Acum o săptămână spațiul public a fost ocupat exclusiv de moartea baschetbalistului American Chauncey Hardy și zilele următoare de situația dominantă a clanurilor din România și cumetria evidentă a interlopilor, organelor de ordine, a reprezentanților justiției și puterii locale și nu în ultimul rând a politicienilor. Ieri subiectul a fost spulberat și la propriu și la figurat de accidentul în care a fost implicat Şerban Huidu. Se vorbește despre blestem, despre ghinion, despre starea medicală a lui Huidu, titluri care mai de care ne sunt trântite-n mufă cu intenția evidentă de a ne șoca sau indigna, titluri gen: “A înviat din morţi şi a ucis trei oameni!” (Adevărul). Dincolo de tragedia incontestabilă, nu mă interesează persoana lui Huidu fiindcă așa-s eu, mi se rupist. Sigur, nu Băsescu e de vină pentru producerea acestui accident, dar nu pot să nu-mi amintesc că tovarășul președinte în urmă cu vre-un deceniu spunea că nu avem nevoie de șosele și autostrăzi iar cu vre-un an în urmă ne sfătuia să circulăm cu elicopterul. Totuși cred că dacă exista autostrada București-Brașov cu măcar trei benzi dus, trei benzi întors, nici acest accident și nici zeci sau sute altele, nu s-ar fi consumat. Asta nu-l dezvinovățește pe Huidu și nici pe alții și nici nu aduce înapoi la viață victimele accidentelor.
De clanuri, de prăpăditul de Chauncey Hardy nu mai vorbește nimeni.
Totul se derulează exclusiv de pe o zi pe alta și în general uităm de la mână la gură.
