Pelicani pitici şi macaroane-n cioc

Soarele se caţără anevoios prin spatele blocurilor spre cer. Faţa nerasă din oglinda de la baie încearcă să se identifice cu privitorul, dar suntem doi străini legaţi ireparabil unul de celălalt. Ne tolerăm la cafea, împărţim ţigara. Împărţim totul frăţeşte. Dar eu nu vreau să-mi împart tristeţea cu nimeni. Nici măcar cu mine.

09-04-28_368409-04-29_365709-04-28_370009-04-29_3652

mircea badea s-a luat de Liviu Mihaiu. Nu e cazul să fac pe avocatul nimănui, dar mircea la 35 de ani se încăpăţânează să se comporte ca un puşti frustrat şi rebel (fără cauză) la 16 şi sau la tâmpit slujba sau fişa postului şi motanu’ felix îi impune să se ia la trânte ba cu unul, ba cu altul. Mi-am amintit de ce spunea vc tudor despre Mihaiu: „pe năpârstocul cu sârme-n nas l-am călcat în picioare. Haimanaua de la Caţavencu poate să zică bogdaposte că nu i-am tras şi două palme în direct.” S-a întâmplat anul trecut după o emisiune la TVR în campania electorală la care tribunul s-a dus fără să-şi fi luat medicamentaţia. Na, acum i-a sărit în sprijin şi ninja badea. Mihaiu s-a implicat în blocarea distrugerii de la Vama Veche, prin ong-ul „Salvaţi Delta” de ani de zile încearcă să facă ceva acolo. Guvernul Tăriceanu, mai exact ministrul mediului, Attila Korodi, i-a oficializat activitatea numind-ul „Guvernatorul” Deltei. Nu ştiu cât de formală sau nu a fost această funcţie, nu ştiu ce pârghii a avut Mihaiu prin funcţia primită, treaba e că după 8 luni, cu schimbarea guvernului, a zburat şi Mihaiu. Întâmplător am cunoscut şi foşti miniştrii, şi foşti şefi de cabinet. Schema e simplă: vine un ministru cu un cabinet şi program propriu, aruncă pe geam tot ce a făcut predecesorul său şi se apucă de proiectele sale. După o lună, opt, sau douăzeci, este schimbat şi vine un nou ministru cu un nou cabinet şi o i-a de la capăt cu „ciclul magic”. Ce vreau să spun este că în nici un minister sau funcţie decizională nu se fac progrese fiindcă nu există un plan de perspectivă, nu există consecvenţă, în câteva luni este practic imposibil să faci ceva, practic nici nu ai cum să-ţi dai seama de cele mai multe ori dacă un ministru a avut sau nu idei bune sau proaste. Nu ştiu dacă Mihaiu este un tip ok ori ba, ce ştiu este că încearcă să facă ceva şi ce văd este că oamenii care încearcă să facă ceva sunt huliţi şi daţi la o parte.
badea a preluat de la naşu’ audienţelor, irecuperabilul diaconescu, cititul şi comparatul tabelelor de audienţă: bucuria mare a şefului este că bat audienţa postului patronat de Vântu. Aha, măcar am înţeles de ce atacurile la cei care au într-un fel sau altul legătură cu trustul Realitatea-Caţavencu.
Bravo badea, good dog, good dog, să-ţi trăiască ciocu’ şi să-ţi mărească felix osu’!

zoso s-a supărat pe Mircea Toma şi pe Stuffstock. Într-o oare care măsură are dreptate: festivalul aduce cu sine şi o grămadă de tineri şi mormanele lor de gunoaie. Pe de altă parte, demersul celor de la Caţavencu în final a reuşit blocarea construcţiilor fără cap din Vamă, ce-i drept uşor cam târziu. Nu-s „vamaiot”: am fost o singură dată-n Vamă acum doi ani. Prietenii mei care acum 20 de ani mergeau în Vamă s-au refugiat ba-n 2 Mai, ba… pe insule obscure din Grecia.
În ceea ce priveşte Stuffstockul, este un festival la care de bine, de rău au şansa să prindă scena şi formaţii autohtone care altfel se îneacă în fumul cluburilor obscure. Dacă înainte de 90 în toată ţara erau festivaluri unde şi formaşiile tinere aveau şansa să se prezinte publicului, acum acestea au dispărut aproape în totalitate. Iar cap de afiş au fost aduşi artişti „de dincolo” care meritau văzuţi. Să pomenesc doar de belgienii de la dEUS. În ceea ce priveşte sobrietatea, din tot ce am citit, nici Woodstock n-a devenit celebră pentru asta.

Uite cum îmi fut şi eu timpul şi blogul şi în loc să scriu ceva, habar n-am ce, mă iau şi „io” în gură cu alţi deştepţi.
Noroc că nu prea mă citeşte nimeni, dar mi-am dat seama că e de bine. Nu merg sâmbăta să incendiez peluze sau să bat ziarişti pe lângă stadion, duminică nu merg la grătare-n pădure, nu am mâncat seminţe în viaţa mea şi nu ascult manele, călătoresc mereu cu bilet sau abonament pe mijloacele de transport în comun, nu scuip pe trotuar, nu-mi parchez maşina aiurea că n-am, ba, mai mult, nici carnetul nu mi-l ia nimeni că nici carnet n-am, viaţa mea nu e blogul, nu sunt porno, nici şmecher ninja, adică nu fac parte din majoritate şi – implicit – nu o reprezint. Şi nici nu vreau.

Blah blah blah…

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=m_-858AdxFE]

Macaroanele de criză cu (mare) brânză.
Am fiert în apă cu puţină sare şi un strop de ulei (să nu se lipească) nişte macaroane.
Am tăiat ceapă şi usturoi mărunt, le-am călit în puţin ulei apoi am adăugat bulion, apă, două linguriţe de zahăr, piper, boia şi curry şi le-am lăsat la fiert la foc mic. După circa 10-15 minute am adăugat ingredientul secret: busuioc. Am pisat nişte brânză cu furculiţa şi am adăugat la sos ca în final să mai presar peste amestecul omogenizat puţină ceapă şi usturoi verde tocat, plus piper măcinat fin. Am amestecat sosul cu macaroanele şi am mâncat tot. Ha ha ha! 😛

09-04-28_372409-04-28_372909-04-28_374209-04-28_374409-04-28_374609-04-28_374909-04-28_3763

Gulaş de criză

Trăim vremuri tulburi ori unde privim sau din ori ce unghi am privii. Nimic şi nimeni nu mai este sigur sau în siguranţă. Nici măcar ce bagi în gură sau ce tragi… în piept. Na! Că era să zic (alt)ceva. Dragostea, cică, trece prin stomac cu un mic ocol prin cămară, frigider. Asta dacă în prealabil am făcut piaţa sau a mai rămas ceva cât de cât din ultimele cumpărături.
După o săptămână de ros „pe uscat” brânză dimineaţa, brânză la prânz şi brânză seara, am spus: bun! înţeleg „io” că dragoste nu mai e, da’ cu stomacu’ ce ai avut?! Sau acesta este încă un caz de împuşcare a doi iepuri deodată? Stop joc, zic eu, şi mai am o vorbă de duh: mâncarea este un lucru prea important să-l laşi pe mâna femeii. Şi nu, nu sunt misogin. Spăl vase din plăcere. Eliberaţi-l pe Willy! Pardon, Gigi… Ha ha ha! 😛
Buuuuun! Când ai resturi faci un… gulaş. E simplu ca reţeta de varză a la Cluj a unui prieten de-al meu născut la… Cluj: bagi varza la cuptor, scoţi buletinu’ şi aştepţi. Ha ha ha! 😛
Dacă dreptate nu pot să-mi fac singur, mâncare, de bine, de rău, tot îmi fac. Gulaşul nu are reţetă. Câte case, atâtea obiceiuri. Întrebarea de 3 puncte de pensie sau de cât valorează toate sporurile tăiate bugetarilor este: gulaşul este o supă sau o mâncare? Răspunsul – evaziv – este: e groasă fraţilor, ca – să comit şi o cacofonie gravă – criza. Ha ha ha! 😛 Îmi spunea cineva că trec toate. Perfect! Fiind un bătrân libidinos, sper să treacă bătrâneţea şi să rămân doar libidinos! Ha ha ha! 😛 Mi-a zis o fată, râd cam mult…. 🙂
„Resturile” de care m-am împiedicat „io” în incursiunea din cămară, frigider şi congelator au fost: cartofi, carne de vită, bulion, ceapă, usturoi, morcovi, pătrunjel şi ardei congelaţi toamna trecută. Pe raft am mereu rezerve de condimente şi cu foamea în ciuda aparenţelor, stau bine. Adică tot timpu’ mor. Ha ha ha! 😛

Gulaşul se face după posibilităţi, inspiraţie de moment şi…gust. Eu am pus cartofi, da’ se poate folosii şi fasole, sau lângă cartofi să mai adaugi şi puţină fasole. Am mâncat şi o combinaţie de cartofi cu paste (melci). A fost bun şi acela. 🙂 Am avut pulpă de vită, da’ este şi mai bun dacă pui şi carne de porc, puţină afumătură, un os de gust… adică tot ce ai la îndemână. Cel mai bun gulaş e cel pregătit la ceaun şi în cantitate cât mai mare… n-a fost cazul.
Am avut cam 700 gr de carne şi 1 kg de cartofi. Carnea am tăiat-o cubuleţe şi am pus-o la fiert la foc mic cu puţină sare. Cu o linguriţă am tot curăţat spuma şi când n-a mai făcut spumă, am adăugat şi o ceapă şi ceva usturoi. Am pus şi cartofii bine spălaţi la fiert în coajă într-o oală separată. Focul dat încet, am plecat să mă plimb pe blog. Să nu faceţi ca mine!
gulas_001gulas_002
Andruska m-a dat gata din prima: „Rătăcind într-o noapte pe străzile Budapestei…” N-am mai hoinărit pe malul Dunării de imediat nouă ani… La Praga n-am fost – şi mă oftic! – dar cei 3 ani petrecuţi în capitala Ungariei nu se pot uita… Şi ce potriveală! Gulaşul fierbe la foc mocnit pe aragaz şi prima pagină pe care o deschid e cu Budapesta. Hm…nimic nu este întâmplător.
Pe BlueAngel am găsit-o la ţigară, apoi încremenită-n bancă, cum spune ea: „până şi musca se lipise de tavan…”. „Rezolvarea” o găsiţi la ea.
La Tudor am primit palma de trezire din visat: spinosul subiect al ajutorului umanitar. „(…) primesc tot mai multe mesaje prin care mi se cere ajutorul în legătură cu diverse cazuri umanitare. Momentan, tot ce pot face este să public aceste mesaje pe blog. Dar trebuie să înţelegeţi că nu pot monopoliza blogul cu astfel de subiecte.” De la eşecul meu personal în cazul Erika, m-am cam „acrit” de subiect. Atunci, la prima licitaţie organizată nu s-a prezentat nici un cumpărător… Mi-am mai revenit când la concertul Paraziţii/Viţa de Vie am văzut casa plină la Fabrika, da’ gustul amar din carii, a rămas. Şi atunci, şi acum spun acelaşi lucru: e frumos ca omul să fie bun,  e sănătos să fim sufletişti şi să ne pese de alţii, nu, nu la modul dizgraţios de bulevard şi sticlă, ci pur şi simplu uman, e bine când societatea civilă şi/sau organizaţiile non-guvernamentale se implică în astfel de cazuri, dar nu pot să nu mă revolt când constat constant că statul numai ne bagă mâna-n buzunar şi zi de zi mor oameni, copii, tineri şi bătrâni, de nepăsarea statului, stat fantomă, stat fără faţă şi fără… obraz.
Criză morală, criză economică, criză de idei, criză de inspirţie, criză de… ultima urmă de umanitate.
Şi eu am mess-ul, mail-boxul, modemul plin cu astfel de strigăte disperate… sunt aşa de multe că mai-mai nu le mai aud. Asta e o altă problemă: sunt multe falsuri şi uneori se pierd printre ele cele adevărate. Lumea s-a săturat. Şi staul… stă.
Merg să văd de gulaş…
gulas_003gulas_004
(Mâncarea) e bine. 🙂
Nimic nou la blondina. Blogul cu mozolitu’ unei tipe de o altă tipă e fain, da’ a rămas povestea din noiembrie-n aer şi n-a venit… orgasmul.
„Cati era blondă cu picioare lungi, frumoase şi cu un zâmbet exact ca al Cristinei Cioran.” Nu ştiu cine e Cristina, da’ îmi curg deja balele şi aş pupa-o şi eu! Ha ha ha! 😛 Condimentele din gulaş o fi de vină…
Curvette sărbătoreşte cu Gina şi cu vin roşu. Nu m-am dumirit ce: „Este vino procede de una seleccion de los mejores tempranillos de la Rioja alta y Alavesa.Los largos tiempios de maceration lo han dotado de un contenido tanico poderoso y estable. La crianza prolongada en barricas de roble, le confiere la estructura que precisa para una larga estancia en botella y una evolucion sostenida. Entre 18 y 20 C, se aprecian su robustez y complejidad” – ha ha ha! – da’ vinul roşu se brodeşte perfect cu gulaşul meu. Ne combinăm? 🙂 Bine… La Mulţi Ani, ai milionul? 🙂
La Flavius am dat de Nichita Stănescu – de care sincer am uitat. „Nichita Stănescu ar fi împlinit 76 de ani… O vârstă deplină de creaţie şi lauri pentru un poet viu. Un alt prag al nemuririi…” Merci Flavius!
S-a brodit şi trecerea la Andreea. Mi-a intrat o melodie melancolică numai bună de o seară liniştită şi am citit (din nou) cu plăcere printre bobi: „Ştiu ce ne face mai corecţi. Egalitatea salvatoare. Care ne tot promite că nu se comportă ca o indulgenţă. Dar ce te faci când ea nu se luptă cu diferenţele, ci cu comparaţiile. Care pălesc înfăţişările  ca verdeaţa sub o mătură din paie, desconsiderată, primenită, îngrămădită. Dar chiar ştiu ce ne face mai corecţi.” Hm… decât să zic o prostie, mai bine învârt lingura de lemn prin fiertura mea.
gulas_005gulas_006
Răbdare şi tutun. Fotografii şi amintiri. „atunci când fotograful are atâta grijă de tine şi te face să râzi şi îţi curăţă locul de gunoaie, pentru ca tu să stai cât mai comod, şi ştii că în mod sigur nu o să cazi în cap de pe gard, pentru că stă pe poziţie, gata să te prindă, tot ce e urât dispare şi rămâne doar plăcerea unei experienţe frumoase.” Aşa povesteşte Iren şi aşa am ajuns şi eu pe pagina lui Alex Galmaeanu. Mi-a plăcut.
Dacă vreţi să vă dezmorţiţi niţel, la Moretta vă aşteaptă Tangou-ul. În patru.
Anna schimbă ritmul, dă cu capu’ (sau dă din cap, sper!) şi ne îmbie cu Deep Purple. Acum două-trei zile am descărcat The Doors remixat şi re-editat stereo. Uneori ne agăţăm de parfumuri uitate-n raft şi prăfuite. Anna! Te ciufulesc! „Dacă m-ar întreba acum cineva de-oi mai vrea să scriu ceva vreodată, şi in general, dacă mai vreau ceva pe lumea asta, aş răspunde că NU. Norocul meu că nu mă-ntreabă nimeni.”
Anestesia adulmecă sărbătorile ce bat la uşă. Şi ridică probleme „grave”: „Io din cate stiu, fiecare are o zi de nastere si una cand da coltu’, nu? Eh, de Paste ce se sarbatoreste? Invierea, nu? Invierea dupa cele trei zile de cand a murit Iisus, da? Bunnn…si-atunci, de ce in fiecare an trebuie sa fie in alta zi? De ce neaparat sa fie Duminica?” He he he… ce ne-am face dacă n-am fi cârcotaşi?
Probabil voi fi urecheat pentru gulaşul meu în plin post, da’ nu sunt „celebru” pentru ortodoxismul meu şi cred în alimentaţia echilibrată. Mănânc ce şi când am poftă!
gulas_007gulas_008
Nu sunt de acord cu Roxana: „Ceea ce s-a petrecut azi la Strasbourg în timpul summitului NATO demonstrează, din nou, vulnerabilitatea democraţiei faţă de ea însăşi. Democraţia devine sinucigaşă atunci când se uită că fundamentul care o face posibilă este statul de drept şi când, deci, guvernul democratic permite, neprevenind, atentate anarhiste sau extremiste la adresa statului de drept.” Am mai pomenit de asta, da’ la 20 de ani de la „revoluţie” regret că n-am fost mai radical (şi mai violent) atunci. Nu zic că violenţa este soluţia, dar constat că democraţia e doar o iluzie, nu funcţionează şi totul merge până în punctul în care nu deranjezi (foarte tare) puterea. Ori cum suntem monitorizaţi 100% şi ca să revin la „oile noastre” (nu neapărat şi la ciobanii noştri), la noi dacă eşti incomod, statul „democratic” îţi fabrică rapid un dosar în două mişcări şi… un sfert. În ceea ce priveşte titlul articolului scris de Roxana: „ROMÂNIA A AVUT DREPTATE OPRIND BORFAŞII ANTI-NATO” chiar m-a enervat! „Borfaşii” despre care vorbeşte, erau nişte tineri într-un hambar şi făceau un exerciţiu (democratic) de creaţie. Au venit jandarmii şi i-au căsăpit. Ca să păstrăm proporţiile, azi la Strasburg autorităţile ar fi trebuit să dea măcar cu Napalm în demonstranţii violenţi… Puţin spirit liberal n-ar strica. Părerea mea. Chit că – tot părerea mea – ne întoarcem tiptil-tiptil la… fascism.
La „blondele gânditoare” am aflat că atunci când nu gândesc, citesc Tangou-ul… Ha ha ha! 😛 Serios vorbind, subiectul este „despărţirea cu iubire”. Dau copy/paste: „Există oameni care se despart iubindu-se. Şi există oameni care se despart crezând că nu se mai iubesc. Însă după o săptămână de coafor şi bere cu băieţii, luciditatea îşi face loc printre obişnuinţa confundată cu nepăsare. Dar de săptămâna asta de triumf şi destrăbălare n-are noroc orice nefericit. Că nu e pentru toţi norocul.” Este simplu: ne despărţim de iubit/iubită, nu de iubire. Ha ha ha! Sunt blonduţ şi prostuţ, da’ acum ceva vreme am realizat că nu iubim omu’ ci ceea credem că este el, imaginea pe care ne-am creat-o despre el, iubim o „fantomă”, o închipuire, o fată Morgana. Când ne trezim din acest vis sau dăm cu capu’ sau…cu piciorul. Uneori şi la noroc.
La fix s-a potrivit cu text găsit la Thanata. Poate prea fain, poate prea tulburător. „Prizonieri ai aceluiaşi trecut trăiau încă din dobânda primei promisiuni, cu iluzia unui viitor împreună. Declarativ îşi erau indiferenţi unul altuia, trupurile şi le amanetaseră altora pentru o stea fară noroc.” Norocu’ acesta domne! Cică ţi-l mai faci şi singur. Schimb mâna… 😛
gulas_009gulas_010
Unicornu’ are probleme „administrative”… sau cu administraţia. Problema asta e pe toate site-urile cu administraţie autohtonă: pică serverul, se blochează nu ştiu ce, etc. E mai palpitant aşa, mi-am amintit de vremurile „dial-up” când dura 10 minute să deschizi un jpg amărât şi astfel…fumam mult mai mult.
Mă iubesc şi mă urăsc. Simultan. Vorbesc verzi şi uscate. După Tango şi Rock a venit momentul unui Hip Hop de bâţâială relaxantă.

Reţeta. Când carnea a fiert suficient, s-a înmuiat, am pus ceapă, puţin usturoi, rădăcină de pătrunjel şi morcovi tăiaţi mărunt la călit. Când ceapa a prins o uşoară nuanţă aurie, am turnat carnea şi zeama peste şi am adăugat două-trei foi de dafini şi câteva boabe colorate de piper. Am verde, roşu, alb şi negru. Am pus peste şi ardeii de la congelator, tăiaţi tot cubuleţe mărunte. Merge şi un strop de vin roşu. Focul l-am lăsat tot mic, graba strică gulaşul. Am luat cartofii de la fiert, nu trebuie să fie fierţi complet, mai urmează să fiarbă şi cu carnea, i-am decojit şi tăiat cubuleţe. După încă aproximativ jumătate de ceas am adăugat cartofii şi cam două linguri de bulion. Am mai pus puţină pastă de ardei iute şi tot felu’ de condimente, ce mi-a picat la mână. De exemplu am presărat şi puţin busuioc. Mie-mi place aroma pe care o dă. La foc foarte mic m mai lăsat toată combinaţia să mai fiarbă şi să se omogenizeze. La final am mai decorat oala cu puţin usturoi şi ceapă verde, am omis să iau o legătură de pătrunjel verde, dar… asta e! Criză frate! Ha ha ha!  😛
gulas_011gulas_012