Se spune că pisicile şi femeile sunt curioase, eu zic că şi bărbaţii, oamenii în general sunt curioşi. Tot aşa, despre secrete se presupune că sunt menite să fie descoperite. Secrete – schelete-n dulap – avem toţi, ale noastre sunt tabu, ale altora sunt de… descoperit. Slobod la cuget, am vorbit despre masturbare, nimeni nu admite şi cu atât mai puţin se făleşte cu faptul că se masturbează, cum nimeni nu admite că descarcă sau îşi achiziţionează materiale pornografice. M-am luat cu prostiile şi zău că nu despre asta vreau să vă povestesc! Cel puţin nu acum. 🙂
Ideea era „the dark side” – partea întunecată -, necunoscutul, secretul, misteriosul care ne atrage.
Am avut „A Walk on the Wild Side” – mai mult sau mai puţin cu… Gicu – era previzibilă, la îndemână şi incursiunea în „The Dark Side of the Moon”.
Întâmplarea a făcut că plimbându-mă azi pe net, am dat de o pagină cu şi despre muzică, Muzika Magika – unde m-am regăsit în Blogroll şi mă simt onorat – şi unde am găsit o postare despre muzica din 2009 şi am citit un articol interesant despre… „The Dark Side of the Moon”: 5 faze întunecate ale Lunii. Le recomand pe ambele. Şi nu numai.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=ZZSi02uccrc]
Asta însă nu mă întoarce din drum. Îmi fac şi eu plimbarea şi damblaua cu „The Dark Side of the Moon”, albumul din 1973 al celor din Pink Floyd este şi cel mai de succes disc al lor. Albumul a rezistat un timp record în Billboard – 741 de săptămâni, se estimează că s-a vândut în peste 45 de milioane de exemplare şi astfel este unul din cele mai vândute discuri din toate timpurile.
A fost re-editat de nenumărate ori, cea mai interesantă din aceste ediţii fiind cea pentru a 30-a aniversare a lansării, re-mixat şi lansat în format Super Audio CD. Chiar şi membrii trupei spuneau că această realizare a scos la suprafaţă sunete, instrumente pe care abia ţineau minte că le-au imprimat, dar până atunci nu se auzeau.
Despre cele 10 piese ce însumează 43 de minute de muzică s-ar putea povestii zile şi pagini întregi. N-am să povestesc nimic fiindcă nu cred că am ceva de adăugat la tot ce s-a mai spus, nici nu vreau să vă plictisesc şi în definitiv: muzica e de ascultat.
Mie îmi plac prelucrările, cover-urile. Am o colecţie fabuloasă de astfel de piese şi discuri, sunt maniac.
Cum este şi firesc, n-au scăpat nici Pink Floyd, n-a scăpat nici „The dark Side of the Moon” de tentaţia de a fi reorchestrate, reinterpretate, rearanjate de diferiţi artişti.
Am în colecţie piese şi albume tribut Pink Floyd, majoritatea din zona Electro, Trance, Chillout şi Tehno, dar şi Rock, Country, Bluegrass şi Industrial sau Gothic.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Zny_iiS8NJk&feature=related]
În 2003 este lansat „The Dub Side of the Moon”, albumul de debut al proiectului Reggae Easy Star All-Stars, un material care reinterpretează albumul Floyd în manieră Chillout/Trance şi Trip Hop înbinat cu Reggae. În 2006 scot un disc asemănător dedicat formaţiei Radiohead şi anul acesta au lansat „Easy Star’s Lonely Hearts Dub Band” – material evident ce reiterează muzical faimosul album The Beatles.
„Return to the Dark Side of the Moon” este un disc realizat sub bagheta lui Billy Sherwood în 2005 şi lansat în 2006 ca urmare a unui alt material, „Back Against the Wall”, reinterpretarea albumului „The Wall” al aceloraşi Pink Floyd.
Sherwood a adunat la o laltă o listă impresionantă de muzicieni din formaţii cu greutate ca: Zappa, Yes, King Crimson, UFO, Journey, Sefferson Starship, Asia, Whitesnake, The Firm, The Doors, Toto, Supertramp, Styx, etc pentru realizarea ambelor materiale, un deliciu pentru orice ascultător.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=HiaGECY8LWw]
În 2006 apar două materiale.
Pe de o parte Dream Theater imprimă live în Japonia tot albumul, discul este o interpretare în oglindă, fidelă originalului, dar interesantă ca abordare şi sunet. Este un „bootleg oficial”, trupa mai are la activ astfel de tributuri pentru Metallica („Master of Puppets” – 2004), Iron Maiden („The Number of the Beast” – 2005) şi Deep Purple („Made In Japan” – 2007).
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=gPOrXSu_eKk]
Celălalt material îi aparţine cântăreţei, compozitoarei şi actriţei Mary Fahl, cunoscută din formaţia October Project. Albumul „From the Dark Side of the Moon” este finalizat în toamna lui 2006, însă din cauza restructurărilor de la casa de discuri V2 Records unde are contract artista, discul a fost pus în vânzare doar în formă electronică şi câteva copii promoţionale au ajuns pe eBuy.
Este un disc extrem de intens, colorat, Mary Fahl are o voce expresivă şi puternică, dar ea a imprimat şi o mare parte din părţile instrumentale şi muzica ei se aventurează de la faze de Rock Progresiv şi sonorităţi experimentale până în zona Electro-Ambiental, World Music şi până la Jazz, Blues şi Folk într-un coctail sonor extrem de proaspăt şi incitant. Pe mine m-a câştigat definitiv Mary Fahl. 🙂
În 2008, patru muzicieni de Jazz: Sam Yahel, Ari Hoenig, Mike Moreno şi Seamus Blake realizează şi o acoperire Jazz a materialului: „Jazz Side of the Moon”, un disc incitant, o provocare interesantă, o coloratură deosebită dată materialului original.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=GnP8-xofiz8&feature=player_embedded]
Anul trecut am tot vrut să pomenesc de The Flaming Lips şi albumul „Embryonic”, dar cumva – ca şi cu Buckethead – îmi vine mai greu să vorbesc, decât să ascult şi lucrurile mi-au luat-o înainte, în decembrie trupa a mai lansat un material: „The dark Side of the Moon”. Pentru acest disc au apelat şi la veteranul Henry Rollins, la trupa Stardeath and White Dwarfs şi la solista canadiană Merrill Beth Nisker cunoscută sub numele Peaches.
Este un disc experimental, cu sonorităţi Rock, Electro şi Blues în egală măsură, un material avangardist, zgomotos, Indie în adevăratul sens, surprinzător doar pentru cei care nu cunosc trupa, dar interesant şi provocator pentru orice fan Pink Floyd.
Ştiu, cunosc mulţi fani Pink Floyd, ştiu că sunt conservatori, astfel de discuri mulţi le consideră blasfemie, însă aceste experimente scot în evidenţă alte dimensiuni al unui material genial şi de referinţă, cred că sunt binevenite.
🙂
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=zlY-JlE5ZCo]
Aaaaaaaaaaa! Şi era să uit! Mai este un disc interesant, să zic aşa colateral: “The Dark Side of the Spoon”, discul genial al celor din Ministry din 1999. Ei au “răstălmăcit” doar titlul, au explorat într-o altă direcţie, însă au creat un material extrem de întunecat, grav, tulburător şi avangardist. Merită ascultat!
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=oZgAohO31eI]
mi-a placut ce am ascultat, dar nu intotdeauna am dispozitia necesara 🙂 nu-s un fan asa ca tine dar uite ca uneori mai pot sa inteleg 😛
pentru lu – nu dau “strigarea” doar când am muzică care nu ţine neapărat de un public anume… 🙂 Pink Floyd au fost speciali… 🙂 unele prelucrări sunt la fel de geniale, altele interesante sau plăcute. 🙂
Zicea cineva ca menirea unui scriitor (editor/blogger/etc.) este ca, indiferent de ceea ce scrie, sa scrie in asa fel incat sa scoata din oricine la suprafata ceea ce il sensibilizeaza… 🙂
Pe mine nu ma preocupa istoria contemporana sau tehnologia muzicii, in schimb…
“The dark side of the Moon” sau Luna Neagra (in interpretarea astrologilor) este reprezentata de “Lilith, the Black Moon” – in mitologie, femeia care s-a nascut odata cu Adam, si nu din coasta acestuia, si care l-a parasit pentru ca nu accepta autoritatea barbatului aupra femeii (inca de pe vremurile alea…) 🙂
Predominanta in astrograma mea, Luna Neagra reprezinta in general spiritul rebel, dar si profunzimea gandirii si a creativitatii pana la nivelul neobisnuit al contopirii constientului cu subconstientul. Si-acum, reciteste fragmentul:
“Chiar şi membrii trupei spuneau că această realizare a scos la suprafaţă sunete, instrumente pe care abia ţineau minte că le-au imprimat, dar până atunci nu se auzeau.”
Exista deci motive atat de diferite pentru care ne place Pink Floyd… 🙂 Important este ca exista cineva care sa ne aduca aminte, scriind despre ele!
http://www.flickr.com/photos/44649141@N03/
Multumesc, Brush. 🙂
pentru Cornelia – Lilith… 🙂 sau cum spun eu: dracu m-a pus… ha ha ha! 😛
erau multe de povestit despre Dark Side of the Moon, despre Syd Barrett, schizofrenie, astrologie, etc… de asta am şi spus că s-a vorbit/scris mult, nu intenţionez să… “fac pe deşteptul”. 🙂
am propus – şi sper că am reuşit – să vă invit la o plimbare de seară agreabilă şi poate v-am făcut poftă să ascultaţi şi câteva variante interesante ale clasicului material.
mie acum îmi răsună un rând din “Time”: “Hanging on in quiet desparation is the English way…”
şi nu numai. 🙂
pentru Minelus – dacă ţi-a făcut plăcere, plăcerea este de partea mea. 🙂
Latura intunecata si misterioasa ma atrage… de, femeie curioasa… asa ca am ascultat pe nerasuflate. Mai ales ca imi place Pink Floyd. (Ma asteptam, la cum ai inceput, sa bagi ceva death-dark-funeral ca sa nu pot dormi… hahaha)
pentru Papillon – chiar era să uit de Ministry. 🙂 şi cumva de la ei mi-am amintit de Floyd şi de “The dark Side…”… Ministry sunt un Industrial avangardist, întunecat, în ultima perioadă tot mai Metal, dar rămân una din trupele extrem de interesante şi creative de după ’90… 🙂
nu m-am gândit să bag frica-n nimeni….ha ha ha! 😛 scuze!
“Dark side of the moon” este unul din albumele mele preferate. Ma refer, bineinteles la cel original – Pink Floyd. Cel mai bun album al lor dupa mine este “Wish you are here”, insa la vremea respectiva fanii au fost atat de imbatati de “Dark side of the moon” (inclusiv eu) incat au omis sa asculte cu atentie urmatorul album scos de Pink Floyd. Sunt niste profesionisti care cu greu pot fi egalati si care dupa cum se vede (si se aude), dau de mancare si generatiilor urmatoare care dovedesc mai putina inspiratie.
(Sunt multe formatii la care piese ale lor interpretate de altii suna mai bine decat originalul – dar aici nu e cazul)
Nu vreau sa comentez prea mult despre original si cover-urile acestui album. Ma limitez la a mai spune doar ca – parafrazand inceputul articolului tau- diferenta dintre ele este ca de la sex cu o femeie reala la masturbare.
pentru Cip – nimeni nu cred că a contestat valoarea originalului însă eu nu pot fi de acord să arunci cu pietre în variante cum e prelucrarea Jazz al cuartetului Sam Yahel, Ari Hoenig, Mike Moreno şi Seamus Blake sau discurile produse de Mary Fahl şi The Flaming Lips – de exemplu. cum spuneam, ştiu că fanii trupelor în general sunt refractari şi… fanatici. 🙂
şi mie îmi place Wish You Were Here cum îmi place şi The Final Cut-ul rămas în umbra The Wall-ului.
discurile mai slabe au venit după despărţirea de Waters… dar de exemplu mi-a plăcut mult şi ultimul disc solo al lui Gilmore. nici gusturile nu cred că se discută. 🙂
nu cred că este locul şi momentul pentru discuţia despre avantajelor şi dezavantajelor masturbării sau nici diferenţele dintre masturbare şi sex…”cu o femeie reală”. 🙂
mult din the Dark Side of the Moon e dedicat si inspirat de Syd Barrett … ca si Wish you Were Here (urmatorul)… interesant poate e Syd e cel care i-a format in experiment si in final a platit pretzul propiei nebunii (unul dintre cei afectati negativ de LSD ca si Peter Green din Feetwood Mac ..se pare ca ambii au pleacat intr-o calatorie si nu s-au mai putut intoarce din ea desi au murit fizic mult mai tirziu)
http://news.bbc.co.uk/1/hi/in_pictures/6221745.stm
Syd este template-ul rock starului din Welcome to the Machine si Brain Damage plus the dark side… .. singur izolat si alientat complet pina la nebunie … traind ani de zile recluza in Oxford in casa parinteasca Syd a pictat insa mitul s-a amplificat cind s-a aflat ca atunci cind termina un tablou il ardea imediat… Deci aproape nimeni nu a apucat sa vada ce picta Syd si aceasta a fost poate poanta lui finala noua….publiculuji
Syd este venerat si are un cult in UK mult mai mult decit Gilmour care a fost angajat ca ‘suplinitor’ si cred azi ca asta ar fi trebui sa ramina considerind incursiunile din 90 incoace a ceea ce ei zic ca mai e Pink… Stiu din propire experientza ca in Europa Gilmour are trecere din pacate asculdind azi mai atent chiar si Atom Heart Mother si alte albume de inceput realizezi ca fara Syd Pink Floyd n-ar fi avut acel dark side … care in vorba unor tehnoisti cunoscuti ne-a facut pe toti sa nu vrem sa avem joburi si sa NU ne integram in nici un sistem ci sa tragem de instrumente !!! deci putem da oricind vina pe Pink Floyd … Cel mai contestat album al lor aici e Animals caruia i se spune si Punk Floyd… fiind facut in perioada de glorie a punkului cind Johnny Rotten si alte trupe injurau zilnic trupe ca Pink FLoyd, Genesis, JethroTull si Yes… si azi pot zice cu mina pe inima ca da meritau injurate !
Pt mine the Dark Side.. e albumul lor de crossover into mainstream … adica de acolo au avut succes si au fost aceptati de clase medii in special… desi mina si spiritul si l-au format experimentind..cu Syd… si cumva pe Syd il auzim in aceste bucati care si azi plac… Breathe !
pentru UnSoricel – e out of fuckin’ topics, da’ atât de la îndemână încăt….. so..breathe with me!
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=6_PAHbqq-o4]
Barrett a fost nebunia frumoasă, ţăcăneala cum îi plăcea să spună Remus şi am preluat şi eu/noi… Gilmour era un băiat cuminte, au şi făcut o vreme mişto de el colegii, mai ales Waters care e şi el oarecum dintr-un alt film… da, The Dark Side i-a aruncat în mainstreem, le-a deschis poarta spre middle class-ul gros, dar şi spre elitiştii cu aere mai mult sau mai puţin justificate de intelectuali. şi la noi, mulţi consideră că sunt deosebiţi, diferiţi, finuţi dacă ascultă Floyd… e uşor forţată treaba, adică aş putea face o listă mare cu trupe mult mai psihedelice, mult mai elitiste… dar care n-au ajuns la notoritatea celor din Floyd. asta însă nu ştirbeşte din magia pe care Floyd o degajă. 🙂 sunt eu ciufut şi sictirit de fiţele şi fumurile – să nu zic băşinile – unora care pretind că se uită de sus în jos. am 40 de ani da’ mai pot: să mă piş (şi-n) sus. 😀
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=BUliMqPcrW8]
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=nGprBR4Uc88&feature=related]
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=985JGeGq_tc&feature=PlayList&p=9555C54FD826C79F&playnext=1&playnext_from=PL&index=1]
mulţumiri pentru pingback. îmi mai aduc aminte de teletopul în care s-a difuzat prima dată pansament. salutări peste ani. 🙂
pentru cristi c. – aveţi o pagină faină, mi-a făcut plăcere să o descopăr, spor la ce faceţi! (v-am introdus şi-n blogroll să mai trec. 🙂 )
he he…. ce vremuri! 😛 obişnuiesc să spun că cine spune că mai ţine minte, nici nu era încă născut atunci… ha ha ha! 😛
suntem într-o permanentă transformare, aşa că se prea poate să ai dreptate :))
pentru cristi c. – eu sunt mai sceptic, cinic, sictirit, etc şi constat că prostia persistă… ha ha ha! 😛 da’ asta este definitiv o altă poveste. 🙂