fotografie
8×2 martie. (Fotoblog cu text minimal)
Undeva, soarele ne zâmbeşte. Chiar şi atunci când ne orbeşte sau când stă ascuns după nori şi nu-l mai vedem cu zilele. Undeva chiar acum cineva îşi aprinde o ţigară şi undeva este cinci dimineaţa. Este cineva care ar vrea să-ţi zâmbească şi să-ţi atingă mâna, dar rămâne nemişcat.
Încremeniţi în gânduri, zilele se sfărâmă încet şi rămânem zgribuliţi în colţuri opuse.
Cuvintele sforăie lipite de tavan. Durerile de cap şi gustul amar al mahmurelii tipice zilelor de după s-au scurs după canapea. O altă zi, alte cuvinte ce ne servesc drept colivie.
Te-ai îngropat, dar mai eşti vie?
Dintr-un colţ de buză surdă îţi arunc un strigăt mut
Ne face cu mâna o umbră, strigi şi tu, dar nu te aud.
Jos sub pat, în buzunarul de la cămaşă, pe un şerveţel am salvat un mic sărut
Aş vrea să-l pipăi încă o dată, să-l păstrez proaspăt şi ud.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=OZtQh5EIgWQ]
8×2 martie. 🙂
Ne îngropăm după cuvinte, ne ameţim cu spuma şi surâsul lor, spunem de prea multe ori altceva decât ceea ce gândim sau simţim.
Uneori nu simt nimic şi uneori şi acest nimic pare o povară mult prea mare.
Zâmbesc din spatele norilri de fum, cafeaua îşi împrăştie aroma proaspătă şi muzica dansează de una singură dintr-o boxă-n alta.
Începe o altă zi, o altă săptămână, schimbăm cămaşa, asortăm cravata, alegem un parfum şi ne mascăm după un zâmbet efemer proaspăt bărbieriţi.
Oraşul tremură, tramvaiul trece nepăsător în aceeaşi rotaţie. Punct şi de la capăt.
N-am rupt florile de 8 martie şi n-am să le rup nici astăzi.
Toată lumea oferă flori pe 8 martie, mă rog, cel puţin aşa pare “normal”, Doamnelor şi Donişoarelor, mereu cu capul în nori, dar tot timpul cu sufletul în flăcări, vreau să vă dăruiesc aceste flori şi un zâmbet (şi) astăzi.
Să aveţi o primăvară senină şi pe placul inimii!
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=GTKzdCX-Nyc&feature=related]
normalitatea. un vis urât?
În fiecare an de sărbători aud îndemnul „să fim mai buni”. Nu ştiu cu ce şi de ce ar trebui să fiu mai bun în decembrie ca-n aprilie? Trece Crăciunul, trec sărbătorile şi de fiecare dată se alege praful de promisiunile solemne, la fel cum nu rămâne nimic nici din promisiunile electorale ale politicienilor după alegeri. Nici ei nu sunt mai buni sau nici noi nu suntem mai buni decât ei şi – dureros – este firesc să fie aşa.
„În ce ţară trăim?” – este întrebarea pe care am tot auzit-o din toate direcţiile zilele acestea. Se fură armament dintr-un depozit al armatei la Ciorogărla, se desfăşoară un jaf armat extrem de violent în centrul Braşovului cu răniţi şi morţi, o tonă de cocaină confiscată la intrarea în ţară în portul Agigea, un om este bătut în metroul din Bucureşti fiindcă-i sună telefonul cu imnul unei echipe de fotbal din provincie, peste 350.000 de oameni sunt condamnaţi deja la şomaj şi creşte vertiginos numărul rău platnicilor la bănci, avem profesoare şi eleve porno şi copii care se fugăresc cu bâte şi săbii în incinta şcolilor, oamenii mor pe tărgile uitată-n holurile spitalelor, iar în ceea ce priveşte Guvernul…mai bine nu zic nimic. Şi cu toate acestea ne încăpăţânăm să susţinem că suntem buni, că ne pasă, că suntem harnici şi pioşi. Că suntem mândri.
Noul stadion „Lia Manoliu” ne costă peste 135 de milioane de Euro, vine Madonna şi Moby, printre gropile din străzile Bucureştiului poţi zării cele mai scumpe şi bengoase maşini, cluburile de fiţe sunt arhipline, avem staruri şi vedete peste tot, sexy Brăilence şi Magde Ciumac, avem Elvişi, zâne şi surprize, personalităţi şi personaje, silicoane şi termopane, miliardari de carton, reclame luminoase şi avem paşapoarte biometrice, putem pleca încotro vedem cu ochii, se găseşte cineva să spargă asfaltul, să otrăvească fântânile şi să stingă lumina.
Privesc oraşul şi văd trei lucruri: farmacii, cazinouri şi bănci. Suntem bolnavi, viciaţi şi…cu conturi în bănci? Fast-fooduri, cârciumi şi amaneturi la tot pasul. Şi biserici. Oh da, Allah e mare!
Trăim în ţara care este creată după chipul şi asemănarea noastră.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=-0xoJB5wWBo&feature=related]
Nu pot să-mi imaginez o lume nebună fără nebuni. Aştept încă dimineaţa în care să mă trezesc nebun şi să descopăr o lume normală în jurul meu. Dar asta depinde de fiecare din noi. Visez urât?
Plouă. Aştept primăvara.
