Mi-am amintit – iar – de „V for Vendetta” şi una din repricile memorabile: „Fericirea este închisoare, Evey. Fericirea este cea mai perfidă închisoare dintre toate.”
Eu vreau fericirea în aceeaşi măsură în care îmi doresc libertatea. Nu pot separa una de cealaltă cele două lucruri.
Un prieteni spunea când vă povesteam despre vină acum câteva zile, că – citez: „Comunicarea, transparenta si…efectuarea de compromisuri de catre AMBELE parti! (…)Sper să mă ţin de cele 3 zise mai sus şi să nu ajung niciodată la divorţ. Mai bine mă calcă trenu’.”
Hm. Eu am divorţat şi n-am nici un regret. Am amintiri frumoase şi amintiri neplăcute din aceea primă căsnicie – şi în general din relaţiile anterioare, dar nu am regrete, n-am ce să reproşez nimănui. O vreme mi-am făcut reproşuri singur, dar… nu m-au dus nicăieri, nu m-au ajutat cu nimic.
Şi m-am despărţit de „n” ori şi n-am regretat şi nu regret. Învăţ şi mă străduiesc să nu repet greşeli.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=r8OipmKFDeM]
Inerţia cu care acceptăm uneori anumite situaţii este pe de o parte dovadă de laşitate, pe de altă parte evidenţa – prostească – a ataşamentelor nefireşti.
Bune sau rele, acceptăm lucruri, situaţii sau oameni doar fiindcă ne este confortabil cunoscutul. Comoditatea iadului în flăcări…
Acestea sunt compromisurile… nefericite. Read more V… de la vid ›
