Aud tot mai des idiograma aceea comform căreia să gândim (judecăm) în afara cutiei. Cu toate acestea părinții, profesorii, prietenii, șefii și colegii noștrii, media și în general de la Gigel, șmecherul de la colțul blocului la țața Tanța, florăreasa, toată lumea ne împinge înapoi în cutie, ba, ne bagă cu capul la fund cât mai mult posibil. “Popeasca” aceasta cu una spunem și alta facem este totuși tot mai frustrantă cu atât mai mult cu cât ne-a adus unde ne-a adus, adică unde suntem, pe buza prăpastiei.
Nu că am un fix, dar de exemplu Facebook-ul. Nici picat cu ceară nu înțeleg de ce de exemplu un trust media cere privitorilor/cititorilor săi like-uri pe pagina lor de Facebook, altfel spus, de ce și-ar direcționa o companie privată traficul de internet spre site-ul unei alte companii private și astfel ar contribuii la creșterea profitului unei alte companii? Asta la un nivel mai macro. La nivel micro – individual – este la fel de stupid. Facebook-ul încet încet a ocupat tot spațiul virtual și este locul unde omul ține legătura cu fosta iubire din liceu, citește presa, ascultă muzică și privește video clipuri, crește oi virtuale în ferme virtuale, dă like-uri, dar niciodată. niciodată, niciodată nu părăsește acel spațiu – cutia – și niciodată nu este tentat să exploreze dincolo de suprafață – și superficial – vre-un subiect. Facebook-ul înlocuiește practic internet-ul, ba mai mult, pentru mulți ține loc de prieten, casă, familie, ba, este chiar tot universul. Deci cum e treaba aceea cu… cutia? Read more Care cutie?
economie
reformă şi revoltă
În data de 23 octombrie 1956 sute de mii de unguri au ieşit în stradă şi au cerut demisia guvernului bolşevic condus de Mátyás Rákosi. Rusia care avea încă din luna aprilie pregătite trupele şi planul de intervenţie acţionează ferm. În Budapesta este haos, se dau 5 zile lupte de stradă timp în care ruşii mimează negocieri ca în data de 3 noiembrie să intervină în forţă şi să recucerească capitala maghiară cu blindate. Armata sovietică a folosit mai multe tancuri împotriva Ungariei faţă de ce a folosit Germania nazistă pentru invadarea URSS-ului.
Conform datelor desecretizate în 1993 2652 de cetăţeni maghiari şi 720 de ruşi au murit în urma ciocnirilor, au fost răniţi 19226 de unguri şi 1540 ruşi.
Mulţi comunişti au fost vânaţi, spânzuraţi sau injectaţi cu benzină.
Primul ministru Imre Nagy care a preluat conducerea este arestat în data de 22 noiembrie şi adus în România, sub stricta supraveghere a Securității, este deţinut într-o casă conspirativă din Snagov. În 1958 este dus înapoi în Ungaria şi în urma unui proces de mascaradă este condamnat la moarte prin spânzurare în data de 16 iunie.
Noul lider maghiar, János Kádár rămâne la conducerea ţării până în 1988, dar comunismul din Ungaria n-a mai fost la fel de feroce, a devenit mult mai flexibil, atmosfera din ţara vecină treptat s-a relaxat şi figurile bolşeviste au fost eliminate.
Vă povestesc toate acestea Read more reformă şi revoltă
Hrănim monştrii, clădim coşmaruri
Vreau să înţeleg, poate mă frământă excesiv, dar stau ca prostu’ cu telecomanda-n mână seara pe pat, butonez de pe un canal pe altul şi văd aceleaşi feţe spunând aceleaşi lucruri. Se mai mută câte unul din dreapta-n stânga sau invers, dar în esenţă parcă văd şi revăd acelaşi film seară de seară de luni, de ani de zile. Mă culc năuc şi mă trezesc buimac, deschid computerul, citesc presa on-line şi coşmarul din care parcă nu ne mai trezim niciodată continuă. Cam aceleaşi titluri cu aceleaşi personaje sau sosiile lor trase la indigo, xeroxate, multiplicate, ţaţe şi labe triste, ştiri alarmante sau abureli şi aiurisme.
Le-am dat nas şi le-am ridicat soclu.
De-al de ilieşti, năstăşeşti, băseşti, udre, videni, berceni, copoşi, becalieni. Noile repere, modelele, vârfurile. Bleh. Cât de proşti, dobitoci, inculţi, nepăsători putem fi?! Da’ ce plm mă întreb „io”?! Suntem ţara cu cel mai ridicat consum de pîine şi cel mai scăzut consum de pastă de dinţi… Totuşi, nu e dubios că după un dictator cu patru clase, „vârfurile”, oamenii de succes sunt tot personaje de teapa aceasta, un fost gestionar utc – Copos, un cioban – Becali, un marinar – Băsescu şi lista e lungă, interminabilă, toţi nişte mediocrii, inculţi, trepăduşi şi ţepari de colţ de stradă, golănaşi de cartier. Sau securişti. La noi modelul Havel nu prinde, papionul lui Raţiu Read more Hrănim monştrii, clădim coşmaruri
Strategia Națională de Sărăcire
Mi-a rămas în cap un „detaliu” pomenit de Ilie Șerbănescu: jumătate din populația considerată săracă din România fac parte din categoria angajaților. Și tot săraci sunt și majoritatea pensionarilor care au muncit și implicit au contribuit o viață de om la Stat.
Între toate nefirescurile intrate-n banalitatea cotidiană acest fapt cred că este cel mai supărător, stupid și dureros. Muncești să fi sărac.
Ne dăm membrii UE, vorbim despre reformarea Statului și elaborăm tot felul de strategii, dar suntem undeva în lumea a III-a. Sau sub.
Lucrurile se explică relativ simplu, au furat „ăștia” tot, nu mai avem o seră, o fermă, un câmp sau o livadă cultivată, nu mai avem o fabrică sau o uzină, importăm tot și predominant căcat, „strategiile elaborate” ale ultimilor 20 de ani, pas cu pas, metru cu metru, ne-au băgat în pământ.
Totuși, noi unde eram și făceam ce?
Fluieram. Read more Strategia Națională de Sărăcire
între bine şi rău aleg…
agreabilul şi dezagreabilul. Sau cel puţin aşa era până acum doi-trei ani.
Acum opţiunile în cel mai bun caz pot fi între suportabil şi insuportabil.
Îmi pare rău să constat că lucrurile despre care am vorbit în ultimii doi ani încet-încet se adeveresc şi tot mai multe voci vorbesc despre criza sau agonia sistemului.
Şi problema – aşa cum o văd eu – este că în ciuda acestor evidenţe, măsurile Read more între bine şi rău aleg…
Reformă şi modernizare (2)
[youtube= http://www.youtube.com/watch?v=sN7kC-Xbr8g]
(….. Concret este necesară reaşezarea în termeni realişti al raportului preţ /valoare.
După recalcularea „preţului corect” trebuie regândită (reactualizată) şi relaţia cerere/ofertă.
Supraproducţia, producţia pe stoc creează exclusiv „bule” şi găuri, adică deficit.
Amânarea inevitabilului nu este o soluţie, ci un factor agravant.)
Avem acută nevoie de repere reale, valori concrete, „asortate” vremurilor, noilor necesităţi.
Criza actuală este una multidimensională.
Dacă cea economică este una tangibilă, nu înseamnă că cea politică, socială, morală, spirituală şi în final existenţială nu sunt la fel de concrete şi de impact.
De exemplu „asumarea politică” de cele mai multe ori reprezintă doar o acoperire a incompetenţei.
Depolitizarea instituţiilor publice Read more Reformă şi modernizare (2)
Reformă şi modernizare (1)
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Vmt2ofFFP0c&feature=related]
Pomeneam ieri despre soluţii şi cu ceva vreme în urmă despre tehnocraţie.
Nu o dată am auzit ca scuză sau temere folosindu-se expresia „dacă există voinţă politică”. Şi tot aşa se vehiculează des variantele soluţiilor de dreapta, respectiv stânga.
Cred că trăim alte vremuri şi nu realizăm schimbarea.
Soluţiile standard nu ţin seama de realitate, pe de altă parte omul nu este confortabil din natura sa cu schimbările.
Trâmbiţata „apocalipsă” din 2012 Read more Reformă şi modernizare (1)
Principii şi practici
(Ar fi indecent şi inoportun să vă povestesc despre muzica pe care am mai ascultat-o sau să vă arăt ce am mai gătit. Situaţia mă obligă să vorbesc despre realitatea stridentă şi criza care pare că ne îngroapă. Pe toţi.)
În nebunia tăierilor de la salarii, pensii şi ajutoare sociale ne-a scăpat o ştire pe cât de alarmantă, pe atât de previzibilă şi pe care – din păcate – am prevăzut-o: Indicii bursieri americani au început şedinţa de vineri pe minus: indicele Dow Jones a pierdut 1,4%, Standard & Poor’s 1,81%, în timp ce piaţa Nasdaq a scăzut cu 2,46%.
„Ameţeala” de pe Wall Street a fost pusă pe seama unei „erori informatice”, însă specialiştii vorbesc de situaţia gravă din Grecia. Părerea mea este că această criză n-are încă o soluţionare viabilă nici în Occident.
Evident Bursa de la Bucureşti este şi ea groggy: Societăţile de Investiţii Financiare (SIF), grupate în indicele BET-FI, au pierdut în medie 6,52%, cel mai abrupt declin din ultimele şapte luni. Indicele BET, al celor mai lichide zece companii, s-a depreciat cu 4,34%, pe o piaţă cu un declin de 4,05%.
Şi guvernanţii au uitat ceva, dar au revenit: taie şi alocaţiile copiilor… Nici să înjur nu mai are sens.
Ed Parker, şeful european al agenţiei de evaluare financiara Fitch Ratings, atenţionează că este mai bine să tai cheltuielile decât salariile. Acesta a declarat: „Este esenţial ca România să implementeze un program puternic de consolidare fiscală în următorii ani pentru a reduce deficitul bugetar la un nivel sustenabil. Restricţiile fiscale vor afecta în mod inevitabil creşterea economică şi vor implica măsuri politice nepopulare, dar eşecul de a acţiona va duce la reluarea instabilităţii financiare şi macroeconomice”.
Şi ar mai fi o ştire uşor lăsată deoparte. Media s-a concentrat asupra declaraţiei domnului Isărescu legat de minciunile guvernului, mai interesant însă mi s-a părut declaraţia sa legată de necesitatea unui guvern politic, ci nu a unui guvern de tehnocraţi. Sincer, cred că s-au făcut presiuni asupra lui Isărescu să preia guvernarea şi această declaraţie a fost mai mult un refuz ferm şi public.
Nu că v-ar interesa sau ar conta câtuşi de puţin, dar eu văd lucrurile aşa:
1. implicarea politicului a condus în mare măsură la situaţia dezastruoasă din economie
2. măsurile finanţiste sunt speculative şi fictive, au rezultate matematice temporare, în cel mai fericit caz reprezintă amânări însă nu şi soluţii economice reale.
Într-o ţară de PR-işti, jurnalişti, experţi în comunicare, analişti şi blogări, multitudinea de opinii Read more Principii şi practici
Săptămâna-n retrovizor (10.08.2009)
Dacă detonarea lui „Little Boy” deasupra oraşului japonez Hiroshima din data de 6 august 1945 s-a mai justificat şchiopătând că ar fi cruţat mii de alte vieţi omeneşti prin terminarea războiului mult mai repede şi capitularea Japoniei necondiţionat, atacul din 9 august asupra oraşului Nagasaki a fost un gest crud şi cinic. America a vrut să dovedească lumii că are muşchii cei mai grei şi s-a răzbunat cu vârf şi îndesat pentru atacul de la Pearl Harbor. Pear Harbor rămâne un subiect discutat: cum de a fost posibil să-şi lase America toată flota descoperită şi dacă într-adevăr pe 7 decembrie 1941 America a fost o victimă sau s-a consumat încă un episod de iluzionism a la Hollywood menit să justifice o intervenţie militară a Americii într-un conflict în care nu era implicat. Din noua perspectivă a atacului de la 11 septembrie asupra Gemenilor, lucrurile au parcă un alt sens şi asta ca să nu deschidem şi subiectul aselenizării…
Cele două atacuri nucleare au adus Americii un avantaj politic temporar: noua eră atomică a însemnat o cursă nebună de înarmare care în final n-a dus nicăieri, Rusia, Franţa, Marea Britanie, China deţin la ora actuală armament nuclear şi Coreea de Nord şi Iranul sunt foarte aproape, cum şi Israelul se pare că deţină tehnologia necesară fabricării armelor nucleare.
Ca sursă de energie alternativă, soluţia nucleară s-a dovedit extrem de poluantă, deci „beneficiile” erei nucleare deocamdată se mai lasă aşteptate…
America la ora actuală încă se confruntă cu criza, scăderea şomajului de la 9,5% la 9,4% pare doar o picătură de apă într-un ocean mult prea mare, uşoara creştere a burselor vine doar să ne inducă o rază de speranţă: criza despre care vorbeam nu cred că a fost depăşită şi dacă ignorăm rădăcinile problemelor, obţinem doar o vagă amânare…
Din discuţiile guvern-FMI au transpirat şi informaţii mai inedite. Pe de o parte, FMI a atras atenţia guvernanţilor că sunt dispuşi să ne împrumute şi în continuare, dar guvernanţii… să fure mai puţin. Nu prea înţeleg cum – de exemplu – un kilometru de autostradă la noi costă de trei ori mai mult ca în Germania…
Pe de altă parte – şi oarecum inexplicabil – fondul pare de acord să ne acorde şi cea de a doua tranşă din împrumut, bani care – tot cu acordul Fondului – se duc direct şi ajung pentru plata salariilor bugetarilor pe următoarele două luni. În traducere, trăim pe datorii, din împrumuturi fiindcă nu producem nimic.
Cheltuielile de personal din sectorul bugetar au înregistrat o creştere de 12% în prima jumătate a anului iar cheltuielile de capital au consemnat o scădere de 16,3% în condiţiile în care de la un buget construit iniţial pe o creştere de 2,5%, s-a ajuns la o prognoză de contracţie economică de 8,5%.
Criza a lovit în proporţie de 99% exclusiv sectorul privat. Cifrele oficiale arată că firmele particulare au concediat 200.000 de persoane în paralel cu doar 2.300 de bugetari trimişi în şomaj. Petrom a redus personalul cu 4.200 de angajaţi, Mittal Steel Galaţi a concediat circa 3.000 de salarizaţi şi grupul German Draxlmaier, cel mai mare angajator din industria auto locală, a renunţat la 1.000 de oameni în primul semestru din 2009. Statul a apelat la credite internaţionale, a găsit tot felul de soluţii prin aranjamente interne, a mai adăugat taxe şi impozite împovărând şi mai accentuat sectorul particular să-şi păstreze salariaţii şi implicit o aparatură birocratică supradimensionată şi ineficientă. FMI se pare că a înaintat şi ideea de a disponibiliza măcar 10% din aparatul bugetar cât timp cei din PSD vorbesc despre îngheţarea salariilor şi al pensiilor anul viitor… O altă soluţie de moment vehiculată ar fi un concediu de 10 zile fără plată.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=flDRlrsK1cI&feature=related]
Camera Deputaţilor a cheltuit peste jumătate de milion Ron doar în luna iulie. Banii s-au dus pe cravate, cămăşi… etichetele autoadezive, drapele şi…un „fierăstrău portabil de tăiat ţeavă la poziţie”. Buget de criză?
Sâmbăta a ieşit din nou la rampă şi ministrul educaţiei în cazul Spiru Haret: „Am decis desfiinţarea a tuturor centrelor ID din cadrul Universităţii Spiru Haret. De asemenea, am decis anularea a 92 de titluri de profesori şi conferenţiari, iar Universităţii Spiru Haret şi se retrage dreptul de a organiza examenul de licenţă până când se va efectua o evaluare de către ARACIS.”
Tot sâmbăta, Ecaterina Andronescu a mai anunţat: „Studenţii care au absolvit specializarea Drept cu o durată de trei ani la universitatea Spiru Haret vor fi nevoiţi să îşi completeze numărul de credite şi să reia examenul de licenţă la o altă instituţie de învăţământ acreditată”.
Reforma se lasă aşteptată, învăţământul este varză şi din evoluţia ultimelor zile constat că totul se rezumă la un război exclusiv Spiru Haret şi (învăţământul de) Stat. Nu ştiu de ce, dar nu sunt deloc surprins…
Ministrul Andronescu va prezenta azi în BPN, legile educaţiei, care vor intra ulterior în dezbatere publică, acest lucru urmând a fi discutat şi în coaliţie.
Am văzut cum se desfăşoară şi „dezbaterile publice”… Praf în ochi.
Partidul Liberal Democrat din Moldova, Partidul Liberal, Partidul Democrat şi Alianţa Moldova Noastră au anunţat sâmbătă că au semnat documentul de constituire a coaliţiei de guvernare “Alianţa pentru Integrarea Europeană”. Liderii noii alianţe au declarat vineri seara, în urma unei noi întrevederi, că sunt dispuşi să poarte un dialog cu Partidul Comuniştilor, dar nu să colaboreze cu ei. Totodată liderii noii coaliţii de la Chişinău au declarat sâmbătă seara că vor elimina vizele pentru cetăţenii români imediat ce vor ajunge la guvernare. Poate că Moldova va da dovadă de mai multă voinţă şi capacitate de reformare decât suntem noi în stare… Nici asta nu m-ar mira.
Începe încă o săptămână… Spor!
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=5Bcpj-q0Snc]
Sinusuri şi minusuri
Criză? M-am săturat de criză!
Toată lumea vorbeşte despre criză, la televizor, la radio, în tramvai şi la piaţă, pe terasă la bere, poate chiar şi-n patul conjugal… Criză despre care anul trecut se spunea că e imaginară, ba, unii şi acum afirmă acelaşi lucru. Întrebarea este cum s-a ajuns aici.
Am mai vorbit despre asta, despre moartea capitalismului. Nu vreau să vă plictisesc. 🙂
În mod aparent accidental, sistemul socialist şi cel capitalist au ajuns într-un punct mort concomitent. Asta a făcut practic posibilă căderea Zidului de la Berlin. Nu argumentele ideologice au condus la aşa-zisa democratizare, ci strict factorii economici: capitalismul se împotmolise (ca şi socialismul) şi avea nevoie de noi pieţe de desfacere. Da, suntem nişte termite, consumăm, epuizăm şi strategia este expansionistă. Nu cred că nimeni n-a preconizat criza, doar nu s-a calculat dimensiunea ei exactă şi nu s-au luat măsuri eficiente.
Practic măsurile au fost două: prima, amintita expansiune, a doua, scăderea calităţii produselor şi astfel creşterea consumului. Un Mercedes de acum 20-30 de ani era o maşină aproape garantată pe viaţă, un Mercedes fabricat acum, funcţionează impecabil exact cât are garanţia, adică undeva la 5 ani, respectiv la x mii kilometri parcurşi. Admit, nu le am cu maşinile, m-am referit la Mercedes şi în ideea că este un brand care vindea exact pe acest criteriu al calităţii.
Strategiile aplicate n-au condus la evitarea crizei ci doar la amânarea ei.
Am mai spus şi asta, nu ne confruntăm cu o criză (strict) economică şi financiară ci cu una morală şi etică. Partea economică a crizei este – în opinia mea – doar vârful icebergului, altfel spus, degeaba tratăm strănutatul, dacă răceala rămâne netratată în adâncuri.
Nu vreau să mă pierd în teorii economice – nici nu sunt punctul meu forte – dar schema oricărui produs este sinusoidală: fiecare produs nou lansat pe piaţă are într-o primă fază o linie ascendentă, îşi atinge apogeul de creştere apoi urmează căderea. Unele produse se menţin pe o anumită linie relativ constantă: margarina se va vinde oricând ca şi săpunul sau alte câteva produse alimentare şi de larg consum, predominant casnice, dar majoritatea produselor după un timp dispar de pe piaţă şi sunt înlocuite cu altele noi. Multe produse au ajuns la acel punct mort simultan. Mai grav este că sistemul de bază, sistemul de funcţionare, capitalismul, a expirat şi el: şi-a epuizat toate resursele, nu mai are nimic de oferit, nu mai funcţionează şi nu are nicio perspectivă. Însă – cel puţin deocamdată – nu s-a găsit nicio alternativă viabilă pentru schimbarea ei. Aşa numitul „consumism” este doar o extensie către… extincţie.
– Dar unde sunt banii? – se pune întrebarea. Înainte să discutăm despre bani, trebuie să avem în vedere evoluţia preţului. Teoretic, criza a plecat din sectorul imobiliar. Ce s-a întâmplat în America, s-a întâmplat şi la noi. Practic o ne-concordanţă între valoare şi preţ. Preţul şi valoare unui teren era de 1 leu şi primul cumpărător la achiziţionat la acest preţ. Fără să-i aducă nicio îmbunătăţire, a vândut după un timp x aceeaşi proprietate cu 2 lei unui cumpărător care ne având banii, s-a împrumutat de la o bancă. După încă două-trei astfel de tranzacţii s-a ajuns cu preţul la 10 lei, valoarea reală a terenului însă a rămas neschimbată. În final, ultimul cumpărător ajunge să nu-şi mai poată achita ratele iar banca – creditorul – se alege cu proprietatea care pe hârtie valorează 10 lei, dar în realitate tot leu şi nu mai poate să-l valorifice, nu mai există cumpărător. Este pe de o parte aceeaşi schemă piramidală care caracteristică multor afaceri, pe de altă parte, avem de a face cu bani virtuali, inexistenţi, fără acoperire reală.
Există şi contra exemplu: bricheta care se vinde la ultima mână la preţul de 1 leu cu amănuntul şi nici acest 1 leu nu cred că acoperă costul de producţie…
Ar merita o analiză amănunţită fenomenului China, cel mai mare furnizor de damping şi cu o creştere economică artificială subvenţionată paradoxal exact de Vest şi capitalism din raţionamente politice şi economice, dar şi din perspective mai obscure, dar intrăm într-o zonă mult mai complexă. Ca factor însă China este unul extrem de important în actuala ecuaţie economico-financiară.
La noi (dar nu numai) se resimte foarte puternic şi sistemul de creditare scăpat de sub control – credit doar cu buletinul – cu alte cuvinte sume importante de bani virtuali, inexistenţi, neproduşi puşi în circulaţie.
Nu s-a diminuat suma banilor, doar cash-flow-ul şi a ieşit la suprafaţă gaura creată de banii virtuali.
Cei care au bani acum au anumite oportunităţi. Căderea bursei le permite să cumpere acţiuni la companiile importante la preţuri mult diminuate sau chiar cumpărarea integrală a unor companii. Dacă o acţiune valora 10 lei, acum preţul lui este în multe cazuri sub jumătate. Chiar dacă continuă căderea, stric teoretic, la redresarea pieţei şi al economiei, aceste acţiuni şi companii ar trebuii să revină la valoarea lor anterioară.
Însă aici – cred eu – ajungem încet-încet la miezul problemei: sistemul s-a auto-devorat, trebuie înlocuit, este momentul schimbărilor în profunzime ci nu a soluţiilor de suprafaţă.
Momentan creşterile le au afacerile legate de internet şi telecomunicaţii, în special telefonia mobilă. Este oarecum ciudat, dar explicabil: lumea iluziilor şi virtualitatea reprezintă o fugă la fel de „salvatoare”, dar comodă şi la îndemâna ca şi credinţa… Pe termen scurt – vorbind de 10 ani – aceste afaceri sunt şi vor fi extrem de profitabile, dar nu cred că vor scoate omenirea din criză ci este doar încă o amânare, o prelungire a agoniei.
Din acest motiv cred şi afirm că înfruntăm în primul şi-n primul rând o criză morală şi etică, partea financiară şi economică este doar vârful de lance.
Suntem în punctul minus al sinusului, creşterea vine, dar depinde şi de noi. Am interferat în mod negativ cu natura, am perturbat circuitele naturale…
Încerc să gândesc pozitiv. Admit că nu sunt deşteptu’ pământului şi n-am soluţia minune nici în buzunar, nici undeva în întortocheatul labirint al creierului. Sau – mai exact – încă n-am ajuns acolo. Unii spun că ne folosim numai 3 % din creier, speranţe (resurse) ar mai fi… 🙂 Deocamdată mă simt doar prins undeva la mijloc…
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=EC76b0VZQog&feature=related]
