Candidatu’ televizor

Cine spune că lozincile vin şi pleacă?
Am crezut că aia cu „Iliescu apare, soarele răsare” e moartă – for good – vorba lu’ Unchiul Sam şi la depunerea candidaturii lui Geonă a „răsărit” ca prin minune.
Acum alta. „Aţi minţit poporul cu televizorul”. Un „sait” – conform noilor standarde de scris americănesc implementat aiurea ca McDonaldsurile în gări – dubios ne invită să votăm televizorul. Pe ecran curg într-un cap de televizor lozinci şi cele două link-uri ne aruncă unul la Realitatea, celălalt la Antena 3. Televizorul preşedinte.

televizorul-01

Campania se mută pe internet şi dă în viral. Cam pueril. Să nu zic amator.
Băsescu evită orice confruntare cu adversarii direcţi. În schimb de dimineaţa până seara aud acelaşi disc cu „mogulii”, cu parlamentarii nesimţiţi şi acum văd că lupta cea mare o duce cu presa. Are consilieri proşti. Presa la cocoţat unde e şi tot presa o să-l dea jos. Şi prostia, dar asta-i altă poveste.
Şi eu zic că presa e varză, dar când ai o funcţie publică, eşti preşedintele unei ţări, măcar PR-ul ar trebuii să-ţi funcţioneze.
Dar la noi nimic nu funcţionează.
Şi când preşedintele îşi permite să-i spună unei ziariste „ţigancă împuţită”, altuia „găozar”…. Până la urmă – dacă bun simţ nu e şi n-a demisionat de jenă – o să fie trimis la plimbare prin vot.

Lui Băsescu (încă) nu-i vine să creadă, dar viaţa bate sondajele.

2 comments on “Candidatu’ televizor

  1. Poate sa aiba si consilieri destepti (doar stim ca a avut), Superbase nu asculta oricum de nimeni si face numai ce-l duce capul. Si in ultima vreme nu-l prea mai duce… Yes! te pomenesti ca vom scapa de el…

  2. pentru MicheleLa Belle – şanse sunt tot mai mari. acum mai sunt nişte factori: starea vremii, prezenţa la vot… şi ce este mereu cel mai important: cine şi cum numără voturile. 😀 😛 😀

Leave a Reply to brushvox Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *