momentul zero barat

După spectaculoasa arestare şi menţinere în arest pentru cercetări a lui Gigi Becali, DNA loveşte din nou: ieri l-au săltat pe Cornel Penescu, patronul echipei de fotbal FC Argeş. N-au scăpat nici Preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Gheorghe Constantin, nici Liviu Făcăleaţă, director general al hipermarketului PIC şi Cristian Libertatu, fost director la Oficiul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Argeş, au fost şi ei reţinuţi de tot mai vânosul DNA. Recunosc, fac parte din minoritatea – nu neapărat tăcută – care la fotbal nu mă prea pricep. Ţin minte că a existat un moment zero în fotbal nu cu mult timp în urmă, unde „matronii” cluburilor au hotărât că termină cu blaturile şi jocul să revină pe gazon „pe bune”. Să înţeleg că acum a venit şi momentul zero barat? Ce ştiu este că FC Argeş este un club aflat pe la mijlocul clasamentului (momentan locul 10 cu 34 de puncte) şi – ca să găsesc şi eu o paralelă cu Becali – nici cazul lui Penescu nu implică politicul. Am aşa o senzaţie că DNA joacă la intimidare şi la cacealma. Nu stă în picioare nici teoria „peştelui mic”. În opinia mea, infractorul este infractor, că a furat un portofel cu 10 lei sau că a comis o crimă, făptaşul trebuie prins, judecat şi condamnat iar locul lui este la mititica. Problema cu DNA-ul este că din ce vedem aşa spectaculos la televizor, pare mai de grabă o telenovelă trasă de păr şi marile capturi al DNA-ului sunt doar peştişori de acvariu. Cazuri flagrante cum a fost „bricheta” sau „valiza” care-l implică tot pe Becali, stagnează sau au fost îngropate elegant. Asta ca să nu vorbim de cazurile grave de corupţie care nici măcar nu sunt în fază de cercetare.
Pe de o parte cred că se vrea prostirea comisiei europene care monitorizează justiţia, pe de altă parte este spectacol pre-electoral şi circ de a distrage atenţia şi de la cazurile grave şi de la dezastrul economic şi social care macină societatea.

Barosanul Mircea Sandu dă din umeri: s-a acoperit cu hârtii şi derogări. „Naşu’” din vârful piramidei afirmă cu nonşalanţă că nu are nicio treabă. Bine, dacă nu are nicio treabă şi îşi ia salariul degeaba, eu zic să plece.
Dar de plecat nu pleacă nici Piţi care s-a baricadat în vestiarul Naţionalei şi îşi vrea toţi banii. La contra-performanţe şi nesimţire Piţurcă dă dovadă de consecvenţă.

09-04-09_1614

Meciul de rugby între Dinamo şi Farul Constanţa a durat nici 7 minute. Rezultat final: 9 sportivi răniţi, 9 sportivi suspendaţi. Unde-i sportul în toată povestea aceasta?

Îmbulzeală mai ceva ca-n 1992 pentru fotoliul de la Cotroceni: după Crin Antonescu şi Mircea Geoană, şi-au anunţat candidatura şi Principele Radu Duda şi Ioan Talpeş , fostul director SIE. Dar şi-au anunţat intenţia de a candida şi Miron Cozma şi Vadim Tudor. Ce o mai făcând fostul meu vecin, vraciul vracilor Mudava?

Liderul PRM Corneliu Vadim Tudor l-a vizitat ieri, în arestul Direcţiei Cercetări Penale, pe Gigi Becali, declarând la ieşire că acesta are un moral bun. Vadim i-a dus finanţatorului Stelei câteva ouă încondeiate şi câteva cărţi. Nu, nu cărţi de joc ci cărţile sale cu autograf, publicistica lui Arghezi şi… „Groapa” lui Eugen Barbu. Ha ha ha! 😛 Inspirată alegere! Pentru tonus mergea şi… “Pădurea spânzuraţilor”… ha ha ha! 😛

Caricatură de Vali Ivan, Jurnalul Naţional
Caricatură de Vali Ivan, Jurnalul Naţional

Voronin a dat verdictul: nouă persoane din Serbia şi serviciile româneşti au dirijat violenţele din Chişinău. „Avem totul filmat şi putem identifica feţele tuturor fiarelor care au atacat poliţia. Le vom aresta şi le vom judeca.” – a mai spus preşedintele Moldovei.
În contra-partidă, Traian Băsescu merge azi în Parlament pentru a transmite un mesaj despre protestele de la Chişinău. În avanpremiera acestui mesaj, el l-a acuzat aseară pe preşedintele Voronin că încearcă să ridice o cortină de fier peste Prut şi că aduce acuzaţii nefondate României.
Realitatea este sumbră: sute de tineri care au participat sau au urmărit manifestaţiile violente din 7 aprilie de la Chişinău zac în continuare în subsolurile comisariatelor de poliţie unde sunt bătuţi şi torturaţi. Au fost săltaţi şi mai mulţi jurnalişti şi lăsaţi să aştepte ore în şir pe coridoarele comisariatelor ca să audă de după uşă cum sunt bătuţi manifestanţii arestaţi…
Poliţia patrulează nonstop străzile din Chişinău cu girofarurile pornite şi starea generală indusă este de frică şi teroare.

În săptămâna patimilor o ştire de ne-ratat: Isus a fost promovat şi pe Twitter de Biserica Sfintei Treimi din New York, cu sediul pe Wall Street, în inima districtului financiar. Timp de câteva ore, în Vinerea Mare, credincioşii au putut urmări o adaptare a „Patimilor lui Isus”, relatate în replici de maximum 140 de caractere. Credincioşii au primit update-uri şi prin SMS.
În Suedia, la Vaesteras, enoriaşii au donat 30.000 de piese Lego pentru realizarea unei statuia care reprezintă Învierea Mântuitorului.
Vaticanul îşi face canal pe YouTube şi prima pagină de pe WordPress arată tot timpul ca un conglomerat de sectanţi… Ce mai urmează?

Delfinii din Marea Neagra mor în plasele braconierilor la calcan. În doar doua zile, ecologiştii au descoperit cadavrele a şapte delfini ucişi de plasele montate în mare. Alţi zeci e posibil să fi murit…

3.546 de lei (35,4 milioane de lei vechi) este suma medie aferentă la ora actuală pensiei speciale de parlamentar. Pe lista pensionarilor speciali se află câţiva grei ai politicii postdecembriste: Ion Iliescu, Ion Diaconescu, Nicolae Ionescu-Galbeni, Gabriel Ţepelea, Gavril Dejeu, Adrian Păunescu, Nora Rebreanu, Ion Solcanu, Hildegard Puwak, Rodica Stănoiu, Radu Câmpeanu şi Mircea Ionescu Quintus. Să mai zic „huo!” ?

Cam asta este-n presa de astăzi, cam aşa arată „normalitatea” noastră cotidiană.
Şomajul în unele judeţe a sărit de 6%, despre economie nu prea avem ce vorbii că este splendidă, dar inexistentă, agricultura a fost îngropată de mut şi cei aleşi să conducă par preocupaţi de orice altceva, numai de treaba pentru care au fost puşi în funcţii nu. Exemplul lui Mircea Sandu este elocvent…
Scormonind în groapa de gunoi, am găsit totuşi şi o ştire pozitivă în toată brambureala de astăzi: contrar tradiţiei mioritice, preţurile nu au mai crescut în săptămâna premergătoare sărbătorii, preţul unui kg de miel e de 15-16 lei. Miel sau după caz… câine comunitar.

09-04-12_2146

AC/DC la Bucureşti pe 31 mai 2009!

Up-date 15 aprilie: am râs şi… nu degeaba. Vin AC/DC la Bucureşti când se întoarce la microfon Bon Scott… citeşte aici.

http://acdc.com/index-orig.php - prima pagină, situl AC/DC
http://acdc.com/index-orig.php - prima pagină, situl AC/DC

Am râs de festivalul Bucharest Rock Arena, afişele au împânzit oraşul, s-au pus în vânzare şi biletele, dar organizatorii nu ştiau încă cine o să fie cap de afiş. 😛
Pentru seara a doua, 31 mai s-a anunţat bomba: AC/DC vin la Bucureşti! În deschidere vor evolua ALTAR şi CELELALTE CUVINTE.
În prima seară, deschiderea o vor face formaţiile autohtone PERSONA, GRIMUS, THE PIXELS, THE MOOOD, AB4 şi VIŢA DE VIE iar zvonurile vorbesc în şoaptă despre GUNS’N’ROSES.
Preţul unui bilet: 100, 200, 400, respectiv 800 ron biletul VIP. Locaţia: la km 15 de pe Autostrada Soarelui şi organizatorii vor pune la dispoziţie spectatorilor curse directe de autobuz în datele de 30 si 31 mai, între orele 14:00 – 02:00, la intervale de 5 minute, pe ruta Dristor  – Bucharest Rock Arena si retur.
La faţa locului veţi găsii:
– puncte de vânzare pe o lungime de 800 m. Sistemul de vânzare pe baza de fise valorice.
– spaţii de odihnă şi relaxare
– 5 terase şi restaurante
– 1 mini-mall pentru vânzarea de produse de merchandising şi pentru desfăşurarea a diverse activităţi recreative (tatuaje, body painting, etc.)
– 480 de toalete ecologice
– Peste 17,000 de spaţii de parcare destinate exclusiv publicului
– camping cu duşuri şi toalete ecologice
– tribuna cu 2000 locuri pentru abonaţii VIP
– corturi pentru cele 500 de cadre de securitate si prim ajutor,
– peste 1000 de persoane prezente la locaţie implicate direct in eveniment.
Biletele pot fi procurate şi prin Ticketpoint.

Sună bine?

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Bomv-6CJSfM]

(schimb discul. 🙂 )

Se întâmplă  şi minuni. Între un răsărit şi un apus, între un zâmbet şi o atingere, între două cafele şi o ţigară când priveşti spre orizont sau printre crengi deaspura blocului de vis a vis.

Viaţa noastră curge şi decurge indiferent de distorsiunile cotidiene. O zi proaspăt parfumată, o nouă săptămână. Autostrada Soarelui? Zâmbiţi vă rog, chiar dacă nu suntem la camera ascunsă. 🙂

soare_001soare_002soare_003soare_004soare_005soare_006soare_007soare_008soare_009

Naturally 7 şi zidul de sunete

De câte ori n-aţi auzit expresia „Rhythm and Blues” sau cum se spune „R&B”? Termenul, cutiuţa, a fost creată pentru a definii muzica Afro-americanilor de la sfârşitul anilor 40, începutul anilor 50, muzică ritmată, având la bază Jazz şi amestecată cu Rock.. Are rădăcini în Soul şi Gospel ca şi în Blues. R&B-ul a contribuit substanţial la dezvoltarea Rock And Roll-ului, dar a influenţat şi apariţia Funk-ului.
Naşul termenului este Jerry Wexler de la revista Billboard şi a folosit expresia prima oară în 1948.
Începând cu anii 90 termenul a fost redirecţionat în cultura populară spre zona muzicii Pop cu influenţe de Funk, Soul şi Disco.
Gata cu lecţia de muzică, e duminică, ce draq! Ha ha ha! 😛
Uneori mai uit televizorul rulând pe VH1 şi de câteva săptămâni am tot auzit o piesă „Wall of Sound” al formaţiei Naturally 7. Iniţial am crezut că este ceva din anii 80, apoi ieri am văzut că piesa e în topul celor mai fierbinţi melodii lansate în 2009. Shit!
Sunt şapte negrii (deloc mititei, ha ha ha) şi cântă exclusiv cu vocea, adică Acappella, un gen pe care ei l-au definit Vocal Play. Actualii membrii ai formaţiei sunt: Roger Thomas – director muzical, bariton, Rap, Warren Thomas – percuţie, chitară, clarinet, temor, Rod Eldridge – prim tenor, scratching, trompetă, Jamal Reed – tenor, chitară electrică, Dwight Stewart – bariton, Garfield Buckley – tenor, muzicuţă şi Armand “Hops” Hutton – bas. Cu siguranţă ştiţi (măcar) piesa „Don’t Worry Be Happy” a lui Bobby McFerrin unde imită cu vocea instrumentele, cam asta este şi schema celor din Naturally 7 şi nu sună deloc rău ceea ce fac.
„Wall of Sound” este al cincilea lor material, să fac o ignoranţă (ha ha ha!), precedentele patru discuri le-am ratat. Au debutat cu „Non-Fiction” în 2000, urmat de „What Is It?” în 2003, „Christmas…It’s A Love Story” în 2004 şi de „Ready II Fly” în 2006.
S-au remarcat prin prelucrarea piesei „In the Air Tonight” al lui Phil Collins şi „Music Is the Key”, o colaborare cu artista Sarah Connor, ambele piese ajungând în topuri mai ales în Europa.
În 2007 au participat la celebrul Montreux Jazz Festival alături de artişti ca Al Jarreau  şi George Benson. În 2008 au cântat tot la Montreux la aniversarea de 75 de ani a lui Quincy Jones. Apropo de performaţele live, dacă-i prindeţi în metrou pe ruta Laromet – 1 Mai, să-mi daţi vă rog şi mie un beep! Ha ha ha! 😛 Până una-alta, piesa din metroul parizian a avut peste două milioane şi jumătate de vizionări pe YouTube.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=AF-KagTq7qY]

Trupa s-a lipit de sufletul lui Jay Leno, anul acesta i-a tot invitat, pe 18 martie au „prestat” la „The Tonight Show With Jay Leno” amintita „Wall of Sound”. Piesa îmi aminteşte de momentele bune ale lui Michael Jackson din anii 80,  compoziţii ale lui sau cu amprenta amintitului Quincy Jones. Din cele 15 piese de pe album am recunoscut prelucrările: amintitul Phil Collins, o suavă interpretare la „As Tears Go By”  al celor de la The Rolling Stones, „More Than Words” – balada celor din Extreme şi o plăcută „gospelizare” a piesei lui Simon And Garfunkle „Bridge Over Trouble Water”.
Discul conţine piese şi de pe anterioarele produse, mai sunt şi titluri care-mi sună cunoscute, dar…nu le-am recunoscut. Acum, nici eu nu le ştiu pe toate! Ha ha ha! 😛
Pot Rockerii şi Punkerii să dea drumul la înjurături, da’ „Wall of Sound” este un disc plăcut, confortabil şi relaxant. Acum că l-am ascultat de 3 ori în dimineaţa asta, parcă merge un The Prodigy! Ha ha ha! 😛

Pagina oficială MySpace

Situl oficial

Pagina I Like

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=O4rvLQq6Xb0&feature=related]

Prost cu „p” mic, mic, mic…

Sunt un prost. Mă consum prea des, prea mult, prea… prosteşte. Şi pentru cine şi ce? Vecinu’ meu tot manele ascultă, celălalt duminica tot grătar o să facă jos în faţa blocului lângă jeep, aleea din spatele blocului rămâne tot plină cu peturile de plastic golite şi dacă între timp nu ajunge preşedinte de partid, tot Vanghelie o să fie primar în sectorul 5 şi în 2020.
La fel şi cu blogul. Devine plictisitor şi inutil ca aceeaşi câţiva oameni să purtăm aceleaşi discuţii, dacă le mai purtăm şi pe acelea că uneori nici de asta nu ne mai arde. O fi şi sictirul de primăvară la mijloc, dar chiar îmi vine să trag jaluzelele şi să închid prăvălia. Vorba unui cântec care-mi place: „Dumnezeu e mort, ne vedem în iad!”

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=2vr2ZjjuIQw]

Cum mă tot plimb „io” aiurea pe net, am dat ieri de asta:

„lasă-ne domne cu moldova asta.. s-a fumat subiectu. S-au descărcat băieţii şi de’acu se întorc la muncă, că protestu nu ţine loc de foame. Cât despre că faptul că-i arestează pe indivizii ăia care au vandalizat instituţiile statului, aşa se face într-un stat de drept (dacă ar fi fost dictatură ar fi fost împuşcaţi de mult). Aşa au făcut şi francezii cu vandalii din suburbii în 2007, da nu v-am văzut plângându-vă atunci. Spuneţi-ne mai bine de care-i treaba cu Radu Duda şi candidatura sa.” ( un comentariu anonim pe un blog)

Păi despre asta vorbesc: de proştii ăştia cu puţa mică, mică, mică. Au opinie pertinentă şi ştiu ei exact şi care-i treaba cu vandalii din suburbiile Parisului,

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=fxs37SzUo7A&feature=related]

ştiu şi problemele oamenilor din Moldova şi soluţia când nu eşti de acord cu cineva este să-l împuşti – cum am şi spus acum câteva zile – şi de interesat, îl interesează mai degrabă o şotie gen candidatura prinţului Duda. Adică dude.
Ăştia sunt genu’ de oameni care dacă au prins revolta din decembrie ’89, au stat pitiţi cu burta goală sub caloriferul rece şi cu jumătate de ochi belit în televizor şi acum îşi amintesc că atunci a fost o revoluţie. Ba, majoritatea au şi certificat de erou. În acest caz singular „er” se citeşte „b”.
Problema este veche şi clasică: proşti da’ mulţi şi cu drept de vot. Şi în atare condiţii, mărimea chiar nu mai contează.

Să-l mai enervez puţin, între timp la Chişinău continuă vânătoarea de oameni, oficial au fost arestaţi circa 200 de oameni, între care şi jurnalista Natalia Morar, corespondent The New Times.

Jurnalista Natalia Morar arestată!
Jurnalista Natalia Morar arestată!

A fost o schemă simplă: Voronin a lăsat în primă fază manifestările să se desfăşoare ca ulterior să aibă justificare pentru arestarea şi eliminarea opozanţilor. Trăiască comunismul tovarăşi!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=DkfQ5KA3SBA]

Bun. Ce citeşte lumea? Acelaşi aberaţii: sinodu’ şi războiu’ sfânt cu sistemul antihristic. Tot apa-n piua o bate şi sucks succesiv şi pe aceeaşi temă: „dacă vorbim despre sfârşitul vremurilor, acesta nu poate fi amânat…” Cineva acolo sus doarme: de pe vremea lui Nero tot aşteptaţi sfârşitul vremurilor, şi ele al dracului, tot nu vin! M-a atenţionat un alt creştin crispat ieri: „să nu intri în panică pe 10 aprilie…discutăm după aia”. Calm frate, eu nu intru nici la McDonalds, nici în biserică, în panică cu atât mai puţin. Mi-am amintit de „Oastea Domnului” al cărui membrii acum ceva ani au ştiut exact ziua marelui final salvator şi şi-au donat purcelul, viţelul, casa şi pământul şi în ziua cu pricina s-au căţărat în pomi să vină Domnul să îi ia. După vreo două zile s-au dat jos şi s-au milogit să-şi recupereze bunurile…
„Elita globală anticreştină intenţionează să controleze oamenii, transformându-i în “cyborgi”! Mamă, nu mai da cu cipu’ în mine! Rămân la litera „p”: consultaţi medicul şi farmacistul, aveţi mare, mare nevoie de pastile şi pilule.

Nu ştiu cum se nimereşte, da’ în preajma sărbătorilor toată lumea brusc are erecţie creştinească. Apoi le trece. Revin la obiceiurile tradiţionale: mici, scuipat seminţe şi înjurat la meciu’ de fotbal cu berea la plastic într-o parte şi nevasta cu ochii învineţiţi în partea cealaltă. Mi-e silă.

Speranţa moare ultima? Nu…

Cu toate că numărul participanţilor este într-o simţitoare scădere, în ciuda faptului că autorităţile au început arestările şi procurorii studiază înregistrările pentru identificarea manifestanţilor, la Chişinău demonstraţiile continuă. Din nefericire, lucrurile spuse de mine ieri se adeveresc: dacă cu alte ocazii, posturile mari de televiziune axate pe ştiri, transmiteau orice încăierare dintre zece săteni din Africa sau Asia, despre Moldova n-a „scăpat” nicio ştire pe nici un canal media occidental. Graniţa Europei şi al NATO a fost stabilită, s-a bătut palma cu Rusia, fiecare îşi vede de treaba lui, fraţi-fraţi, dar gazu’ e la robinet. Represaliile de la Chişinău au început şi în condiţiile în care unicul stat care a luat o poziţie oficială (dură) a fost… Rusia. La unison cu declaraţiile lui Voronin, Rusia a acuzat manifestanţii şi ne-a urecheat şi pe noi pentru intervenţionism în treburile unui stat vecin şi suveran. În paralel ambasadorul României în Republica Moldova, Filip Teodorescu, a fost declarat persoană non grata, caz fără precedent în istoria UE. Şi Ministrul consilier al Ambasadei României în Republica Moldova, Ioan Gaborean, a fost declarat persona non grata. Tot de ieri, Moldova a introdus obligativitatea vizei pentru intrarea pe teritoriul ei al cetăţenilor Români, decizie unilaterală.
Cu toate acestea, la Bucureşti subiectul de top a fost candidatura anunţată a lui Gigi Becali pe listele PRM la Euro Parlamentare. Asistăm la o tentativă Prison Break în versiune dâmboviţeană: evadarea pe listă. Vreau să lămuresc două chestiuni:
1.    întrebarea nu este de ce Gigi e la bulău într-un dosar privind sechestrare de persoane şi vătămare corporală ci de ce alţi cercetaţi în cazuri similare sau mult mai grave sunt în libertate?
2.    n-am nimic cu Gigi, dar serios vorbind: ce să caute un analfabet în Parlamentul Europei şi cum cred alegătorii că prezenţa lui Gigi acolo ne va servii la ceva?

09-04-06_140609-04-06_1418

Înţeleg şi scârba şi sictirul şi plictiseala unora faţă de aceste subiecte, dar repet, cu cât facem noi mai puţin, cu atât o să le fie mai greu copiilor noştri şi să mă iertaţi, dar nu avem nicio scuză.

În tot talmeş-balmeşul acesta, uciderea încă unui militar Român în Afganistan, a trecut din nou aproape neobservat.

Nici occidentul nu stă mai bine cu democraţia: britanicul Ian Tomlinson, a fost bruscat de poliţiştii englezi în timpul summitului G20 şi a decedat. Omul nu avea nicio legătură cu manifestaţiile, poliţiştii l-au bruscat…by default.

09-04-06_1446

Cutremurul care a zguduit Italia ia şi nuanţe cinico-comice: Berlusconi a sfătuit sinistraţii să considere situaţia ca pe un camping de week-end. Ce am mai râs!

Dar la anunţul acesta chiar e de râs: „PlayCool anunţă cel mai mare festival de Rock organizat până în prezent îin România: Bucharest Rock Arena .” Până aici toate bune şi frumoase. Am văzut şi afişele prin oraş, s-a anunţat data şi locaţia – 30-31 mai la km 15 de pe Autostrada Soarelui -, s-a anunţat preţul unui bilet: 100, 200, 400, respectiv 800 ron, s-au anuţat şi formaţiile româneşti care vor cânta în deschiderea spectacolului: Celelalte Cuvinte, Vita de Vie, Altar, AB4, Grimus, The Pixels, The Moood si Persona, organizatorii mai au de rezolvat o singură problemă: încă nu ştiu cine va cânta la marele eveniment… ha ha ha! 😛 Frate, am cântat 15 ani, am văzut şi trăit multe, da’ una ca asta niciodată! Conform sitului evenimentului pe 15 aprilie vom afla răspunsul şi la această întrebare minoră. Până atunci vă mai puteţi încerca norocul şi la 6 din 49: duminică se pun în joc 7 milioane de euro.

09-04-06_143409-04-06_1460

Din toată presa de azi, o singură „fază” mi-a atras atenţia: ciocnire între Cristian Tudor Popescu şi Mircea Badea. Nu ştiu ce la împins pe „înainte să fiu executat, mai pot să fac un şpargat?”  ( 😛 ) să se ia de CTP, dar e ca şi cum m-aş duce „io” la penitenciarul din Rahova să-i dau un picior în gură lui Tolea. Asta ca să nu încurc nivelul de abordare şi să spun că-l provoc la o partidă de şah pe Gari Kimovici Kasparov.
Îmi permit să citez fragmente din articolul lui C.T. Popescu:
„Invitat marţi seara în emisiunea lui Adrian Ursu împreună cu Emil Hurezeanu, am explicat de ce consider că afirmaţia d-lui Badea relativ la cazul Becali „în Justiţie se judecă faptele, nu persoana”, repetată cu încăpăţânare de acesta, este falsă. Am spus exact aşa: de ce mai există un avocat pledant, dacă nu contează decât faptele, adică dosarul? Avocatul, atunci când susţine cauza clientului, poate face apel pentru a convinge instanţa, la descrierea vieţii învinuitului, a profilului său moral, a relaţiilor lui cu oamenii. Legea prevede asta. Există, de asemenea, un întreg capitol juridic despre circumstanţiere. Circumstanţe agravante, circumstanţe atenuante (…)Finalmente, am argumentat, prin reductio ad absurdum, că dacă n-ar conta persoana judecată, atunci procesele s-ar desfăşura fără oameni, numai cu dosare introduse în calculator, care ar tipări sentinţa pe bază de articole de lege. (…)
Mă gândeam că dl. Badea poate va replica folosind drept contraargumente teorii juridice pe care eu nu le cunosc. Sau va întreba un jurist profesionist şi, lămurit, va face o rectificare pentru public sau va tăcea. Ce-a făcut dl. Badea? A început prin a menţiona ca aspecte relevante pentru caz faptul că eu eram nebărbierit, că purtam un  trening şi că se vedea marca pe bluză, drept care dl. Badea a sesizat CNA-ul pentru publicitate mascată. Asta, probabil, în spiritul zicerii d-sale „faptele contează, nu persoana”. Ca fapt divers, neras şi în trening eram pentru că am fost invitat târziu, pe neaşteptate, în emisiunea la care am participat; în mod normal, eu apar doar vinerea cu dl. Hurezeanu. Cât priveşte „publicitatea mascată” pe care aş face-o, n-am cuvinte că calific gestul d-lui Badea.
Apoi, dl. Badea a înlocuit toată demonstraţia, desfăşurată pe 5 minute de emisie, pe care v-am prezentat-o mai sus, cu un singur cuvânt, pe care telespectatorii ştiu bine că eu nu l-am rostit nici măcar în treacăt: cazier. Pe care l-a calificat drept argument imbecil. Atât. Tânărul domn Badea a răspuns deci printr-o dezinformare ordinară, premeditată, pe care am mai întâlnit-o, desigur, dar la cutre bătrâne venind din vechiul regim. (…)
Rugămintea mea către dl. Badea, înainte de a înceta orice dialog, este să nu mai citească pe post nici un editorial de-al meu, nici măcar parţial. Pe cât posibil, să mă ignore, fireşte, exceptând cazul în care aş sucomba sau aş fi băgat în puşcărie, căci astea fac rating.”

09-04-06_1421

Lui Mircea nu o dată îi mai fuge preşul de sub picioare şi o dă de gard. Tot mai des. Aşa se întâmplă când crezi că popularitatea reflectă valoarea şi dacă eşti vedetă, ai şi dreptate, poţi face, poţi spune chiar ce vrei.  Aşa a crezut şi Gigi. Trist – cum a punctat şi CTP – este că Badea este exponentul unei generaţii (mai) tinere de la care (totuşi) speram altceva.

Nu speranţa moare ultima ci proştii.

09-04-07_1317

Revoluţia, bloggerii şi internetul: să-i împuşcăm şi să-l ştergem!

Cu siguranţă a gândit-o şi a mai spus-o cineva, cum am gândit-o şi eu ieri după masă, da’ tot am să o spun: în spatele revoluţiei de la Chişinău este Băsescu, este o perdea de fum să distragă atenţia de la Gigi, Gigi care la rândul său tot perdea – de fapt halat – de fum este să acopere problemele ivite-n sânul familiei Băsescu, scandaluri legate cu precădere de numele lui Popoviciu care tot perdea este pentru acoperirea casei de 1 milion de euro a Ioanei Băsescu sau salariul de la Luxten al Elenei Băsescu… Jos textila! 😛

Şi dacă nu Băsescu, atunci bloggeri. 🙂

Privită cu oarecare suspiciune, vrem nu vrem, la Chişinău se desfăşoară o revoluţie anti-comunistă. Inevitabil ne amintim de revolta noastră anti-Ceauşescu din ’89 şi comparăm situaţia. Consider un cinism ne la locul lui afirmaţia că revoluţiei române ia luat 20 de ani să ajungă la Chişinău…

Dacă ce s-a întâmplat în ’89 a fost cu acordul (tacit) al Moscovei, situaţia Chişinăului este cu totul diferită. Sistemul Sovietic a fost gândit şi construit la modul la care statele au fost subordonate şi s-a creat o stare de interdependenţă, ruperea din sistem este dacă nu imposibilă, cel puţin dureroasă şi dificilă. Tinerii din Moldova probabil în adâncul inimii lor speră la un sprijin dinspre Bucureşti, dar ştim bine, acel sprijin nu o să vină niciodată. Guvernul Român este incapabil să gestioneze multiplele crize interne, nici vorbă de capacitatea de a întinde o mână de ajutor. Gesturile noastre de apropiere de Moldova au fost strict sentimentale – uneori exagerate – şi teatrale, dar Podul de Flori a fost lipsit de consistenţă, nici un guvern de după ’89 practic nu a făcut nimic şi n-a avut un plan pentru o apropiere reală între cele două state.
Cred că frontierele extinderii U.E. şi N.A.T.O. au fost deja trasate, şi America, şi Europa se confruntă cu propriile crize şi probleme, nici ele nu au nici interesul nici capacitatea de a intervenii măcar formal în sprijinul demonstranţilor din Chişinău. Relaţia Americii şi a Europei cu Rusia este fragilă şi nimeni nu riscă perturbări în actualele condiţii.
Am comentat ieri pe undeva pe blog aiurea: n-am scăpat noi de comunişti şi securişti nici după 20 de ani, să nu ne îmbătăm cu apă rece nici acum.
Altfel spus, tinerii din Chişinău sunt pe cont propriu şi orice am spune, rămân (încă o dată) doar vorbe goale.

Mai zăbovesc un moment asupra paralelelor: dacă revolta din ’89 a fost prima televizată, actuala revoluţie din Chişinău este prima multi-media: ştirile au circulat mai mult pe internet, imaginile filmate veneau de pe YouTube, până când „a picat netul” dincolo de Prut.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=MDjj9pJzeng]

În acest context citeam undeva pe WordPress despre un plan de închidere a internetului. Da, era o balivernă din seria conspiraţiei mondiale, scrisă şi pusă pe tapet de un idiot care degeaba doarme cu capul pe tastatură, n-a înţeles nimic nici despre internet, nici din cum funcţionează internetul în particular şi lumea în general. Internetul este nu doar un mediu de comunicare şi a devenit un pilon important al economiei mondiale şi în perioadă de criză economică nimeni nu are interesul să amputeze un organ viu şi sănătos. Este o altă discuţie controlul datelor şi informaţiilor care circulă şi se transferă pe calea internetului, dar nu este nici locul, nici momentul să discutăm acest aspect.  Dacă a existat o revoluţie victorioasă, acela a fost internetul.
Toată media a fost împărţită între Chişinău şi Gigi. Legat de Gigi s-a discutat mai mult despre listele lansate de Măgureanu, Vanghelie şi Năstase, liste ne-nominale, devenite nominale ulterior prin intermediul… internetului. Cu toată imunitatea (artificială) de care beneficiază distinşii domni, în secunda doi şi un sfert, trebuiau săltaţi de organele abilitate şi luaţi la rost ce liste, de unde şi cum. Nesimţirea cu care politicienii îşi permit să arunce câte o fumogenă – să nu zic pocnitoare – apoi să dea din umăr nonşalant a devenit mai enervantă decât neruşinarea cu care fură tot pe ce pun mâna sau ating cu gândul. Ideea scuipată de Năstase, precum nu el, ci internetul, bloggerii s-a răspândit ca un foc de pădure şi a prins rădăcini la fel de rapid.

09-04-08_01

Pisica moartă a fost aruncată de aproape toţi politicienii şi jurnaliştii – ca la un semnal – în curtea internetului şi a frustraţilor care probabil de la graffittiurile măzgălite pe pereţi au trecut (şi) pe paginile virtuale ale internetului. Şi nu vorbesc doar de bătrâneleul Ion Cristoiu (pe care eu nu-l stimez 🙂 ) pe care l-a pomenit Flavius („Ion Cristoiu (pe care altfel îl stimez) care preia şi el o subţirică şi… intelectualistă prejudecată şi vede în bloggeri tot nişte frustraţi care, nu au altundeva loc să scrie…”) şi de mulţi alţi jurnalişti mult mai tineri de la care parcă am totuşi alte pretenţii. Un astfel de „deştept” ieri a aruncat şi ideea că „internetul nu are un C.N.A.” şi sub acoperirea anonimatului fiecare spune ce vrea. Din ce am citit zilele acestea, listele cu nume au apărut la Dan Andronic – care nu? – numai anonim nu este. Şi nu este singurul blogger care nu se ascunde în spatele unui nick-name. În ceea ce priveşte responsabilitatea, oricând poate fi dat în judecată pentru răspândirea de informaţii false, calomnie sau ce mai vreţi dumneavoastră. În schimb politicienii beneficiază de această imunitate care-i ţine la adăpost indiferent de ce spun sau fac. Poate lucrul acesta nu ar fi aşa grav dacă stimabilii beneficiari n-ar profita la maxim şi dincolo de limitele maximului de această chichiţă legislativă şi nu am fi ajuns la situaţiile de nesimţire şi iresponsabilitate crasă la care am ajuns.

Pe de altă parte este amuzantă şi frustrarea eruptă ieri în rândul jurnaliştilor încadraţi. Nu este nici un secret că vânzările ziarelor în format tradiţional, pe hârtie, suferă o descreştere constantă şi alarmantă. Toate publicaţiile s-au reorientat treptat pe formatul on-line unde se duce o luptă acerbă pentru trafic şi implicit publicitate. La aceasta se adaugă şi aspectul aservirii mediei la interesele grupurilor politico-economice. Nu este de mirare că în acest context, bloggerii au devenit un ghimpe în coasta celor care pe de o parte îşi văd pâinea ameninţată, pe de altă parte văd în blog o zonă greu sau imposibil de controlat.

Am putea discuta şi despre cum stă treaba cu “dezvăluirea sursei” unei informaţii, dar nu acesta este subiectul şi eu nu mă consider nici în conflict, nici în război cu presa convenţională.

Am spus şi ieri şi voi mai spune de câte ori este nevoie: observ o dorinţă tot mai arzătoare de revenire la un sistem totalitarist cosmetizat. Ieri la Chişinău cineva a oprit internetul…

Se aruncă seminţe şi unele prind rădăcini.

09-04-08_02

Trăim în România şi conspiratu’ ne mănâncă zilele!

Pericolul social şi totalitarismul cu faţă umană

O nouă informaţie scăpată pe surse tulbură apele: urmează arestarea unor ziarişti şi al unor oameni de afaceri implicaţi în dezvoltarea infrastructurii. Numele vehiculate sunt: Alecu Racoviceanu (Gardianul), Sorin Roşca Stănescu (Ziua) şi Cornel Nistorescu (Evenimentul Zilei). Dacă într-o primă fază arestarea lui Gigi Becali m-a făcut să zâmbesc, acum lucrurile par să ia o întorsătură grotescă. Ieri seară la 22.40 instanţa a dat verdictul şi-n cazul recursului înaintat de avocaţii lui Gigi Becali: finanţatorul Stelei şi gărzile sale de corp rămâne în arest.
Nu strict ce păţeşte zilele acestea Becali mă îngrijorează ci matriţa speţei, funcţionarea sistemului, principiul care stă în spatele cazului. Conform ideii că nimic nu este întâmplător iar toate bombele media din ultima vreme duc într-un fel sau altul înapoi la „doi şi un-sfert”, mult râvnitul serviciu secret, lucrurile prind sens. Problema este că pe nesimţite, în spatele perdelelor de fum, ne întoarcem încet-încet la statul Miliţienesc şi la partidul unic cu cel mult două capete şi acelea doar de ochii lumii. Dacă privim înapoi la începuturile carierei politice a lui Becali, apare un nume sonor: Viorel Hrebenciuc, omul din spatele multor manevre PSD. Am fi naivi dacă n-am vedea că PSD are cei mai mulţi oameni „în sistem” şi chiar şi atunci când oficial nu s-a aflat la putere, PSD-ul şi-a păstrat un control substanţial în zone – iarăşi teoretic – independente cum este şi Justiţia. Alianţa surprinzătoare dintre PSD şi PD-L treptat s-a cristalizat: este o guvernare de uzură în care PSD-ul se poartă mai mult ca un partid de opoziţie, dar cu acces la fonduri şi resurse şi unicul său scop este erodarea sistematică a partenerului. Nu pot să trec cu vederea nici guvernarea PNL-PSD din ultima eră Tăriceanu cum este foarte vizibilă apropierea dintre o anumită parte a PNL-ului de PSD. Liberal-Socialismul este din punctul meu de vedere – cel mai diform avorton posibil în termeni politici. Am asistat la susţinerea lui Adrian Năstase din partea unor (presupuşi) Liberali, am asistat – uşor scârbit – la schimburi de amabilităţi între noul preşedinte PNL şi personaje cu greutate din conducerea PSD-ului. Cei doi şefi de partid au discursuri aproape la unison şi unica ţintă şi obsesie rămâne Băsescu. Dar să revenim la Becali: au fost multe momente în care prietenia Becali-Băsescu a ţinut prima pagină a ziarelor. Chiar dacă cel puţin aparent relaţia s-a răcit, nu prea se explică de ce să fi ales Băsescu distrugerea lui Becali, om al cărui carieră politică părea definitiv compromisă. Suntem totuşi într-un an electoral şi acest factor este determinant în fiecare manevră. Faptul că în urma arestării lui Popoviciu Băsescu a fost expus şi avea nevoie de ceva mult mai „gros” să preia atenţia mediei şi implicit al alegătorilor, parcă nu justifică în totalitate evenimentele actuale, cu toate că, indiscutabil Becali a fost şi rămâne un deliciu atât pentru jurnalişti cât şi pentru populaţie. Aici aş revenii puţin şi la numele celor trei ziarişti care – se zvoneşte –urmează să fie arestaţi. Toată lumea pare contrariată de apariţia lui Cornel Nistorescu pe lângă ceilalţi doi. Răspunsul cred că este foarte simplu: Evenimentul Zilei este singura publicaţia situată de partea preşedintelui Băsescu. Într-un an electoral acest fapt este foarte important. Dacă la alegerile precedente Băsescu a beneficiat de o presă pozitivă şi o largă susţinere a mass-mediei, acum lucrurile stau cu totul altfel şi „faultarea” aşa-numitului „oficios” poate fi o mutare decisivă. Faptul că Băsescu, cel care profita de orice subiect şi orice ocazie să-şi dea cu părerea, acum tace, este încă un fapt aproape inexplicabil.

Listele cu noi arestări şi arestaţi sunt furnizate tot din zona PSD: Măgureanu, Vanghelie, Năstase…

Nu pot să uit şi să exclud nici ideea unui război Becali-Popoviciu dacă tot l-am amintit şi pe celălalt om de afaceri săltat recent, e drept, mai mult formal şi “doar” pentru 24 de ore conform… “tradiţiei”. Totuşi, Popoviciu pare mai mult un pion şi nu un păpuşar…

Mult fum, multe semne de întrebare, scenarii peste scenarii…

2009-04-06_0201

Mă enervează toţi idioţii care se tem de cipuri şi de alte invenţii mai mult ale minţilor bolnave decât ale ştiinţei şi tehnicii şi deviază discuţiile de la subiecte grave şi iminente. Asistăm neputincioşi la revenirea subtilă la totalitarism, la Miliţia ci nu Poliţia politică, la zorii unui nou „orizont roşu”.

2009-04-07_0012

Se face acest lucru nu cu tehnica modernă ci cu mijloacele vechi şi bine testate. Arsenalul include atât situaţii, dosare şi probe contrafăcute cât şi tehnici de manipulare în masă.

Situaţia economică şi socială a României numai roză nu este momentan şi circul nu înlocuieşte pâinea…
Nu pot să scot subiectul nici din contextul general: duminică la Chişinău alegerile au fost câştigate de Partidul Comunist şi astfel fraţii noştri vecini pe care îi doream alături de noi în U.E. au devenit singura ţară europeană cu partidul Comunist la conducere. Într-un cadru mai larg vedem că America cu resurse teoretic nelimitate faţă de posibilităţile noastre nu reuşeşte să depăşească declinul economic şi să iasă din criză, cum nici Europa de altfel, vedem cum nord-coreean sfidează orice autoritate şi lansează rachete ameninţător, deloc surprinzător mai marii lumii nu reuşesc să ajungă la numitor comun nici în cadrul G20, nici în alianţa N.A.T.O., tensiunea din orient se prelungeşte la nesfârşit şi nici în fâşia Gaza, nici în Afganistan şi Irac lucrurile nu evoluează în mod pozitiv. În acest context cel mai grav lucru cred că este iresponsabilitatea de care dau dovadă cei ce orchestrează în interes personal scandaluri gen Becali, indiferent de cine ar fi aceştia. Sintagma „cu orice preţ” pe care o aplică politicienii noştri, acoperă un preţ mult prea mare plătit de noi toţi.
Dacă un personaj vizibil şi cu potenţial financiar ca Becali, apărat de o armată de 16 avocaţi, poate fi îngenuncheat, să nu ne mirăm dacă mâine dispare un jurnalist sau… un blog.
Nu justiţia paralelă în care cineva ocoleşte calea firească a autorităţilor şi preferă să-şi facă dreptate singur este periculoasă ci justiţia paralelă pe care o exercită oamenii influenţi în cadrul Justiţiei este periculoasă. Pasul spre totalitarismul mascat este foarte-foarte mic.

Şi nu vorbesc despre o eventuală “conspiraţie” a elitelor ci este conspiraţia proştilor…

Poate că autorităţile s-au decis să dea un exemplu… dacă asta s-a dorit, le-a ieşit pe dos. Cu un astfel de caz zgomotos nu vom scăpa de monitorizarea Justiţiei şi cred că vom fi şi mai atent monitorizaţi. Datu’ cu stângul în dreptul ne iest de minune tot timpul. Cei de la Uniunea Europeană nu-s chinezi care nu înţeleg nimic din “spectacolele” oferite gratuit de clasa noastră politică…

2009-04-06_01892009-04-06_0176

Nici nu ştii de unde să apuci actualul show Becali. Poate e bine să menţionez faptul că nu-mi este simpatic Becali. Faptul că Becali a decis să-şi facă dreptate singur este grav în primul rând sub aspectul încrederii cetăţeanului în funcţionarea eficientă a organelor abilitate şi al Justiţiei. Privind însă lucrurile şi puţin altfel, nu este prima oară când Becali se substituie statului: indiferent de motivaţia din spatele gesturilor, Becali a achitat factura de electricitate a unui întreg cartier din Bucureşti, a construit un sat sinistraţilor din urma inundaţiilor, a construit biserici. Nu pot să-mi şterg din memorie imaginea lui Becali alergând cu punga de bani după jucătorii unei echipe de fotbal cum nu pot să uit nici gesturile pompoase cu care Becali – ca un neaoş şi autentic ţăran – în diferite ocazii scotea cărămida de lovele şifonate din buzunar şi împărţea bancnote substanţiale în stânga şi în dreapta. Cu toate acestea, Becali s-a dovedit în multe cazuri altruist şi n-a ezitat să bage mâna-n buzunar şi să ajute şi când aceste gesturi nu erau publice şi nu i-au adus nici un fel de avantaj.

2009-04-06_02212009-04-06_0174

Lui Gigi Becali i s-a furat maşina şi omul a hotărât să-şi recupereze maşina prin mijloace proprii, nu să apeleze la Poliţie. Nimic ieşit din comun. Cu excepţia cazurilor în care hoţii de maşini au abandonat dintr-un motiv sau altul vehiculele furate, nu ştiu câte maşini a recuperat Poliţia. Vorbesc de recuperat maşini în urma unor anchete ci nu în urma unor intermedieri ale unor poliţişti între victime şi infractori.
Dar să revenim la povestea noastră: Becali a hotărât să-şi recupereze singur maşina şi dacă totul este adevărat, în 55 de minute a reuşit recuperarea, în concluzie, a luat hotărârea bună. Zic bună şi nu corectă. Strict teoretic, trăim într-un stat de drept în care instituţiile statului – tot strict teoretic – funcţionează. Problema este că ştim cu toţii că nu funcţionează nimic.

2009-04-06_0209
Furtul şi recuperatul s-a desfăşurat pe 25 ianuarie 2009. Becali a fost arestat abia pe 1 aprilie. Cei trei presupuşi făptaşi sunt în libertate şi acum. Becali a spus ieri Becali în sala de judecată, sună bine, dar nu este chiar aşa: „Eu sunt în boxa acuzaţilor, iar hoţii sunt liberi”. Becali n-a raportat niciodată furtul, autorităţile în ceea ce priveşte furtul nu s-au auto-sesizat, ba mai mult, Becali şi-a recuperat maşina în timp record iar cei trei presupuşi înfăptuitori afirmă că a fost vorba despre o confuzie şi ei n-au nicio legătură cu dispariţia Mercedesului lui Becali. De aici şi „farmecul” cazului: Becali şi gărzile sale de corp „intră la apă” fără să tragă după ei pe absolut nimeni! Genial! Poate… prea genial.
Cine este Sandu Geamănu? Pe numele lui Alexandru Ilie este un personaj din zona interlopă cu un trecut spumos. De factură mai recentă, numele lui a apărut predominant în cazuri de furturi de maşini de lux. În data de 15 octombrie 2007, cu mare tam-tam şi desfăşurare de forţe, mascaţii de la trei servicii speciale ale Poliţiei şi Ministerului Internelor şi Reformei Administrative au organizat 18 des­cinderi simultane la locaţii situate în sectoarele 1, 3, 4 şi 5 ale Capitalei, fiind capturarea şi anihilarea grupării lui Sandu Geamănu. Pe parcursul anului 2007, gruparea condusă de Geamănu a dat mai multe lovituri spectaculoase, între care furtul a două maşini de lux, în valoare totală de 170.000 de euro, furtul unei genţi ce conţinea 33.000 RON, 5.100 de euro si 4.900 de dolari dintr-o maşină sau tâlhărirea unei femei care avea în poşetă suma de 10.000 de euro. Ultima „ispravă” a fost tâlhărirea fostei ziariste Gilda Lazăr de către unul din membrii bandei. Atunci, alături de Sandu Geamănu au mai fost arestaţi fraţii Daniel Simion (zis Dani) şi Ionel Simion (zis Tupac), Alexandru Chira (zis Rocky), Mihai Olaru precum şi alţi câţiva membri ai bandei. Dacă justiţia funcţiona, Geamănu în mod normal şi acum ar fi trebuit să fie după gratii şi tot incidentul ce-l implică pe Becali n-ar fi avut loc. Acest fapt nu justifică nicidecum hotărârea lui Becali de a-şi face singur dreptate, dar reflectă cu exactitate starea de fapt a siguranţei cetăţeanului şi a funcţionării Poliţiei şi a sistemului juridic.
Numele lui Geamănu a fost pus în legătură şi furtul maşinii lui Vasile Turcu de la Dinamo, caz nerezolvat nici până în ziua de azi. Şi lista nu se termină aici.

2009-04-06_0178

Şi în ceea ce o priveşte pe judecătoarea Nicoleta Cristuş, preşedinta judecătoriei Sector 1, lucrurile nu sunt chiar curate. Îmi permit să citez dintr-un blog găsit astăzi dimineaţă şi unde găsiţi toate datele legate de această doamnă judecător: „(…) grav este că judecătoarea-şefă împarte dreptatea la Judecătoria Sectorului 1 în dosare penale aflate pe rolul instanţei, care au ca obiect tocmai infracţiuni de genul aceleia comisă şi de mama-magistrat, ea însăşi fiind cercetată penal de procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.” Tot numele judecătoarei Nicoleta Cristuş apare şi într-un scandal politic: „Preşedintele Biroului Electoral de Circumscripţie nr. 25 Ilfov, judecătoarea Nicoleta Cristus, a încălcat legea în mod grosolan prin decizia abuzivă de înfiinţare a unor secţii de votare speciale, în scopul favorizării turismului electoral” – reclama în 2004 de Alianţa D.A. – aflăm tot din acelaşi blog. Şi numele judecătoarei mai apare şi în alte cazuri controversate…

2009-04-06_0107

Cazul Becali aduce la suprafaţă o întreagă încrengătură între politic şi economic, între Poliţie şi infractori, între politic şi Justiţie, între politicieni şi… lumea interlopă. Marea şi minunata cumetrie care n-a ratat nimic şi nicio faţetă a societăţii noastre zdrenţuite.
Nu ştiu cu ce este mai periculos Becali ca Popoviciu sau ca indivizii care terorizează Mall-urile, ca violatorii sau ca toţi ceilalţi inculpaţi cercetaţi în stare de libertate.
Reversul medaliei – fiindcă mereu există şi un revers – este noua martirizare a personajului Becali care acum poate poza în ipostaza haiducului care se ia la trântă cu un sistem ticălos… Telenovela continuă, dar mă tem că cineva o să stingă lumina.

2009-04-06_0077

Mi-am imaginat o săptămână cu multe-multe flori, cu parfumul dulce-călduţ al primăverii… Încercarea mea de astăzi de a împăca şi capra şi varza pare o misiune imposibilă fără aportului chipeşului Tom Cruise. Deh, măcar m-am străduit… Tocăniţa de astăzi probabil nu are gustul gulaşului dar mereu sunt şi munci murdare şi ele trebuie făcute de cineva… M-am găsit “io” deştept! 😛

Mimez, ademenesc, sunt porno

Sunt un observator (şi un obsedat :P) , un watcher ci nu un highlander cu sabia sub parpalac, care privesc din umbră cu un zâmbet suspect în colţul buzei. Mă uitam la gulaşul meu de „criză” care numai de criză nu este, mă uitam la vecinii dintre blocuri şi la ştirile populate cu oamenii care profitând de vremea blândă au invadat spaţiile verzi cu sfârâitul grătarelor. Nici urmă de criză, nici vorbă de post. Toate lucrurile se situează între formalitate, obişnuinţă, mimare şi o supra doză de spirit de conservare care cel mai des este soră cu nesimţirea. „Las’ că merge şi aşa” sau „când o fi rău să ne fie tot aşa”.
Mă gândeam la Gigi că dacă l-am scoate, nu, nu de la răcoare ci din fluxul de ştiri, mare lucru n-ar mai fi ce să ţină prima pagină. Partidul comuniştilor a câştigat alegerile-n Moldova, Coreea de Nord a lansat o rachetă cu rază lungă de acţiune, nu mai este zi în care în America câte un dezechilibrat să nu măcelărească măcar 2-3 oameni, nici G20, nici întâlnirea de vârf al NATO nu cred că au reuşit să ajungă la un numitor comun şi nu (mai) cred că iese ceva bun din toate adunările acestea unde unii (ca noi) rămânem figuranţi şi deciziile le gândesc şi le iau alţii şi pentru noi. Ce bine e în NATO să i-o spuneţi familiei căpitanului Petre Tiberius şi al celorlalţi militari căzuţi la datorie mult prea departe de ţară.
Ştirile de la noi sunt şi mai jalnice: se hârâie Boc cu Antonescu sau cu cine se (mai) cuplează Anna Lesko…
Nici măcar interes nu mai pot mima pentru aceste lucruri.
În schimb cu aparatul foto atârnat de gât am mai agăţat câteva cadre care sper să vă însenineze ziua şi săptămâna dintre floriile catolice şi cele ortodoxe. M-am (re)calificat: sunt ademenitorul primăverii.

09-04-03_084209-04-03_081209-04-03_084409-04-03_080209-04-03_079909-04-03_080509-04-03_085209-04-03_088809-04-03_0854

Nici pe blog nu e mai roz: aceeaşi obsedaţi de cipuri sau de Delia Matache filmată goală-n baie. Azi merg să-mi fac paşaport nou şi cine (doamne iartă-mă, era să nominalizez un organ) mai e şi Delia Matache şi ce mare şmecherie este într-un om care face baie? Extind vorba unui fost coleg de serviciu de la firma la care lucram la toată populaţia ţării (ca să nu zic al întregii planete): numai cine ar trebuii nu ia pastile.
Viaţa nu este suficient de lungă şi eu sunt un prea mare păcătos ca să-mi permit să o ratez.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=2PBeKzVhWHY]

Gulaş de criză

Trăim vremuri tulburi ori unde privim sau din ori ce unghi am privii. Nimic şi nimeni nu mai este sigur sau în siguranţă. Nici măcar ce bagi în gură sau ce tragi… în piept. Na! Că era să zic (alt)ceva. Dragostea, cică, trece prin stomac cu un mic ocol prin cămară, frigider. Asta dacă în prealabil am făcut piaţa sau a mai rămas ceva cât de cât din ultimele cumpărături.
După o săptămână de ros „pe uscat” brânză dimineaţa, brânză la prânz şi brânză seara, am spus: bun! înţeleg „io” că dragoste nu mai e, da’ cu stomacu’ ce ai avut?! Sau acesta este încă un caz de împuşcare a doi iepuri deodată? Stop joc, zic eu, şi mai am o vorbă de duh: mâncarea este un lucru prea important să-l laşi pe mâna femeii. Şi nu, nu sunt misogin. Spăl vase din plăcere. Eliberaţi-l pe Willy! Pardon, Gigi… Ha ha ha! 😛
Buuuuun! Când ai resturi faci un… gulaş. E simplu ca reţeta de varză a la Cluj a unui prieten de-al meu născut la… Cluj: bagi varza la cuptor, scoţi buletinu’ şi aştepţi. Ha ha ha! 😛
Dacă dreptate nu pot să-mi fac singur, mâncare, de bine, de rău, tot îmi fac. Gulaşul nu are reţetă. Câte case, atâtea obiceiuri. Întrebarea de 3 puncte de pensie sau de cât valorează toate sporurile tăiate bugetarilor este: gulaşul este o supă sau o mâncare? Răspunsul – evaziv – este: e groasă fraţilor, ca – să comit şi o cacofonie gravă – criza. Ha ha ha! 😛 Îmi spunea cineva că trec toate. Perfect! Fiind un bătrân libidinos, sper să treacă bătrâneţea şi să rămân doar libidinos! Ha ha ha! 😛 Mi-a zis o fată, râd cam mult…. 🙂
„Resturile” de care m-am împiedicat „io” în incursiunea din cămară, frigider şi congelator au fost: cartofi, carne de vită, bulion, ceapă, usturoi, morcovi, pătrunjel şi ardei congelaţi toamna trecută. Pe raft am mereu rezerve de condimente şi cu foamea în ciuda aparenţelor, stau bine. Adică tot timpu’ mor. Ha ha ha! 😛

Gulaşul se face după posibilităţi, inspiraţie de moment şi…gust. Eu am pus cartofi, da’ se poate folosii şi fasole, sau lângă cartofi să mai adaugi şi puţină fasole. Am mâncat şi o combinaţie de cartofi cu paste (melci). A fost bun şi acela. 🙂 Am avut pulpă de vită, da’ este şi mai bun dacă pui şi carne de porc, puţină afumătură, un os de gust… adică tot ce ai la îndemână. Cel mai bun gulaş e cel pregătit la ceaun şi în cantitate cât mai mare… n-a fost cazul.
Am avut cam 700 gr de carne şi 1 kg de cartofi. Carnea am tăiat-o cubuleţe şi am pus-o la fiert la foc mic cu puţină sare. Cu o linguriţă am tot curăţat spuma şi când n-a mai făcut spumă, am adăugat şi o ceapă şi ceva usturoi. Am pus şi cartofii bine spălaţi la fiert în coajă într-o oală separată. Focul dat încet, am plecat să mă plimb pe blog. Să nu faceţi ca mine!
gulas_001gulas_002
Andruska m-a dat gata din prima: „Rătăcind într-o noapte pe străzile Budapestei…” N-am mai hoinărit pe malul Dunării de imediat nouă ani… La Praga n-am fost – şi mă oftic! – dar cei 3 ani petrecuţi în capitala Ungariei nu se pot uita… Şi ce potriveală! Gulaşul fierbe la foc mocnit pe aragaz şi prima pagină pe care o deschid e cu Budapesta. Hm…nimic nu este întâmplător.
Pe BlueAngel am găsit-o la ţigară, apoi încremenită-n bancă, cum spune ea: „până şi musca se lipise de tavan…”. „Rezolvarea” o găsiţi la ea.
La Tudor am primit palma de trezire din visat: spinosul subiect al ajutorului umanitar. „(…) primesc tot mai multe mesaje prin care mi se cere ajutorul în legătură cu diverse cazuri umanitare. Momentan, tot ce pot face este să public aceste mesaje pe blog. Dar trebuie să înţelegeţi că nu pot monopoliza blogul cu astfel de subiecte.” De la eşecul meu personal în cazul Erika, m-am cam „acrit” de subiect. Atunci, la prima licitaţie organizată nu s-a prezentat nici un cumpărător… Mi-am mai revenit când la concertul Paraziţii/Viţa de Vie am văzut casa plină la Fabrika, da’ gustul amar din carii, a rămas. Şi atunci, şi acum spun acelaşi lucru: e frumos ca omul să fie bun,  e sănătos să fim sufletişti şi să ne pese de alţii, nu, nu la modul dizgraţios de bulevard şi sticlă, ci pur şi simplu uman, e bine când societatea civilă şi/sau organizaţiile non-guvernamentale se implică în astfel de cazuri, dar nu pot să nu mă revolt când constat constant că statul numai ne bagă mâna-n buzunar şi zi de zi mor oameni, copii, tineri şi bătrâni, de nepăsarea statului, stat fantomă, stat fără faţă şi fără… obraz.
Criză morală, criză economică, criză de idei, criză de inspirţie, criză de… ultima urmă de umanitate.
Şi eu am mess-ul, mail-boxul, modemul plin cu astfel de strigăte disperate… sunt aşa de multe că mai-mai nu le mai aud. Asta e o altă problemă: sunt multe falsuri şi uneori se pierd printre ele cele adevărate. Lumea s-a săturat. Şi staul… stă.
Merg să văd de gulaş…
gulas_003gulas_004
(Mâncarea) e bine. 🙂
Nimic nou la blondina. Blogul cu mozolitu’ unei tipe de o altă tipă e fain, da’ a rămas povestea din noiembrie-n aer şi n-a venit… orgasmul.
„Cati era blondă cu picioare lungi, frumoase şi cu un zâmbet exact ca al Cristinei Cioran.” Nu ştiu cine e Cristina, da’ îmi curg deja balele şi aş pupa-o şi eu! Ha ha ha! 😛 Condimentele din gulaş o fi de vină…
Curvette sărbătoreşte cu Gina şi cu vin roşu. Nu m-am dumirit ce: „Este vino procede de una seleccion de los mejores tempranillos de la Rioja alta y Alavesa.Los largos tiempios de maceration lo han dotado de un contenido tanico poderoso y estable. La crianza prolongada en barricas de roble, le confiere la estructura que precisa para una larga estancia en botella y una evolucion sostenida. Entre 18 y 20 C, se aprecian su robustez y complejidad” – ha ha ha! – da’ vinul roşu se brodeşte perfect cu gulaşul meu. Ne combinăm? 🙂 Bine… La Mulţi Ani, ai milionul? 🙂
La Flavius am dat de Nichita Stănescu – de care sincer am uitat. „Nichita Stănescu ar fi împlinit 76 de ani… O vârstă deplină de creaţie şi lauri pentru un poet viu. Un alt prag al nemuririi…” Merci Flavius!
S-a brodit şi trecerea la Andreea. Mi-a intrat o melodie melancolică numai bună de o seară liniştită şi am citit (din nou) cu plăcere printre bobi: „Ştiu ce ne face mai corecţi. Egalitatea salvatoare. Care ne tot promite că nu se comportă ca o indulgenţă. Dar ce te faci când ea nu se luptă cu diferenţele, ci cu comparaţiile. Care pălesc înfăţişările  ca verdeaţa sub o mătură din paie, desconsiderată, primenită, îngrămădită. Dar chiar ştiu ce ne face mai corecţi.” Hm… decât să zic o prostie, mai bine învârt lingura de lemn prin fiertura mea.
gulas_005gulas_006
Răbdare şi tutun. Fotografii şi amintiri. „atunci când fotograful are atâta grijă de tine şi te face să râzi şi îţi curăţă locul de gunoaie, pentru ca tu să stai cât mai comod, şi ştii că în mod sigur nu o să cazi în cap de pe gard, pentru că stă pe poziţie, gata să te prindă, tot ce e urât dispare şi rămâne doar plăcerea unei experienţe frumoase.” Aşa povesteşte Iren şi aşa am ajuns şi eu pe pagina lui Alex Galmaeanu. Mi-a plăcut.
Dacă vreţi să vă dezmorţiţi niţel, la Moretta vă aşteaptă Tangou-ul. În patru.
Anna schimbă ritmul, dă cu capu’ (sau dă din cap, sper!) şi ne îmbie cu Deep Purple. Acum două-trei zile am descărcat The Doors remixat şi re-editat stereo. Uneori ne agăţăm de parfumuri uitate-n raft şi prăfuite. Anna! Te ciufulesc! „Dacă m-ar întreba acum cineva de-oi mai vrea să scriu ceva vreodată, şi in general, dacă mai vreau ceva pe lumea asta, aş răspunde că NU. Norocul meu că nu mă-ntreabă nimeni.”
Anestesia adulmecă sărbătorile ce bat la uşă. Şi ridică probleme „grave”: „Io din cate stiu, fiecare are o zi de nastere si una cand da coltu’, nu? Eh, de Paste ce se sarbatoreste? Invierea, nu? Invierea dupa cele trei zile de cand a murit Iisus, da? Bunnn…si-atunci, de ce in fiecare an trebuie sa fie in alta zi? De ce neaparat sa fie Duminica?” He he he… ce ne-am face dacă n-am fi cârcotaşi?
Probabil voi fi urecheat pentru gulaşul meu în plin post, da’ nu sunt „celebru” pentru ortodoxismul meu şi cred în alimentaţia echilibrată. Mănânc ce şi când am poftă!
gulas_007gulas_008
Nu sunt de acord cu Roxana: „Ceea ce s-a petrecut azi la Strasbourg în timpul summitului NATO demonstrează, din nou, vulnerabilitatea democraţiei faţă de ea însăşi. Democraţia devine sinucigaşă atunci când se uită că fundamentul care o face posibilă este statul de drept şi când, deci, guvernul democratic permite, neprevenind, atentate anarhiste sau extremiste la adresa statului de drept.” Am mai pomenit de asta, da’ la 20 de ani de la „revoluţie” regret că n-am fost mai radical (şi mai violent) atunci. Nu zic că violenţa este soluţia, dar constat că democraţia e doar o iluzie, nu funcţionează şi totul merge până în punctul în care nu deranjezi (foarte tare) puterea. Ori cum suntem monitorizaţi 100% şi ca să revin la „oile noastre” (nu neapărat şi la ciobanii noştri), la noi dacă eşti incomod, statul „democratic” îţi fabrică rapid un dosar în două mişcări şi… un sfert. În ceea ce priveşte titlul articolului scris de Roxana: „ROMÂNIA A AVUT DREPTATE OPRIND BORFAŞII ANTI-NATO” chiar m-a enervat! „Borfaşii” despre care vorbeşte, erau nişte tineri într-un hambar şi făceau un exerciţiu (democratic) de creaţie. Au venit jandarmii şi i-au căsăpit. Ca să păstrăm proporţiile, azi la Strasburg autorităţile ar fi trebuit să dea măcar cu Napalm în demonstranţii violenţi… Puţin spirit liberal n-ar strica. Părerea mea. Chit că – tot părerea mea – ne întoarcem tiptil-tiptil la… fascism.
La „blondele gânditoare” am aflat că atunci când nu gândesc, citesc Tangou-ul… Ha ha ha! 😛 Serios vorbind, subiectul este „despărţirea cu iubire”. Dau copy/paste: „Există oameni care se despart iubindu-se. Şi există oameni care se despart crezând că nu se mai iubesc. Însă după o săptămână de coafor şi bere cu băieţii, luciditatea îşi face loc printre obişnuinţa confundată cu nepăsare. Dar de săptămâna asta de triumf şi destrăbălare n-are noroc orice nefericit. Că nu e pentru toţi norocul.” Este simplu: ne despărţim de iubit/iubită, nu de iubire. Ha ha ha! Sunt blonduţ şi prostuţ, da’ acum ceva vreme am realizat că nu iubim omu’ ci ceea credem că este el, imaginea pe care ne-am creat-o despre el, iubim o „fantomă”, o închipuire, o fată Morgana. Când ne trezim din acest vis sau dăm cu capu’ sau…cu piciorul. Uneori şi la noroc.
La fix s-a potrivit cu text găsit la Thanata. Poate prea fain, poate prea tulburător. „Prizonieri ai aceluiaşi trecut trăiau încă din dobânda primei promisiuni, cu iluzia unui viitor împreună. Declarativ îşi erau indiferenţi unul altuia, trupurile şi le amanetaseră altora pentru o stea fară noroc.” Norocu’ acesta domne! Cică ţi-l mai faci şi singur. Schimb mâna… 😛
gulas_009gulas_010
Unicornu’ are probleme „administrative”… sau cu administraţia. Problema asta e pe toate site-urile cu administraţie autohtonă: pică serverul, se blochează nu ştiu ce, etc. E mai palpitant aşa, mi-am amintit de vremurile „dial-up” când dura 10 minute să deschizi un jpg amărât şi astfel…fumam mult mai mult.
Mă iubesc şi mă urăsc. Simultan. Vorbesc verzi şi uscate. După Tango şi Rock a venit momentul unui Hip Hop de bâţâială relaxantă.

Reţeta. Când carnea a fiert suficient, s-a înmuiat, am pus ceapă, puţin usturoi, rădăcină de pătrunjel şi morcovi tăiaţi mărunt la călit. Când ceapa a prins o uşoară nuanţă aurie, am turnat carnea şi zeama peste şi am adăugat două-trei foi de dafini şi câteva boabe colorate de piper. Am verde, roşu, alb şi negru. Am pus peste şi ardeii de la congelator, tăiaţi tot cubuleţe mărunte. Merge şi un strop de vin roşu. Focul l-am lăsat tot mic, graba strică gulaşul. Am luat cartofii de la fiert, nu trebuie să fie fierţi complet, mai urmează să fiarbă şi cu carnea, i-am decojit şi tăiat cubuleţe. După încă aproximativ jumătate de ceas am adăugat cartofii şi cam două linguri de bulion. Am mai pus puţină pastă de ardei iute şi tot felu’ de condimente, ce mi-a picat la mână. De exemplu am presărat şi puţin busuioc. Mie-mi place aroma pe care o dă. La foc foarte mic m mai lăsat toată combinaţia să mai fiarbă şi să se omogenizeze. La final am mai decorat oala cu puţin usturoi şi ceapă verde, am omis să iau o legătură de pătrunjel verde, dar… asta e! Criză frate! Ha ha ha!  😛
gulas_011gulas_012