Puşcărie cu premeditare: the land of choice

M-a tras de mânecă prieteneşte Flavius : „vezi ce spui, ce scrii, ce clipuri postezi, că te iau ăştia la ochi cu prejudicierea intereselor naţionale şi cu incitarea la alea-alea…” Astfel am aflat via Flavius, via Gardianul despre noul proiect de lege al Ministerul Justiţiei ce prevede incriminarea mai multor fapte comise prin utilizarea internetului, vizându-i pe cei care publică ziare online sau bloguri, postează pe forumuri sau folosesc chatul, posedă sau administrează site-uri de internet ori pur şi simplu accesează unele pagini.
Partea proastă este că proiectul este o lege specială ce astfel ocoleşte noul cod penal. Altfel spus, toată vâlva în jurul noilor coduri este din nou mai mult praf în ochi atâta timp cât guvernanţii vor introduce de câte ori li se năzăreşte câte o idee, alte prevederi prin legi speciale. Acestea sunt în fapt echivalente ale ordonanţelor de urgenţă prin care guvernul ocoleşte legislativul de câte ori pofteşte.
Sunt de acord cu prevederile legate de pornografie, rasism, etc, dar acestea, părerea mea, îşi aveau locul în codul penal. În rest, să închidă gura internauţilor incomozi, dar şi a cititorilor, pare ireal. Dar nu este. Am spus-o nu o dată: ne îndreptăm cu paşi siguri înapoi la totalitarism. O ambalează ca pe o acadea şi o sugem.
Mereu am privit cu scepticism pluripartidismul cu doar 2 partide, un fel de „poliţist bun, poliţist rău” jucat strict pentru prostirea electoratului şi menit să menţină iluzia democraţiei şi a opţiunii…
Opţiuni? The land of choice… Cum bine observa ieri Un Soricel: „deci totul iară e campanie electorală să vă convingă pe voi ca România e un land of choice şi acu e şi pe muzică!… cred că traducerea ne-formală în română din engleză spune de la ce frază s-a plecat în română… şi evident e o frază menită să moară de când s-a născut .. sau în câteva luni!… Oricum o a dai the land of choice nu sună chiar bine nici în engleză…” Mda, ţara alegerilor, nu a opţiunilor: vin europarlamentarele, vin prezidenţialele. Turismul nu de imn avea nevoie ci de infrastructură. Atâta timp cât un turist naiv ajuns în România este jecmănit de la aeroport până la restaurant de taximetrist, portar şi ospătar sau de prostituata care brusc schimbă şi ea tariful, suntem şi rămânem alegerea proastă. Unde mai pui faptul că un concediu în Spania sau Italia a devenit mai ieftin ca un sejur la Costineşti, de Bulgaria, Grecia sau Turcia nici nu se mai pune problema: imediat e mai ieftin să mergi în concediu în Antalia decât să rămâi acasă 2 săptămâni… De exemplu 1 kg de roşii în Italia costă 2 RON, la noi este 7 RON… şi vorbim de aceleaşi roşii turceşti cu gust „fără de gust”.

09-05-06_4540_dimineata
Am văzut la televizor şi circul din Parlament. Am impresia că da, sunt români care nu au fost afectaţi de criză… Şi am văzut şi un reportaj despre „inspectorii guvernamentali” plătiţi cu un salariu de bază ce sare de 1000 de euro pe lună, inspectori care au sarcina să măsoare gropile din asfalt. În fiecare zi. Başca, sunt funcţionari publici, nu pot fi concediaţi. Sau să vorbim despre Înalt Prea Sfinţia Sa Teodosie care lua şpagă să te facă preot? Sau despre salariile profesorilor: de ce statul Român se încăpăţânează să plătească preoţi pentru orele de religie (fapt unic cel puţin în Europa, dacă nu în lume), dar bani pentru profesori nu au fost, nu sunt şi nici nu vor fi?
Mă gândeam eu aşa, ca prostu’ cu gura căscată: dacă toţi banii risipiţi în ultimii 20 de ani ar fi fost folosiţi corect, dacă nu se jecmănea ţara şi bugetul statului în interes personal, unde eram acum, cum făceam faţă crizei?
Poate că sunt monitorizat, azi mai pot spune asta, mâine eventual voi fi săltat. Dar nu eu am distrus agricultura, nu am falimentat cu bună ştiinţă industria, n-am pus pe butuci sistemul sanitar, n-am făcut praf educaţia, nu sunt angajat la stat şi nu primesc şpagă…

Am o părere proastă? Nu cu puşcăria am să mi-o schimb.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=9TDgkOOlbwg]

Conform tendinţei, nu de imn avem nevoie ci de odă. Aş spune, da’ n-am voie: o dă-te-n p*la mea.  Băsescu, Antonescu, Geoană, Boc, Tăriceanu, Verestoy, Vadim, Becali, Năstase, Iliescu, Udrea, Berceanu, Andronescu… Cu cântec înainte marş!

Cum unde? La puşcărie… De ce eu ci nu ei?

“Just victims of the in-house drive-by
They say jump, you say how high…”

Ziua şomerului: 4 mici şi o bere. Blondă.

Cerul crăpat uşor ca o roche cochetă joacă în nuanţe gri şi mov. Printre norii pliaţi se întrezăreşte un colţ de soare ca un genunchi sfios. Un zâmbet rece, atingerea vântului şi o picătură de ploaie marchează începutul unei noi zile. Zile trase la indigo într-un oraş rigid, încremenit într-un colţ abandonat…
09-05-01_00109-05-01_00209-05-01_00309-05-01_00409-05-01_00509-05-01_00609-05-01_00709-05-01_00809-05-01_00909-05-01_01009-05-01_01409-05-01_01109-05-01_01209-05-01_013
„O ladă de bere şi o tavă de mici, azi, nu mă duc la servici’” cântau Blazzaj acum ceva ani în urmă. Încă nu se vedea criza cu toate că ea era prezentă de multă vreme. Ziua Muncii s-a transformat în „1 Mai Românesc” în Parcul Izvor, s-au dat lupte grele pentru bonurile ce-ţi asigurau “moca” 4 mici şi un suc sau un pahar cu bere. Despre muncă s-a vorbit şi anul acesta. Mai mult la… televizor. La muncă, fotbal şi internet, ne pricepem toţi, vorbim cu drag. Unii recunosc că de muncit, nu prea se munceşte, nu cât şi cum ar fi normal, dar dincolo de vorbe nu prea se găseşte nimic. Poate o bere, poate un mic… Dincolo de discursuri rămâne masa tot mai mare de şomeri şi oameni disperaţi. Cu 4 mici nu se face primăvară şi gustul amar al berii diluate nu va umfla urna nimănui la următoarele alegeri. Patru mici şi o bere: muştar cât cuprinde!

Am fost, am văzut, am ronţăit nişte covrigi aduşi de acasă, mi-am clătit lentila aparatului foto şi am plecat înainte ca ploaia să pună pe fugă mulţimea… 🙂

09-05-01_408909-05-01_3906

09-05-01_395309-05-01_395709-05-01_394409-05-01_411409-05-01_4132

Faiăr la valiză şi gău!

„Închiriez cameră la curte”…

09-04-12_2149

Ha ha ha! Puţină curte nu mi-ar strica, aş avea unde să-mi ţin stolul de păsărele, păsărici. Da’ vreau la mansardă şi loc la geam dacă se poate!

Vreau lumină. Lumină vie, lumină… „adevărată”. Lumina vibrantă, lumina tangibilă, lumina vieţii. Nu, nu veţi găsii aşa ceva nici la Ierusalim şi nici în… felinare. Poate doar în acelea roşii. Lumina tabu ascunsă de ochii lumii. Lumina ne-alterată ideologic, ne-prelucrată teologic, lumina pură, ne-filtrată. Lumina din noi, umbra noastră în oglindă… Culoarea luminii. Lumina de lângă noi.

09-04-16_294109-04-16_293309-04-16_293109-04-16_292709-04-16_292309-04-16_2939

M-a inspirat – şi bine dispus – Anna cu un comentariu, mea culpa, am subtilizat fraza şi am folosit-o în titlu.

În lipsă de altă inspiraţie o iau agale prin virtualia, fac un bricolaj-tricotaj din postările ce-mi ies în browser. Dau în cap “vecinilor” să mulg caprele altora…. ha ha ha! 😛
Subiectu’ top: gripa porcină. „Iată în fine revanşa porcului asupra exploatatorului său de veacuri….Ignatul acesta blajin şi inofensiv a pritocit el ce a pritocit şi, acum, a aruncat în luptă o armă biologică redutabilă care loveşte iată în inima puterii umane mondiale: SUA.” Ne introduce cu umor în subiect drweather. In pigs we trust! După statisticile consultate de mine, suntem circa 6,7 miliarde de suflete momentan şi se preconizează să se ajungă la 9,2 miliarde până-n 2050. Cam mult pentru gusturile mele vădit sociofobe.
Hai că azi îmi plac cifrele! 2% din populaţia globului deţine peste jumătate din averea mondială şi jumătate din populaţia globului riscă să rămână fără apă până în 2030. Cu toate acestea jumătate din populaţia planetei are cel puţin un telefon mobil… Să continui? Dacă iau în calcul şi numărul crescător de şomeri – categorie în care mă includ şi pe mine – moartea – strict mistic vorbind – înseamnă schimbare şi astfel reprezintă o scăpare onorabilă.
Suntem o specie de căcat, câte un virus HIV, câte o gripă, nu strică. Sunt sau nu artificiale aceste boli – se zice – incurabile, habar n-am şi sunt sociofob, dar nu şi paranoic să încep să-mi dau cu presupusul. Murim, murim. Mare pagubă! Sper să nu se găsească un prost să ne cloneze… ha ha ha! 😛
Dacă tot e gripă porcină pe glob, pe când şi pe…blog? Poate mai dispar din… porci.

09-04-06_158409-04-05_160109-03-25_124109-04-06_1590
Sucks are aceeaşi problemă: „Combinând material genetic de la porcine, păsări şi om, într-un mod pe care cercetătorii nu l-au mai văzut până acum, gripa porcină este prognozată a deveni pandemia mileniului, boala ce va determina măsuri extreme la nivel mondial.” Sucks – strict pamfletăreşte vorbind – de felul său este un hibrid cu cap de găină, piele de porc şi impresii de om. Dacă scapă lumea de voi, nicio măsură nu mi se pare excesiv de extremă. Îmi donez toţi viruşii şi bacteriile din dotare! De 2-3 ani sunt răcit ca… porcu’. Porcu’ prăjit. Însfâr…shit. Se întâmplă. Mă oftic doar că poate mor şi ratez cutremurul mortal. Făceam nişte fotografii… mortale! Ha ha ha! 😛 Cine plm a stins lumina?

09-04-28_366809-04-28_367209-04-28_3676

Iustinian piroman o ţine pe a lui: „Noi avem cea dintâi sarcină, ca să luăm atitudine, noi slujitorii Bisericii, slujitorii altarelor, să luăm atitudine împotriva tuturor relelor, a tuturor faptelor şi actelor care se îndreaptă spre libertăţi, ca să desfiinţeze, să dispreţuiască drepturile la libertate a omului. Ori aceasta (n.n. documentele cu cip) atentează împotriva libertăţii noastre. Încearcă pe altă cale… prin calea care a început în anii trecuţi, ca să domine lumea prin comunism, se încearcă acuma pe altă cale. “Aceeaşi Marie, cu altă pălărie”. Poporul poate intuieşte ceva… începutul unui incendiu. Atuncea trebuie să se ia măsuri;  şi omul ia măsuri până când nu i-a ars casa. Şi ia atitudine când i-a pus numai, vrăjmaşul, scânteia la temelia casei. Şi-atunci omul îşi apără casă. E un drept şi o datorie a noastră tuturor! Dar nu avem voie să ne neliniştim (n.n. tulburăm). Nelinştea este un semn al slăbiciunii.” Am o mare slăbiciune pentru voi: v-aş da faiăr să nu mai suferiţi cum prăjeaţi voi “vrăjitoarele”. Vedenii. Pe voi nu vă paşte pericolul să rămâneţi fără apă fiindcă nu consumaţi aşa ceva. Nu vă mai drogaţi demenţilor că ajungeţi să confundaţi dracu’ cu caii verzi de pe pereţi!

09-04-28_371909-04-28_3663

Răstigniţii din tramvai!  „întâmplarea face ca vis-a-vis de staţia de tramvai pe care o frecventez dimineaţă de dimineaţă să se afle o biserică.
well, în 8 cazuri din 10, când dau şi eu să mă urc, scările sunt ocupate cu pasageri de toate vârstele, sexele, culorile şi condiţiile sociale care îşi fac cruce de zor.
n-am înţeles de ce trebuie s-o facă răstigniţi pe buza scării, se simt mai aproape de Gizas? evlavia ostentativă aduce mai multe puncte la poarta Raiului?
Doamne-Doamne vă vrea smeriţi, nu imbecili, mişcaţi-vă la o parte, futui!”
Ei, mie-mi place în tramvai. Bunu’ creştin citeşte cancan, libertatea sau click! şi îşi face cruce pe lângă fiecare biserică cu ochii beliţi în ţâţa nu ştiu cărei fufe „hat” şi on faiăr… ha ha ha! Ba, îşi face cruce şi cu mobilu’ la ureche, cu degetu’ în nas sau cu chebabu’ în bot şi muştaru’ scurs pe cămaşă. Evlavioşi, evlavioşi… vorba ta: futui! Sau pur şi simplu au cipul defect. Ha ha ha! 😛
Şi mai e o treabă: paşaportul – cu sau fără cip – nu ţine loc nici de bilet, nici de abonament. Nici spre iad, nici în tramvai.

09-04-30_3783

Preiau (şi eu) de la moshemordechai un anunţ:

„Muzeul Naţional al Literaturii Române (MNLR) organizează un concurs de fotografii artistice cu tema „Bucureştiul în tranziţie”. Adresăm participanţilor invitaţia de a surprinde personalitatea unui Bucureşti mai degrabă cald şi uman, paradoxal şi cu un farmec încărcat adesea de umor involuntar. Cele mai valoroase fotografii vor fi incluse în expoziţia „Luna Bucureştiului” organizată în luna septembrie la Praga de Institutul Cultural Român.
Concursul se adresează atât amatorilor, cât şi profesioniştilor. Un juriu de specialitate va acorda următoarele premii:
– PREMIUL I – 1500 euro
– PREMIUL II – 1000 euro
– PREMIUL III – 500 euro
Fotografiile acceptate în concurs vor fi în mod obligatoriu inedite şi exclusiv în format electronic, având următoarele caracteristici:
– format: jpg (fine) sau RAW (în diferitele formate specifice), eventual TIFF.
– dimensiuni: peste 8 megapixeli (nu se acceptă resamplarea fotografiilor mici).
Se acceptă şi fotografii provenind din scanarea clişeelor, la o rezoluţie de 300 dpi, mărite de cel puţin 10 ori (clişee 24-36) sau 6-8 ori (clişee mai mari).
În cazul fotografiilor digitale, MNLR solicită prezenţa EXIF, prin care imaginile se autentifică.
Imaginile vor putea fi expediate pe adresa [email protected] sau [email protected]. Ele pot fi de asemenea trimise pe CD sau DVD pe adresa MNLR, B-dul Dacia 12, sector 1, Bucureşti (cu menţiunea – pentru concurs foto). Imaginile trimise vor fi însoţite de un scurt CV şi de datele de contact.
Fiecare participant este acceptat în concurs cu un număr de minim 5 şi maxim 15 fotografii. Data limita de înscriere în concurs este 31 mai a.c. Rezultatele vor fi date publicităţii în data de 15 iunie.
Fotografiile premiate intră în proprietatea MNLR. Celelalte fotografii vor fi deţinute în coproprietate cu autorii pe o durată de 2 ani, orice eventuală tranzacţionare a acestora urmând a face obiectul unui contract separat.”
Bucureştiul rămâne o tranziţie eternă, totul e să surprinzi momentul! Ha ha ha!
Păcat că de obicei concursurile sunt mereu măsluite şi prima oară se stabilesc câştigătorii, după aceea se organizează concursul! Ha ha ha! Baftă frate!

09-03-29_1233

Bahmu a concediat-o pe Andreea Tonciu în direct. De asta nu mai dorm eu noaptea! Ha ha ha! 😛

Sunt varză. Mai varză decât 99,19%… Sting lumina şi…gău! ha ha ha! 😛 M-am distrat şi astăzi. 🙂

sunt mai slab decât 99.19% din blogeri şi mă mândresc cu asta!
sunt mai slab decât 99.19% din blogeri şi mă mândresc cu asta!

Ziua Pământului: între cer şi pământ

Conform site-ului Ecomagazin „peste 4.000 de organizaţii neguvernamentale şi 700 de milioane de oameni din 170 de ţări sunt implicaţi în acţiuni de protejare a resurselor naturale ale planetei.”
„Ziua Pământului” a fost sărbătorită pe 22 aprilie, prin diverse acţiuni ecologice. A fost şi „Ora Pământului” pe 28 Martie 2009 intre 20:30-21:30, acţiune în care toţi am fost invitaţi să stingem lumina pentru o oră.
Greenpeace a lansat miercuri, cu ocazia Zilei Internaţionale a Pământului, un nou videoclip impresionant despre suferinţele planetei Terra şi despre cum am putea să o salvăm şi să ne salvăm şi pe noi, implicit.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=zVu9eawb1QY]

Greenpeace are nevoie de trei milioane de oameni ca să devină activişti climatici. “Este un număr mare întrucât Pământul are nevoie de acţiuni imense anul acesta”, spune asociaţia într-un comunicat.
Mereu în urma diferitelor discuţii pe diferite subiecte aici pe blog sau aiurea-n tramvai finalul inevitabil a fost acelaşi: ce putem face?
De multe ori habar n-am sau soluţiile mele pe de o parte sunt prea radicale, pe de altă parte inevitabil „a face” ceva implică acţiune iar din toată experienţa mea, a acţiona nu a fost, nu este şi nici nu cred că o să fie nici în viitor ceva caracteristic nouă. Şi am spus nouă fiindcă nu intenţionez să mă exclud.

09-04-24_3472

Pesimism? Citez din blogul unei prietene: „Cercetători din întreaga lume prevăd un viitor sumbru pentru omenire mai curând decât bănuiam.
Studii recente au arătat că până în 2100 nivelul oceanului planetar va creşte cu până la 1 metru, deşi acum doi ani, ONU anunţa o creştere maximă de 59 cm. Această descoperire aduce estimări alarmante cu privire la efectele resimţite atât de oameni cât şi de natură.
Anual, nivelul apelor creşte cu până la 3 milimetri, ceea ce reprezintă dublul faţă de media secolului 20. Numai Groenlanda pierde între 200- 300 kilometri cub de gheaţă în fiecare an, fapt ce contribuie la creşterea nivelului apelor cu peste 1 milimetru.
Statele şi porţiunile de uscat cu altitudine mică ar putea vedea cum o mare suprafaţă din ele este acoperită de ape. Insule precum Maldive ar putea dispărea complet. Astfel, omenirea ar putea fi martora unor migratii în masă, deoarece toate zonele de coastă vor fi inundate. 600 milioane de oameni vor fi afectaţi şi peste o treime din speciile de plante şi animale ar putea dispărea.
În faţa unor asemenea probleme, marile puteri ale lumii ar putea intra în conflict pentru resursele necesare existenţei. Creşterea temperaturii, din cauza efectului de seră, ar putea aduce apariţia unor boli tropicale, cum e malaria. Specialiştii spun că mai exista şanse de 50 % ca până în 2050 să reducem efectul de seră prin scăderea emisiilor poluante cu 3%, şi astfel să prevenim o parte din dezastrele iminente.”

Din punctul meu de vedere 50% şanse înseamnă şanse zero.

09-04-24_349909-04-24_355709-04-24_3564

Vorbim despre sărbătorile religioase, vorbim despre manifestările ecologice, cred că în toate este prea mult artificiu, formalism excesiv şi mult prea puţini oameni mai au credinţă, prea puţini oameni sunt dispuşi să facă ceva efectiv dincolo de declaraţiile pompoase, de datul din cap, de a subscrie la anumite idei fiindcă este „trandy”, e la modă, dă bine…
Dovadă stau mormanele de gunoi din colţul blocului, din pădurile devenite loc de pelerinaj pentru grătarele de week-end, trotuarul pe care călcăm şi unde ne golim buzunarele cu nonşalanţă.

Ajungem mereu la aceleaşi discuţii: educaţie, bun simţ… eventual conştiinţă.

sau făcut locuri de parcare...dar...
s-au făcut locuri de parcare...dar...tot zona verde e de bază!

09-04-24_347609-04-24_3480
„Perturbarea factorilor de mediu într-o manieră drastică are efect direct asupra evoluţiei fiinţelor vii, iniţial asupra capacităţii acestora de adaptare şi ulterior asupra capacităţii de supravieţuire, putând constitui, în cazuri extreme, factori de eliminare a anumitor specii din reţelele trofice cu consecinţe drastice asupra evoluţiei biodiversităţii la nivel local şi cu impact la nivel general”, susţine Ministerul Mediului în ghidul său.

Natura rezistă şi se împotriveşte în binele nostru agresiunilor la care o supunem conştient sau inconştient zi de zi. Dar nu ştiu cât o să mai reziste…  Hai să mai dăm puţin din umeri.

09-04-24_349509-04-24_348409-04-24_348609-04-24_3588

Dumnezeu pierdut în translaţie (pt. 2)

Mi-a intrat în cap o chestie: mirosul cozonacilor la televizor. Nu are nici o noimă, dar ce are sens? Mă tot gândeam zilele acestea la iconografie. „Icoana este fereastra către cer”  a spus Sfântul Ioan Damaschin.
Priveam ieri cerul,  acel apus de soare şi nu era o icoană, era vie, vibra şi parcă acel cer m-a mângâiat. Nu, nu iau substanţe niciodată. Oraşul te face să o iei razna oricum… Evadez cum şi unde poţi într-o lume… o lume nu neapărat sacră, dar magică. Iluzia unui nou răsărit, a unei noi zile, a… învierii.

Şi nu mereu este doar o iluzie…. 🙂

înviere 1/1
înviere 1/1
înviere 1/2
înviere 1/2
înviere 1/3
înviere 1/3
înviere 2/1
înviere 2/1
înviere 2/2
înviere 2/2
înviere 2/3
înviere 2/3

Mă gândeam la toate tablourile pe care le-am văzut legate de Isus şi tematica Paştelui. Toate prezintă suferinţa şi moartea. Vă amintiţi de o imagine cu învierea lui Isus? Sunt eu defect, dar am imaginea cuielor, a sângelui, a crucii, a lacrimilor… Se perindă imagini stridente sau sumbre, violente, văd durere şi moarte. Există ceva ce ne leagă de macabru şi de senzaţional… Lumina din neon.
Încercăm să îngropăm întunericul din noi în loc să-l scoatem la lumină…

09-04-17_310609-04-17_321009-04-17_317009-04-17_316509-04-17_316609-04-17_305609-04-17_3035

Şi totuşi liliacul are parfum şi la oraş.

09-04-17_315509-04-17_313309-04-17_312809-04-17_311809-04-17_309909-04-17_3098

Şi cineva mereu o să ne întindă o mână invizibilă…   Chiar dacă liliacul nu are parfum prin monitor…  🙂

09-04-17_314709-04-17_314609-04-16_2989

Contraste şi extreme

Cerul era aproape negru şi se lăsa cu toată greutate sa peste oraş. La 4 dimineaţa este linişte, doar aragazul fâsâie când pun ibricul cu apă la fiert şi aştept cu cafeaua pregătită momentul magic în care aroma se răspândeşte prin bucătărie. Aprind ţigara şi savurez imaginea cartierului încremenit, lumina portocalie a becurilor de pe stradă, misterul orb al umbrelor incerte. Mi-ar place să mă trezesc în fiecare dimineaţă în alt pat, într-un alt loc, într-o altă lume.
Dar să revin la ce – şi nu la cine – mă arde. Am început săptămâna cu fâşii de lumină, pete de soare şi am eşuat în tomberonul cotidian.  Aplic instinctiv principiul una caldă, una rece. Vreau să mă trezesc, dar visul să continue… Gândul naşte cuvântul şi cuvântul fapta. Pot orice.

09-04-15_2609_soare_0109-04-15_2609_soare_0209-04-15_2609_soare_0309-04-15_2609_soare_0409-04-15_2609_soare_0509-04-15_2609_soare_0609-04-15_2609_soare_0709-04-15_2609_soare_0809-04-15_2609_soare_0909-04-15_2609_soare_1009-04-15_2609_soare_1109-04-15_2609_soare_1209-04-15_2609_soare_1309-04-15_2609_soare_1409-04-15_2609_soare_1509-04-15_2609_soare_1609-04-15_2609_soare_1709-04-15_2609_soare_1809-04-15_2609_soare_1909-04-15_2609_soare_20

Trec la frecuşul blogului.  Vreţi cancan? A murit soţia manelistului Salam. Trist, tragic, bla, bla, bla, cum vreţi voi, sincer? Mă doare-n cot. Sunt „n” bloguri pe tema asta de parcă ar fi prinţesa Diana. Nu că-s insensibil – chiar dacă-n acest caz particular, chiar sunt -, da’ noi din toate facem circ. Oameni mor zilnic, aşa este… firesc. Uneori uităm să ne îngrijim, alteori sistemul sanitar dă rateuri. Cele două se mai şi suprapun. Pax vobiscum!
Cutremur. Este alt subiect omniprezent. Este un fel de bau-bau apocaliptic. Îmi sunt simpatici ăştia care ştiu cu precizie ziua şi ora marelui eveniment şi-l aşteaptă cu pantalonii în vine.
Pe Năstase îl doare de capul lui. Parafrazând, eu am cântat-o din 1990: „vrem capul lui…” (piesa 15 din MP3 player). Mă refeream la Iliescu.
Am zâmbit când am citit asta. M-a zgârmănit în cur.
Impozitul forfetar este celălalt subiect arzător. Unii zic că guvernu’ pune piciorul în prag. Pragul unui faliment anunţat. Se servesc şi soluţii de eschivă. Hoţia salvează România! Ha ha ha! 😛
Săptămâna Mare fără Isus? Imposibil. Eu am văzut toate filmele pe temă pe toate programele de televiziune prin rotaţia an de an. Uneori îmi vine să-mi bat singur cuie şi să-mi ascund mormântul, să-mi fur cadavrul, să-mi strig avocaţii şi să dau în judecată toată lumea! Vreau şi eu o icoană frate! (Pe statui se cacă porumbeii… ha ha ha! 😛 )
Încă nu m-am decis dacă pârjolesc recolta sau… ard câmpii…  Apă nu beau, nu vă pierdeţi timpul cu otrăvitul fântânilor. Mahmureala poate fi evitată într-un singur mod: menţii starea de beţie. 🙂
Ţara arde…  nici urmă de ţărani pe câmp.

Şi un up-date legat de AC/DC la Bucureşti (adică, NU la Bucureşti!)AC/DC, pardon, ei şi! de ce??!
Cam asta e… Mult, puţin, astăzi atâta am poftit şi am putut. Toane. Contraste. Uneori extreme.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=kkfY58pWyOs&feature=related]

“It started with a low light,
Next thing I knew they ripped me from my bed;
And then they took my blood type,
It left a strange impression in my head.
You know that I was hoping,
That I could leave this star-crossed world behind;
But when they cut me open,
I guess that changed my mind.
And you know I might
Have just flown too far from the floor this time,
’cause they calling me by my name
And the zipping white light beams
disregards the bombs and satellites

That was the turning point;
That was one lonely nigh

The song maker says, “It ain’t so bad”
The dream maker’s going make you mad
The spaceman says, “Everybody look down
Its all in your mind”

Revoluţia, bloggerii şi internetul: să-i împuşcăm şi să-l ştergem!

Cu siguranţă a gândit-o şi a mai spus-o cineva, cum am gândit-o şi eu ieri după masă, da’ tot am să o spun: în spatele revoluţiei de la Chişinău este Băsescu, este o perdea de fum să distragă atenţia de la Gigi, Gigi care la rândul său tot perdea – de fapt halat – de fum este să acopere problemele ivite-n sânul familiei Băsescu, scandaluri legate cu precădere de numele lui Popoviciu care tot perdea este pentru acoperirea casei de 1 milion de euro a Ioanei Băsescu sau salariul de la Luxten al Elenei Băsescu… Jos textila! 😛

Şi dacă nu Băsescu, atunci bloggeri. 🙂

Privită cu oarecare suspiciune, vrem nu vrem, la Chişinău se desfăşoară o revoluţie anti-comunistă. Inevitabil ne amintim de revolta noastră anti-Ceauşescu din ’89 şi comparăm situaţia. Consider un cinism ne la locul lui afirmaţia că revoluţiei române ia luat 20 de ani să ajungă la Chişinău…

Dacă ce s-a întâmplat în ’89 a fost cu acordul (tacit) al Moscovei, situaţia Chişinăului este cu totul diferită. Sistemul Sovietic a fost gândit şi construit la modul la care statele au fost subordonate şi s-a creat o stare de interdependenţă, ruperea din sistem este dacă nu imposibilă, cel puţin dureroasă şi dificilă. Tinerii din Moldova probabil în adâncul inimii lor speră la un sprijin dinspre Bucureşti, dar ştim bine, acel sprijin nu o să vină niciodată. Guvernul Român este incapabil să gestioneze multiplele crize interne, nici vorbă de capacitatea de a întinde o mână de ajutor. Gesturile noastre de apropiere de Moldova au fost strict sentimentale – uneori exagerate – şi teatrale, dar Podul de Flori a fost lipsit de consistenţă, nici un guvern de după ’89 practic nu a făcut nimic şi n-a avut un plan pentru o apropiere reală între cele două state.
Cred că frontierele extinderii U.E. şi N.A.T.O. au fost deja trasate, şi America, şi Europa se confruntă cu propriile crize şi probleme, nici ele nu au nici interesul nici capacitatea de a intervenii măcar formal în sprijinul demonstranţilor din Chişinău. Relaţia Americii şi a Europei cu Rusia este fragilă şi nimeni nu riscă perturbări în actualele condiţii.
Am comentat ieri pe undeva pe blog aiurea: n-am scăpat noi de comunişti şi securişti nici după 20 de ani, să nu ne îmbătăm cu apă rece nici acum.
Altfel spus, tinerii din Chişinău sunt pe cont propriu şi orice am spune, rămân (încă o dată) doar vorbe goale.

Mai zăbovesc un moment asupra paralelelor: dacă revolta din ’89 a fost prima televizată, actuala revoluţie din Chişinău este prima multi-media: ştirile au circulat mai mult pe internet, imaginile filmate veneau de pe YouTube, până când „a picat netul” dincolo de Prut.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=MDjj9pJzeng]

În acest context citeam undeva pe WordPress despre un plan de închidere a internetului. Da, era o balivernă din seria conspiraţiei mondiale, scrisă şi pusă pe tapet de un idiot care degeaba doarme cu capul pe tastatură, n-a înţeles nimic nici despre internet, nici din cum funcţionează internetul în particular şi lumea în general. Internetul este nu doar un mediu de comunicare şi a devenit un pilon important al economiei mondiale şi în perioadă de criză economică nimeni nu are interesul să amputeze un organ viu şi sănătos. Este o altă discuţie controlul datelor şi informaţiilor care circulă şi se transferă pe calea internetului, dar nu este nici locul, nici momentul să discutăm acest aspect.  Dacă a existat o revoluţie victorioasă, acela a fost internetul.
Toată media a fost împărţită între Chişinău şi Gigi. Legat de Gigi s-a discutat mai mult despre listele lansate de Măgureanu, Vanghelie şi Năstase, liste ne-nominale, devenite nominale ulterior prin intermediul… internetului. Cu toată imunitatea (artificială) de care beneficiază distinşii domni, în secunda doi şi un sfert, trebuiau săltaţi de organele abilitate şi luaţi la rost ce liste, de unde şi cum. Nesimţirea cu care politicienii îşi permit să arunce câte o fumogenă – să nu zic pocnitoare – apoi să dea din umăr nonşalant a devenit mai enervantă decât neruşinarea cu care fură tot pe ce pun mâna sau ating cu gândul. Ideea scuipată de Năstase, precum nu el, ci internetul, bloggerii s-a răspândit ca un foc de pădure şi a prins rădăcini la fel de rapid.

09-04-08_01

Pisica moartă a fost aruncată de aproape toţi politicienii şi jurnaliştii – ca la un semnal – în curtea internetului şi a frustraţilor care probabil de la graffittiurile măzgălite pe pereţi au trecut (şi) pe paginile virtuale ale internetului. Şi nu vorbesc doar de bătrâneleul Ion Cristoiu (pe care eu nu-l stimez 🙂 ) pe care l-a pomenit Flavius („Ion Cristoiu (pe care altfel îl stimez) care preia şi el o subţirică şi… intelectualistă prejudecată şi vede în bloggeri tot nişte frustraţi care, nu au altundeva loc să scrie…”) şi de mulţi alţi jurnalişti mult mai tineri de la care parcă am totuşi alte pretenţii. Un astfel de „deştept” ieri a aruncat şi ideea că „internetul nu are un C.N.A.” şi sub acoperirea anonimatului fiecare spune ce vrea. Din ce am citit zilele acestea, listele cu nume au apărut la Dan Andronic – care nu? – numai anonim nu este. Şi nu este singurul blogger care nu se ascunde în spatele unui nick-name. În ceea ce priveşte responsabilitatea, oricând poate fi dat în judecată pentru răspândirea de informaţii false, calomnie sau ce mai vreţi dumneavoastră. În schimb politicienii beneficiază de această imunitate care-i ţine la adăpost indiferent de ce spun sau fac. Poate lucrul acesta nu ar fi aşa grav dacă stimabilii beneficiari n-ar profita la maxim şi dincolo de limitele maximului de această chichiţă legislativă şi nu am fi ajuns la situaţiile de nesimţire şi iresponsabilitate crasă la care am ajuns.

Pe de altă parte este amuzantă şi frustrarea eruptă ieri în rândul jurnaliştilor încadraţi. Nu este nici un secret că vânzările ziarelor în format tradiţional, pe hârtie, suferă o descreştere constantă şi alarmantă. Toate publicaţiile s-au reorientat treptat pe formatul on-line unde se duce o luptă acerbă pentru trafic şi implicit publicitate. La aceasta se adaugă şi aspectul aservirii mediei la interesele grupurilor politico-economice. Nu este de mirare că în acest context, bloggerii au devenit un ghimpe în coasta celor care pe de o parte îşi văd pâinea ameninţată, pe de altă parte văd în blog o zonă greu sau imposibil de controlat.

Am putea discuta şi despre cum stă treaba cu “dezvăluirea sursei” unei informaţii, dar nu acesta este subiectul şi eu nu mă consider nici în conflict, nici în război cu presa convenţională.

Am spus şi ieri şi voi mai spune de câte ori este nevoie: observ o dorinţă tot mai arzătoare de revenire la un sistem totalitarist cosmetizat. Ieri la Chişinău cineva a oprit internetul…

Se aruncă seminţe şi unele prind rădăcini.

09-04-08_02

Trăim în România şi conspiratu’ ne mănâncă zilele!

Pericolul social şi totalitarismul cu faţă umană

O nouă informaţie scăpată pe surse tulbură apele: urmează arestarea unor ziarişti şi al unor oameni de afaceri implicaţi în dezvoltarea infrastructurii. Numele vehiculate sunt: Alecu Racoviceanu (Gardianul), Sorin Roşca Stănescu (Ziua) şi Cornel Nistorescu (Evenimentul Zilei). Dacă într-o primă fază arestarea lui Gigi Becali m-a făcut să zâmbesc, acum lucrurile par să ia o întorsătură grotescă. Ieri seară la 22.40 instanţa a dat verdictul şi-n cazul recursului înaintat de avocaţii lui Gigi Becali: finanţatorul Stelei şi gărzile sale de corp rămâne în arest.
Nu strict ce păţeşte zilele acestea Becali mă îngrijorează ci matriţa speţei, funcţionarea sistemului, principiul care stă în spatele cazului. Conform ideii că nimic nu este întâmplător iar toate bombele media din ultima vreme duc într-un fel sau altul înapoi la „doi şi un-sfert”, mult râvnitul serviciu secret, lucrurile prind sens. Problema este că pe nesimţite, în spatele perdelelor de fum, ne întoarcem încet-încet la statul Miliţienesc şi la partidul unic cu cel mult două capete şi acelea doar de ochii lumii. Dacă privim înapoi la începuturile carierei politice a lui Becali, apare un nume sonor: Viorel Hrebenciuc, omul din spatele multor manevre PSD. Am fi naivi dacă n-am vedea că PSD are cei mai mulţi oameni „în sistem” şi chiar şi atunci când oficial nu s-a aflat la putere, PSD-ul şi-a păstrat un control substanţial în zone – iarăşi teoretic – independente cum este şi Justiţia. Alianţa surprinzătoare dintre PSD şi PD-L treptat s-a cristalizat: este o guvernare de uzură în care PSD-ul se poartă mai mult ca un partid de opoziţie, dar cu acces la fonduri şi resurse şi unicul său scop este erodarea sistematică a partenerului. Nu pot să trec cu vederea nici guvernarea PNL-PSD din ultima eră Tăriceanu cum este foarte vizibilă apropierea dintre o anumită parte a PNL-ului de PSD. Liberal-Socialismul este din punctul meu de vedere – cel mai diform avorton posibil în termeni politici. Am asistat la susţinerea lui Adrian Năstase din partea unor (presupuşi) Liberali, am asistat – uşor scârbit – la schimburi de amabilităţi între noul preşedinte PNL şi personaje cu greutate din conducerea PSD-ului. Cei doi şefi de partid au discursuri aproape la unison şi unica ţintă şi obsesie rămâne Băsescu. Dar să revenim la Becali: au fost multe momente în care prietenia Becali-Băsescu a ţinut prima pagină a ziarelor. Chiar dacă cel puţin aparent relaţia s-a răcit, nu prea se explică de ce să fi ales Băsescu distrugerea lui Becali, om al cărui carieră politică părea definitiv compromisă. Suntem totuşi într-un an electoral şi acest factor este determinant în fiecare manevră. Faptul că în urma arestării lui Popoviciu Băsescu a fost expus şi avea nevoie de ceva mult mai „gros” să preia atenţia mediei şi implicit al alegătorilor, parcă nu justifică în totalitate evenimentele actuale, cu toate că, indiscutabil Becali a fost şi rămâne un deliciu atât pentru jurnalişti cât şi pentru populaţie. Aici aş revenii puţin şi la numele celor trei ziarişti care – se zvoneşte –urmează să fie arestaţi. Toată lumea pare contrariată de apariţia lui Cornel Nistorescu pe lângă ceilalţi doi. Răspunsul cred că este foarte simplu: Evenimentul Zilei este singura publicaţia situată de partea preşedintelui Băsescu. Într-un an electoral acest fapt este foarte important. Dacă la alegerile precedente Băsescu a beneficiat de o presă pozitivă şi o largă susţinere a mass-mediei, acum lucrurile stau cu totul altfel şi „faultarea” aşa-numitului „oficios” poate fi o mutare decisivă. Faptul că Băsescu, cel care profita de orice subiect şi orice ocazie să-şi dea cu părerea, acum tace, este încă un fapt aproape inexplicabil.

Listele cu noi arestări şi arestaţi sunt furnizate tot din zona PSD: Măgureanu, Vanghelie, Năstase…

Nu pot să uit şi să exclud nici ideea unui război Becali-Popoviciu dacă tot l-am amintit şi pe celălalt om de afaceri săltat recent, e drept, mai mult formal şi “doar” pentru 24 de ore conform… “tradiţiei”. Totuşi, Popoviciu pare mai mult un pion şi nu un păpuşar…

Mult fum, multe semne de întrebare, scenarii peste scenarii…

2009-04-06_0201

Mă enervează toţi idioţii care se tem de cipuri şi de alte invenţii mai mult ale minţilor bolnave decât ale ştiinţei şi tehnicii şi deviază discuţiile de la subiecte grave şi iminente. Asistăm neputincioşi la revenirea subtilă la totalitarism, la Miliţia ci nu Poliţia politică, la zorii unui nou „orizont roşu”.

2009-04-07_0012

Se face acest lucru nu cu tehnica modernă ci cu mijloacele vechi şi bine testate. Arsenalul include atât situaţii, dosare şi probe contrafăcute cât şi tehnici de manipulare în masă.

Situaţia economică şi socială a României numai roză nu este momentan şi circul nu înlocuieşte pâinea…
Nu pot să scot subiectul nici din contextul general: duminică la Chişinău alegerile au fost câştigate de Partidul Comunist şi astfel fraţii noştri vecini pe care îi doream alături de noi în U.E. au devenit singura ţară europeană cu partidul Comunist la conducere. Într-un cadru mai larg vedem că America cu resurse teoretic nelimitate faţă de posibilităţile noastre nu reuşeşte să depăşească declinul economic şi să iasă din criză, cum nici Europa de altfel, vedem cum nord-coreean sfidează orice autoritate şi lansează rachete ameninţător, deloc surprinzător mai marii lumii nu reuşesc să ajungă la numitor comun nici în cadrul G20, nici în alianţa N.A.T.O., tensiunea din orient se prelungeşte la nesfârşit şi nici în fâşia Gaza, nici în Afganistan şi Irac lucrurile nu evoluează în mod pozitiv. În acest context cel mai grav lucru cred că este iresponsabilitatea de care dau dovadă cei ce orchestrează în interes personal scandaluri gen Becali, indiferent de cine ar fi aceştia. Sintagma „cu orice preţ” pe care o aplică politicienii noştri, acoperă un preţ mult prea mare plătit de noi toţi.
Dacă un personaj vizibil şi cu potenţial financiar ca Becali, apărat de o armată de 16 avocaţi, poate fi îngenuncheat, să nu ne mirăm dacă mâine dispare un jurnalist sau… un blog.
Nu justiţia paralelă în care cineva ocoleşte calea firească a autorităţilor şi preferă să-şi facă dreptate singur este periculoasă ci justiţia paralelă pe care o exercită oamenii influenţi în cadrul Justiţiei este periculoasă. Pasul spre totalitarismul mascat este foarte-foarte mic.

Şi nu vorbesc despre o eventuală “conspiraţie” a elitelor ci este conspiraţia proştilor…

Poate că autorităţile s-au decis să dea un exemplu… dacă asta s-a dorit, le-a ieşit pe dos. Cu un astfel de caz zgomotos nu vom scăpa de monitorizarea Justiţiei şi cred că vom fi şi mai atent monitorizaţi. Datu’ cu stângul în dreptul ne iest de minune tot timpul. Cei de la Uniunea Europeană nu-s chinezi care nu înţeleg nimic din “spectacolele” oferite gratuit de clasa noastră politică…

2009-04-06_01892009-04-06_0176

Nici nu ştii de unde să apuci actualul show Becali. Poate e bine să menţionez faptul că nu-mi este simpatic Becali. Faptul că Becali a decis să-şi facă dreptate singur este grav în primul rând sub aspectul încrederii cetăţeanului în funcţionarea eficientă a organelor abilitate şi al Justiţiei. Privind însă lucrurile şi puţin altfel, nu este prima oară când Becali se substituie statului: indiferent de motivaţia din spatele gesturilor, Becali a achitat factura de electricitate a unui întreg cartier din Bucureşti, a construit un sat sinistraţilor din urma inundaţiilor, a construit biserici. Nu pot să-mi şterg din memorie imaginea lui Becali alergând cu punga de bani după jucătorii unei echipe de fotbal cum nu pot să uit nici gesturile pompoase cu care Becali – ca un neaoş şi autentic ţăran – în diferite ocazii scotea cărămida de lovele şifonate din buzunar şi împărţea bancnote substanţiale în stânga şi în dreapta. Cu toate acestea, Becali s-a dovedit în multe cazuri altruist şi n-a ezitat să bage mâna-n buzunar şi să ajute şi când aceste gesturi nu erau publice şi nu i-au adus nici un fel de avantaj.

2009-04-06_02212009-04-06_0174

Lui Gigi Becali i s-a furat maşina şi omul a hotărât să-şi recupereze maşina prin mijloace proprii, nu să apeleze la Poliţie. Nimic ieşit din comun. Cu excepţia cazurilor în care hoţii de maşini au abandonat dintr-un motiv sau altul vehiculele furate, nu ştiu câte maşini a recuperat Poliţia. Vorbesc de recuperat maşini în urma unor anchete ci nu în urma unor intermedieri ale unor poliţişti între victime şi infractori.
Dar să revenim la povestea noastră: Becali a hotărât să-şi recupereze singur maşina şi dacă totul este adevărat, în 55 de minute a reuşit recuperarea, în concluzie, a luat hotărârea bună. Zic bună şi nu corectă. Strict teoretic, trăim într-un stat de drept în care instituţiile statului – tot strict teoretic – funcţionează. Problema este că ştim cu toţii că nu funcţionează nimic.

2009-04-06_0209
Furtul şi recuperatul s-a desfăşurat pe 25 ianuarie 2009. Becali a fost arestat abia pe 1 aprilie. Cei trei presupuşi făptaşi sunt în libertate şi acum. Becali a spus ieri Becali în sala de judecată, sună bine, dar nu este chiar aşa: „Eu sunt în boxa acuzaţilor, iar hoţii sunt liberi”. Becali n-a raportat niciodată furtul, autorităţile în ceea ce priveşte furtul nu s-au auto-sesizat, ba mai mult, Becali şi-a recuperat maşina în timp record iar cei trei presupuşi înfăptuitori afirmă că a fost vorba despre o confuzie şi ei n-au nicio legătură cu dispariţia Mercedesului lui Becali. De aici şi „farmecul” cazului: Becali şi gărzile sale de corp „intră la apă” fără să tragă după ei pe absolut nimeni! Genial! Poate… prea genial.
Cine este Sandu Geamănu? Pe numele lui Alexandru Ilie este un personaj din zona interlopă cu un trecut spumos. De factură mai recentă, numele lui a apărut predominant în cazuri de furturi de maşini de lux. În data de 15 octombrie 2007, cu mare tam-tam şi desfăşurare de forţe, mascaţii de la trei servicii speciale ale Poliţiei şi Ministerului Internelor şi Reformei Administrative au organizat 18 des­cinderi simultane la locaţii situate în sectoarele 1, 3, 4 şi 5 ale Capitalei, fiind capturarea şi anihilarea grupării lui Sandu Geamănu. Pe parcursul anului 2007, gruparea condusă de Geamănu a dat mai multe lovituri spectaculoase, între care furtul a două maşini de lux, în valoare totală de 170.000 de euro, furtul unei genţi ce conţinea 33.000 RON, 5.100 de euro si 4.900 de dolari dintr-o maşină sau tâlhărirea unei femei care avea în poşetă suma de 10.000 de euro. Ultima „ispravă” a fost tâlhărirea fostei ziariste Gilda Lazăr de către unul din membrii bandei. Atunci, alături de Sandu Geamănu au mai fost arestaţi fraţii Daniel Simion (zis Dani) şi Ionel Simion (zis Tupac), Alexandru Chira (zis Rocky), Mihai Olaru precum şi alţi câţiva membri ai bandei. Dacă justiţia funcţiona, Geamănu în mod normal şi acum ar fi trebuit să fie după gratii şi tot incidentul ce-l implică pe Becali n-ar fi avut loc. Acest fapt nu justifică nicidecum hotărârea lui Becali de a-şi face singur dreptate, dar reflectă cu exactitate starea de fapt a siguranţei cetăţeanului şi a funcţionării Poliţiei şi a sistemului juridic.
Numele lui Geamănu a fost pus în legătură şi furtul maşinii lui Vasile Turcu de la Dinamo, caz nerezolvat nici până în ziua de azi. Şi lista nu se termină aici.

2009-04-06_0178

Şi în ceea ce o priveşte pe judecătoarea Nicoleta Cristuş, preşedinta judecătoriei Sector 1, lucrurile nu sunt chiar curate. Îmi permit să citez dintr-un blog găsit astăzi dimineaţă şi unde găsiţi toate datele legate de această doamnă judecător: „(…) grav este că judecătoarea-şefă împarte dreptatea la Judecătoria Sectorului 1 în dosare penale aflate pe rolul instanţei, care au ca obiect tocmai infracţiuni de genul aceleia comisă şi de mama-magistrat, ea însăşi fiind cercetată penal de procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.” Tot numele judecătoarei Nicoleta Cristuş apare şi într-un scandal politic: „Preşedintele Biroului Electoral de Circumscripţie nr. 25 Ilfov, judecătoarea Nicoleta Cristus, a încălcat legea în mod grosolan prin decizia abuzivă de înfiinţare a unor secţii de votare speciale, în scopul favorizării turismului electoral” – reclama în 2004 de Alianţa D.A. – aflăm tot din acelaşi blog. Şi numele judecătoarei mai apare şi în alte cazuri controversate…

2009-04-06_0107

Cazul Becali aduce la suprafaţă o întreagă încrengătură între politic şi economic, între Poliţie şi infractori, între politic şi Justiţie, între politicieni şi… lumea interlopă. Marea şi minunata cumetrie care n-a ratat nimic şi nicio faţetă a societăţii noastre zdrenţuite.
Nu ştiu cu ce este mai periculos Becali ca Popoviciu sau ca indivizii care terorizează Mall-urile, ca violatorii sau ca toţi ceilalţi inculpaţi cercetaţi în stare de libertate.
Reversul medaliei – fiindcă mereu există şi un revers – este noua martirizare a personajului Becali care acum poate poza în ipostaza haiducului care se ia la trântă cu un sistem ticălos… Telenovela continuă, dar mă tem că cineva o să stingă lumina.

2009-04-06_0077

Mi-am imaginat o săptămână cu multe-multe flori, cu parfumul dulce-călduţ al primăverii… Încercarea mea de astăzi de a împăca şi capra şi varza pare o misiune imposibilă fără aportului chipeşului Tom Cruise. Deh, măcar m-am străduit… Tocăniţa de astăzi probabil nu are gustul gulaşului dar mereu sunt şi munci murdare şi ele trebuie făcute de cineva… M-am găsit “io” deştept! 😛

Gulaş de criză

Trăim vremuri tulburi ori unde privim sau din ori ce unghi am privii. Nimic şi nimeni nu mai este sigur sau în siguranţă. Nici măcar ce bagi în gură sau ce tragi… în piept. Na! Că era să zic (alt)ceva. Dragostea, cică, trece prin stomac cu un mic ocol prin cămară, frigider. Asta dacă în prealabil am făcut piaţa sau a mai rămas ceva cât de cât din ultimele cumpărături.
După o săptămână de ros „pe uscat” brânză dimineaţa, brânză la prânz şi brânză seara, am spus: bun! înţeleg „io” că dragoste nu mai e, da’ cu stomacu’ ce ai avut?! Sau acesta este încă un caz de împuşcare a doi iepuri deodată? Stop joc, zic eu, şi mai am o vorbă de duh: mâncarea este un lucru prea important să-l laşi pe mâna femeii. Şi nu, nu sunt misogin. Spăl vase din plăcere. Eliberaţi-l pe Willy! Pardon, Gigi… Ha ha ha! 😛
Buuuuun! Când ai resturi faci un… gulaş. E simplu ca reţeta de varză a la Cluj a unui prieten de-al meu născut la… Cluj: bagi varza la cuptor, scoţi buletinu’ şi aştepţi. Ha ha ha! 😛
Dacă dreptate nu pot să-mi fac singur, mâncare, de bine, de rău, tot îmi fac. Gulaşul nu are reţetă. Câte case, atâtea obiceiuri. Întrebarea de 3 puncte de pensie sau de cât valorează toate sporurile tăiate bugetarilor este: gulaşul este o supă sau o mâncare? Răspunsul – evaziv – este: e groasă fraţilor, ca – să comit şi o cacofonie gravă – criza. Ha ha ha! 😛 Îmi spunea cineva că trec toate. Perfect! Fiind un bătrân libidinos, sper să treacă bătrâneţea şi să rămân doar libidinos! Ha ha ha! 😛 Mi-a zis o fată, râd cam mult…. 🙂
„Resturile” de care m-am împiedicat „io” în incursiunea din cămară, frigider şi congelator au fost: cartofi, carne de vită, bulion, ceapă, usturoi, morcovi, pătrunjel şi ardei congelaţi toamna trecută. Pe raft am mereu rezerve de condimente şi cu foamea în ciuda aparenţelor, stau bine. Adică tot timpu’ mor. Ha ha ha! 😛

Gulaşul se face după posibilităţi, inspiraţie de moment şi…gust. Eu am pus cartofi, da’ se poate folosii şi fasole, sau lângă cartofi să mai adaugi şi puţină fasole. Am mâncat şi o combinaţie de cartofi cu paste (melci). A fost bun şi acela. 🙂 Am avut pulpă de vită, da’ este şi mai bun dacă pui şi carne de porc, puţină afumătură, un os de gust… adică tot ce ai la îndemână. Cel mai bun gulaş e cel pregătit la ceaun şi în cantitate cât mai mare… n-a fost cazul.
Am avut cam 700 gr de carne şi 1 kg de cartofi. Carnea am tăiat-o cubuleţe şi am pus-o la fiert la foc mic cu puţină sare. Cu o linguriţă am tot curăţat spuma şi când n-a mai făcut spumă, am adăugat şi o ceapă şi ceva usturoi. Am pus şi cartofii bine spălaţi la fiert în coajă într-o oală separată. Focul dat încet, am plecat să mă plimb pe blog. Să nu faceţi ca mine!
gulas_001gulas_002
Andruska m-a dat gata din prima: „Rătăcind într-o noapte pe străzile Budapestei…” N-am mai hoinărit pe malul Dunării de imediat nouă ani… La Praga n-am fost – şi mă oftic! – dar cei 3 ani petrecuţi în capitala Ungariei nu se pot uita… Şi ce potriveală! Gulaşul fierbe la foc mocnit pe aragaz şi prima pagină pe care o deschid e cu Budapesta. Hm…nimic nu este întâmplător.
Pe BlueAngel am găsit-o la ţigară, apoi încremenită-n bancă, cum spune ea: „până şi musca se lipise de tavan…”. „Rezolvarea” o găsiţi la ea.
La Tudor am primit palma de trezire din visat: spinosul subiect al ajutorului umanitar. „(…) primesc tot mai multe mesaje prin care mi se cere ajutorul în legătură cu diverse cazuri umanitare. Momentan, tot ce pot face este să public aceste mesaje pe blog. Dar trebuie să înţelegeţi că nu pot monopoliza blogul cu astfel de subiecte.” De la eşecul meu personal în cazul Erika, m-am cam „acrit” de subiect. Atunci, la prima licitaţie organizată nu s-a prezentat nici un cumpărător… Mi-am mai revenit când la concertul Paraziţii/Viţa de Vie am văzut casa plină la Fabrika, da’ gustul amar din carii, a rămas. Şi atunci, şi acum spun acelaşi lucru: e frumos ca omul să fie bun,  e sănătos să fim sufletişti şi să ne pese de alţii, nu, nu la modul dizgraţios de bulevard şi sticlă, ci pur şi simplu uman, e bine când societatea civilă şi/sau organizaţiile non-guvernamentale se implică în astfel de cazuri, dar nu pot să nu mă revolt când constat constant că statul numai ne bagă mâna-n buzunar şi zi de zi mor oameni, copii, tineri şi bătrâni, de nepăsarea statului, stat fantomă, stat fără faţă şi fără… obraz.
Criză morală, criză economică, criză de idei, criză de inspirţie, criză de… ultima urmă de umanitate.
Şi eu am mess-ul, mail-boxul, modemul plin cu astfel de strigăte disperate… sunt aşa de multe că mai-mai nu le mai aud. Asta e o altă problemă: sunt multe falsuri şi uneori se pierd printre ele cele adevărate. Lumea s-a săturat. Şi staul… stă.
Merg să văd de gulaş…
gulas_003gulas_004
(Mâncarea) e bine. 🙂
Nimic nou la blondina. Blogul cu mozolitu’ unei tipe de o altă tipă e fain, da’ a rămas povestea din noiembrie-n aer şi n-a venit… orgasmul.
„Cati era blondă cu picioare lungi, frumoase şi cu un zâmbet exact ca al Cristinei Cioran.” Nu ştiu cine e Cristina, da’ îmi curg deja balele şi aş pupa-o şi eu! Ha ha ha! 😛 Condimentele din gulaş o fi de vină…
Curvette sărbătoreşte cu Gina şi cu vin roşu. Nu m-am dumirit ce: „Este vino procede de una seleccion de los mejores tempranillos de la Rioja alta y Alavesa.Los largos tiempios de maceration lo han dotado de un contenido tanico poderoso y estable. La crianza prolongada en barricas de roble, le confiere la estructura que precisa para una larga estancia en botella y una evolucion sostenida. Entre 18 y 20 C, se aprecian su robustez y complejidad” – ha ha ha! – da’ vinul roşu se brodeşte perfect cu gulaşul meu. Ne combinăm? 🙂 Bine… La Mulţi Ani, ai milionul? 🙂
La Flavius am dat de Nichita Stănescu – de care sincer am uitat. „Nichita Stănescu ar fi împlinit 76 de ani… O vârstă deplină de creaţie şi lauri pentru un poet viu. Un alt prag al nemuririi…” Merci Flavius!
S-a brodit şi trecerea la Andreea. Mi-a intrat o melodie melancolică numai bună de o seară liniştită şi am citit (din nou) cu plăcere printre bobi: „Ştiu ce ne face mai corecţi. Egalitatea salvatoare. Care ne tot promite că nu se comportă ca o indulgenţă. Dar ce te faci când ea nu se luptă cu diferenţele, ci cu comparaţiile. Care pălesc înfăţişările  ca verdeaţa sub o mătură din paie, desconsiderată, primenită, îngrămădită. Dar chiar ştiu ce ne face mai corecţi.” Hm… decât să zic o prostie, mai bine învârt lingura de lemn prin fiertura mea.
gulas_005gulas_006
Răbdare şi tutun. Fotografii şi amintiri. „atunci când fotograful are atâta grijă de tine şi te face să râzi şi îţi curăţă locul de gunoaie, pentru ca tu să stai cât mai comod, şi ştii că în mod sigur nu o să cazi în cap de pe gard, pentru că stă pe poziţie, gata să te prindă, tot ce e urât dispare şi rămâne doar plăcerea unei experienţe frumoase.” Aşa povesteşte Iren şi aşa am ajuns şi eu pe pagina lui Alex Galmaeanu. Mi-a plăcut.
Dacă vreţi să vă dezmorţiţi niţel, la Moretta vă aşteaptă Tangou-ul. În patru.
Anna schimbă ritmul, dă cu capu’ (sau dă din cap, sper!) şi ne îmbie cu Deep Purple. Acum două-trei zile am descărcat The Doors remixat şi re-editat stereo. Uneori ne agăţăm de parfumuri uitate-n raft şi prăfuite. Anna! Te ciufulesc! „Dacă m-ar întreba acum cineva de-oi mai vrea să scriu ceva vreodată, şi in general, dacă mai vreau ceva pe lumea asta, aş răspunde că NU. Norocul meu că nu mă-ntreabă nimeni.”
Anestesia adulmecă sărbătorile ce bat la uşă. Şi ridică probleme „grave”: „Io din cate stiu, fiecare are o zi de nastere si una cand da coltu’, nu? Eh, de Paste ce se sarbatoreste? Invierea, nu? Invierea dupa cele trei zile de cand a murit Iisus, da? Bunnn…si-atunci, de ce in fiecare an trebuie sa fie in alta zi? De ce neaparat sa fie Duminica?” He he he… ce ne-am face dacă n-am fi cârcotaşi?
Probabil voi fi urecheat pentru gulaşul meu în plin post, da’ nu sunt „celebru” pentru ortodoxismul meu şi cred în alimentaţia echilibrată. Mănânc ce şi când am poftă!
gulas_007gulas_008
Nu sunt de acord cu Roxana: „Ceea ce s-a petrecut azi la Strasbourg în timpul summitului NATO demonstrează, din nou, vulnerabilitatea democraţiei faţă de ea însăşi. Democraţia devine sinucigaşă atunci când se uită că fundamentul care o face posibilă este statul de drept şi când, deci, guvernul democratic permite, neprevenind, atentate anarhiste sau extremiste la adresa statului de drept.” Am mai pomenit de asta, da’ la 20 de ani de la „revoluţie” regret că n-am fost mai radical (şi mai violent) atunci. Nu zic că violenţa este soluţia, dar constat că democraţia e doar o iluzie, nu funcţionează şi totul merge până în punctul în care nu deranjezi (foarte tare) puterea. Ori cum suntem monitorizaţi 100% şi ca să revin la „oile noastre” (nu neapărat şi la ciobanii noştri), la noi dacă eşti incomod, statul „democratic” îţi fabrică rapid un dosar în două mişcări şi… un sfert. În ceea ce priveşte titlul articolului scris de Roxana: „ROMÂNIA A AVUT DREPTATE OPRIND BORFAŞII ANTI-NATO” chiar m-a enervat! „Borfaşii” despre care vorbeşte, erau nişte tineri într-un hambar şi făceau un exerciţiu (democratic) de creaţie. Au venit jandarmii şi i-au căsăpit. Ca să păstrăm proporţiile, azi la Strasburg autorităţile ar fi trebuit să dea măcar cu Napalm în demonstranţii violenţi… Puţin spirit liberal n-ar strica. Părerea mea. Chit că – tot părerea mea – ne întoarcem tiptil-tiptil la… fascism.
La „blondele gânditoare” am aflat că atunci când nu gândesc, citesc Tangou-ul… Ha ha ha! 😛 Serios vorbind, subiectul este „despărţirea cu iubire”. Dau copy/paste: „Există oameni care se despart iubindu-se. Şi există oameni care se despart crezând că nu se mai iubesc. Însă după o săptămână de coafor şi bere cu băieţii, luciditatea îşi face loc printre obişnuinţa confundată cu nepăsare. Dar de săptămâna asta de triumf şi destrăbălare n-are noroc orice nefericit. Că nu e pentru toţi norocul.” Este simplu: ne despărţim de iubit/iubită, nu de iubire. Ha ha ha! Sunt blonduţ şi prostuţ, da’ acum ceva vreme am realizat că nu iubim omu’ ci ceea credem că este el, imaginea pe care ne-am creat-o despre el, iubim o „fantomă”, o închipuire, o fată Morgana. Când ne trezim din acest vis sau dăm cu capu’ sau…cu piciorul. Uneori şi la noroc.
La fix s-a potrivit cu text găsit la Thanata. Poate prea fain, poate prea tulburător. „Prizonieri ai aceluiaşi trecut trăiau încă din dobânda primei promisiuni, cu iluzia unui viitor împreună. Declarativ îşi erau indiferenţi unul altuia, trupurile şi le amanetaseră altora pentru o stea fară noroc.” Norocu’ acesta domne! Cică ţi-l mai faci şi singur. Schimb mâna… 😛
gulas_009gulas_010
Unicornu’ are probleme „administrative”… sau cu administraţia. Problema asta e pe toate site-urile cu administraţie autohtonă: pică serverul, se blochează nu ştiu ce, etc. E mai palpitant aşa, mi-am amintit de vremurile „dial-up” când dura 10 minute să deschizi un jpg amărât şi astfel…fumam mult mai mult.
Mă iubesc şi mă urăsc. Simultan. Vorbesc verzi şi uscate. După Tango şi Rock a venit momentul unui Hip Hop de bâţâială relaxantă.

Reţeta. Când carnea a fiert suficient, s-a înmuiat, am pus ceapă, puţin usturoi, rădăcină de pătrunjel şi morcovi tăiaţi mărunt la călit. Când ceapa a prins o uşoară nuanţă aurie, am turnat carnea şi zeama peste şi am adăugat două-trei foi de dafini şi câteva boabe colorate de piper. Am verde, roşu, alb şi negru. Am pus peste şi ardeii de la congelator, tăiaţi tot cubuleţe mărunte. Merge şi un strop de vin roşu. Focul l-am lăsat tot mic, graba strică gulaşul. Am luat cartofii de la fiert, nu trebuie să fie fierţi complet, mai urmează să fiarbă şi cu carnea, i-am decojit şi tăiat cubuleţe. După încă aproximativ jumătate de ceas am adăugat cartofii şi cam două linguri de bulion. Am mai pus puţină pastă de ardei iute şi tot felu’ de condimente, ce mi-a picat la mână. De exemplu am presărat şi puţin busuioc. Mie-mi place aroma pe care o dă. La foc foarte mic m mai lăsat toată combinaţia să mai fiarbă şi să se omogenizeze. La final am mai decorat oala cu puţin usturoi şi ceapă verde, am omis să iau o legătură de pătrunjel verde, dar… asta e! Criză frate! Ha ha ha!  😛
gulas_011gulas_012

Sex doar sex (comunicare prin sex, partea 2

N-am mai scris introducere ca ieri fiindcă mulţi s-au împiedicat de el şi n-au mai apucat să treacă pragul… Ha ha ha.

Nu sunt nici micul Einstein – adică un tip inteligent -, nu sunt nici Freud sau măcar canapeaua lui. Sunt doar un tip comunicativ. Îmi place sexul.  Şi nu mă feresc niciodată să vorbesc despre lucrurile care mă interesează. 🙂 Ce atâta tura-bura? Jos textila! Ha ha ha!

Cercetările ne arată că în comunicarea interumană, doar 7% se face prin transmitere verbală iar 38% este transmis prin elementele para-verbale. 55% din totalitatea mesajelor pe care le comunicăm sunt transmise prin limbajul trupului – elementul non-verbal. Elementele para-verbale sunt: tonul, ritmul şi volumul vocii.
Elementele non-verbale încep de la aspectul fizic, contactul vizual, expresia feţei (mimica), gesturile, poziţia şi orientarea corpului, proximitatea (distanţa şi poziţia persoanelor implicate) şi se termină cu contactul direct, corporal. Într-un cadru intim la acestea se adăugă şi factorii externi (ambientali) care pot accentua pozitiv sau negativ demersul nostru: contează ce parfum „purtăm”, este importantă lumina, contează muzica. Toţi ştim cât de mult contează prima impresie, dar cu toate acestea nu ţinem cont de acest fapt. Se vorbeşte şi despre limbajul tăcerii, limbajul spaţiului.
Tăcerea se leagă de ascultare şi de recepţionarea corectă a mesajelor. Folosind-o cu pricepere, putem stimula comunicarea creând interlocutorului posibilitatea de a-şi exprima ideile sau sentimentele care, altfel, ar fi rămas ascunse. O comunicare eficientă se bazează pe alternanţa rolului de receptor – emiţător şi pe interacţionare. Este ca un dans în care rolul conducătorului se schimbă aleatoriu.
Ansamblul elementelor non-verbale ale comunicării este denumită „metacomunicare” (cuvântul grecesc „meta” înseamnă „dincolo” sau „în plus”).

Dar n-am să scriu nici de data aceasta un referat şi nici nu sunt în măsură să dau sfaturi. Poate toată discuţia este aiure atâta timp cât sunt oameni care nu ştiu nici să răspundă civilizat la telefon. Dar să nu confundăm educaţia fiecăruia cu limbajul corporal (body language) pe care-l avem toţi şi care ne trădează.
Cercetările arată existenţa unei legături directe între nivelul de pregătire, statusul social şi disponibilităţile de vorbire ale unei persoane  şi numărul de gesturi utilizate de ea pentru a transmite un mesaj.
Chiar şi atunci când nu vorbim, trimitem mesaje în exterior, uneori neintenţionat, alteori controlat.
De foarte multe ori una spunem şi alta gândim sau nu suntem atenţi la ceea ce ni se comunică.
Există corelaţii între mesajul verbal şi cel non-verbal transmis de individ. Când între cele două mesaje există discordanţă, oamenii au tendinţa să se bazeze pe mesajul non-verbal întrucât este, de regulă, mai sincer şi mai puţin supus controlului conştient.

[youtube= http://www.youtube.com/watch?v=6n6zO_FnnIw]

Nikki Sixx (basistul din Motley Crue) spunea despre un album de-al lor că este ca o târfă cu care ţi-ai trage-o 24 de ore din 24, dar n-ai duce-o niciodată acasă s-o prezinţi mămicii. Femeile de obicei neagă cu vehemenţă ideea de „sex doar sex” şi argumentează că ele sunt mai emoţionale, mai sentimentale şi mai cerebrale. Poate că au dreptate, dar există şi excepţii. Asta ştiu sigur. He he he.
Totuşi nu există sex doar sex. Cred că avem o problemă de comunicare (hi hi hi), mai exact, de definiţie. Sexul implică un ansamblu complex de comunicare, un schimb de mesaje la toate nivelurile, implică emoţii şi reacţii chimice. Există sex fără marea iubire, fără a te îndrăgostii, fără întrebări şi conflicte gen „cine duce azi gunoiul?”. Pentru a face sex este totuşi nevoie cel puţin de atracţie. Simplul fapt că vrei să i-o tragi sau să ţi-o tragi cu cineva este o emoţie. Cu siguranţă nu putem neglija nici factorul strict animalic, instinctiv, dar nu cred că putem trece pe seama lui toate atracţiile pe care le avem atâta timp cât există şi fenomenul invers, sunt persoane pe care nu le agreăm şi cu care cu siguranţă nu ne dorim nici un fel de contact şi acest fapt nu mai are legătură cu animalismul.
Cum nu există Făt Frumos, nu există nici Femeia Minune gospodină, inteligentă şi „curvă” în pat. Există o mai mare sau mai mică potrivire dintre parteneri şi aceste punţi sau obstacole pot fi ajustate prin comunicare. Lipsa de comunicare conduce la rutină, monotonie şi plafonare iar sexul este doar una din punţile ce leagă două persoane. Sau dezleagă. De la un sex „bun” poţi ajunge la o relaţie mai complexă, dar de la un sex „prost” (să zicem nesatisfăcător) niciodată relaţia nu va evolua.

Vorbeam despre alfabetul comun. Acesta se „învaţă” şi se dezvoltă activ prin schimbul de mesaje. Plăcerea sexuală nu este doar orgasmul, împlinirea finală ci explorarea, parcurgerea drumului la orgasm şi acest parcurs este presărat de aceste schimburi de mesaje uneori verbale, dar mai ales non-verbale care ne fac plăcere. Trupul vorbeşte, totul e să-i acordăm atenţia cuvenită, să-l ascultăm şi să-i răspundem.
Putem să ne ascundem în spatele cuvintelor sau chiar şi a gesturilor, dar nu la nesfârşit.

Plus, primăvara încinge hormonii… ha ha ha!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=ROnXv7Z7v28]