John 5 – The Art of Malice (2010)

John 5 – The Art of Malice (2010)

John 5 – The Art of Malice (2010) „Unii n-are stare, domne!” Am scris anul trecut pe larg despre cariera lui John 5, cum acest vrăjitor al celor 6 corzi a ajuns de la Lita Ford la Rob Zombie trecând pe la David Lee Roth, proiectul Industrial 2wo al lui Rob Halford şi prin trupa lui Marlyn Manson şi am scris şi despre albumele solo şi „Remixploitation”-ul lansat anul trecut.
Anul acesta a fost lansat noul Rob Zombie „Hellbilly Deluxe 2” pe care John 5 şi-a impregnat simţitor aportul, dar se pare că i-a mai rămas energie şi i-au mai rămas suficiente idei şi pentru încă un disc solo, acest „The Art of Malice”.

12 piese noi, aceeaşi amestecătură de Heavy, Industrial, Blues, Bluegrass şi Clasic în piese diferite sau în cadrul unor singure piese, John 5 se „joacă” la propriu şi o face cu lejeritate şi bun simţ, ne dovedeşte încă o dată că nu poate fi constrâns şi limitat de nimic şi de nimeni.

Manson a ratat şansa să aibă alături un chitarist inventiv şi capabil să se adaptez la orice necesităţi, Rob Zombie a tras lozul câştigător şi se pare că este conştient de acest fapt, îi lasă lui John 5 suficient spaţiu de desfăşurare.
Am mai spus-o, nu-s halitor de „guitar heros”, dar sunt şi chitarişti fermecători dincolo de cei care văd în instrument exclusiv prelungirea egoului. John 5 e bun şi… are şi umor. În vremurile acestea, este obligatoriu…

John 5  Site Oficial
John 5 MySpace

6 comments on “John 5 – The Art of Malice (2010)

  1. merita ascultat…clar!L=am vazut acum pe manson si mi-am amintit ca…datorita lui ascult yo acum rock.Eram din greseala la Bucuresti,iar varu-meo(care e din bucuresti) avea doua bilete(sau abonamente) cumparate ca sa-i faca cadou lui gagica-sa “o noapte de concert” la B’estival (pe atunci) caci erau aman2 fani manson.Si cea mai penala chestie a fost ca s-au certat cu vreo cateva zile inainte,si n-a mai luat-o.Si nici nu voia sa piarda concertul!Si ce-a facut…mi-a zis:nu vrei sa mergi la un concert?!….yo normal ca voiam 😀 si uite asa am mers la concert.Prestatia lui Manson a fost uimitoare.Cand am ajuns acasa l-am rugat sa-mi faca un cd cu muzica lui,el mi-a mai pus si ceva rammstein,sum 41,clawfinger.Acel concert m-a facut rock-ar,iar varu-meo era “fericit” ca m-am dat pe muzica buna.Acuma il inebunesc de cap cand ii recomand zi de zi trupe noi:D

    • bine că nu ţi-au plăcut Wutangclan…… 😆 😛 😆 – mi-au stricat seara…………

      a fost subţire concertul la B’Estfest, dar a meritat… adică preferam un concert complet, nu doar 40 de minute inserate la Bucureşti între două concerte “vero”, dar am avut măcar atât…. 🙂

  2. a fost primul meu concert tare deci nu-mi dau cu parerea,eram but pe atunci…ascultam tampenii din alea cum asculta romanul de rand:50 cent,sean paul,busta rhymes,bug mafia…etc:D

  3. Am zis romanul de rand,adica ala care a facut din romania o tara de kkt….pe dumneavoastra va cred un om mai superior fata de restul !

    • stai liniştit, mă amuzam. 🙂 şi încă o treabă: te rog tutuieşte-mă liniştit, nu simt nevoia să mă simt bătrân… 😆 😛 😆

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.