Becali a monopolizat mass-media în ultimele două zile. Menţinerea lui în arest a surprins toată lume şi scenarita este ocupaţia de bază de la mic la mare. Dacă până acum câteva zile toată lumea se pricepea la fotbal, acum văd că şi în legislaţie şi drept ne-am „deşteptat”. Nu ştiu cât de şifonat o să iasă Gigi din acest scandal, dar dacă acum o săptămână el şi partidul său erau în afara calculelor, cred că acum Becali are şanse reale să prindă un loc în parlamentul european.
În tot acest circ mediatic s-a găsit Geonă să-şi anunţe candidatura pentru Cotroceni, forţat oarecum de şmecherii din partid. Mi-am amintit de un titlu genial de la OTV de acum câteva luni: „a fost omorât sau a fost sinucis”? 😛
Barbie Băsescu a adunat semnăturile necesare pentru a-şi depune candidatura ca independent pentru parlamentul european. La conferinţa de presă a recitat o poezie bine învăţată, s-a împotmolit o singură dată pentru un moment. PD-L-ul pare uşor îngrijorat de faptul că fata marinarului le poate fura din voturi. Păi dacă nu lor, cui?
Mai importante decât toate mondenităţile şi fumogenele cred că au fost în această săptămână întâlnirea G20 şi NATO. Deciziile importante se iau sus şi peste capul nostru, da’ pe pielea noastră. Azi la Summitul NATO va fi ales noul secretar general. Subiecte fierbinţi: Afganistan şi relaţia cu Rusia.
Şi la Londra, şi la Strasbourg violenţele şi-au pus amprenta pe evenimente. ‘raţi ai draq de capitalişti! 😛
Noi am mai pierdut un militar: Cpt. Petre Tiberius.
De 1 aprilie nu m-am ţinut de şotii ci am încercat să ademenesc din nou primăvara. La ce soare este afară acum, se pare că a ţinut vrăjeala.
Adevărul vrea să strângă 1 milion de mesaje de încurajare pentru Cristi Minculescu. Azi dimineaţă scorul era de 0,012,127 mesaje. Asta să nu mai aud că am ceva personal cu el. N-am. Eu zic, mai bine strângeau de votcă…se bucura mai mult Cristi.
Cum vă spuneam pe 11 iunie la Arenele Romane vine Sinéad O’Connor şi tot acolo pe 28 iunie Limp Bizkit.
Pleacă Piţi, vine Hagi? O să avem un răspuns săptămâna viitoare. Cu tot respectul pentru Rege, un mare-mare jucător, dar ca antrenor n-a convins şi n-a dovedit. Nimic. Ajungem iar la…. cumetrie. Nici când vine vorba despre interesul Naţional nu ne dezminţim de apucăturile împământenite, devenite reflex şi… normalitate.
În Formula 1 am avut o cursă destul de agitată în Australia. Câştigători detaşaţi au fost „debutanţii” de la Brawn GP: Button şi Barichello. Barichello a ratat startul lamentabil, dar cu 3 tururi înaintea finalului, Kubica şi Vettle, ocupanţii loculurilor 2 şi 3, s-au ciocnit copilăreşte şi astfel brazilianul a prins podiumul. Locul trei i-a revenit altui veteran: Trulli de la Toyota, urmat de coechipierul său Timo Glock. Alonso a prins un nesperat loc 5 pentru Renault, Nico Rosberg a smuls şi el 3 puncte pentru Williams şi Buemi cu Bourdais au câştigat ultimele puncte puse-n joc pentru echipa mică a celor de la Ferrari. Nici Raikkonen, nici Massa, dar nici rivalii de la McLaren, Hamilton şi Kovalainen n-au intrat în puncte.
Azi se joacă calificarea în Malaiezia, la Sepang şi mâine este cursa de la aceeaşi oră: 12 (transmisiune în direct pe TVR1). În antrenamentele libere cei mai rapizi au fost cei doi Ferrarişti, urmaţi de Vettle, Rosberg, Webber, Barichello şi Button. Barichello v-a pierde 5 locuri pe grila de start faţă de poziţia pe care o să o câştige în calificări: a schimbat cutia de viteză ieri în antrenamente.
Circuitul de la Sepang are 5,543 km lungime, se vor alerga 56 şi tururi, distanţă toatală 310,408 km. Cel mai rapid tur de pistă l-a parcurs Montoya în 2004 în 1’34”223 faţă de cel mai bun timp înregistrat ieri de Raikkonen: 1’35”707.
De 1 aprilie – şi (cică) nu este o glumă – Doru Sechelariu a fost chemat de BMW Sauber in Formula 1. Astfel Doru devine al 3-lea pilot al echipei şi poate o să-l vedem şi-n cursă anul acesta. 🙂
În Liga I la fotbal ieri s-a consumat partida Farul Constanţa – Poli Iaşi încheiat cu scorul de 0-3.
Azi avem:
Unirea Urziceni – CS Otopeni, ora 12.00
FC Timişoara – Gloria Buzău, ora 14.00
CFR Cluj – FC Vaslui, ora 16.00
FC Argeş – Pandurii târgu Jiu, ora 18.00
Steaua – Gloria Bistriţa, ora 18.30
Dinamo – Rapid, ora 21.00 (Antena 1)
Şi mâine (duminică): Oţelul – Universitatea Craiova, ora 17.00 respectiv FC Braşov – Gaz Metan Mediaş, ora 20.30.
Rahova nu este un mic colţ de paradis… programul “Rabla” n-a lovit în sectorul lu’ Alma Nahe. 😛
Şi vorba’ lui lu: maşinile astea zac pe trotuar de ani de zile şi nu le fură nimeni! 😛
Nebunie, mare nebunie: Gigi Becali a fost arestat. Parcă ieri şi compostorul din tramvai asta „ciripea” şi ieri n-am fost cu tramvaiul. În schimb la televizor numai pe Cartoon Network nu s-a vorbit de Becali. Cu toate că filmul evenimentelor se încadrează perfect în cel al desenelor animate. Gigi în papuci şi halat la şapte dimineaţa, apoi la prânz plecând la volanul maşinii personale, vorbind la telefon şi însoţit de trei mascaţi… Numai a justiţie nu arată tot acest film. Cum nici celelalte n-au fost decât acte de… şifonare publică. M-am săturat să văd diferite personaje aduse cu multe bliţuri şi camere la DNA, la Parchet sau la Judecătorie, cu sau fără cătuşe ca a doua zi respectivii să iasă pe fereastră, uşa din dos sau gura de canal şi toată afacerea să rămână în coadă de peşte. Gigi Becali a dat nu una şi o mie de motive şi ocazii să fie arestat şi n-a fost arestat. Povestea Mercedesului a relatat-o chiar el în ianuarie şi cel puţin aparent, nu s-a întâmplat nimic. A avut cineva interesul să ţină acest scandal-spectacol la sertar până la momentul oportun? În lipsă de date şi informaţii exacte, scenarita loveşte necruţător şi evident fiecare speculează subiectul conform simpatiilor şi intereselor sale. Mulţi s-au grăbit să-l arate cu degetul pe Băsescu în timp ce alţii vorbesc despre o confruntare Becali-Popoviciu. Ori care ar fi adevărul cred că şi pâinea şi cuţitul este-n altă parte iar nouă ni se serveşte doar ceva circ. Nu ştiu de ce, dar de fiecare dată dispare cireaşa de pe tort…
Până una alta, ultima ştire: BECALI arestat pentru 29 de zile. Avocaţii au făcut recurs…
În toată nebunia asta şi-a anunţat Geoană candidatura pentru fotoliul de la Cotroceni. Cineva l-a sfătuit tare prost din nou pe şefu’ paiaţă al Social-Democraţilor. Anunţul a fost patetic, formal şi optimismul afişat stângaci şi transmis cu jumătate de gură m-a convins de un singur lucru: după pierderea încă o dată a cursei pentru preşedinţie, urmează debarcarea lui Geoană şi implicit sfârşitul carierei sale politice. Şi la ce faţă avea Geonă ieri, ştie şi el foarte bine acest lucru. Până una-alta şi lui Geoană i se pregăteşte crema de ghete: şi el se vrea Obama de Dâmboviţa.
Şi-a anunţat candidatura şi Vadim. S-o fi plictisit de apariţiile exclusive la OTV…
Piţurcă şi-a anunţat demisia şi a jurat răzbunare pe Dumitru Dragomir. Piţurcă nu pleacă cu mâna goală, din clauza de reziliere din contract de 600.000 euro, se pare că s-a înţeles cu federaţia la 300.000. Merită toţi banii Piţi! Ha ha ha! 😛
Noii favoriţi la ocuparea cârmei de la echipa Naţională sunt Răzvan Lucescu, Cosmin Olăroiu şi Gheorghe Hagi.
Şi dacă tot e week-end precoce cu premeditare, am tras o tură pe la Playboy unde am dat peste nuci greu de spart…
„Prietena mea are o fantasmă care a devenit enervantă: visează să fie violată, dar, în acelaşi timp, nu vrea să fie violată pe bune. Am încercat diverse scenarii, însă calităţile mele de actor lasă mult de dorit. Nu reuşesc să intru în starea de ferocitate şi erecţie care ar mulţumi-o pe prietena mea care, de fiecare dată, îmi recomandă să mă port mai brutal cu ea, să nu o menajez. Eu nu ştiu cum să procedez, pentru că, pe măsură ce devin mai brutal, îmi scade erecţia, lucru care o înfurie pe prietena mea care mă face prostănac şi începe să plângă. Care este soluţia? CONSILIERUL RASPUNDE
Aşa sunt toate femeile: vor bărbaţi puternici, dar, când aceştia îşi dovedesc forţa în registrul biologic (aceea de a însămânţa mai multe femele), nu le convine. Eternul feminin conţine foarte multe astfel de paradoxuri: vor să fie violate, dar, de fapt, nu vor. E foarte simplu, ce nu înţelegi?”
„Prietena mea refuza sexul oral, însă îl practică fără rezerve pe cel anal. De fapt, de când ne-am cunoscut, mi-a dat de înţeles că ar vrea să facem sex, dar anal. Am acceptat cu bucurie. Sex normal am făcut abia după ce ne-am cunoscut mai bine, la câteva săptămâni. Am observat că sexul normal este ţinut de prietena mea la loc de cinste, în timp ce pe cel anal îl practicăm în orice împrejurare, uneori ca preludiu. Cât despre sexul oral, prietena mea e cât se poate de categorică: este o practică murdară pentru care mama ei, dacă ar afla că o face, ar dezmoşteni-o pe loc. Nici nu ştiu ce să fac: un ochi plânge şi celălalt râde. CONSILIERUL RASPUNDE
În fapt, dacă stai mai bine să te gândeşti, plânge un ochi şi râd doi. Al doilea de la tine şi al treilea de la ea. Iată cum, în mod democratic, sexualitatea prietenei tale a întrunit mai mulţi ochi pentru decât contra.”
Râd şi eu ca prostu’: atelier de deflorărie, în fundu’ curţii, în spatele florăriei. 😛
Păcăleala cea mai mare pe ziua de ieri a tras-o selecţionerul Piţurcă prin jocul Naţionalei de fotbal. Omu’ cu faţă acră constantă, se pare că are totuşi umor: „Nu s-a întâmplat nimic deosebit în afara faptului că am pierdut jocul.” 😛 Ce nu ştiu este dacă a fost o farsă sau bătaie de joc.
Şi guvernul pare glumeţ. De 1 aprilie a crescut punctul de pensie cu 3%. Conform datelor statistice, abia în 2008 salariul mediu a revenit la valoarea de cumpărare din 1990 iar pensiile (teoretic) vor revenii anul acesta. Şi aşa datele sunt triste, dar dacă ne gândim şi la faptul că aceste calcule au fost făcute pe un salariu şi o pensie medie, adică-n calcul au fost incluse şi salariile şi pensiile foarte-foarte mari, realitatea din „teren” este alta. Ca să nu mai amintim faptul că în ’90 prăpastia dintre salarii, respectiv pensii era infimă.
Tot de glumă proastă ţine şi mărirea accizelor la tutun şi alcool. Nu este prima oară când afirm că aceste măsuri nu vor aduce venituri suplimentare la buget ci vor încuraja contrabanda.
Confirmarea vine chiar de la Guvern. Potrivit execuţiei publicate de ministerul Finanţelor, bugetul general consolidat a înregistrat în primele două luni un deficit de 3,3 miliarde lei, respectiv 0,63% din PIB, pe fondul unor venituri totale de 25,98 miliarde lei, în scădere cu 6,8%, şi al unor cheltuieli de 29,32 miliarde lei, în creştere cu 10,1%. Pe partea de venituri se mai observă reduceri semnificative la încasările din TVA, cu 7,6%, de la 7,21 miliarde lei la 6,66 miliarde lei, şi din impozitul pe profit, de 13,4%, de la 2,29 miliarde lei la 1,99 miliarde lei. Cu toate acestea, guvernanţii iau în calcul o majorarea a veniturilor prognozate cu 0,25%, adică sunt cu pluta.
Simbolul capitalismului din anii ’90, fast-food-ul Sheriff’s de la Unirii, închiriază jumătate din spaţiul restaurantului. Între timp la Londra circa 4000 de manifestanţi au atacat Banca Angliei şi sediile Royal Bank of Scotland (RBS). Este clar că şi capitalismul este pe ducă, ce nu ştiu însă este ce punem în loc? Tendinţa este revenirea la diferite forme mai mult sau mai puţin mascate de dictatură…
sursa: mediafax
În urma unor probleme cardiace, actriţa Marga Barbu în vârstă de 80 de ani, a încetat din viaţă ieri la Spitalul Floreasca.
Sinéad O’Connor o să concerteze la Arenele Romane, pe 11 iunie, informează organizatorul concertului, Events. Biletele au fost puse în vânzare la preţul de 79 de lei, până pe data de 17 aprilie. Între 17 aprilie şi 10 iunie, acestea vor putea fi cumpărate la preţul de 109 de lei, urmând ca în ziua spectacolului să coste 129 de lei şi pot fi achiziţionate şi on-line prin Ticketpoint.
Artista a debutat în 1986 cu single-ul „Heroin”, o colaborare cu chitaristul U2 The Edge şi probabil cel mai de succes album al ei este „I Do Not Want What I Haven’t Got” din 1990, disc ce include celebra preluare după Prince „Nothing Compares to U”, dar şi piesele „The Emperor’s New Clothes” şi „Three Babies” şi vândut în peste 7 milione de exemplare.
Foarte temperamentală şi controversată, artista a fost în centrul multor scandaluri culminând cu un conflict intens mediatizat cu Biserica Catolică. Chiar dacă a intrat într-un oarecare corn de umbră, artista a rămas activă, ultimul ei disc fiind „Theology” din 2007.
Siteul formaţiei americane Limp Bizkit anunţă revenirea formaţiei în formula originală, un noul album şi datele turneului care includ şi Bucureştiul, Arenele Romane pe 28 iunie.
Trupa lui Fred Durst a debutat în 1997 şi până în prezent din cele 5 albume de studio au vândut peste 50 de milioane de copii. Ultimul produs, „The Unquestionable Truth, part 1” datează din 2005.
Nici nu ştiu de unde să încep să nu vă plictisesc, dar să nici nu omit ceva.
Mă întreabă lumea ce am cu Iliescu, Minculescu, Bălaşa sau mai ştiu eu cine… Păi am, adică n-am. N-am nimic cu ei personal, am cu sistemul, am cu ceea ce reprezintă.
Într-o altă discuţie glumeam pe seama faptului că am şi uitat de ce am ieşit în stradă în decembrie ’89. Aaaa….pentru libertate! Parcă, parcă îmi mai amintesc ceva vag. Ha ha ha!
Pe 22 decembrie (’89), la TVR Ion Iliescu ne explica cu nonşalanţă faptul că nu partidul comunist a fost rău şi nici comunismul sau comuniştii ci doar clica lui Ceauşescu care şi-a însuşit partidul şi la folosit în scopuri personale. Tentativa de a prelua nu doar conducerea ţării, dar şi a partidului (unic) şi al sistemului, aproape că a reuşit. Chiar dacă eram proşti şi naivi, eram prea furioşi pe Ceauşescu şi comunismul pe care-l reprezenta ca o astfel de încercare să reuşească pe faţă. Iliescu a revenit ulterior, a vorbit despre „comunismul cu faţă umană” şi-n final forţat de împrejurări, despre un sistem pluripartidic. Am mai spus asta, preţul de a accede la conducere a fost salvarea sistemului şi mai ales a oamenilor din vechiul sistem. Şi Iliescu s-a achitat onorabil de datorii. Poate că nu el este singurul vinovat, dar cu siguranţă este principalul.
Legat de proaspătul scandal Popoviciu am spus şi faptul că nimeni de pe stradă nu s-a trezit peste noapte nici cu spaţii comerciale, nici cu fabrici, nici cu clădiri sau hectare de teren sau cu alte afaceri la cheie. Nu, toate acestea au fost privilegiul celor din vechiul sistem şi al rudelor acestora. „Democraţia originală” – cum a numit-o acelaşi Ion Iliescu – a fost o cumetrie al activiştilor care au preluat controlul. S-a profitat de necunoaşterea şi naivitatea noastră, am fost păcăliţi şi manipulaţi după cum le-a fost interesul. Iliescu şi noua putere a mimat reforma şi a asigurat tranziţia vechiului sistem într-o conjunctură nouă. Sub sloganul ingenios „nu ne vindem ţara” şi-au împărţit bunurile sub nasul nostru.
În ’90 habar nu aveam nici ce înseamnă democraţia, nici ce este şi cum funcţionează capitalismul sau ce implicaţii are. Majoritatea a crezut că libertatea este tot, se termină cu „raţionalizarea” alimentelor şi al resurselor, în rest lucrurile rămân cum au fost, adică o să persiste siguranţa locului de muncă, în continuare o să mergem la muncă şi o să ne facem că muncim şi viaţa o să fie numai lapte şi miere, câinii vor alerga cu covrigii în coadă iar gardul o să fie din cârnaţi şi salam. Repet, nu vreau să plictisesc pe nimeni, dar tot ce s-a întâmplat în perioada regimului Iliescu, practic ne-a compromis în mare măsură viitorul şi asta doar pentru a asigura un viitor confortabil aceleaşi nomenclaturi „reformate”.
Este suficient să ne uităm la marii îmbogăţiţi de după ’90 şi cine sunt ei, ce au făcut înainte. Oameni ca Popoviciu sunt peste tot, mai bogaţi sau mai săraci, mai discreţi sau mai exhuberanţi.
Dar vechea nomenclatură şi cei apropiaţi de ea, precum şi securiştii, nu s-au reorganizat doar în FSN ci s-au înfiltrat în toate partidele politice, au preluat controlul şi conducerea peste tot. Şi politicul nu poate fi disociat de economic. Am mai spus şi acest lucru: chiar dacă de dragul spectacolului se mai ceartă-n Parlament un PSD-ist cu un PNL-ist, asta nu înseamnă că oamenii n-au afaceri împreună, nu au interese comune şi nu îşi fac treaba departe de ochiul public. Avem un balaur cu mai multe capete care de dragul spectacolului se mai muşcă uneori şi singur. Cei incomozi au fost şi sunt înlăturaţi sau pur şi simplu nu au acces în poziţii importante. A fost aproape haios Băsescu când într-un moment mai mult sau mai puţin regizat de sinceritate a recunoscut că tot comuniştii sunt la putere. Dar avem exemple şi mult mai recente: simpatia reciprocă între Crin Antonescu şi Iliescu sau tovărăşia dintre Antonescu şi Oprescu. Ce alte dovezi sau confirmări ale marii cumetrii mai doriţi?
Este trist ca la 20 de ani după evenimentele din decembrie ’89 să ajungem să regretăm faptul că ne-am dorit o schimbare fără violenţă, să regretăm că n-am fost mult mai determinaţi şi radicali atunci. Pe 22 decembrie întâmplarea a făcut să mă întâlnesc cu 2 din securiştii care m-au arestat şi anchetat cu un an în urmă şi i-am lăsat în pace. În nebunia de atunci un strigăt gen „securiştii!” era suficient ca respectivii să fie linşaţi de mase. Dar nu căutam răzbunarea.
Vorbeam despre falsificarea istorie… se face sub nasul şi cu acordul nostru tacit.
Sabin Bălaşa. Nu discut despre pictura sa, nu mă interesează şi nu sunt critic de artă să mă pronunţ despre valoarea sau non-valoarea lucrărilor sale. Bălaşa a fost pictorul de curte al familiei Ceauşescu, un pupincurist notoriu şi implicit unul din marii profitori de pe urma sistemului.
Am o singură întrebare: chiar nu există şi alţi artişti valoroşi care ar merita atenţie şi promovare?
Şi la uniunea artiştilor de plastic şi plastilină a existat o mare cumetrie şi acea cumetrie s-a conservat şi s-a perpetuat.
Să vedem puţin şi cum stă treaba cu Rock-ul. Mergeam la concerte Iris fiindcă mai cântau un „Back in Black” şi un „Living After Midnight”, Holograf mai scăpau un „Jump” şi Compact un “You Give Love A Bad Name”. Cine neagă acest lucru este un mincinos sau nici n-a trăit epoca.
Am tot auzit şi basmul cu disidenţa. Să fim serioşi! Iris – de exemplu – au activat sub aripa protectoare a poetului de curte Adrian Păunescu, erau cap de afiş la Cenaclul Flacăra. Aveau contract de disc la Electrecord, de bine, de rău erau difuzaţi la radio şi la televizor. Sau să vorbim despre cum cântau Iris an de an pe litoral la cârciumă pe bani frumoşi şi nu ori unde şi la Neptun, locul de reşedinţă al familiei Ceauşescu? Disidenţă ziceţi? Să râd sau să mă piş direct? Ei, a fost un mic incident cu Iris la Miercurea Ciuc, dar a intervenit şi aplanat problema… Adrian Păunescu.
Şi toate formaţiile acestea au activat ba sub aripa UTC-ului, ba sub aripa sindicatelor sau la o casă studenţească… Se găsea un sistem de amplificare, mai venea măcar un amplificator Vermona. Am tot auzit poveşti despre sacrificiile făcute şi iar nu pot decât să… râd. Să nu discutăm despre valoarea sau non-valoarea muzicii făcute de unii sau de alţii, gusturile nu se discută, faptul că-ţi plac sau nu-ţi plac manelele – de exemplu – nu face nici genul, nici pe unul ca Salam un artist mai valoros sau mai puţin valoros. Poate că ce am făcut nu valorează nici o ceapă degerată, dar cu trupele mele am repetat încă din 1987 în spaţii particulare unde ne plăteam singuri curentul şi atât echipamentul cât şi instrumentele ni le-am cumpărat exclusiv din banii proprii. Am cântat de plăcere, n-am cerşit şi n-am pupat în cur pe nimeni niciodată. E o chestiune de principiu.
Mai este un aspect: mass-media. Mulţi se trezesc vorbind despre tot felul de lucruri, dar habar n-au despre ce vorbesc. După ’90 nici în media sau la Electrecord nu s-a schimbat nimic. Cineva neavizat sau neinteresat, neimplicat în mod direct în fenomen, nu are de unde să ştie, dar pun şi eu întrebarea ca prostul, cum de 30 de ani avem numai Iris, Compact şi Holograf? Adică alte formaţii nu s-au mai găsit să facă ceva? La ce se difuzează la majoritatea posturilor de radio şi televiziune, la ce poţi citii în presă, ai tendinţa să crezi că altceva nu a existat şi nici nu există.
Întâmplător, da la una din mineriade, la asaltul televiziunii exact arhiva emisiunii lui Magdin şi înregistrările cu formaţiile româneşti de la începutul anilor ’90 a ars. Ce a scăpat atunci, a fost şters ulterior: s-au refolosit casetele. 🙂
Gusturile nu se discută, dar ar putea fi educate. Nu este cazul. Suntem bombardaţi cu aceleaşi “valori”: nişte ramoliţi şi nişte fufe care pecesc şi play-backul. Uneori ai senzaţia că avem doar 2 compozitori: Moga şi Moculescu… şi manelele curg şi din robinet. Şi nu doar manelele ci o grămadă de sunete dubioase sau ciordite…
Şi aici au rămas aceeaşi oameni în sistem şi evident s-au păstrat legăturile, relaţiile şi cumetria. Acelaşi set de artişti este difuzat la radio, la televizor, aceeaşi artişti cântă la evenimentele corporatiste şi în deschidere la concertele artiştilor de dincolo. Este un sistem cu circuit închis la fel ca în politică: la vremuri noi, tot noi. Unde e rost de ceva bani, cărţile sunt făcute între aceeaşi jucători.
Pentru o scurtă perioadă, anii 1990-1994, sistemul a fost uşor scurtcircuitat şi nume noi au pătruns şi spart puţin tiparele, dar „minunea” nici aici n-a ţinut mult şi am ajuns înapoi de unde am plecat.
De ce mă enervează Cristi Minculescu? Păi vă explic şi asta. Omu’ e alcoolic, şi-a distrus sănătatea de bună voie şi cu bună ştire, ce să zic? Să fie sănătos! Corect şi de bun simţ ar fi fost să-şi rezolve problema tot aşa, discret şi pe… barba lui. Dar nu, ştiţi vorba cu fudulia… Cu un ingenios artificiu, alcoolismul s-a transformat în boală ereditară şi astfel Cristi a obţinut sponsorizare naţională pentru intervenţia chirurgicală. Nu s-a mai apelat la mila publică, la chetă fiindcă acestea nu-s soluţii garantate 100% ci s-a scurtcircuitat frumos sistemul şi pe banii noştri, dar fără să mai fim întrebaţi, s-a înfăptuit minunea. Ingenios şi simplu. Şi tot… cumetrie. Nu contează nici cine contribuie sau nu la fondul de sănătate, nu contează nici câtă lume se află pe lista de aşteptare, nu contează nici gravitatea cazurilor, cunoşti pe cine trebuie, îţi rezolvi treaba. Poate n-ar fi aşa enervantă toată faza dacă oamenii după ce s-au mânjit cu căcat, nu şi-ar fi făcut şi mediatizare pe măsură. Dar când eşti artist, publicitatea este totul, nu?
Ştiu alţi artişti mult mai grav bolnavi care suferă în tăcere. Sunt foşti sportivi de performanţă uitaţi şi ajunşi la prăpastia sub-existenţei sau bătrâni, bolnavi şi abandonaţi. Sunt oamenii simplii, oameni care muncesc şi îşi plătesc dările şi doamne fereşte să ajungă vreodată la mâna sistemului!
Şi dacă am amintit de relaţia Iris – Păunescu, să revin la Păunescu. Poet, poet, da’….vă mai amintiţi accidentul soţiei poetului (senator)? Trei morţi şi un rănit grav. Sentinţa? Doi ani de închisoare cu suspendare. Păi sunt oameni care au luat 2 ani fără suspendare fiindcă au plecat cu bicicleta vecinului beţi de la cârciuma din sat seara şi au fost condamnaţi pentru furt chit că dimineaţa au returnat…vehiculul. Asta să nu amintesc de octogenarii băgaţi la zdup pentru smulsul de ţăruşi…
Adică asta-i buba cumetriei. Nu poţi închide un ochi aici şi să dai cu pietre dincolo… Rectific: sunt eu un idiot imbecil şi nu pot. Alţii pot.
Văd că sunt persoane care îşi asumă veleităţi divine şi cu gura plină strigă că omul acesta merită mai mult ca omul celălalt.
Sau să vorbim despre copii bolnavi care n-au nici vină, dar nici şansă şi se sting din viaţă zilnic în umbra nepăsării sistemului obosiţi de aşteptarea unei decizii… nu fac parte din marea cumetrie, nu le vine rândul niciodată.
Este un teren cam alunecos…
Este subiectul unei alte discuţii ce ar fi menit statul să facă pentru oamenii de valoare care ne-au reprezentat sau ne mai reprezintă şi care din terţe motive ajung la în situaţii dificile. Dar deocamdată nu există un astfel de cadru legislativ bine definit şi ori ce intervenţie este profund subiectivă.
Lucrurile interferează, sistemele nu funcţionează în paralele ci se suprapun. Nu poţi reforma clasa politică fără să investeşti în agricultură, nu poţi reforma sistemul sanitar fără să susţii învăţământul, etc.
(Ce-i de făcut? Habar n-am… ne rămâne vorbitul… măcar atât sper că am câştigat în decembrie ’89. Şi puteţi să mă înjuraţi cât poftiţi. Din câte se vede, accept şi comentariile anonime, n-am şters nici înjurăturile primite şi nici nu am blocat accesul nimănui (pe bază de IP pot face asta pe WordPress).)
Petecitul nu duce nicăieri şi dacă faci un compromis, inevitabil urmează şi altele şi în final ajungi să spui ca fostul preşedinte Constantinescu: ne-a înfrânt sistemul. Ăla ticăloşit, vorba altui preşedinte….
şi încă o dată, rămânem cu vorbitul.
Probabil că nu mi-am ales cel mai bun moment să devorez noul produs Depeche Mode „Sounds of the Universe”, luni dimineaţa la cinci. Oficial, acest al 12-lea album v-a fi lansat pe 20 aprilie, dar de pe 26 martie „a scăpat” pe internet. Eu m-am „împiedicat” de el ieri seară.
Nu are sens să vă vorbesc prea mult despre trecutul formaţiei, există un site oficial românesc care conţine istoria, biografia, discografia completă a trupei, are o secţiune de descărcare, wallpaperuri, noutăţi şi toate versurile.
Foarte pe scurt, Depeche Mode s-au înfinţat în 1980 la Basildon, Essex, Anglia. Dacă în prima perioadă s-au încadrat în zona New Wave-ului urmând tradiţia unor nume ca Ultravox, Alphaville, Yazoo sau Erasure, respectiv spectrul mai comercial, de Synthpop al valului, cu timpul formaţia a devenit tot mai întunecată, experimentală, s-a îndepărtat de aria Pop şi s-a apropiat de Rock, păstrând însă nota Electro.
Depeche Mode au vândut peste 100 de milioane de discuri în lumea întreagă, au 45 de piese numărul unu în UK Single Chart şi din cele 12 albume de până acum, două au fost numărul unu în Anglia, unul în America.
Vestea că Depeche Mode încep lucrul la un nou album a venit aproape simultan cu terminarea producţiei celui de al doilea album solo al lui Dave Gahan, „Hourglass” în vara anului 2007.
În august 2008 formaţia şi-a reziliat vechiul contract cu casa de discuri Warner şi a semnat pentru E.M.I. Să fac o glumă proastă, de ce nu cu Universal? 😛
Turneul „Tour of the Universe” include 28 de oraşe din 21 de ţări europene şi pe 10 mai un concert la Tel Aviv, Israel şi o să revină şi în America unde n-a mai fost din 1994.
„Sounds of the Universe” porneşte lent, discret undeva-n fundal cu „In Chains”, o piesă de peste şase minute care creşte treptat de la sunetele introductive într-o melodie caldă care are-n centru vocea în uşoară manieră Gospel şi sprijinită de chitara cu o uşoară tentă de Swing, basul mârâie susţinut din umbră şi alternanţele cu momentele electronice dau o dinamică plăcută piesei.
„Hole To Feed” începe mult mai sintetic, ne aruncă uşor înapoi în anii 80 şi la o abordare minimalistă bas-tobă-voce accentuată uşor cu clape şi chitara la refrenuri.
Despre „Wrong” am vorbit deja, este o piesă ce mi-a amintit de albumul „Songs of Faith and Devotion” din 1993, are tensiune şi faţa aceea mai întunecată a trupei care m-a atras şi îmi place.
„Fragil Tension” este o altă retrospectivă a soundului New Wave din anii 80 reambalat uşor în tiparele moderne, ritmul te îmbie la bâţâială.
„Little Soul” încăpea pe „Exiter”-ul din 2001, e plăcut cum cu mijloace puţine, orchestraţie minimalistă reuşesc să vrăjească atmosferă într-o compoziţie. Chitara de la final te lasă oarecum uşor în aer, parcă mai aştepţi să urmeze ceva.
Synthpop lent cu efecte la zi, dinamică ingenioasă între strofă şi refren, „In Sympathy” pare o replică cuminte la „Barrel of a Gun” şi „It’s No Good”, adică ne trimite la albumul „Ultra” din 1997.
„Peace” este următorul single promis de pe disc. Trupa rămâne în aceeaşi zonă Synthpop, clapa de la început mi-a amintit de Erasure şi Ultravox. Ce vremuri, ha ha ha! Adică la vremea aceea ascultam Motorhead şi Sex Pistols.
„Come Back” ne readuce în zona „Playing the Angel” dar cu minimalismul de pe „Exciter” şi cu un uşor parfum de „Violator”. Contrastează destul de strident cu porţia de sirop de dinainte.
„Spacewalker” e o „joacă” de nici două minute, ca o combinare de samplere şi loop-uri într-un program de editare audio cu uşor iz de şansonetă, dar fără voce.
„Perfect” începe mai experimental, prinde contur treptat şi în momentul în care ai crede că se întâmplă minunea, vine revelaţia, se termină abrupt.
„Miles Away” are feelingul precedentului album, e uşor zgomotoasă iar ritmul aminteşte de „Personal Jesus”, dar nu are potenţialul acelei piese.
„Jezebel” este secvenţa de sentimentalism în notă Depeche Mode, cu tot arsenalul de sunete şi soluţii orchestrale pe care formaţia le-a testat şi aplicat de-a lungul timpului, în lipsă de altceva, interesant.
„Corrupt” închide albumul în ton mai grav, în nota piesei „Wrong” şi al albumului „Ultra”, are un riff de chitară bun dar nu suficient de explorat cum a fost cazul piesei „I Feel You” de exemplu, piesă cu care totuşi oarecum se înrudeşte.
Albumul are oarecum această caracteristică de sinteză, de trecere în revistă a tot ceea ce a însemnat Depeche Mode din anii 80 până-n prezent, dar cum nici ciorba, nici relaţiile reîncălzite nu par să funcţioneze, aşa constat că nici această încercare nu este cea mai fericită mişcare a trupei. Am amintit de „Hourglass” scos de Gaham, este un disc mult mai dinamic, mai viu şi mai actual, poate chiar mai Depeche Mode.
Poate m-am pripit să trag concluzii, prima impresie nu este tot timpul şi ceea mai bună, dar „Sounds of the Universe” pare să încerce să satisfacă tot spectrul de fani al formaţiei şi astfel de încercări de obicei dau rezultate cu virgulă. Discul are momente bune şi faze de clişeu, chiar uşor jenante, dar lipseşte parcă sclipirea de geniu. Chiar şi după 3-4 ascultări consecutive, doar remiză.
S-a parafat acordul cu FMI-ul. Întrebarea de 20 de miliarde (de euro, of corse!) este dacă acest acord este o mână întinsă României sau o mână care ne împinge capul şi mai tare sub apă. Rămâne de văzut.
Deocamdată preşedintele Băsescu a prevestit o criză alimentară. La aceasta merită alăturată şi atenţionarea făcută de Mugur Isărescu conform căreia cu aşa numită „centură de siguranţă” să şi facem ceva, altfel când lumea va ieşii din criză, noi să nu rămânem în ea.
Putem pune problema şi altfel: avem nevoie de asfalt sau de agricultură?
Revine castana fierbinte „doi şi-un sfert”. În centru de această dată, probabil cel mai bogat om din România, dar şi cel mai discret: Puiu Popoviciu. Poveştile marilor corupţi par trase la xerox: cu surle, trâmbiţe, dar mai ales cu televiziuni este adus un acuzat la parchet, parchetul îl eliberează, scapă-n presă tot felul de informaţii şi mai devreme sau mai târziu dosarul se pierde undeva în hăţişul procedural.
Cei care nu înţelegeau la ce bun un serviciu secret la vremea când asta-şi dorea cel mai mult PSD-ul în negocierea pentru formarea guvernului cu PD-L-ul, acum au răspunsul. Mai un listing, mai o supraveghere, se mai fabrică un dosar şi un scandal că niciodată nu se ştie unde dai şi unde crapă. Unde doreşte PSD-ul să crape, este evident la Cotroceni. Miza mare este capul lui Băsescu. Rămâne de văzut cât de bine s-a fabricat dosarul. Nu zic că Popoviciu ar fi un îngeraş, dar deocamdată nici nu s-a dovedit că ar fi un demon. Şi nu cred că are cineva interesul ca într-un final să dovedească acest lucru. Acesta şi este marele nod gordian în toate dosarele şi scandalurile acestea: nu poţi scufunda o navă şi să salvezi flota. 😛 Adică există aşa o mare cumetrie între toţi jucătorii de pe scena politico-economică, încât este imposibil să elimini un „adversar” (de circumstanţă) fără să-ţi creezi şi ţie însuţi daune fatale. Din acest motiv după câte un bum mediatic rămân toate dosarele prin sertare câte un mic fâs. Ei cu pâinea, noi cu circul.
Noua starletă mediatică este din Caracal, are 18 ani şi şi-a scos virginitatea la licitaţie pe internet. Mi-e rău!
Fata n-a prea avut oferte, dar m-am gândit că poate dintr-un gest strict patriotic, celălalt star al săptămânii, miliardarul Popoviciu ar putea să o salveze. Ar fi o lovitură mediatică! 😛
Din ciclul „Alien” am avut săptămâna aceasta mult prea mediatizata suferinţă a lui Cristi Minculescu: artistului i-au scos la Regensburg în Germania un extraterestru de 20 kg ce „funcţiona” pe post de ficat. Atât Miculescu cât şi soţia sa care i-a donat o parte din ficatul său par să se simtă bine după lunga şi dificila intervenţie chirurgicală. Chiar dacă Rockerul Minculescu nu reprezintă absolut nimic pentru mine, omului Minculescu şi soţiei sale Rodica, le doresc însănătoşire grabnică. Este trist că se face marketing pe seama suferinţei, dar asta face parte din etica jurnalismului şi al show bizului mioritic. Scopul scuză mijloacele şi audienţa aduce bani.
Acum cu un ficat proaspăt, pe când prima votcă (evident ereditară!), Cristi? Aşa, de rodaj… 🙂 Vorba unuia care insistă şi persistă să mă înjure pe această temă: la cap nu poţi fi operat. 😛
Trei nume grele ale Rockului românesc cântă la Braşov în Clubul Joy Art Cafe pe 28 martie 2009: Taine (Bucureşti), Spectral (Piteşti, Bucureşti) şi Lotul Naţional De HardCore (Braşov).
La Bucureşti, Sâmbătă de la ora 22 concert Kumm în Lăptăria lui Enache.
Tot la Bucureşti, la Live Metal Club avem Katabasis Festival: Opera IX,.
Duminică de la ora 22.30 în Art Jazz Club: Russian Music. Luni, 30 martie la Arenele Romane avem concertul In Flames de la ora 19, în deschidere: L.O.S.T., Godmode şi Snapjaw. Preţul biletului este de 79 RON.
Naţionala de fotbal a României joacă la Constanţa în această seară la ora 20.45 (transmisiune directă pe Antena 1) împotriva Serbiei un meci decisiv şi dificil pentru calificarea la Campionatul Mondial din 2010. S-a vorbit iar despre scandaluri între jucători şi selecţioner… Noi (încă mai) sperăm într-o victorie aşa că: pe ei!
Începe şi noul sezon în Formula 1. Startul în prima cursă se va da mâine în Australia la Melbourne la ora 9 (transmisie directă pe TVR 1). Sezon de criză: doar 17 curse şi un nou regulament destul de neclar care deja a declanşat scandaluri. Lungimea circuitului Albert Park este de 5,303 km şi se vor parcurge 58 de tururi, un total de 307,574 km. Recordul pe tur este de 1’24”215 şi îi aparţine lui Michael Schumacher din 2004. Favoriţi par cei de la McLaren, dar calculele de pe hârtie nu s-au confirmat şi pe pistă la calificări.
Surpriza a furnizat-o defuncta echipă Honda, preluată de Ross Brawn şi rebotezată în Brawn GP. Jenson Button va pleca mâine din poll-position urmat de coechipierul său, veteranul Rubens Barichello. Tot o surpriză este clasarea pe locul trei a lui Sebastian Vettle de la echipa Red Bull. Doar locul 10 pentru coechipierul său, eroul local, australianul Mark Webber. Robert Kubica de la BMW Sauber a terminat calificările pe un onorabil loc patru, urmat pe cinci de Nico Rosberg de la Williams. Rezultat dezamăgitor pentru Ferrari: Kimi Raikkonen locul şase, respectiv Felipe Massa doar locul şapte. Timo Glock de la Toyota pleacă de pe locul opt iar locul nouă a fost ocupat de coechipierul său Jarno Trulli. Reprezentanţii echipei campioane McLaren, Lewis Hamilton şi Hekki Kovalainen nu s-au calificat în primii zece.
Avem o grilă de start colorată şi sper să avem o cursă frumoasă mâine şi un campionat unde să conteze piloţii mai mult ca tehnica dezvoltării bolizilor. 🙂
Nu cred că sunt mulţi oameni pe această planetă (se spune albastră) care să nu ştie cine este Bill Gates. Mult mai puţină lume însă cunoaşte numele lui Steve Jobs. Nu cred că este român care să nu fi auzit de vânătorul de la Balc, Ion Ţiriac sau de „luptătorul luminii”, oierul Gigi Becali. Despre omul de afaceri Gabriel Puiu Popoviciu nu cred că până ieri, alaltăieri ar fi auzit multă lume.
Gates sau Jobs sunt nişte tipi biloşi, care folosindu-şi capul au acumulat averi considerabile.
Când vine vorba despre îmbogăţiţii noştri, de cele mai multe ori apare şi cuvântul „ţeapă”.
ŢEÁPĂ ţepi f. 1) înv. Par lung şi ascuţit la un capăt, folosit ca instrument de tortură. A trage în ~. 2) Parte ascuţită a unui astfel de par. 3) reg. Vergea ascuţită la un capăt, în care se înfige carnea ce trebuie friptă (la grătar); frigare. 4) Fir lung, subţire şi ascuţit, constituind o prelungire a spicelor unor cereale. 5) la pl. Parte ascuţită a tulpinii de cereale rămasă după recoltare. 6) la pl. Păr aspru şi ţepos care acoperă corpul unor animale. ~ la arici. 7) Formaţie tare şi ascuţită ce creşte pe tulpina sau frunzele unor plante; ghimpe; spin. [G.-D. ţepii; Pl. şi ţepe] /Cuvânt autohton. ŢEÁPĂ, ţepe, s.f. [+] (Arg., în expr.) A da (sau a trage) ţeapă = a păcăli, a înşela, a escroca, a frauda; a ţepui. A lua ţeapă = a fi păcălit, înşelat, escrocat; a se ţepui. (DEX)
Nu intenţionez să despic firul în patru, dar ideea este că pentru „a trage o ţeapă” este nevoie de un şmecher, un băiat bilos care să o tragă şi de un fraier care să o ia. Onest vorbind şi analizând faptele la rece, la noi băieţi deştepţi n-au prea fost. Nici unul din miliardarii de carton n-au inventat vreo roată de rezervă sau pneu vulcanizat. Toate aşa zisele ţepe au fost şmenuri aranjate între un cetăţean X şi un un distins domn Y, predominant funcţionar public, menit să administreze, să gestioneze un bun al statului, adică bun comun. Despre bunurile comune nu s-a prea vorbit după 90 – bag seama intenţionat – dar vă asigur, n-are nicio legătură bunul comun cu comunismul.
Mai este un aspect. Toţi – sau aproape toţi – îmbogăţiţii au fost rude cu cineva sau au făcut parte din vechea nomenclatură comunistă. Nimeni de pe stradă n-a devenit şmecher peste noapte şi nu s-a ales nici cu fabrici, nici cu spaţii comerciale şi nici cu sute de hectare de teren în mijlocul Bucureştiului.
Şi mai este ceva. O să spuneţi că am un fix şi eu am să vă răspund că da, îl am. Toată treaba aceasta, tranziţia de la nomenclatura comunistă la miliardarii de carton, de la securişti şi activişti la “oameni de afaceri” poartă un singur nume: Ion Iliescu. Puterea mereu are un preţ şi acesta este preţul pe care tovarăşul Iliescu l-a plătit să preia şefia-n stat: a înlesnit şi/sau a trecut cu vederea peste faptul că “băieţii deştepţi” au jecmănit şi devastat ţara în interes personal.
Partea proastă este că de plătit, plătim noi, zi de zi, 22 de milioane de fraieri un preţ mult prea mare.
Copyright 2008 News Group Newspapers Ltd
Natalie Dylan, o studentă din SUA, în vârstă de 22 de ani, a anunţat că îşi vinde virginitatea la licitaţie, oferindu-se celui mai generos bărbat din lume. Iar doritorii nu au întârziat să apară. Peste 10.000 de bărbaţi au intrat în cursă iar licitaţia a ajuns deja la suma de 2,6 milioane de euro. Alina Percea, în vârstă de 18 ani, din Caracal era o fată necunoscută până când a postat un anunţ pe un site german prin care îşi scoate la licitaţie virginitatea. Ea speră să împuşte doi iepuri deodată: are nevoie de bani pentru studii şi speră ca, prin această ocazie, să-şi găsească sufletul pereche. Până acum, cea mai mare sumă oferită este de 5.000 de euro, dar reprezentanţii site-ului spun că s-ar putea ajunge la peste 50.000 de euro. Suma nu o mulţumeşte pe fată. Dar nici Alina n-a inventat copy/paste-ul.
Nu ştiu cum este pe altă stradă, în alt cartier, alt oraş sau… era să zic pe altă planetă. Rahova – unde vieţuiesc cu stoicism de imediat doi ani – este plină de rabla care zac pe trotuare şi în faţa blocurilor.
Maşini vechi, nemişcate de ani de zile, multe din ele utilizate pe post de debara sau semn de carte: este locul meu! Locul de parcare, evident.
Bucureştiul a devenit un oraş îmbâcsit şi neîncăpător. În faţa blocului în care locuiesc este un adevărat parc de maşini, spaţiile verzi, trotuarul, aleea şi strada este ticsită seară de seară cu maşini. Maşina personală, maşina de serviciu, maşina prietenului sau prietenei. De loc de joacă pentru zecile de copii nici nu se pune problema, uneori este un slalom spectaculos să ajungi la scara blocului printre maşinile parcate uneori şi la propriu una peste alta.
Scandalurile degenerează de multe ori la violenţe. Aproape în fiecare seară.
Prin septembrie anul trecut, ajuns acasă de la serviciu, stăteam şi fumam ca tot ţăranul la bustul gol pe geamul de la bucătărie. Scuze mereu se găsesc cu mare uşurinţă, pe moment scuza mea era vara şi căldura semi-tropicală. În faţa blocului adunaţi părinţi şi copii ca-n fiecare seară obişnuită: beri, ţipete, discuţii, fum de grătar şi tot ce poate un om normal să-şi imagineze ori ba.
În toată hărmălaia de afară apare şi administratorul blocului, o doamnă trecută de 50 de ani cu micuţa s-a maşină şi o parchează pe locul ei obişnuit. Se dă doamna jos, moment în care unul din bărbaţii burtoşi şi cu berea-n mână se dezlipeşte de grup şi ţintă la femeie. Nu vreau să redau ce ieşea pe gură bipedului, dar ideea era că femeia i-ar fi zgâriat portiera cu uşa maşinii şi că nu ştie nici să parcheze, nici să se dea jos din maşină. Cârpa a tot înjurat femeia apoi a şi bruscat-o. Când biata femeie ajunsese aproape de scara blocului, animalul a aruncat cu berea după ea şi brusc înfuriat şi mai tare a alergat după ea şi i-a tras şi vreo doi-trei pumni. Nimeni din vecini nu a schiţat nici măcar un gest. Nici femeile care stăteau ca de obicei cu copii printre maşini şi bărbaţii cu berile-n mână.
A venit Poliţia şi tot conform tradiţiei dâmboviţene nu s-a întâmplat nimic. Era zi de încasat întreţinerea, femeia a stat şi şi-a făcut treaba, apoi s-a urcat iar în maşină şi a plecat.
A venit un alt dobitoc şi şi-a parcat repede maşina pe locul proaspăt eliberat.
Între timp femeia a demisionat din administrarea blocului şi şi-a scos apartamentul la vânzare, o să se mute.
Acum se fac reamenajări, au mai tăiat un pom, doi şi pe spaţiul verde – egal o fâşie de pământ – se fac locuri de parcare.
Certurile au luat o altă tonalitate: „Ce pula mea vrei băi, eşti de doi ani în bloc şi acu’ vrei şi loc de parcare?!”
Hârburile rămân. Stau în faţa blocului nemişcate. Unele sunt ale unor pensionari care mai visează la o maşină nouă şi nu vor să-şi piardă locul de parcare, alţii mai ţin un bax de bere şi o cheie franceză-n portbagaj, să fie la îndemână la nevoie. Doar la scara unde stau sunt vre-o patru Dacii, un Mercedes ruginit şi un Trabant.
N-am maşină şi nu vreau loc de parcare. Mi-ar plăcea să văd puţină iarbă, două-trei flori şi o bancă, un leagăn sau un tobogan, nu doar griul blocurilor scrijelite şi mormanele de fiare vechi şi noi.
Am o răceală de care nu scap de câteva luni bune. Mă mai lasă, mă ia din nou, mi-o dau singur sau i-o dau lui David şi o iau înapoi de la el. Sunt într-o spirală, tot în jos mă duc ca un lift stricat.
Am fost la medicul de familie care are o soluţie universală pentru toate bolile posibile şi imposibile: să mă las de fumat. Într-o zi dacă mor călcat de maşină şi mă voi duce la ea să cer ajutorul, o să-mi spună că m-a călcat maşina fiindcă am traversat strada să-mi cumpăr ţigări.
Mi-a dat Tantrum Verde şi Paracetamol Sinus. Frecţie la piciorul de lemn amputat. Am supt Tantrum de mi-a venit rău şi dacă nu mai găsiţi Paracetamol la farmacie, să ştiţi că eu le-am înghiţit pe toate. Bine nu m-am făcut, dar am un gust tot mai de rahat în gură.
Am încercat cu usturoi, vin fiert, ţuică fiartă şi toate variantele de aspirină. De la cele scumpe la cele la îndemâna omului sărac. Tot răcit sunt şi tot rău îmi este. Nu, nu întreabă moartea de mine…
Am o răceală şi este ca o leapşă.
M-am procopsit cu o leapşă şi de la Moretta. “Ti-am lasat o leapsa de dus la indeplinire… E in legatura cu sinestezia, stiu ca le ai cu simturile… Sper sa-ti placa pt a o prelua.” Niciodată nu le-am avut cu astea, nu ştiu cum se procedează şi ce să fac cu ele. Din instinct am vrut s-o pun în frigider sau s-o duc pe balcon, dar poate că n-ar fi fost cel mai frumos gest aşa că… Omu’ mai face şi lucruri care nu erau în calcul. 🙂
Dacă eram o lună, aş fi fost Septembrie.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=1NX0II7JAGY&feature=related]
Dacă eram o zi a săptămânii, aş fi fost Miercuri (la mine este Miercuri zi de zi).
Dacă eram o parte a zilei, aş fi fost cinci dimineaţa (îmi plac să stau liniştit cu mine).
Dacă eram un animal marin, aş fi fost un căluţ de mare.
Dacă eram o direcţie, aş fi fost cea care indică o înfundătură.
Dacă eram o virtute, aş fi fost raţiune.
Dacă eram o personalitate istorică, aş fi fost…soldatul Svejk. (istoria e tot o ficţiune, nu?)
Dacă eram o planetă, aş fi fost Mercur (la naiba, Mercur mă mănâncă pe mine-n…)
Dacă eram un lichid, aş fi fost apă.
Dacă eram o piatră, aş fi fost granit.
Dacă eram o pasăre, aş fi fost corb.
Dacă eram o plantă, aş fi fost un ficus (am şi „io” fixurile mele, ce vreţi!).
Dacă eram un tip de vreme, aş fi fost un răsărit de soare (cafea la nisip pe plajă…).
Dacă eram un instrument muzical, aş fi fost un bas (mârâit).
Dacă eram o emoţie, aş fi fost dorinţă (subscriu).
Dacă eram un sunet, aş fi fost un ţipăt.
Dacă eram un element, aş fi fost cu siguranţă al cincilea.
Dacă eram un cântec, aş fi fost Low Rider.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=8iffDvXTcm8]
Dacă eram un film, aş fi fost Falling Down.
Dacă eram un serial, nu aş fi fost (gen) sud-american. Ha ha ha! (Bulevardul Paulista!)
Dacă eram o carte, aş fi fost „De veghe în lanul de secară”.
Dacă eram un personaj de ficţiune, aş fi fost C-3PO.
Dacă eram un fel de mâncare, aş fi fost foarte picant.
Dacă eram un oraş, aş fi fost Budapesta (sau Praga).
Dacă eram un gust, aş fi fost iute.
Dacă eram o aromă, aş fi fost…mentă (că tot o frec 🙂 ).
Dacă eram o culoare, aş fi fost albastru.
Dacă eram un material, aş fi fost lemn (să nu zic direct “bâtă”, ha ha ha!).
Dacă eram un cuvânt, aş fi fost cuvântul „tăcut”.
Dacă eram o parte a corpului, aş fi fost… ochii.
Dacă eram o expresie a feţei, aş fi fost stingher.
Dacă eram o materie de şcoală, aş fi fost ora de desen.
Dacă eram un personaj de desene animate, aş fi Şniţel (ha ha ha!).
Dacă eram o formă, aş fi fost un cerc.
Dacă eram un număr, aş fi fost numărul unu (One Is the Loneliest Number…).
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=r5DHquP1HWU&feature=related]
Dacă eram o maşină, eram Ferrari.
Dacă eram o haină, aş fi fost un fular vara.
