Air – Love 2

Ieri povesteam de Phoenix şi notam că sub anumite aspecte amintesc de colegii lor Electro din Air, trupă care pe 11 februarie 2010 concertează la Bucureşti în Sala Polivalentă.
În dimineaţa asta săpam în mormanul albumelor lansate anul acesta, număram discurile, am ajuns la 326 (şi n-am terminat 😛 ), căutam despre ce să mai scriu, ceva nu foarte zgomotos având în vedere sărbătorile şi clişeul împământenit „să fim buni, blânzi” şi… parfumaţi. Răspunsul plutea-n aer: Air.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=0ulxUG8w2VU&feature=related]

„Love 2” nu este cel mai reuşit album al lor, parcă nu mai are aceeaşi vibraţie, acea strălucire (magică) care m-a fascinat pe „Moon Safari”, un clasic Chillout, prezent şi în lista „1001 Albums You Must Hear Before You Die” (1001 albume pe care trebuie să le ai înainte să mori).
Eram într-un băruleţ peste drum de Biserica Neagră când am ascultat prima oară acel disc şi s-a lipit de mine ca musca de benzile cu ceară. Albumul lansat în 1998 are un aer Retro, un puls chill amestecat cu un strop de Jazz, amintiri şi arome de şansonetă, un covor de sunete moale şi pufos, un disc care degajă seninătate. „La Femme d’Argent”, „Sexy Boy”, „All I Need”, „Kelly Watch the Stars!”, „Remember” sau „You Make It Easy” sunt toate piese de reper şi rezistenţă ale genului.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=etKAzG6UXhI&feature=related]

Air este un nume comun, un artist japonez, Kurumatani Koji foloseşte acelaşi nume şi în 1971 s-a înfiinţat şi un trio de Jazz sub acest nume (activi până la începutul anilor ’80). Duo-ul francez format din Nicolas Godin şi Jean-Benoît Dunckel şi-a început activitatea în 1995 şi au fost catalogaţi drept muzică Electronică pe linia Jean Michel Jarre/Vangelis, dar şi cu influenţe Psihedelice din zona Pink Floyd, Tangerine Dream.
După EP-ul de debut din 1997 „Premiers Symptômes” a urmat albumul „Moon Safari”, cel mai aclamat şi de succes produs al trupei.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=YkgfmWfJ11s&feature=related]

„The Virgin Suicides” este lansat în 2000, urmate de „10 000 Hz Legend” (2001), „Talkie Walkie” (2004) şi „Pocket Symphony” (2007). Stilul formaţiei nu suferă modificări, se menţin în zona relaxantă, Chill, oscilează cu seninătate între electronica minimalistă şi infuziile de Jazz şi note Indie. „The Virgin Suicides” este coloană sonoră pentru film şi Air au această calitate, muzica lor se pretează pentru creare de atmosferă, pentru trip şi mai puţin pentru „bâţâială” şi cluburi.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=9vy3LFacZD8&feature=PlayList&p=8F89330E498618F5&playnext=1&playnext_from=PL&index=31]

Cele 12 piese noi ce compun albumul „Love 2” se menţin în aceeaşi zonă Chill, Electro minimalist, aerisit, cu nuanţe Pop şi intervenţii Jazz, mici coloraturi Indie, într-un coctail armonios şi… relaxant. Relaxant este cuvântul care descrie cel mai corect muzica celor din Air. Şi-au păstrat sunetul Retro, căldura tranzistorelor, lejeritatea şi cursivitatea, şarmul simplismului cu care construiesc emoţii din sunete. Elementele Synth Pop minimale se împacă cu Psihedelicul, Jazz-ul şi Indie-ul, se contopesc şi te înconjoară cu tandreţe.  Are şi piese mai pretenţioase, subtile, are şi piese uşoare şi sunt şi compoziţii care amestecă toate ingredientele din arsenalul formaţiei. Fac ce ştiu să facă: atmosferă şi n-au dat-o pe Trance, House sau Dubstep, au rămas… a(i)erieni. 🙂 „Love 2” nu aduce nimic nou, nu revoluţionează stilul şi nici măcar faţă de ei înşişi nu iese din tipare, este „doar” încă un disc plăcut, dar uneori acest „doar” este fix ce ne lipseşte, de ceea ce avem nevoie în anumite momente.

Să fiţi iubiţi!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=n2X74pQ6Dqg]