Legat de subiectul de ieri, muia, vorbeam cu un prieten pe Mess că „muie” e probabil una din puţinele înjurături neaoş româneşti. Şi este una din aia care răneşte.
Zicea amicul meu că două traseiste de pe centură dacă prestează împreună un sex oral la un şofer de tir într-o parcare şi la final se ceartă pe cum să împartă banii şi una o face pe cealaltă „muistă”, aia chiar se supără! 😆
Acum mă gândeam de unde o fi expresia „mură-n gură”? De ce mure şi nu alt fruct? Mure, mure…o fi tot de la… muie?
Toată lumea spune că este scârbită de politică. Schema însă e la fel ca şi cu manelele, telenovele, bâlciurile ieftine de la televizor şi toate mizeriile mondene care încă mai ţin ţara în mişcare. Că mergem înapoi, n-are nicio semnificaţie pentru absolut nimeni.
Azi am scris o cronicuţă la noul album Editors şi eram conştient că nu este o trupă foarte populară şi nu o să rup gura târgului cu treaba asta. Totuşi, din aproape 200 de vizitatori, o singură persoană a accesat articolul…
Nu ascult manele. Nu mă interesează şoferul lu’ Monica Columbeanu şi nici cine o să fie premier. Sau preşedinte. Din rahat, nu ne scoate nimeni dacă nu facem noi ceva… Dar noi o frecăm pe internet în timpul seviciului şi seara căscăm gura la televizor. Cică criza a venit de dincolo şi cum a venit, aşa o să şi treacă…
La o… muie, că altfel nu prea merge spus, cel mai important aspect este pe care parte a penisului te situezi. Sună vulgar şi este o abordare abruptă, dar cam asta face (din nou) clasa politică.
Se fofilează. Sau vorbesc cu gura plină.
Klaus Johannis, premierul scos pe post de iepure, iepure în rol de ţap ispăşitor, din pălăria magică de PNL, nu este o soluţie pentru criza actuală. Nici cea politică şi nici cea economică.
Situaţia pe cât este de complexă, pe atât de simplist este abordată.
Pe de o parte unicul punct pe agenda politică la ora actuală este eliminarea lui Traian Băsescu. Asta cu orice mijloace. Pentru asta o mutare vitală era eliminarea guvernului Boc. Nu spun că gluma 2 în 1, invenţie 100% românească a pseudo cabinetului cu miniştrii cu câte două portofolii, ar fi guvern pe bune şi nu o glumă proastă ce obligatoriu trebuia înlăturat. Dar să nu ne facem iluzii: nu asta interesează clasa politică. Pe de altă parte – şi am mai spus asta – nimeni nu are bărbăţia să-şi asume răspunderea unei guvernări în asemenea vremuri de oprelişte. Le este comod aşa… pe la spate şi cu ciorapii pe meclă. 😆 Astfel, aruncarea în gura leului al unui personaj neutru, este soluţia care convine atât PNL-ului, cât şi PSD-ului. Îşi menţin statutul şi prestaţia nepătată. Susţii un independent. Dacă treaba iese bine, îţi asumi meritele, dacă iese prost, dai din umeri. Perfect!
Johannis este oarecum reţeta Obama: n-avem negrii, dar băgăm în faţă minoritarii. Cum UDMR este greu de crezut să pună botul la abureală, soluţia „germană” – trebuie să recunoaştem – dă bine.
Evident este discutabil şi cât de independent este primarul Sibiului. Se ştie că l-a susţinut pe Traian Băsescu la alegerile anterioare pentru Cotroceni, se ştie apropierea între el şi PNL din ultimii doi ani.
Dacă – deocamdată pare totuşi improbabil – ajunge în funcţia de premier, cunoscând caracterul clasei politice româneşti, mă îndoiesc că nu o să-i sune telefonul ba de la PNL, ba de la PSD şi – de ce nu? – de la UDMR.
Deocamdată, dacă aşa vrea muşchii lu’ Băsescu, îl mai poate ţine în perfuzii şi interimat pe Boc cel puţin 45 de zile. Nu ştiu dacă tergiversarea i-ar folosii la ceva, mai degrabă tind să cred că i-ar aduce şi mai multe deservicii, dar Băsescu este cel puţin imprevizibil.
Şi coaliţia PSD-PNL este una împotriva firii. Pentru PNL chiar mă hazardez să spun că este chiar soluţia suicidală. O înţelegere în spatele uşilor închise am mirosit de mult timp, dar o alianţă pe faţă cred că aruncă PNL-ul pe calea decesului inevitabil şi-i trimite undeva lângă PNŢ-CD.
Sunt curios şi la campania ce urmează: Geoană şi Antonescu s-au menajat în mod suspect şi până acum, ce vor face de acum în acolo? Vom asista la înjurăturile – eventual mai subtile – ce caracterizau guvernarea PSD-PDL în care Geoană cu un picior era-n guvernare, cu unul în opoziţie, sau cei doi se vor evita elegant? Nu că ar conta.
Cred că Antonescu în turul doi ar avea şanse mai mari în confruntarea cu Băsescu, dar – din păcate – probabil Geoană o să prindă turul doi şi – în ciuda optimismului afişat – are mari şanse să piardă. Fiindcă nici un susţinător al dreptei nu o să pună ştampila pe Geoană doar de dragul de a scăpa de Băsescu.
Suntem într-un mare rahat şi nu ştiu cine o să tragă apa. Poate tehnocraţii…ha ha ha! 😆 😆 😆
Caşti gura la ştiri şi afli povestea copiilor „adepţi al curentului imo” care au vrut să se sinucidă din dragoste. Bunica ar crede cu siguranţă că „imo” ăsta e vre-o sectă, cum presa speria poporu’ cu „rocării satanişti” în anii ’90. Acum, dacă-n presa centrală ştiu eu ce fufă sau tânără speranţă în ale jurnalisticii (cu diplomă de Spiru Haret 😆 ), scrie baliverne, nu mă miră. E trist că mulţi nu sunt capabili nici să dea o căutare pe internet, dar de unde nu-i, nici dracu nu cere.
Am mai spus asta: etichetele sunt fabricate de câte un PR mai mult sau mai puţin răsărit, de producători, de tot felu’ de plimbători de hârtii pe la casele de discuri şi sunt numai bune pentru presa (săracă cu duhul). Aşa e şi „Emo” şi „Grunge” şi multe alte etichete, cutiuţe ce servesc marketingul ci nu au adesea nicio legătură cu… muzica. Emo desemnează tot mai mult o tunsură şi tot mai multe formaţii fug de această etichetă ca dracu de tămâie.
Însă când şi presa de specialitate o ia pe arătură, e nasol.
Mă uit pe un site dedicat – teoretic – Rock-ului şi Metal-ului şi uneori nu-mi vine să cred ce citesc. Am plâns când a mierlit-o Michael, am aflat de câte ori face pişi Lady GaGa săptămânal, am citit despre oraşul lesbienelor invadat de chinezi, despre seriale interactive on-line şi alte chestii „rock” de genul acesta.
Îmi scapă ceva?
De aici până la astfel de imagini este un pas mic. Inconştienţa şi lipsa de responsabilitate le face cu dezinvoltură…
Cum ziceam şi mai devreme: eu aş scoate politica şi politicienii în afara legii.
N-am nimic cu Olteanu, dar să-şi bage politicul un măscărici la BNR când ţara este-n situaţia în care este, soluţii ioc, mi se pare cea mai mare nesimţire.
Suspectă este susţinerea PSD. Şi eu chiar dacă n-am informaţii din interior, o explicaţie am. Prevăd un guvern PSD-PNL în cazul în care Geoană iese preşedinte. Guvern PSD-PNL am mai avut, chiar dacă nu pe faţă şi cel puţin juma’ din PNL plâng şi acum după frăţia cu PSD-ul… şi – vai! – cum o să-şi dea mâna în interesul naţional şi pentru bunăstarea poporului… Să dea bine şi la FMI, bagă şi UDMR-ul în coaliţie şi obţinem o mare coaliţie de uniune naţională: hura! Eu zic că nea’ Antonescu i-a oferit sprijinul pentru turul doi lu’ Geoană şi viitorul ciolan e gata împărţit. Nu m-ar mira: Crin premier – de exemplu. 😀
Am mai spus: Antonescu e prea inodor-incolor, mai latră la Băse, dar cam subţire, campanie/vizibilitate zero, nu prea-l văd determinat să câştige, să se lupte pentru funcţia de preşedinte, mai mult stă şi-i cântă-n strună lui Geoană… PNL pare cam remorcă la PSD şi asta de pe vremea Guvernului minoritar Tăriceanu. Dezolant. Şi dezgustător.
Scuipaţi, vă rog:
Scuipă şi fugi. Cu paşaportul în buzunar, unde vezi cu ochii.
Dacă nu aş trăii în ea, aş spune că România este o ţară amuzantă: orbu’ conduce chiorul… sau vice-versa, nici nu mai contează!
Ieri, într-o zi mult prea minunată de toamnă blajină, sindicatele au scos oamenii în stradă. Prost să fi să nu ştii că liderii sindicali au şi ei interesele lor politice – a se citii economice -, acţionează la comanda unora sau altora, predominant în interes propriu şi personal după cum suflă vântul. Oamenii sunt disperaţi, este firesc, teoretic este mijlocul de protest la îndemâna maselor, un drept câştigat. Ciudat – dacă mai este ceva ciudat – este că nu i-a băgat nimeni în seamă. Cum au venit, aşa au şi plecat.
Ză lend of ciois: fiecare face ce-l taie capul. Democraţie pe pâine. 😀 Circ la desert… 😆
Politicienii erau preocupaţi de Udrea, Ridzi, Boc, Geoană şi Anastase. Exceptând-ul pe cel vizat şi susţinătorii acestuia, toată clasa politică are o singură şi exclusivă preocupare: cum să scape de Traian Băsescu. Şi asta în condiţiile în care ţara-i praf, suntem cu ambele picioare-n prăpastie şi dacă aplecăm urechea la Isărescu – şi de ce nu am face-o, atâta timp cât omul s-a dovedit capabil şi competent – suntem în prag de şoc inflaţionist. Şi acest şoc este doar vârful icebergului… răul abia de urmează.
Mai toată lumea este de acord că pseudo-guvernul Boc 2 (în unu) este incompetent şi tre’ să pice. Problema este că nimeni nu vrea să-şi asume răspunderea dezastrului şi să guverneze: PNL a refuzat de mult să intre la guvernare, PSD-ul tocmai a fugit, rămâne PD-L-ul… Să scapi de Băsescu nu este o soluţie pentru criză. Dar asta nu o spune nimeni. Nimeni nu vrea să se sinucidă, nimeni nu vrea să-şi asume răspunderea, iar, toată lumea vrea la “putere”… şi dincolo de asta – aici, a se citii ciolan, os de ros, mălai, caşcaval, etc – soluţii nu prea există, cele care ar fi, sunt radicale şi trebuiau luate cu mult timp în urmă.
Apropo radicale. Tot se discută legea unică de pensionare şi pare evident că nu poate acţiona legea nici retroactiv, nu poate desfiinţa nici drepturi câştigate. Pare corect din perspectivă democratică. Doar democraţia se dovedeşte unilaterală… Nu le poţi lua drepturile dobândite cu japca şi… tot în numele democraţiei, nu-i poţi nici împuşca.
Cumva treaba asta cu democraţia începe să mă irite. Politicienii se ascund după vorba asta, cred că asta e monedă de schimb pentru orice. Americanii invadează Irakul în numele democraţiei ci nu pentru petrol. Parlamentarii români fură, tot în numele democraţiei, nu pentru burdihania lor… Nu este aiurea sau sunt eu tâmpit?
Celălalt subiect dezbătut frenetic e tot legat de democraţie: Parlament uni sau bicameral? Parlamentarii au sărit ca arşi şi susţin că cel bicameral este bastionul democraţiei, cum sună argumentarea, mai degrabă tranşeea democraţiei. Cumva îmi scapă de cine apără parlamentarii în camera a doua democraţia… De furia poporului? Oare?
Extrapolând ideea unui Guvern de tehnocraţi, eu aş merge cu ideea până la capăt şi propun şi un Legislativ de tehnocraţi. Politica interesează exclusiv politicienii şi – din tot ce am văzut şi trăit în ăştia 20 de ani amărâţi de democraţie – politica nu are nici soluţii, nu duce nici nicăieri.
Ţin morţiş să facă politică, să o facă la cafenea sau şpriţ. Pe banii lor, că tot e hobby… 😆 Bine, sincer, i-aş băga la mititica pentru 20 de ani ca drept răsplată pentru prestaţia de până acum… dar asta – iar – e o măsură radical-sanitară.
Omul este un animal ciudat. Uneori, pentru gusturile mele (ciudate), mult prea ciudat.
Ştiam că este greu de reuşit cu un festival de breşă într-un an dificil ca acesta şi nici cum a picat el, miercuri, joi şi vineri, nu a fost cea mai fericită variantă, poate că nici reclama n-a fost suficient de pregnantă, dracu ştie de ce, mass-media nu s-a arătat interesată de eveniment şi nici publicul nu s-a înghesuit. Vineri seara s-a mai animat puţin Silver Church-ul, dar participarea a fost tot departe de aşteptări. Păcat – zic eu – fiindcă pentru 60 RON la Silver Church în două seri, cu o sonorizare impecabilă, cu proiecţii vizuale şi cu un personal amabil şi simpatic, artiştii au oferit un spectacol de peste 20 de ore de muzică. Probabil Kiew nu reprezintă un nume suficient de sonor şi muzica lor – asta s-a văzut la spectacol – nu prezintă interes pentru un public mai larg, dar Brazda, Matze, Cycler înseamnă deja ceva pentru această zonă Electro/Industrial şi din numele mai puţin cunoscute, majoritatea au oferit un spectacol pe cinste.
Laba şi tasta tâmpeşte şi am mai spus-o, criza este mult mai profundă şi vine din altă parte, nu se rezumă la banii din buzunar pe care-i ai ori ba. OK, la anul o să fie şi mai nasol, sunt curios cum va fi atunci, că în ciuda dezastrului financiar, sper să fie şi Cybermental 5.
Vineri seara s-a adunat lumea inexplicabil de greu la Silver Church. Până la ora 22 au prestat la platane (iar) Sosk şi Horaţiu, au animat atmosfera. E o treabă pe care iar n-am să o înţeleg niciodată: dacă un spectacol într-un club este anunţat pentru ora 21, de ce e „cool” să apari la 23? În ceea ce priveşte Cybermental-ul, programul a fost încărcat şi s-a respectat cu stricteţe, vineri a fost doar un mic decalaj cauzat de… traficul aerian.
Cycler a preluat scena pe la ora 22, a avut un program excelent, Chill, cu unele accente mai grave pe la final, foarte bine legat şi cursiv. Pe Ion tot timpul e o plăcere să-l asculţi, jonglează bine atât cu sunetele cât şi cu ritmurile, are armonii, are zgomote ambientale colorate, ştie când să introducă momente de relaxare sau când să vină cu o răsturnare în forţă, cu intervenţii zgomotoase.
AKM – şi-n calitate de gazdă – a umplut spaţiile dintre artişti, toţi venind cu hardware propriu, erau necesare minute de cablare şi setări, aşa că Tudor a avut timp suficient să-şi facă de cap şi să distreze publicul. Abordarea lui este zgomotoasă, Hardcore, nu ştiu, zic şi eu, la un program aşa lung – aproape 10 ore pe seară – poate că între artişti mergeau şi momente mai Chill, mai ambientale, erau bune câteva minute în care să-ţi mai odihneşti urechile şi nervii, să mai poţi schimba o vorbă, două cu cineva… 🙂
Pentru mine Matze este omul extremelor: are chestii foarte mişto şi are chestii la care strâmb din nas. Nu e vorba de umor şi cum percepem fiecare – în mod diferit – glumele. Pentru mine nu e cool nici aia cu „Oameni” şi – vineri seara – n-a fost cool nici finalul programului său cu „Tânăr şi neliniştit”. Acum pe bune, cine vrea să rămână-n cap cu tema aia idioată?! Însă până la final, Matze a avut un program foarte dinamic, incisiv, cu un groove fain, un crescendo bine gândit şi implementat şi cu apogeul genial, un remake după un clasic Tectonic: „Canalul colector”. Nu ştiu câţi ştiu originalul lui Liviu dinainte de ’90, dar toată sala a savurat remake-ul excelent. Nici treaba cu proiecţia şi coloana sonoră a serialului-sirop n-ar fi fost rea şi – în opinia mea – ar fi funcţionat, dacă Matze începea cu asta şi trecea după aceea la hard stuff-uri. Nu că mi-a cerut cineva părerea! 😆 Una peste alta, Matze a avut încă o dată un program colorat şi convingător, o combinaţie reuşită între momente mai calme, mai Chill şi explozii violente a la Nine Inch Nails.
Roger a tras lozul norocos pe ghinionul lui Soman. Dacă pe 1 octombrie Roger Roton a cântat pe 2 octombrie dimineaţa ( 😆 ), faptul că avionul lui Soman s-a defectat şi n-a mai ajuns la spectacol, i-a dat şansa lui Roger să presteze la o oră mai adecvată şi în faţa unui public mai numeros. Roger e un tip jovial şi simpatic, iar programul său este incisiv, zgomotos, destul de Hardcore, dar fără să fie obositor. Are nerv, are cursivitate, ritm şi sunete violente. Detestă software-ul şi – ca toţi artiştii de la festival care se respectă – a băgat hard stuff de pe hardware. Poate mă repet obsedant, dar calitatea sunetului la tot festivalul, a fost impecabil. Roger Rocks!
Pentru mine Kiew au fost o dezamăgire. Şi n-am fost singurul. Primele 2-3 piese din programul lor au fost ok, dar după aceea totul a fost doar o gălăgie monotonă, repetitivă şi… fără sens. Sorry guys! Punctul cel mai slab al trupei este chitaristul: sincer, eu nu-l lăsam nici să se apropie de sala de repetiţii, nu să-l iau într-o trupă! Chitara suna fără vlagă, ceva gen Santana tras cu telefonul mobil la un concert, dar de undeva din afara stadionului sau din closet – ca să fiu exact şi prestaţia tipului a fost jenant de mediocră. Andreas “Thedi” Thedens, creierul trupei şi vocal/showman-ul ei, este OK, a alergat prin sală, a interacţionat cu publicul. Interviul cu el, tradus de mine, a fost interesant, însă – din nou, din punctul meu de vedere – nu s-a regăsit nimic din ideile interesante povestite, în transpunerea muzicală. Să fiu puţin rău: mult zgomot, pentru nimic. Kiew sunt prea germani, germani în sensul acela de monotoni şi prea mecanici, faptul că au bas şi chitară parcă nici n-a prea contat, au fost îngropaţi sub uraganul de zgomote şi cum spuneam, după primele 2-3 piese, au devenit uşor obositori. Asta s-a răsfrânt şi asupra audienţei: o parte din public s-a retras tiptil şi nu doar datorită orei înaintate. Dar, trebuie spus că au fost şi oameni care au savurat spectacolul lor şi acesta este unul din aspectele pentru care merită să mergi la un festival: toată lumea primeşte câteceva pe placul său.
A urmat un jam session zgomotos unde alături de băieţii din Kiew au urcat pe scenă Brazda Lui Novac, Cycler şi AKM. Din păcate tonul l-au dat tot cei din Kiew şi după 10-15 minute, toată treaba s-a înecat într-o chestii zgomotoasă şi lipsită de sens. Cu atâţia oameni pe scenă, se putea face ceva mult mai colorat, tot părerea mea, Brazda şi Cycler puteau să aducă culoare şi ton în nebunia lui Thedi dacă erau lăsaţi…
Candlestickmaker vine de la Craiova şi este un tânăr promiţător. Programul lui a fost unul ambiental cu inserţii electrizante marca Nine Inch Nails, foarte cursiv şi incisiv, Alexandru are culoare, un simţ dezvoltat de ritm, mi-a plăcut programul lui, cu toate că oboseala acumulată şi-a cam pus amprenta şi pe nervii mei iar ora târzie, încet-încet, a golit şi clubul.
Închiderea a făcut-o Contorsionist cu un program marca The Prodigy, foarte ritmat şi antrenant, cu siguranţă la 10 seara ar fi pus sala pe dans, aşa, la 4 dimineaţa, prea puţină lume mai avea energie pentru a participa activ la spectacol. Pe 1 octombrie a fost lansat pe situl AsiluumEP-ul „Departures” pentru descărcare gratuită, vă recomand experienţa celor 4 piese. Cum s-a prezentat la festival, merită.
Ploaia, vântul neprietenos ne-au întâmpinat la 5 dimineaţa la ieşirea din club. Cei care n-au fost, au ratat câteva spectacole deosebite, o ocazie rară de a vedea în acţiune o serie de artişti interesanţi şi coloraţi, într-o densitate şi la o intensitate atât de mare. Putem sta la o bere şi să discutăm la nesfârşit „de ce”-urile, dar… de ce?
Dacă şi la Faith No More sau Limp Bizkit publicul s-a dovedit impasibil şi nu s-au adunat cu mult peste 1000 de oameni, încep să nu mă mai mir de nimic. Poate că lumea tresărea la un afiş cu o blondă undulată sau un anunţ genul „avem bere la 2 lei”… Poate. Sau tocmai, lumea s-a dus la “Bucharest Food Festival” că-i foame mare! 😆
Mai am o tonă de fotografii, nici acestea, nici acelea n-am apucat să le editez, probabil revin peste o zi, două cu o galerie (mai) completă.
2010 o să fie un an Hardcore la propriu, o să ne gândim nostalgic la ce an de criză lejeră a fost 2009, dar sper că totuşi o să fie şi Cybermental 5. Ci nu doar la nivel de interes virtual.
Riscurile sociale, conform unui proaspăt comunicat emis de Cotroceni sunt curvele şi drogurile. Despre prostituţie am vorbit în cel mai citit post al meu, „escorte, dame de companie, salon de masa”, accesat de peste 1500 de curioşi. Nu este zi ca motoarele de căutare să nu arunce pe pagina mea oameni în căutare de prostituate: dame companie, escorte gara de nord, femei prostituate… etc.
Societatea făţiş ortodoxă şi pseudo-puritană, sare ca arsă. Cum să dezincriminezi prostituţia şi consumul de droguri?!
Ţara e praf, trenurile deraiază pe o infrastructură în aer, criza se agravează, vin (iar) alegeri, statul este falimentar de atâta hoţie şi nepricepere, de sex şi droguri ne arde? Nu zic că nu avem (şi) mii de alte probleme – ba, chiar spun că nu prea ştiu ce sector nu are probleme – dar constat că orice discuţie despre subiectele fierbinţi ca prostituţia, pornografia şi drogurile este constant inoportună.
Pe de o parte e mare prefăcătoria, politicienii şi-au făcut un obicei din a pupa-n cur reprezentanţii bisericii şi sunt convinşi că prin asta câştigă puncte în ochii votantului turmentat şi probabil că există o masă largă, predominant rurală care chiar pune botul în continuare la astfel de ieşiri de paradă, pe de altă parte – şi am mai spus şi asta – incertitudinea, portiţele, legislaţia obscură din această zonă, favorizează exact dezvoltarea ei nestingherită şi sunt mulţi oameni din zona politicului sau apropiaţi de ea care au afaceri super profitabile tocmai din aceste activităţi.
Nu pot uita nici „marile acţiuni” pompieristice ale Poliţiei menite să stârpească criminalitatea ale căror victime de fiecare dată au picat biete curve de trotuar şi mărunţi distribuitori de marijuana… Păi dacă aceştia ar fi scoşi din zona penală, Poliţia cu ce s-ar mai lăuda/justifica?
Aşa, cu prevederi semi-obscure, mai scapă şi un Ţiriac junior, capii reţelelor pot să-şi facă treaba liniştiţi şi îşi dau partea şi la Poliţie şi la clasa politică, să fie toată lumea fericită. De ochii prostimii mai bagă o curvă la pârnaie, arestează un student ameţit dintr-o discotecă unde şmecherii ştiau dinainte că o să fie razie şi s-au evaporat elegant…
Fac cum fac, tot fraierii şi fraierele o sug. Sistematic.
Şi tot fraierii sunt poftiţi la vot. Nu legat de prostituţie ci să trimită gaşca veselă odată la 4 ani în parlament sau câte un bufon odată la 5 ani la Cotroceni… Să trăiţi cum aţi votat! 😆 😆 😆
Acum, guvernanţii ar taxa şi aerul inspirat şi – evident – şi cel expirat. Problema e că ei fac şi cele mai mari afaceri şi cele mai mari evaziuni… Circ şi cozonac? Nuuuu! Sex şi droguri! 😆
[polldaddy poll=1439857]
FMI ne mai dă nişte bani. Mai că-mi vine să zic: i-aş băga-n curve şi droguri decât (tot) în buzunarul politicienilor! De parcă nu tot acolo ar ajunge… în fine!
De droguri nu mă ating, cu toate că şi sexul e un drog şi… 😀 dar bag suficiente ţigări şi ling destul alcool.
Vine iarna şi… foamea. Sexul şi drogurile o vreme te mai ţin în viaţă… cei drept, iluzoriu. Sunt un tip responsabil şi mi-am exprimat şi opţiunea electorală:
Priveam apa cum curge, ce culoare are, cât de tulbure este. Nu sunt un mofturici, dar cumva chestia asta care curge la robinet uneori nu se pretează nici la a-ţi clătii gura după ce te-ai spălat pe dinţi, lucru pe care tocmai îl făceam.
Apoi mi-am amintit – creier jucăuş! – de reclamele la Calgon şi cum apa distruge maşina de spălat. Brrrr! Păi dacă maşina se face praf de la apă oare în interiorul corpului meu aceeaşi apă ce ravagii face?!
În timp ce încercam să nu confund cutia de zahăr cu cea de sare când îmi pregăteam cafeaua, mi-am amintit de tata care se tratează de zeci de ani cu bicarbonat pentru arsurile de stomac şi iarăşi creierul a făcut o tranziţie abruptă înapoi la reclamele cu Calgon…
De luni, lângă zahăr, pun şi cutia de Calgon şi împreună cu laptele am să-mi îndulcesc cafeaua… Parcă-mi plăcea mai mult cafeaua înainte…
Mereu de luni ne lăsăm de fumat şi ne schimbăm viaţa. 🙂
…roz. Vreau să-mi iau lumea în cap. N-am posibilităţi, aşa că mă mulţumesc cu o tură de blog…
Vreau ghiozdănel roz cu siglă de partid. Şi vreau un cornuleţ pufos şi un pahar cu lăptic cald şi o linguriţă de miere. A început şcoala. Şi dacă tot se predă religia (anapoda) în şcoli, de ce nu s-ar face şi ore de educaţie sexuală cu Rammstein?
Tu ai o păsărică,
Eu am un pişcoţel… (ha ha ha)
Etc.
Pornografie? Vai! Şi toată lumea dă click-uri (în disperare) să vadă „minunea”…
Ce facem în week-end? Vanatordepovesti ne propune un After Party duminică, 20 septembrie în Club Control (Bucureşti, Str. Academiei, Nr. 19 (Pasajul Victoria) ).
“Duminică, 20 septembrie, ora 20, în Club Control din Bucureşti, DJ Zakaos (San Francisco) şi DJ Levish (Bucureşti) readuc spiritul efervescent al Plaiului, cu un melanj eclectic de funk, jazz, electro şi world music.
Înainte de a ne îmbarca în excursia muzicală, putem viziona, de la ora 17:00, filme de origine franceză, peruană şi israeliană, pentru a prinde gustul multiculturalităţii promovate de festivalul Plai şi pentru a intra în atmosfera petrecerii. Intrare liberă.”
Cred că este un program mai mult decât interesant şi tentant. 🙂
Multicultural, globalizare, corporatizare… Suntem bombardaţi de ideograme şi uneori ne pierdem în semantica obscură a lucrurilor nespuse din spatele lozincilor luminoase ca reclamele de stradă. Cumva simt că ne-am rătăcit, ne-am pierdut, cultura este o marfă de consum mai mult sau mai puţin dubioasă şi identitatea paradisul pierdut. Mi-a rămas în cap ce mi-a spus odată Un Soricel: fiecare individ este o minoritate.
Sunt singur şi-mi vine să mă arunc de pe bloc direct în faţa metroului… În cap cu vesta antiglonţ pe mine. 😆 BANG! (şi aterizez într-o lume în mişcare… dau de un loc de dat cu capul, dar mai bine de aruncat o privire)
Dacă nu vreţi să ieşiţi din casă, din comoditate, lehamite, lipsa banilor sau condiţiile meteo, Alin vă poate recomanda vre-un film numai bun de savurat. Mie mi-a amintit de un film care se pupă cu ce simt acum.
Dau târcoale „vecinilor”. N-am mai făcut-o de multă vreme. Toţi suntem profund egoişti, vrem, nu vrem să admitem (şi) acest adevăr. Andrei şi-a ieşit din fire (şi tipologie) şi în loc de secvenţe de artă şi viaţă s-a scufundat în vălmăşeala virtuală de pe Netlog. Eu mi-am blocat pagina de acolo: socializarea implică (măcar) dialog iar pentru a lega două vorbe, e nevoie de mai mult decât scuipatul de seminţe…
Apropo, eram în tramvai alaltăieri, au urcat doi băieţi mai coloraţi şi vorbeau vrute şi nevrute, tare să-i audă toată lumea. Subiectul central erau evident gagicile. La două staţii mai încolo urcă două puştoaice cu freze uşchite, pearcinguri şi outfit de rigoare.
Unul din băieţi le studiază din cap până-n picioare, apoi cu o sclipire de inteligenţă le întreabă:
„Voi sunteţi emo sau imo?” 😆 😆 😆
Ce să fac? Sparg seminţe pe băncuţă. 🙂
Andruşca s-a băgat într-un alt subiect hot (and kinky): feminitate şi feminism.
„Nu am reuşit niciodată să înţeleg reprezentantele tipului de feminism pe care îl numesc “extremist”. Mă refer la creaturile care nu-şi rad părul de sub picioare sau de sub braţ, de teama că asemenea acţiuni le subjugă, cel puţin la nivel simbolic, privirii agresive şi chiar “violatoare” a bărbaţilor. Evident, tot ce ţine de masculinitate le produce scârbă, oroare, groază. Dacă sânt artiste (contemporane, cum altfel?!) fac o “instalaţie” cu un penis spânzurat de tavan: răzbunarea ultimă pentru veacuri şi milenii de sclavie! Dacă sânt teoreticiene, îţi vor demonstra cu incredibile salturi logico-mortale cum iubirea între două femei este evident mai pură decât dragostea heterosexuală – “pură” inclusiv la propriu, deci “curată” în alcov, întrucât nu sunt implicate scârboasele lichide asociate “violului” (da, propriile-mi urechi au auzit o asemenea enormitate!). Iar “viol” înseamnă desigur orice act sexual care implică un bărbat.”
Eu zic să faceţi efortul pe care în mod normal nu-l faceţi şi daţi clickul de rigoare şi citiţi tot articolul. Merită. Şi mie mi-a sărit în ochi reclama: Fii femeie, poartă fustă. 😆 Mă rog, au formulat puţin altfel.
Şi ca un toc înfipt în cap, mi-am amintit de câteva tipe supra-ponderate – şi implicit vegetariene – care urau bărbaţii. Acum am făcut legătura între cele două aspecte… 😆
Şi nu pot să nu revin la Rammstein:
„You’ve got a pussy,
I have a dick,
So what’s the problem?
Let’s do it quick!”
Şi dacă tot suntem la femei, eu recunosc nonşalant că-mi plac „stricatele” şi îmi bag nasul iar la Curvette unde plouă în Sahara. „Între EL şi viaţa veşnică, l-aş alege mereu. (…) Mi-a promis că o să fie bine şi e singura promisiune de care am nevoie. (…) Dacă m-ar suna acum să-mi spună adio, şi să-mi livreze “it’s not you, it’s me”…” (Iar) n-am înţeles nimic – sau în fine, mă fac că nu înţeleg – şi da, nu eşti tu, sunt eu. Vinovăţia îmi vine ca o mănuşă. Primită peste ochi. 😆
Flavius este sictirit de bulibăşeala politică (pre-)electorală, atât de „pre” încât ţine de o veşnicie ca tranziţia. „Nu am ascultat discursul lui Băsescu şi nu m-a interesat nici asumarea “răspunderii” lui Boc. Din ştirile şi comentariile din media de azi, “tendenţioase” desigur, am realizat că…” Eu am spus de mult stop subiectului. Mai scap o aluzie ( 😆 ) într-un clip şi da, mai am ceva furie, dar m-am udat destul cu propria mea urină… şi un singur glonţ, orice calcule aş face, nu-mi ajunge. Doar în varianta Oswald/Kennedy… 😆 Vorba unui prieten: Dead Kennedy’s Can Dance! 😆
Îmi clătesc gustul amar cu ceva Blues via Victor şi Event Plus. Cei din urmă să sară cu lovelele pentru reclama mascată! Ha ha ha! 😆
Fac o trecere fină cu acordurile senine de pe Grămada De Bobi. Toamna se scurge agale pe monitor, „Somn uşor. Observ adesea pământul ochilor tăi. A cărui culoare se închide precum poama manită de roua obraznică, pe timp de soare. (…) Somn uşor îţi spun. Somn uşor, livada dezintereselor mele. Mută, oarbă, surdă, amorţită, te culeg pân’ te trezeşti.” Un popas de tras sufletul – sufletul meu pe care nici dracu nu-l vrea. Eu l-aş vinde. 🙂
Dar nu e momentul somnului, mă scutur şi mă arunc în haos. Am nevoie de o cafea, trag totuşi la ceai… Jocul abstract al alegerilor care ne aruncă ba la stânga, ba la dreapta în hăţişul destinului. 🙂 Uneori lumea văzută cu capul în jos are mai mult sens şi coerenţă. „Aş vrea ca din 5 în 5 ani să se schimbe totul în jurul nostru, să fie altfel, nu neapărat în bine sau în rău. În loc de porumbei să avem urşi domestici cărora să le dăm zmeură prin parcuri ( cu ocazia asta comerţul cu zmeură ar prinde aripi şi s-ar găsi mai des zmeură şi mure prin magazine), toată lumea să meargă cu maşinile înclinate, pe două roţi, făcând echilibristică în siguranţă, toată lumea s-ar aduna la terase ca să nu vorbească…”
Eram la bere cu AKM, CYCLER şi un prieten în calitate de reprezentant al unui potenţial sponsor corporatist pentru CYBERMENTAL şi am auzit o poveste amuzantă despre un vis ce ducea în „Happy Place” unde era un urs polar mare şi fioros care nici cum nu vroia să-şi cedeze locul de pe plaja cu umbre de palmier… Shit, vreau înapoi la Kemer!
Mă sucesc şi eu, aterizez fix în capitolul II la Moretta şi încerc să prind ideea din zbor: „Interesant cum te suceşte viaţa asta în zbaterea continuă a respectării destinului. În ultimii 26 de ani nu păream să manifest toleranţă faţă de imperfecţiunile prezente pe traiectoria mea de zi cu zi; însă întâmplările din ultimul an păreau să mă fi deraiat spre o introspecţie mai reuşită, vizibil mai completă şi mai… înţeleaptă.”
Aprind o ţigară şi refuz să mă privesc în oglindă, nu accept nici ce văd, nici ce simt şi nu mai am curiozităţi gen „de ce?” Trag fumul în piept cum mă izbesc de viaţă zi de zi. Don’t matter what.
Şi mă scurg prin virtualitatea (altora) unde dau de o altă probă. „Mai fac o probă, poate de data asta nu dau delete. Încerc de vreo două săptămâni să mai scriu şi eu ceva dar rămân la stadiul de încercare. Scriu şi apoi şterg. Acea cămăruţă a minţii mele din care mai iese câte o exprimare a trăirilor mele…are un dulap în uşă.” Eu am rămas de mult cu clanţa-n mână şi cheia înghiţită. S-o fi aşezat astrele cu dosul la noi… Urania ştie sigur! 😆 Mercur este tot timpul retrogad (adică cu curul la noi), Luna e în nu ştiu ce casă şi în ce ştiu eu ce conjunctură inadecvată cu Saturn…
Îmi potolesc foamea la Thanata şi sper să nu fac toxi-infecţie alimentară, văd că n-a mai gătit nimic din iulie… Fetele astea! 😆
De aici până la Verzi şi Uscate (re-localizat) e doar un pas. Dau de gramatică ce mă sperie…
… aşa că mă dau la blonde, dar n-am noroc (nimic nou! 😀 ), dau (tot) de şcoală. „Într-adevăr, şcoala e un brand mult prea promovat. Ştiţi Svarovski? Svarovski e o marcă de bijuterii confecţionate din veritabilă sticlă tăvălită prin vopsea. A, şi tinichea de cea mai înaltă calitate, să nu uităm. Aşa e şi cu şcoala. Te fac să crezi că tre’ s-o ai, ca pe cristalele Svarovski. Dar tu, de fapt, găseşti aceeaşi sclipiceală de doi lei pe orice tarabă din Dumbrava (ăsta fiind magazinul central din Sibiu, un fel de piaţă acoperită). Şi la doi lei, ad literam.”
Vreau în clasa I-a, vreau ghiozdănel roz. Nu vreau tinichea. Şi ajung de unde am plecat. Înapoi la ghiozdan şi la şcoală, şcoală şi iar şcoală. 🙂 Vreau în clasa I-a, vreau ghiozdănel roz. „Gata vacanţa, scoateţi caietele la înaintare, scuturaţi cărţile de praf şi mucegai…şi puneţi-vă cu burta pe ele. La propriu, bineînţeles.”
