Absolace – resolve[d] (2010)

Absolace – Pagină MySpace

Săpând după ceva interesant am găsit acest „resolve[d]” semnat Absolace. Cu toate că-mi amintesc de o grămadă de „chestii”, nu seamănă concret cu nimic, totuşi dacă ar fi să pomenesc nume aş spune Tool/A Perfect Circle şi Alice In Chains iar ce fac cei patru se încadrează în zona Progresiv/Experimentală a muzicii Rock/Metal.
Anul acesta i-am descoperit pe Orphaned Land trupă din Izrael care ne-a şi vizitat şi au cântat în cadrul festivalului Sonisphere, am avut o formaţie din Cairo – Destiny In Chains – , din Chile au „aterizat” Industrial Company Inc. , D’espairsRay ne-au introdus în lumea samurailor Rock şi am avut o mică revelaţie cu Apollo 18 din Republica Coreea.
Absolace sunt o gaşcă din Dubai, Emiratele Arabe. 🙂
Acest detaliu exotic evident mi-a sporit curiozitatea, dar dincolo de acest aspect ce fac Absolace şi acest „resolve[d]”, albumul lor de debut, merită toată atenţia.
Trupa îi are în centru pe bateristul Greg Cargopoulos şi chitaristul Jack Skinner. Greg a cântat la chitară, bas şi la tobe în diferite trupe din Dubai, concerte la care ca spectator a participat şi Jack. În 2006 Greg pleacă în Australia pentru a se alătura formaţiei Percuto şi la revenirea în Dubai în 2007 începe colaborarea cu Jack şi astfel pun bazele formaţiei Absolace. Experienţa bogată acumulată de Greg în cântările live este complementată de interesul lui Jack în muzica Jazz şi ce-i uneşte pe cei doi este pasiunea pentru acelaşi gen de Rock/Metal progresiv, experimental. Lor li se alătură un amic din copilărie al lui Greg, Kyle Roberts, un producător muzical cu experienţă şi tot odată clăpar şi dezvoltator de plug-in-uri audio, sound-designer şi samplerist. Componenţa trupei este completă cu cooptarea vocalului Nadim Jamal, „importat” din Beirut, Liban.
Lucrul la album începe în septembrie 2008 cu imprimarea tobelor şi adăugarea la acestea a clapelor şi samplerelor de către Roberts care are o experienţă vastă şi-n post-procesare, producţie şi compunerea de coloane sonore. În paralel Nadim scrie versurile şi îşi construieşte partiturile vocale, abordarea s-a fiind influenţată primordial de artiştii din zona Seattle şi în primul rând de Alice In Chains iar textele sale dezbat subiecte predominant legate de relaţii dificile, conflicte interumane, subiecte bazate pe experienţa personală.
Imprimările finalizate în 2009 iau calea Suediei unde-n celebrul Fascination Street Studio din Orebro, cunoscutul producător Jens Bogren (între multe alte materiale el este cel care a mixat şi ultimul material semnat Soilwork „The Panic Broadcast”) pentru a da „faţa” finală a materialului.
În 2010 formaţiei s-a alăturat şi australianul Ben Harris (basist), o cunoştinţă de-a lui Greg şi astfel performanţa live a trupei a sporit şi reuşesc să redea şi-n concerte materialul imprimat în studio în aceeaşi complexitate.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=zxiKFsmPKnA]

Discul conţine 6 piese plus introul „Epigraph”. Doar 2 din ele au o durată de puţin peste 3 minute, celelalte 4 fiind compoziţii de 7,8, respectiv 9 minute.
Discul are o atmosferă predominant meditativ-amară, predomină armoniile, construcţiile simple şi fine care sunt inteligent contrapunctate cu riff-uri şi momente explozive. Dacă ar fi totuşi un mic minus de menţionat sunt relativa unidimensionalitate a acestor riff-uri, la acest capitol parcă ar mai fi de lucru, ar mai putea colora, diversifica temele.
În ciuda provenienţei exotice, teme orientale aproape că nici nu-şi fac locul pe material, poate şi aici puţină infuzie mai accentuată ar putea conferi trupei o notă şi mai aparte.
Discul are atmosferă, temele sunt bine găsite şi aşezate, sunetul este curat – poate puţin prea curat şi post-procesat mai ales – din nou – în ceea ce priveşte chitara – dar în ansamblul său acest material de debut este extrem de promiţător, nu multe formaţii reuşesc un debut atât de bine închegat.
Un atu important este şi vocea lui Nadim Jamal, o voce caldă, expresivă, dar şi cu forţa necesară, inflexiunile evidente a la Layne Staley se combină şi cu ceva din sobrietatea lui Maynard Keenan.
Mi-a plăcut tot discul, atmosfera lui, cum curge şi cum se succed temele, piesele, sunt momente bune presărate pe tot parcursul lui, dar dacă totuşi e să evidenţiez o piesă aş pomenii de „White Lies”.
O surpriză plăcută Absolace, sper să auzim tot mai mult de ei!