[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=J1TvQCvWKP4]
Şi fiindcă am fost cuminte am fost invitat la concertul The Thing de ieri seară din Club Control. Dacă o prietenă se îngrijora dacă se mai găsesc bilete, la faţa locului lucrurile erau exact cum preconizam: linişte şi pace, câţiva lălăiţi şi rătăciţi. Cu tragerea de timp de rigoare până a început spectacolul ne-am adunat cam 100 de persoane, în mare parte cei care ştiam despre ce este vorba, dar – de exemplu – în faţa mea era un tip gelat cu prietena care se amuzau privind pe telefon nişte poze de la pescuit… Acum treaba e simplă: când o trupă nu e de găsit pe torrente, n-are clipuri pe YouTube, e ca şi cum n-ar exista. Cu toate acestea The Thing au acţionat conform aşteptărilor, Action Jazz sau Free Music, cum vreţi să-i spuneţi, bateristul Paal Nilssen-Love este un Dumnezeu, Mats Gustafsson a fost dezlănţuit şi Ingebrigt Håker Flaten a tras cu dârzenie de contrabasul său. Parcă n-au fost la fel de spulberători ca pe discuri, însă când vine vorba de muzică Free, nimic nu este repetabil, o cântare nu este la fel ca cealaltă.
În schimb m-am mirat că nu vindeau CD-uri, tricouri, chestii din astea de-ale sufletului, până la urmă şi gura lor ar trebui să mănânce ceva, nu?
Habar n-am cine e Lulu şi nici nu contează. E una din piesele noi pentru noul disc, nimic mai mult. Sau mai puţin. Nu e influenţată de The Thing, ci mai de grabă de Adam Lane’s Full Throttle Orchestra. Nu sunt eu un jazzman, n-am nici cea mai mică pretenţie, însă provocarea de a face ceva Free şi Noise cu sintetizator, clape şi software, lucrând matematic, cu pattern-uri, loop-uri, a fost de nerefuzat, asta şi cumva sub impresia colaborării cu băieţii din Oedip Piaf.
În imagini am folosit secvenţe din filmul „Habitación en Roma” (Room In Rome) al regizorului Julio Medem şi cu Elena Anaya şi Natasha Yarovenko, o poveste fierbinte, dar rafinată, numai bună de văzut într-o seară de iarnă. 🙂
vai Brush, ce ma speriasem cand am vazut titlul ,Lulu cea fierbinte, m-am gandit repede la Luluta , hi,hi, stii tu care , ea copilu cuminte .Dar cum in ultima vreme e o zana o sa-i zic ca are o dedicatie muzicala 😛
aşa afli răspunsul la întrebarea: există viaţă după (sau înafara) Netlog(ului)? Răspunsul e, cum ar spune un prieten: DA! DA! DA!, de trei ori. 😀 Deci, există. şi cred că nelog, facebook şi toate de genul sunt o scuză şi o pierdere de timp pentru cei mai mulţi.
eu n-am fost, nu sunt şi nu voi fi cuminte. 😀
multumim c-ai venit; au vandut cduri , le-au pus la baza scenei la sfarsit
am aflat de cd-uri azi, am stat mai în spate şi n-am observat… asta e! bine pentru ei şi bine şi pentru noi că i-am văzut. un prieten a dezgropat şi ceva cu eu pe YouTube. 🙂 şi-n final eu mulţumesc că am avut la ce să vin. 🙂
si eu care o dadusem de Carlos (2010) in trei parti si toate cele revolutionare.. inclusiv crach course in Arab/Middle-East politics… acu ma duci inapoi la fantezii masculine.. Vad ca nenea regizorul le-a pus pe fetele astea exact in toate pozitiile la care masculii visam… Sincer tough job …. cu vorba diavolului … look …. but don’t touch ! smell but don’t taste !…
deci saxul e cu cintec si e o perversiune???
azi am imprimat cu băieţii din Oedip Piaf piesa (Car Boms for) Carlos. 😀 aşa că suntem amândoi pe drumul cel bun. 😀
ai strigat după soft porn, l-am livrat conştincios. 😀
în ceea ce priveşte întrebarea, nu ştiu, dar sexul e muzică cu siguranţă. şi muzica sex. 😀
legat de the thing… poate sau hotarit sa nu mai manince … adica sa fie totally free…. aici CDuri avea doar soundmanu … trebuia sa te duci sa te rogi sa-ti vinda… banuiesc ca e un approach mai misto … daca vreti veniti si cereti sa va stim si noi !
oricum ziceau aici ca nu stiu daca apuca sa termina turneeu ca cica se luaseara la cearta … dupa ce au cintat impreuna pareau ca se intzeleg dinou… deci daca au ajuns pina in Buc e bine… sper ca au vreun grant de pe la vreo organizatie… Dupa sapaturi intense de vreo 20 de minute am gasit ceva clipuri pe YouTube… oricum sunt convins ca nu te-au lasat gol !… BAFTA !
până la urmă cică au scos vreo 20 de cd-uri la vânzare. le-au pus pe scenă, am stat mai în spate, n-am văzut…
totally free? 🙂 un prieten vorbea ceva despre “bani fără bani”, un fel de troc până la urmă, schimb de marfă interuman. mă întreb care ţăran îmi dă o bucată de slănină sau un kg de cartofi pe un cântec sau un tablou?……
nici mie nu mi s-au părut 100% prieteni, parcă fiecare îşi făcea partea cu o oarecare distanţă… poate a fost doar o impresie, de văzut/auzit oricum a meritat şi cu siguranţă ceva din acel spirit s-a lipit şi de mine… toată viaţa am cules din stânga şi din dreapta ce mi-a plăcut, ce mi s-a părut interesant.
stii care e culmea … si o zic ca un compliment … ca sigur vreun ‘tzaran bun’ ar da un sac de cartofi si slana faina la schimb cu placere.. pe muzica sau un tablou… cam asta era esentza in trecut cum se faceau lucrurile … …. chestia ca toti vrem azi bani sau tanzactionam totul prin banii la care visam si nu-i avem spune ceva de ce nu prea ajungem mai departe …
recent (cu jobul) am fost la o firma de PR care cam asta face … ia produse de la alte firme si le furnizeaza de 3 ori valoarea in bani a acelor produse in servicii de PR… adica ii incurajeaza sa se arunce la asa ceva … M-am mirat eu ce m-am mirat la ce chestie e asta mai ales ca tot aveau ‘premii’ pe pereti .. .. si i-am intrebat dar cu ce firme fac ei bartering asta sa traiasca … si mi-au raspuns pai recent cu Jaguar !… haha !! asa bartering da.. iin final tot la ‘conexiuni’ se reduce !…E vezi daca nu-l sti pe acel tzaran nema slana – in idea ca si eu visez la o slana misto !
în piaţă e o băbuţă de la care dacă cumpăr roşii îmi dă bonus şi o legătură de mărar… 😆 e primu’ pas, da’ cred că nu-i “ţăranu’ ăla bun” de care pomeneşti. 😀
bani şi conexiuni….. cum se spunea pe vremea împuşcatului? PCR? pile – cunoştinţe – relaţii… şi care-i diferenţa?… ambalajul. PR! 😆
fain clipul, ptr. o seara “fierbinte” de iarna…
cd-urile s-au vandut majoritatea cu trei zile inainte, la concertul de pe vapor din Budapesta, in Oradea erau deja foarte putine cd-uri la o zi dupa, respectiv “Bag It” nu mai era.
Io nu prea cred in chestiile artistice fara bani, sau cum zicea prietenul mai sus mentionat. Suna nasol, dar te lovesti de o gramada de chestii inainte de-a face arta propriu zisa. Chiar am vazut ca ultimul(cred) album The Thing, Bag It, e produs si mixat de Steve Albini, asta-i un fel de guru printre inginerii de sunet, nu cred ca-i foarte ieftin.
fac şi “io” ce pt şi cam asta pot, la altceva nu mă pricep iar clipul e fain fiindcă filmul are meritele sale, respectiv actriţele. 🙂
Albini înainte de toate este muzician, numele său se leagă de proiecte avantgardiste ca Big Black, Rapeman, Flour sau Shellac. ca producător nu cred că este unul extrem de scump, a lucrat şi cu nume mari, dar şi cu multe-multe trupe mai puţin faimoase, găşti de breşă, din ce ştiu eu îşi stabileşte tarifele şi în funcţie de client. este căutat predominant fiindcă este adeptul imprimărilor brute, pe cât posibil live şi preferă tehnologia analogică, citeam undeva că şi-a făcut stocuri impresionante de benzi magnetice în caz că acestea nu se vor fabrica în viitor… 🙂