O nouă informaţie scăpată pe surse tulbură apele: urmează arestarea unor ziarişti şi al unor oameni de afaceri implicaţi în dezvoltarea infrastructurii. Numele vehiculate sunt: Alecu Racoviceanu (Gardianul), Sorin Roşca Stănescu (Ziua) şi Cornel Nistorescu (Evenimentul Zilei). Dacă într-o primă fază arestarea lui Gigi Becali m-a făcut să zâmbesc, acum lucrurile par să ia o întorsătură grotescă. Ieri seară la 22.40 instanţa a dat verdictul şi-n cazul recursului înaintat de avocaţii lui Gigi Becali: finanţatorul Stelei şi gărzile sale de corp rămâne în arest.
Nu strict ce păţeşte zilele acestea Becali mă îngrijorează ci matriţa speţei, funcţionarea sistemului, principiul care stă în spatele cazului. Conform ideii că nimic nu este întâmplător iar toate bombele media din ultima vreme duc într-un fel sau altul înapoi la „doi şi un-sfert”, mult râvnitul serviciu secret, lucrurile prind sens. Problema este că pe nesimţite, în spatele perdelelor de fum, ne întoarcem încet-încet la statul Miliţienesc şi la partidul unic cu cel mult două capete şi acelea doar de ochii lumii. Dacă privim înapoi la începuturile carierei politice a lui Becali, apare un nume sonor: Viorel Hrebenciuc, omul din spatele multor manevre PSD. Am fi naivi dacă n-am vedea că PSD are cei mai mulţi oameni „în sistem” şi chiar şi atunci când oficial nu s-a aflat la putere, PSD-ul şi-a păstrat un control substanţial în zone – iarăşi teoretic – independente cum este şi Justiţia. Alianţa surprinzătoare dintre PSD şi PD-L treptat s-a cristalizat: este o guvernare de uzură în care PSD-ul se poartă mai mult ca un partid de opoziţie, dar cu acces la fonduri şi resurse şi unicul său scop este erodarea sistematică a partenerului. Nu pot să trec cu vederea nici guvernarea PNL-PSD din ultima eră Tăriceanu cum este foarte vizibilă apropierea dintre o anumită parte a PNL-ului de PSD. Liberal-Socialismul este din punctul meu de vedere – cel mai diform avorton posibil în termeni politici. Am asistat la susţinerea lui Adrian Năstase din partea unor (presupuşi) Liberali, am asistat – uşor scârbit – la schimburi de amabilităţi între noul preşedinte PNL şi personaje cu greutate din conducerea PSD-ului. Cei doi şefi de partid au discursuri aproape la unison şi unica ţintă şi obsesie rămâne Băsescu. Dar să revenim la Becali: au fost multe momente în care prietenia Becali-Băsescu a ţinut prima pagină a ziarelor. Chiar dacă cel puţin aparent relaţia s-a răcit, nu prea se explică de ce să fi ales Băsescu distrugerea lui Becali, om al cărui carieră politică părea definitiv compromisă. Suntem totuşi într-un an electoral şi acest factor este determinant în fiecare manevră. Faptul că în urma arestării lui Popoviciu Băsescu a fost expus şi avea nevoie de ceva mult mai „gros” să preia atenţia mediei şi implicit al alegătorilor, parcă nu justifică în totalitate evenimentele actuale, cu toate că, indiscutabil Becali a fost şi rămâne un deliciu atât pentru jurnalişti cât şi pentru populaţie. Aici aş revenii puţin şi la numele celor trei ziarişti care – se zvoneşte –urmează să fie arestaţi. Toată lumea pare contrariată de apariţia lui Cornel Nistorescu pe lângă ceilalţi doi. Răspunsul cred că este foarte simplu: Evenimentul Zilei este singura publicaţia situată de partea preşedintelui Băsescu. Într-un an electoral acest fapt este foarte important. Dacă la alegerile precedente Băsescu a beneficiat de o presă pozitivă şi o largă susţinere a mass-mediei, acum lucrurile stau cu totul altfel şi „faultarea” aşa-numitului „oficios” poate fi o mutare decisivă. Faptul că Băsescu, cel care profita de orice subiect şi orice ocazie să-şi dea cu părerea, acum tace, este încă un fapt aproape inexplicabil.

Listele cu noi arestări şi arestaţi sunt furnizate tot din zona PSD: Măgureanu, Vanghelie, Năstase…

Nu pot să uit şi să exclud nici ideea unui război Becali-Popoviciu dacă tot l-am amintit şi pe celălalt om de afaceri săltat recent, e drept, mai mult formal şi “doar” pentru 24 de ore conform… “tradiţiei”. Totuşi, Popoviciu pare mai mult un pion şi nu un păpuşar…

Mult fum, multe semne de întrebare, scenarii peste scenarii…

Mă enervează toţi idioţii care se tem de cipuri şi de alte invenţii mai mult ale minţilor bolnave decât ale ştiinţei şi tehnicii şi deviază discuţiile de la subiecte grave şi iminente. Asistăm neputincioşi la revenirea subtilă la totalitarism, la Miliţia ci nu Poliţia politică, la zorii unui nou „orizont roşu”.

Se face acest lucru nu cu tehnica modernă ci cu mijloacele vechi şi bine testate. Arsenalul include atât situaţii, dosare şi probe contrafăcute cât şi tehnici de manipulare în masă.

Situaţia economică şi socială a României numai roză nu este momentan şi circul nu înlocuieşte pâinea…
Nu pot să scot subiectul nici din contextul general: duminică la Chişinău alegerile au fost câştigate de Partidul Comunist şi astfel fraţii noştri vecini pe care îi doream alături de noi în U.E. au devenit singura ţară europeană cu partidul Comunist la conducere. Într-un cadru mai larg vedem că America cu resurse teoretic nelimitate faţă de posibilităţile noastre nu reuşeşte să depăşească declinul economic şi să iasă din criză, cum nici Europa de altfel, vedem cum nord-coreean sfidează orice autoritate şi lansează rachete ameninţător, deloc surprinzător mai marii lumii nu reuşesc să ajungă la numitor comun nici în cadrul G20, nici în alianţa N.A.T.O., tensiunea din orient se prelungeşte la nesfârşit şi nici în fâşia Gaza, nici în Afganistan şi Irac lucrurile nu evoluează în mod pozitiv. În acest context cel mai grav lucru cred că este iresponsabilitatea de care dau dovadă cei ce orchestrează în interes personal scandaluri gen Becali, indiferent de cine ar fi aceştia. Sintagma „cu orice preţ” pe care o aplică politicienii noştri, acoperă un preţ mult prea mare plătit de noi toţi.
Dacă un personaj vizibil şi cu potenţial financiar ca Becali, apărat de o armată de 16 avocaţi, poate fi îngenuncheat, să nu ne mirăm dacă mâine dispare un jurnalist sau… un blog.
Nu justiţia paralelă în care cineva ocoleşte calea firească a autorităţilor şi preferă să-şi facă dreptate singur este periculoasă ci justiţia paralelă pe care o exercită oamenii influenţi în cadrul Justiţiei este periculoasă. Pasul spre totalitarismul mascat este foarte-foarte mic.

Şi nu vorbesc despre o eventuală “conspiraţie” a elitelor ci este conspiraţia proştilor…

Poate că autorităţile s-au decis să dea un exemplu… dacă asta s-a dorit, le-a ieşit pe dos. Cu un astfel de caz zgomotos nu vom scăpa de monitorizarea Justiţiei şi cred că vom fi şi mai atent monitorizaţi. Datu’ cu stângul în dreptul ne iest de minune tot timpul. Cei de la Uniunea Europeană nu-s chinezi care nu înţeleg nimic din “spectacolele” oferite gratuit de clasa noastră politică…

Nici nu ştii de unde să apuci actualul show Becali. Poate e bine să menţionez faptul că nu-mi este simpatic Becali. Faptul că Becali a decis să-şi facă dreptate singur este grav în primul rând sub aspectul încrederii cetăţeanului în funcţionarea eficientă a organelor abilitate şi al Justiţiei. Privind însă lucrurile şi puţin altfel, nu este prima oară când Becali se substituie statului: indiferent de motivaţia din spatele gesturilor, Becali a achitat factura de electricitate a unui întreg cartier din Bucureşti, a construit un sat sinistraţilor din urma inundaţiilor, a construit biserici. Nu pot să-mi şterg din memorie imaginea lui Becali alergând cu punga de bani după jucătorii unei echipe de fotbal cum nu pot să uit nici gesturile pompoase cu care Becali – ca un neaoş şi autentic ţăran – în diferite ocazii scotea cărămida de lovele şifonate din buzunar şi împărţea bancnote substanţiale în stânga şi în dreapta. Cu toate acestea, Becali s-a dovedit în multe cazuri altruist şi n-a ezitat să bage mâna-n buzunar şi să ajute şi când aceste gesturi nu erau publice şi nu i-au adus nici un fel de avantaj.

Lui Gigi Becali i s-a furat maşina şi omul a hotărât să-şi recupereze maşina prin mijloace proprii, nu să apeleze la Poliţie. Nimic ieşit din comun. Cu excepţia cazurilor în care hoţii de maşini au abandonat dintr-un motiv sau altul vehiculele furate, nu ştiu câte maşini a recuperat Poliţia. Vorbesc de recuperat maşini în urma unor anchete ci nu în urma unor intermedieri ale unor poliţişti între victime şi infractori.
Dar să revenim la povestea noastră: Becali a hotărât să-şi recupereze singur maşina şi dacă totul este adevărat, în 55 de minute a reuşit recuperarea, în concluzie, a luat hotărârea bună. Zic bună şi nu corectă. Strict teoretic, trăim într-un stat de drept în care instituţiile statului – tot strict teoretic – funcţionează. Problema este că ştim cu toţii că nu funcţionează nimic.

Furtul şi recuperatul s-a desfăşurat pe 25 ianuarie 2009. Becali a fost arestat abia pe 1 aprilie. Cei trei presupuşi făptaşi sunt în libertate şi acum. Becali a spus ieri Becali în sala de judecată, sună bine, dar nu este chiar aşa: „Eu sunt în boxa acuzaţilor, iar hoţii sunt liberi”. Becali n-a raportat niciodată furtul, autorităţile în ceea ce priveşte furtul nu s-au auto-sesizat, ba mai mult, Becali şi-a recuperat maşina în timp record iar cei trei presupuşi înfăptuitori afirmă că a fost vorba despre o confuzie şi ei n-au nicio legătură cu dispariţia Mercedesului lui Becali. De aici şi „farmecul” cazului: Becali şi gărzile sale de corp „intră la apă” fără să tragă după ei pe absolut nimeni! Genial! Poate… prea genial.
Cine este Sandu Geamănu? Pe numele lui Alexandru Ilie este un personaj din zona interlopă cu un trecut spumos. De factură mai recentă, numele lui a apărut predominant în cazuri de furturi de maşini de lux. În data de 15 octombrie 2007, cu mare tam-tam şi desfăşurare de forţe, mascaţii de la trei servicii speciale ale Poliţiei şi Ministerului Internelor şi Reformei Administrative au organizat 18 des­cinderi simultane la locaţii situate în sectoarele 1, 3, 4 şi 5 ale Capitalei, fiind capturarea şi anihilarea grupării lui Sandu Geamănu. Pe parcursul anului 2007, gruparea condusă de Geamănu a dat mai multe lovituri spectaculoase, între care furtul a două maşini de lux, în valoare totală de 170.000 de euro, furtul unei genţi ce conţinea 33.000 RON, 5.100 de euro si 4.900 de dolari dintr-o maşină sau tâlhărirea unei femei care avea în poşetă suma de 10.000 de euro. Ultima „ispravă” a fost tâlhărirea fostei ziariste Gilda Lazăr de către unul din membrii bandei. Atunci, alături de Sandu Geamănu au mai fost arestaţi fraţii Daniel Simion (zis Dani) şi Ionel Simion (zis Tupac), Alexandru Chira (zis Rocky), Mihai Olaru precum şi alţi câţiva membri ai bandei. Dacă justiţia funcţiona, Geamănu în mod normal şi acum ar fi trebuit să fie după gratii şi tot incidentul ce-l implică pe Becali n-ar fi avut loc. Acest fapt nu justifică nicidecum hotărârea lui Becali de a-şi face singur dreptate, dar reflectă cu exactitate starea de fapt a siguranţei cetăţeanului şi a funcţionării Poliţiei şi a sistemului juridic.
Numele lui Geamănu a fost pus în legătură şi furtul maşinii lui Vasile Turcu de la Dinamo, caz nerezolvat nici până în ziua de azi. Şi lista nu se termină aici.

Şi în ceea ce o priveşte pe judecătoarea Nicoleta Cristuş, preşedinta judecătoriei Sector 1, lucrurile nu sunt chiar curate. Îmi permit să citez dintr-un blog găsit astăzi dimineaţă şi unde găsiţi toate datele legate de această doamnă judecător: „(…) grav este că judecătoarea-şefă împarte dreptatea la Judecătoria Sectorului 1 în dosare penale aflate pe rolul instanţei, care au ca obiect tocmai infracţiuni de genul aceleia comisă şi de mama-magistrat, ea însăşi fiind cercetată penal de procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.” Tot numele judecătoarei Nicoleta Cristuş apare şi într-un scandal politic: „Preşedintele Biroului Electoral de Circumscripţie nr. 25 Ilfov, judecătoarea Nicoleta Cristus, a încălcat legea în mod grosolan prin decizia abuzivă de înfiinţare a unor secţii de votare speciale, în scopul favorizării turismului electoral” – reclama în 2004 de Alianţa D.A. – aflăm tot din acelaşi blog. Şi numele judecătoarei mai apare şi în alte cazuri controversate…

Cazul Becali aduce la suprafaţă o întreagă încrengătură între politic şi economic, între Poliţie şi infractori, între politic şi Justiţie, între politicieni şi… lumea interlopă. Marea şi minunata cumetrie care n-a ratat nimic şi nicio faţetă a societăţii noastre zdrenţuite.
Nu ştiu cu ce este mai periculos Becali ca Popoviciu sau ca indivizii care terorizează Mall-urile, ca violatorii sau ca toţi ceilalţi inculpaţi cercetaţi în stare de libertate.
Reversul medaliei – fiindcă mereu există şi un revers – este noua martirizare a personajului Becali care acum poate poza în ipostaza haiducului care se ia la trântă cu un sistem ticălos… Telenovela continuă, dar mă tem că cineva o să stingă lumina.

Mi-am imaginat o săptămână cu multe-multe flori, cu parfumul dulce-călduţ al primăverii… Încercarea mea de astăzi de a împăca şi capra şi varza pare o misiune imposibilă fără aportului chipeşului Tom Cruise. Deh, măcar m-am străduit… Tocăniţa de astăzi probabil nu are gustul gulaşului dar mereu sunt şi munci murdare şi ele trebuie făcute de cineva… M-am găsit “io” deştept! 😛