(Sex, Droguri şi Rock’N’Roll (partea 1)
Sex, Droguri şi Rock’N’Roll (partea 2) )
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=hQBOhdb_5n4&feature=fvst]
Drogurile. Cea mai mare problemă legată de droguri este politica şi politicienii. Şi nu numai în ceea ce priveşte drogurile, dar aici poate mai pregnant ca-n alte ecuaţii, politica este prezentă cu siguranţă şi datorită sumelor de bani fabuloase puse-n joc şi banii – nu-i aşa? – înseamnă putere.
Pe 30 octombrie 2009, unul din cei mai importanţi consilieri guvernamentali pe problema drogurilor din Marea Britanie, doctorul David Nutt, a fost obligat să demisioneze deoarece şi-a exprimat părerea – de specialist – legat de subiectul drogurilor uşoare – canabis, respectiv LSD. Acesta a afirmat că drogurile amintite nu sunt cu nimic mai periculoase ca tutunul sau alcoolul. Ştirea mi-a parvenit printr-un prieten şi o puteţi citii în ediţia on-line al ziarului The Independent. Un articol extrem de interesant.
Pe scurt: specialiştii sunt înlăturaţi dacă opinia lor nu coincide cu politica promovată de… politicieni.
Am mai reţinut o idee din cele expuse de doctorul David Nutt: „Cred că trebuie să acceptăm ideea că tinerilor le place să experimenteze – cu droguri şi alte activităţi potenţial dăunătoare – şi ce ar trebui să facem este să îi protejăm. Noi ( – specialiştii – n.r.), prin urmare, trebuie să furnizăm informaţii cât mai exacte şi credibile. Dacă credeţi că prin a speria copiii aceştia se vor oprii, probabil, vă înşelaţi.”
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=bP8eNye4J_M&feature=fvst]
Cuvântul drog provine din francezul „drogue” şi se referea la plantele medicinale uscate şi conservate pentru diferite tratamente. „Drogeria” (drug store) în multe limbi desemnează farmacia.
În lumina celor prezentate la început, este destul de dificil de făcută o catalogare „corectă” a drogurilor, totuşi se poate afirma că sunt droguri „uşoare” şi droguri de mare risc.
Droguri uşoare, aşa numitele droguri „recreative” sunt: cofeina, ceaiul, alcoolul, teobromina (o substanţă aflată în ciocolată, un alcaloid din cacao) şi nicotina.
Drogurile naturale sunt extracte de plante sau ciuperci.
Mai trebuie amintite şi o serie de medicamente (droguri) ale căror componentă conţine diferite substanţe (derivate) care au efecte calmante sau halucinogene. Sunt diferitele anti-depresive, calmante şi stimulente.
Trebuie spus şi faptul că sunt relativ multe religii în care se folosesc diferite substanţe halucinogenice, stimulente sau sedative în cadrul unor ritualuri.
Droguri „tari” sunt considerate cocaina, anumite amfetamine, morfina şi heroina. Dar cum spuneam, împărţirea aceasta este amplu disputată chiar şi de specialişti, o delimitare foarte exactă între drogurile „uşoare” şi cele de mare risc nu există unanim acceptată.
O altă catalogare se poate face din perspectiva obţinerii acestor substanţe: drogurile de provenienţă naturală şi cele obţinute chimic. Însă această împărţeală nu este relevantă din perspectiva riscurilor. De exemplu opiumul este obţinut din mac, din aceasta se poate produce morfina şi o derivată semi-sintetică este heroina.
Nu cred că este relevantă o discuţie foarte tehnică pe marginea subiectului cu toate că – exact cum a afirmat şi doctorul David Nutt – o informare corectă este nu doar necesară ci obligatorie din partea autorităţilor. Însă nu-i datoria mea, în definitiv sunt doar un idiot şi blogger de ocazie şi conjunctură… 😆
Tema prostituţiei şi al drogurilor evident a apărut nu odată şi pe agenda politicienilor. Este şi mai evident că la mijloc sunt interese mari, banii reprezintă în mare măsură puterea.
La noi subiectul este tratat mai mult propagandistic, opinia – irelevantă – a bisericii este formal îmbrăţişată şi de clasa politică, păstrarea problemei într-o zonă semi-obscură pare să convină de minune tuturor. Uneori este scoasă ca o sperietoare, alteori măturată sub preş.
Nu sunt consumator, drogurile mele sunt muzica şi sexul… 😆 Mie-mi ajunge atât, am dorinţe… mărunte. 😆
Şi apropo sex: cred că şi în cazul drogurilor ca şi-n sex fiecare ar trebuii să aibă libertatea să meargă cât de departe crede de cuviinţă. Cum nici legat de perversiune nu se poate stabilii un standard, cred că nici legat de droguri nu este posibil.
Despre legalizarea drogurilor se poate vorbii mult. Cred că scoaterea consumatorului de sub incidenţa penalului este o măsură justă. Asta nu implică neapărat legalizarea – fapt indus eronat în conştiinţa multora.
O variantă poate fi aceasta cu prevederi şi pedepse aspre aduse traficanţilor sau o alternativă poate fi legalizarea drogurilor, o accizare majoră a drogurilor de mare risc, astfel pe de o parte s-ar obţine nu doar controlul asupra lor, dar şi un profit important la bugetul de stat, pe de altă parte preţurile ar impune şi o prohibiţie semnificativă. Însă legalizarea drogurilor poate avea un impact pozitiv psihologic pe termen lung: ce nu este interzis, prezintă un grad mai scăzut de interes.
Soluţii există cu siguranţă, dar – şi mă repet – nici în cazul acestui subiect – nu putem merge pe mâna politicienilor.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=EhoTKKIOJ0E&feature=fvw]
Am terminat-o cu sex-ul, am rezolvat-o cu drogurile, îmi rămâne Rock’N’Roll-ul. Va urma. 🙂