Toată planeta este-n criză. Ţin minte că Larry Flint (fondatorul revistei Hustler şi nu numai) şi Joe Francis (producător de filme pentru adulţi), de acum un an cereau Congresului American 5 miliarde Dolari pentru salvarea industriei pornografice. Parcă citeam undeva că şi Alina Plugaru, vedetuţa meleagurilor noastre sărace şi mult mai sărăcite, s-a reorientat profesional. Cu atâtea torente şi descărcări ilegale, industria muzicală suferă de mult… Rammstein fac un efort supraomenesc – vezi şi clipul Pussy, ha, ha, ha! – şi încearcă să salveze şi Rock-ul, şi pornografia.
Doamnelor şi Domnilor, la o parte cu timiditatea, jos chiloţii, s-a lansat noul Rammstein! “Porno Is There for Everyone”, pardon, „Love Is There for Everyone”. 🙂 Din titlul original, acel „da” de la final îmi place cel mai mult! „Da, da, da!” Dacă până acum mă încurcam în cutiile Rock Industrial şi Metal Industrial, de azi încolo avem şi Porno Industrial, ha ha ha! 😆
Ca să fie toată lumea fericită, şi nepotul cu furtunu’, şi mătuşica cu casa, ştiţi voi reclama, după scandalosul clip „Pussy” lansat pe situl de Webcam Visit-X , Rammstein scot şi o ediţie limitată la noul material, o cutie ce pe lângă CD include un prea minunat set de vibratoare şi lubrifianţi. 😆
Ştiu, ştiu, toţi rockerii conservatori strigă-n cor „huo!”, eu nu pot să mă abţin să nu zâmbesc măcar şi să nu apreciez umorul din spatele „ambalajul”. Acum ştiu că am să supăr (şi) o duzină de rockeri încruntaţi, dar cu ce ar fi mai penibili Rammstein decât 90% din formaţiile de Black Metal cu un kilogram de vopsea pe meclă şi litrii de ketchup stropiţi pe pereţi? Adică sex fac şi eu – ocazional, de câte ori am ocazia şi de obicei nu cu lumina stinsă – dar nu mi-am turnat niciodată găleata de lavabil în cap şi n-am stropit pereţii cu sos de bulion! 😆 Sau să pomenesc de Manowar cu poantele lor de mare rahat şi costumaţia de piele cu bucii la vedere? Ha, ha, ha! Sau Heil, heil, heil and Ill! 😆 😆 😆
Dar să vorbim de muzică fiindcă dincolo de dildouri, despre muzică este vorba! Noul Rammstein este pe departe cel mai Rock album al teutonilor, în spatele sintetizatorului şi al sampler-urilor, construcţia este foarte tradiţională, muzica are rădăcini clare de Heavy Metal, cu excepţia evidentă a vocii lui Till Lindemann, paralela cea mai la îndemână este Judas Priest, mai exact un Priest undeva la interferenţa dintre „Turbo” şi „Painkiller”. Oi fi eu un bătrân obosit, dar ceva mai Heavy (Metal) ca ce vă povestesc eu acum, nu prea-mi pot imagina. Asta în ansamblu. Pe de altă parte, „Liebe ist für alle da” este cel mai complex şi cel mai colorat, diversificat material Rammstein până-n prezent. N-au ezitat să experimenteze, să „devieze” de la reţetele testate şi sigure, dar cu toate acestea să rămână Rammstein. Multă vreme i-am hulit şi eu pentru „împrumutarea” modelului Laibach, dar admit, Rammstein au metalizat şi germanizat acel prototip şi l-au modelat după chipul şi asemănarea proprie, l-au reaşezat în viziunea personală.
Au trecut patru ani de la „Rosenrot”, au existat tensiuni, frământări şi repetate amânări, dar rezultatul final este un disc modern, dinamic, nu neapărat revoluţionar, dar solid şi de calitate. Ar fi o prostie să ne împiedicăm de vibratoare şi să nu savurăm 46 de minute de Metal dinamic, modern şi de calitate.
Introducerea, „Rammlied”, re-ia riff-ul piesei „Rammstein”, ambalajul este diferit, incisivitatea acelui riff memorabil este integrată într-o construcţie mai amplă, mai grandioasă, risc şi spun: uşor epică. Rammstein au un monumentalism oarecum tipic nemţesc, au abordarea întunecată a lui Wagner, chiar dacă o aplică – tot după un alt tipic german – într-o manieră minimalistă, repetitivă şi-n ritm de marş. Ramm-stein!
„Ich tu dir Weh” (I Hurt You – Te rănesc) continuă cu un riff barosan, clapele colorează şi tensionează simultan, refrenul este mai melodic, mai lipicios, cam lent, dar contrastant şi gras, alternează momentele sumbre cu riff-urile tăioase şi cu pasajele melodice, o fac coerent, cursiv, sunt clişee, dar Rammstein le asamblează convingător.
Am ajuns la „Waidmanns Heil” (Hunter’s Hail/Greeting – Salutul Vânătoresc), aici amintita paralelă Priest este de netăgăduit, un „Turbo” fortificat cu ceva „Painkiller”, riff-urile sunt mai ferme, mai lineare şi cu sunet mai la zi, dar au forţa şi construcţia tradiţională din Heavy Metal, tobele rup, este imposibil să rămâi pasiv la asalt şi la elanul, energia degajată. Probabil una din cele mai bune piese de pe disc.
„Haifisch” (Shark – Rechin) schimbă tonalitatea, intră în zona Synthpop, are aşa o reverberaţie Depeche, sau mai degrabă Paradise Lost din perioada „Host”, dar clapa este clar Depeche, ritmul foarte teuton, chitara vine cu o notă de (Pop/Power) Punk şi cu acorduri la rece, adică fără efect, este ceva diferit, inedit, nu sună rău, dar sună uşor ciudat, pe ultimul album Duman sunt piese de genul acesta, nu de la Rammstein aşteptam asta, dar îmi plac surprizele şi Rammstein şi în ipostaza aceasta inedită, se descurcă exemplar.
“B********” (Bückstabü) începe extrem de Industrial, este totul distorsionat, filtrat, tras prin efecte, murdărit şi zgomotos. Pică la fix puţină hârâială, toba are nerv, bubuie din nou sănătos, chitarele sună gros, nervos, Lindemann trece de la vorbit la grohăială impunătoare şi la refren (aproape) cântă, piesa rupe, este un „anthem” Rock cu toate ingredientele de rigoare.
Parcă Oliver Riedel – basistul – spunea că unica piesă de pe disc care-i displace este „Frühling in Paris” (Springtime in Paris – Primăvară la Paris). Cum mă aşteptam, este balada de serviciu, nu-i rea deloc, un mare atu este faptul că nu este un clişeu tipic, are câteva pasaje chiar nimerite şi umorul, ironia vine cu invocarea Piaf: Je Ne Regrette Rien – aruncată printre rânduri. Sincer, mă temeam de ceva mult mai nasol! 😆
„Wiener Blut” (Viennese Blood – Sânge Vienez) nu este cover Falco! 😆 Heavy Metal-ul tumultuos se amestecă cu experimentalism Electro/Industrial, momentele răvăşite de riff-uri sunt aşezate lângă pasaje contorsionate şi tulburi de electronică şi tensiune. Tensiune este cuvântul caracteristic, este de remarcat cum exprimă cu mijloace diferite aceeaşi stare.
Şi am ajuns la ce ne doare (pe noi bărbaţii) cel mai tare: Pussy!
„Too big, too small,
Size does matter after all.
Zu groß, zu klein,
Er könnte etwas größer sein.
Merzedes-Benz und Autobahn,
Alleine in das Außland fahren,
Reise, Reise, Fahrvergnügen
Ich will nur Spaß, mich nicht verlieben
Just a little bit…
Just a little bitch!
You’ve got a pussy,
I have a dick,
So what’s the problem?
Let’s do it quick.
So take me now before it’s too late
Life’s too short, so I can’t wait.
Take me now, oh don’t you see,
I can’t get laid in Germany.”
Piesa e un imn clar, are la bază o schemă Heavy Metal, dar au ambalat-o ingenios, comercial şi digerabil, refrenul este memorabil, simplu, direct şi dincolo de cinismul adevărului este… amuzant. Eu rămân la părerea mea: este un pamflet. Pe de o parte fac mişto de pornografia ieftină, pe de altă parte de clişeele la fel de ieftine din Metal – vezi costumaţia de piele ce aminteşte clar de Metal-ul anilor ’80 şi nu de costumele gay sau Sado/Maso. Alăturarea celor două clişee, e genială.
Mie mi-a dat de gândit fraza: „I can’t get laid in Germany.” Cei care-i acuză că „s-au vândut”, nu ştiu ce vorbesc. După 4 ani de aşteptare, Rammstein îşi vindeau discul şi ambalat în hârtie de ziar. Mă repet: infuzia porno pe de o parte este un manifest, acel deget mijlociu arătat clar, pe de altă parte, mult-mult umor. So… Du riechst so gut!
Piesa de titlu, „Liebe ist für alle da” (Love Is There for Everyone – Dragostea-i acolo pentru toată lumea) are acelaşi monumentalism Heavy Metal cu o coloratură Electro/Industrial împinsă undeva-n spate, îngropată sub riff-urile groase, sub dinamismul agresiv, ritmul balansat, incisivitatea debordantă. Combinaţia este organică, vitală, au nervul care multora din copiile Helloween de anii ’80 le lipseşte cu desăvârşire. Să nu dau nume…
„Mehr” (More – Masi mult) este o piesă colorată, foarte interesantă construcţia, fluxul ei, oscilaţiile din zona Electro ambientală spre răbufnirile Metal/Industriale, de la clipele calde – paradoxal aduse de clape şi samplere -, la „răutatea” susţinută de chitare, totul într-o desfăşurare naturală, cursivă. „Mehr” este un experiment extrem de reuşit, are o atmosferă aparte, are acea strălucire magică ce te face să spui: Ja, ja, ja! 😆
Finalul se lasă uşor straniu, „Roter Sand” (Red Sand – Nisip roşu), aproape simţi vântul împrăştiind nisipul, praful se transformă-n nori de sânge şi totul se scurge în fluierăturile unei veri apuse… Drăguţ. 🙂
În viaţă rămâi prost sau devii pragmatic. Pe mine poveştile cu dragoni şi semi-zei nordici nu m-au dat pe spate nici la 16 ani, n-am să mă înghesui nici la Herry Potter, nici la Pokemoni acum. Prefer pragmatismul:
„You’ve got a pussy,
I have a dick,
So what’s the problem?
Let’s do it quick.”
Dar e loc suficient şi pentru cei care au rămas la plastilină. 😆 😆 😆
Vă recomand: Herzeleid
Site-ul oficial
Şi nu în ultimul rând să cumpăraţi albumul!!!
Poţi cumpăra on-line şi mp3-uri. 🙂 Evoluăm şi noi, ce draq! 😀 Rammstein sunt în turneu cu Combichrist… Pe 21.11. ajung la Viena, pe 25.11 la Praga… 🙂 Datele complete ale turneului le găsiţi AICI.
constat ca stau tare rau cucultura muzicala 😛
pentru gabi – poate excelezi pe partea cu-cultura sexuală! 😆
Tu nu scrii la nici o revista de muzica? Esti foarte bun! Ai un stil incantator, dincolo de cultura muzicala.
pentru Ruxandra – sărut-mâna. nu, nu scriu, nu mă angajează nimeni nici măcar paznic de noapte… ha ha ha! 😆 😆 😆
poate, cu-cultura asta de care zici mai am o sansa 😆
pentru gabi – cică toţi avem o şansă: „Liebe ist für alle da” (Love Is There for Everyone – Dragostea-i acolo pentru toată lumea). 🙂
ce legatura o fi avand dragostea cu-cultura………….
pentru gabi – asta-i aproape ca aia de ce se uită o blondă până la sfârşit la un film porno: să vadă dacă se căsătoresc… ha ha ha! 😆 😆 😆
mai bine incepi sa joci la loto 😛
pentru gabi – arde? ( 😆 😆 😆 )
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=X5JixDsKdjk]
rau de tot, da` nu-mi fac griji-are cine ma initia
pentru gabi – norocoaso. 😀 joacă tu la loto…. 😆
stii de ce nu joc, daca am noroc-cu-cultura, nu pot avea si la jocuri 😛
pentru gabi – aha. da, da, da, nu le poţi avea pe toate: şi vrabia în mână şi pana ciorii de pe gard. de sufletu’ în rai, banii-n bancă şi vibratorul la locul lui, nu discutăm că n-ar fi elegant… 😆
niciodata n-a fost elegant sa discuti despre bani 😆
pentru gabi – clar. să rămânem la discuţii pe marginea vibratorului… nu ne îndepărtăm nici de Rammstein prea tare… ha ha ha! 😆
acu` vrei sa-ti spun ca prefer cu-cultura, in locu vibratorului?
pentru gabi – da. şi eu am afinităţi (nicio legătură cu murele!) cu limbile.
străine.
evident.
😀
am vazut mai devreme-germana-engleza-romana…………………….multe limbi, straine ,evident
apropos-cum spui mura`n limbile cele straine?
pentru gabi – păi zi care limbă să-l bag în Google Translate. Asta fiindcă sunt cult şi inteligent. 😆
asta am stabilit de dimineata 😆
pentru gabi – inteligenţa, n-am stabilit limbile. 😀
daca e sa respectam adevarul=pari
limbile`s la alegere libera, stii tu spontaneitatea-ti creste farmecul personal
pentru gabi – na, am umplut locul aici, dar nu-i bai, tot e cam timidă lumea….. 😆 😆 😆
sau se pune aia cu fiecare păsărică pe limba ei piere?
mie – sincer – îmi plăcea aia cu “limba dulce”…. ha ha ha! 😆
e buna aia cu limba dulce, cica mult aduce
treaba ta daca poti duce 😆
pentru gabi – problema nu se pune “dacă” ci “cât”. 😀
si asta-i drept, deci cat poti duce?
da` ai grija ca “cifrele nu minte” 😛
pentru gabi – secret. marfa expusă nu se… pipăie. ha ha ha! 😆
chiar ma gandeam cand vei posta si bibelourile astea roz :)). piesa nu ma da pe spate,insa cu un clip care a facut valuri,valuri si cu astfel de suveniruri,deja succesul e garantat 😀
pentru vanatordepovesti – cum am şi scris, nu dildourile sunt importante ci muzica. şi mie îmi place acest nou album Rammstein.
şi cum spuneam, cred că după 4 ani de aşteptare, îl vindeau şi-n hârtie de ziar… 😆
pentru fgrahram – nu mă deranjează înjurăturile ci proştii fără argumente. 😀 eşti un spam trist.
deci ce trebe sa intelegem ca rockerii NU sunt ‘in touch’ cu sexualitatea lor daca pe un clip ca Pussy a iesit trouble ?.. poate asta e intereasant de scris ‘cam care sunt tiparele mentale si reflex ale rockerilor’… Presupun ca sunt aceasi oameni care au fost socati si nu le-a venit sa creada ca Freddy Mercury era gay, ca sa nu zic Rob Harford…
din filmul wayne’s world ar reiesi ca rockerii sunt timizi, dispearati dupa cite un babe, usor de tras in piept dar nu mai putin ies la suprafatza la final… ca sa nu vorbim si de parte mai ascunsa … ‘inadecvati, labagii deci in touch cu pornografia pe net, locuiesc cu parintii etc…’
nu vad cu ce a socat Pussy, decit poate cu idea ca s-au pus pe ei insasi in clip care cere pe undeva curaj, dar rockul teutonic nu duce lipsa de curaj… plus ca Madona a creat un precendent hulit in vest dar in final acceptat ca standard cu acel Justify my love.. Oricum cred ca este pe undeva fantezia fiecarui rock start sa joace in propriul porn clip !… si multi au trecut la actiune de ani de zile pe directia asta…. Poate faptul mai ciudat/limitat e ca nu au mers mai departe de 1on1 sex plus ca si dupa atita piele neagra nimic nu scapa pe parte gay … totul e … alles clar heterosexual.
ca si in vorba ta, pare mai mult un cocktail de elemente, rock, industriale, clichee porno, auto-parodie si evident pamflet cu un refren usor de tinut minte si chiar radio friendly ! poate asta e partea subversiva … ca DJ iti vine sa-l pui pe radio !!!… in final chestia cu I can’t get laid in Germany este un statement despre lumea vestica pe care poate cei din est ar trebui sa-l ia mai serios cum tot nu se pare ca-l credeti ca tot mai mult asa e !! … in timp ce, criza criza but it’s easy to get laid in Romania still…
pentru Un Soricel – well, despre rockerul mioritic mă mănâncă-n palmă (şi cur) să scriu câte ceva… PR-ul din mine, spune NU, dar punkerul tot punker… ha ha ha! 😆 😆 😆
Rammstein Rocks! Şi poate asta este şi problema: au coaie şi dincolo de clape, dildouri şi ambalaj Industrial, sunt mai Rock decât mulţi care se dau Rock, dar în afară de ţinte şi plete-n vânt nu este nimic…
faptul că au rămas în zona hetero cred că este opţiune lor naturală… ştiu că ai un fix cu treaba asta, dar şi eu zic că n-am nimic cu homosexualii, dar nu înţeleg sensul să se facă atâta tam-tam pe orientarea sexuală a individului sau al unui grup… “gay pride parade” este un fel de “mândria de a fi sciung…” 😆 😆 😆
în România toată lumea “get laid” fără să clipească. asta e problema.
mi-a placut aia cu … în România toată lumea “get laid” fără să clipească.
nu nu am chiar un fix cu gay-shi, am doar poate mai putina ipocrizie pe directia ca daca e vorba sa ti-o tragi pe stil porno (la care multi viseaza) ti-o poti pune pe toate partzile si idea de bariere e doar o chestie de optiune NU de morala, educatie sau religie… in final cred sincer in optiunea fiecaruia sa si-o traga cum ii place… si cum ii face bine… Dar sau deci NU cred ca a face sex anal cu o tipa e acelasi lucru cu a face sex anal cu un barbat … fundul de femeie e cel apetisant… In final ambele in comunism erau pedepsite cu puscaria !… Iar daca vrei un paradox si mai acatari, Regina Victoria a dat legi impotriva sodomiei care l-au lovit nasol pe Oscar Wilde (om cu sotie si 3 copii) dar cind i s-a sugerat sa dea legi si impotriva lesbianismului a spus regina a spus ca NU poate exista asa ceva ca natura femei nu permite asa ceva … HA HA !..
Oricum parte mai trista ‘cu get laid’ sau mai precis cu ‘you can’t get laid in Germany’ este ca fiind emigrant e mai usor sa ti-o pui cu barbati decit cu femei ! Nu e de mirare ca multi romanasi plecati in vest au descoperit ca pot pe ambele parti daca nu chiar numai pe partea din dos… poate asta e reversul monezii legat de fetele care au plecat… si pe baieti tot curve ne-ar fi vrut !! nimci altceva…
legat de gay am ce am si cu feminismul … problema adevarata etern este intre intre bogati si saraci si asta se vede cu ochiul liber … nu intre femeie si barbat nu intre gay sau straight… si este evident fals intretinuta de multe ori si mai ales amplificata in idea ca fie esti in clubul lor fie esti pe nicaieri ! In cazul celor gay de multi ani e un club in mass media peste tot …ca fie ti-o pui cu vreunul tare fie nu ajungi nicaieri .. atitia mari au trecut pe la ei gen David Bowie, George Michael !!.. unii au si ramas !
Ciudat si ridicol este ca multi gay ca si feministele pretind ca au vederi de stinga cind defapt au joburi tari si tin de bani si de putere exact precum capitalistii masculi pe care ii critica dar cu care se pupa !