(hed) p.e. – Truth Rising (2010)

Povesteam anul trecut la disecţia albumului „New World Orphans” că i-am remarcat pe (həd) p.e. acum zece ani cu piesa „Bartender” şi gaşca lui Jared Gomes înfiinţată în1994 ne furnizează cu regularitate şi perseverenţă începând de la debutul din 1997 albume incisive şi consistente, un amestec incendiar de Rap Metal, infuzii de Raggae şi Dub contrabalansate de secvenţe zgomotoase de Metal a la Anthrax şi Hardcore după standardele Suicidal Tendencies. Aceste faze Hardcore/Metal se datorează în primul rând chitaristului Jackson „Jaxon” Lee Benge alăturat trupei în 2004 pe albumul „Only In Amerika”. Lupta dintre preferinţele Rap ale lui Jared şi orientarea spre Hardcore al lui Jaxon s-a dovedit benefică trupei, riff-urile zgomotoase şi abordarea a la Minor Threat împinse insistent de Jaxon au câştigat tot mai mult spaţiu şi în final au obţinut un cocktail exploziv, dar bine echilibrat. Şi-au definit stilul ca fiind G-Punk, o “derivată” Rock la G-Funk.

„Truth Rising” este continuarea directă a materialului anterior, Jared pare în continuare preocupat de pericolul reprezentat de guvernarea din umbră, cenzura şi nu în ultimul rând manipularea globală la care omul este supus. Cele aproape 60 de minute ale noului album aliniază 13 piese şi o serie de intro şi outro-uri, unele serioase, cum sunt „Silence Is Betrayal” sau „The Capitalist Conspiracy”, altele la miştocăreală ca „Deepthroat”.
Ca noutate, am remarcat şi faze, secvenţe de inspiraţie System Of A Down ce au prins, s-au integrat perfect în paleta (həd) p.e., Jared reuşeşte să cânte închegat în aceeaşi măsură teme melodice cât şi pasaje urlate brutal sau rapăielile lui de suflet. Piesele sunt la fel de colorate, de la groove-uri Dub/Raggae (Takeover, Murder) până la Hardcore incisiv (This Fire, Menina, Forward Go!), amestecă impecabil momentele şi astfel albumul are o dinamică sănătoasă. Mi-au plăcut „It’s All Over”, „No Rest For The Wicked”, „Stand Up” (cu aportul lui Lajon Witherspoon din Sevendust), „Bad News”, „Children Of The Fall” (o piesă ce bate Korn-ul cu propriile arme).
E fun şi finalul cu „It’s Alright!” – un amestec de peste 6 minute, amestec de Dub/Raggae/Hardcore piperat cu acordeon… Singurul lucru care nu-mi place este coperta, dar asta să fie singura problemă!
(həd) p.e. au furnizat încă un album foarte bun, poate cel mai bun produs al lor de până acum. Nu o să pună-n pericol popularitatea celor din Limp Bizkit, dar se pare că nu-s dispuşi nici la compromisuri de dragul succesului. Apropo, era vorba că o să fie anul “Cobrei”… 😉 Aştept. 😀