TuborgSound sau ştii şi câştigi

Vineri eram notificat printr-un mail că se cunosc cei 5 finalişti al concursului „înlocuitor pentru Song 2” şi că luni, 18 octombrie, adică ieri vom afla şi marele câştigător. E marţi şi încă n-am aflat câştigătorul, sforile încă n-au fost trase. 😀

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=TByqESZekxc]

Cei cinci finalişti sunt Changing Skins, Grimus, Electric Fence, Byron şi Les Elephants Bizarres şi de mă întrebaţi pe mine, aş paria pe Les Elephants Bizarres, dar pe malu’ Dâmboviţei nici ce bagi pe gură, nici ce trage pe… – adică nimic – nu e sigur.
Les Elephants Bizarres au venit pe valul Indie (Rock), dar cumva eticheta Indie a devenit stânjenitoare ca cea Emo – şi cum o să fie în scurt timp cea de Pop Punk -, aşa că băieţii mai nou preferă sertarul Pop Rock, adică abordarea neaoşă „fele apă, jumătate viz” ala Holograf – ca să rămânem în ograda noastră -, adică: nici-nici, să placă la tot poporul.
„Mushroom Girl” – piesa celor din Les Elephants Bizarres – este un Brit Pop cu iz Alternativ, absolut inodor şi incolor. Trupe de genul – teapa? – asta în Anglia sunt o duzină cam la fiecare colţ de stradă, it’s bloody boring cum ar spune ei.
Este dubioasă şi ascensiunea extrem de spectaculoasă a lor în competiţie şi faptul că brusc de dimineaţă până seara se agită pe sticlă unde apucă. În fine, nu-i nimic rău în promoţia agresivă.
Changing Skin şi al lor „Perfect Foes” este cam aceeaşi poveste. „Started” al celor din Grimus este ambalată ceva mai electronic, e ceva în ea, dar le şi lipseşte ceva. Electric Fence cu „(I don’t wanna) Think Twice” amestecă şansoneta cu electro-discoteca, e fun, dar parcă ştiu vreo 100 de piese de acest gen mai reuşite. Byron vin cu „Diggin’ A Hole”, din cele 5 parcă sună cel mai bine, dar asta este totuşi doar o slabă consolare, piesa e bunicică, dar dacă privim în sensul corect, adică să o punem pe clip-ul dat, n-are nici în clin, nici în mânecă.
Ştiu, ştiu, ştiu, am opinii aspre.
M-a mai întrebat odată un prieten: „ce-ai băh cu corporatiştii?!” Păi n-am nimic, asta e problema. 😀 Se face că mulţi din generaţia mea au ajuns în funcţii cheie pe la corporaţii, am şi eu câţiva prieteni înşurubaţi pe ici-colo, dar nu despre asta e vorba.
Legat de astfel de concursuri, schema – mioritică – e simplă. Să presupunem că ai trupă, tu sau managerul se cunoaşte cu un astfel de directoraş la marketing la una din corporaţii. Se organizează o promoţie, se cheltuiesc nişte bani frumuşei pe o campanie „x” şi evident primul gând – patriotic – este cum să punem mâna pe mălai?
Păi dacă directorul cu pricina are pâinea şi cuţitul, dă pâinea cuiva cunoscut care ştie că musai să fie recunoscător şi returnează o felie, două din pâine „mâinii care-l hrăneşte”. Ştii şi câştigi, corect? 😉

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=xwhBRJStz7w]

Poate o să întrebaţi de unde ştiu iar eu vă spun că pe de o parte cum spuneam sunt şi eu din generaţia corporatiştilor, pe de altă parte, la începutul anilor ’90 cu prima mea trupă, Pansament, am fost relativ aproape de un astfel de pact cu o corporaţie. Dar de ştiut, ştie toată lumea, problema e că nimeni nu vorbeşte. De 20 de ani pieţarul fură la cântar, fata de la chioşc n-are niciodată rest sau ne dă ciungă, dăm şpagă la funcţionari, medici şi în general oriunde şi oricui când avem o problemă, ştim că ne mint şi ne fură politicienii, uneori ne mai enervează asta, dar de jos până sus şi invers, nimeni niciodată n-a făcut nimic să fie altfel, aşa suntem obişnuiţi, ba, bănuiesc, aşa ne place. Totul e minunat!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=c3XsP-d7Kh8]

Şi mai ştiu una tare de tot, “Cântec de la 23 încoace” re-botezat după ’90 în “Cântec de la 22 încoace” al celor din Roata (toată stima domnule Sorin Chifiriuc!), ascultaţi-o! Ce vreau să zic e că am avut şi avem şi oameni de calitate, avem şi artişti care merită respectaţi, dar adevărul este că …nouă ne place manelele domne!