ea, somnifer. Fiindcă a refuzat, au început din nou să o lovească. De pe patul de spital, fata spune că la un moment dat, a rămas singură în cameră. Nu s-a gândit decât cum să scape şi s-a aruncat pe geam.” ( Ziua )

Dacă la şcoală am văzut cum merg lucrurile, vedem cum este şi după cursuri… Putem căuta vinovaţi şi-n familie şi în sistem, dar cu toate că finalul acestor poveşte deobicei este mereu inevitabilul “fata avea fusta prea scurtă”, vinovaţi suntem noi toţi. Fiindcă societatea suntem noi, nu o entitate extra terestră… Nu odată văd cum lumea întoarce capul când se întâmplă câte ceva şi nu o dată am întors şi eu capul…

„Caz şocant la Medgidia, unde o fată de 12 ani a rămas însărcinată după ce a fost violată, în repetate rânduri, de iubitul mamei sale, un bărbat de 35 de ani. Toată povestea tragică a ieşit la iveală după ce fata şi-a făcut curaj şi i-a povestit tatălui său prin ce a trecut.” ( Ziua)

Simt ceva nasol în stomac… şi a fost doar încă o zi obişnuită din viaţa noastră. Tragediile devin simple ştiri, nici nu ştiu cât senzaţional mai pot avea asemenea fapte din moment ce ele se repetă cu încăpăţânare zi de zi. Şi nu ştiu de ce nu ne putem aşeza şi nu ne mai putem privi în ochi… Sau poate că ştiu.

periculos

Trăiesc periculos în fiecare zi.
Trăiesc periculos când ies în oraş. La prima gură de bere mă îndrăgostit de o şatenă. La a doua bere de prietena ei şi de o blondă al cărei sâni îmi zâmbesc provocator, la a patra bere de două brunete şi o altă blondă, la a cinci-a am revin la prima şatenă şi cele două prietene ale ei, la a şasea de o blondă proaspătă…of! Bine că nu sunt mofturos! Trăiesc periculos fiindcă ţin minte tot , ţin minte şi câte beri am băut şi unde, şi cu cine şi ţin minte şi fiecare blondă, brunetă, şatenă sau roşcată şi ţin minte fiecare zâmbet, fiecare linie şi curbură, fiecare formă, fiecare culoare, ţin minte spuma berii şi culoarea ochilor în care m-am scăldat cu seninătate.
Trăiesc periculos fiindcă trăiesc în fiecare zi, fiecare clipă, fiecare iubire, fiecare culoare, fiecare formă… Fiindcă iubesc! Şi trăiesc periculos fiindcă uneori urăsc, uneori urlu şi uneori sunt trist, dar tot eu sunt, sunt tot umbrele mele în sertarele mele, sunt tot eu pe canapea, în tramvai, jos în pub, la bar sau la slujbă. Trăiesc periculos fiindcă beau cafea şi fumez, fiindcă deschid larg ferestre zidite , fiindcă vă povestesc tot, tot ce visez, tot ce simt, tot ce trăiesc periculos.
Trăiesc periculos fiindcă trăiesc la 38 de ani ca la 18 şi mă simt încă la 28 de ani. Fiindcă mă simt şi mai simt.
Trăiesc periculos fiindcă îmi plac ciorapii de lux şi fluturii, îmi place lumina şi nu accept o lume zugrăvită în alb şi negru iar totul în jur pare numai gri. Trăiesc periculos fiindcă pielea mea uneori miroase a tei, alteori părul îmi miroase a alge… Merg pe bicicletă într-un oraş al maşinilor şi din buzunarul din spate îmi flutură vise…şi îmi place să trăiesc periculos şi când nu este totul roz.

Urmează staţia Nirvana cu peroane roz pe ambele părţi. Vă dorim orgasm plăcut.

Glossy?

glossy

“Bărbaţii şi-ar trage-o şi cu o bicicletă dacă ea ar avea culoarea potrivită de gloss. Nu au pic de ruşine, sunt ca nişte tauri înfierbântaţi, lăsaţi liberi pe câmp.” (Tori Amos)

– Care are măi, o bicicletă?!

“Găsesc că este extrem de complicat să tragi o linie între ceea ce e sex şi ceea ce nu e. Poate fi foarte, foarte sexy să conduci o maşină, în timp ce poate fi complet unsexy să flirtezi cu cineva într-un bar.” (Bjork)

Cred că tre’ să-mi iau bicicleta şi să mă blochez pe undeva-n trafic. Păi dacă nici după ce zic femeile nu mă mai pot ghida, unde o să ajung?! Muzica pulsează-n difuzoare: “You’re out of luck And the reason that you had to care The traffic is stuck And you’re not moving anywhere…

“E normal ca oamenii să aibă un ego puternic… Pe de altă parte, există riscul ca toţi să o luăm pe urmele lui Bono.” (Kim Deal)

Bono…”You’re on the road But you’ve got no destination You’re in the mud In the maze of her imagination You love this town Even if that doesn’t ring true You’ve been all over And it’s been all over you…” E o zi frumoasă! Îmi e dor de zilele fără destinaţie… îmi e dor de drumurile prăfuite, de noroiul din şanţurile de la marginea drumului, de vântul care îţi mângăie faţa… aşi vrea un motor sub mine, nu tramvaiul cu destinaţie sigură, nu biroul, nu….Irine.

Vreau pe dig. “What you don’t have you don’t need it now What you don’t know you can feel it somehow What you don’t have you don’t need it now Don’t need it now…” Mda…o să vină şi vremea digurilor. Pentru fiecare din noi. Nu poţi răsucii mâna destinului, totul şi acum e egal cu nimic niciodată… Am uitat parcă de bucuria gurii de cafea, de zâmbetul unui străin pe stradă… de o floare oferită la întâmplare cuiva în mulţime…Toate sunt prea albe sau negre şi rezultă prea mult gri. Vreau să iau un străin de mână, să nu ne vorbim şi să ne plimbăm prin oraşul adormit noaptea. Viaţa nu trebuie să fie glossy… Am uitat bucuriile “mici”, plăcerile “mărunte” nu ne mai satisfac, lucrurile simple par extrem de complicate, sexul a devenit acrobaţie, iubirea clişeu, flirtul obligaţie…viaţa un mers pe bicicletă. “The heart is a bloom Shoots up through the stony ground There’s no room No space to rent in this town…” O luăm de la capăt…Capăt?

“Bărbaţii sunt cei mai buni când vine vorba să ţi-o strecoare în cur; femeile au o limbă de neegalat.” ( Merrill Beth Nisker, Peaches)

P.S. la 9.00 AM, conversaţie auzită în drum spre birou:
O tipă povesteşte unei prietene că şi-a cumpărat maşină nouă. “Ce maşină?” întreabă prietena:
“Roşie.”

Glossy…isn’t it?