Don’t pattonize me! – Portret Mike Patton

I’m easy…easy like a Sunday morning…

Am văzut Faith No More acum 11 ani în turneul „Album of the Year” la Budapesta în cadrul festivalului Sziget. Existau deja zvonurile că este ultimul lor turneu, tensiuni erau deja de ceva vreme în cadrul formaţiei şi chiar dacă acel spectacol a fost unul destul de sobru, a fost un eveniment deosebit.
Vestea că anul acesta Mike Bordin, Roddy Bottum, Bill Gould, Jon Hudson şi Mike Patton s-au reunit, urmează un turneu şi posibil un nou disc cred că a bucurat multă lume. Lipseşte Jim Martin, dar el a părăsit trupa încă din 1993.
Ştirea cea mai mare a fost că „Reunion Tour 2009” trece şi prin Bucureşti, astfel pe 15 august, Faith No More cântă la Sala Polivalentă!

Mr. Bungle/Faith No More – 1984-2003

Michael Allan Patton, (născut pe 27 ianuarie 1968) şi-a început cariera cu Mr. Bungle prin 1984, dar a devenit faimos abia în 1989 după ce s-a alăturat în 1988 formaţiei Faith No More înlocuind-ul pe Chuck Mosley.
„The Real Thing”, al 3-lea album Faith No More (după „We care A Lot” 1985 şi „Introduse Yourself” 1987), primul cu Patton, a spart tiparele, a dărâmat frontiera dintre Heavy Metal, Hip Hop, Jazz şi Funky, a devenit un disc clasic şi de referinţă. Succesul a venit însă destul de greu şi abia la aproape un an de la lansarea albumului când MTV a început difuzarea intensă a video-clipulrilor „Falling To Pieces” şi  „Epic” – în care Patton poartă un tricou Mr. Bungle.
În paralel cu Faith No More, în 1991 este lansat albumul autointitulat Mr. Bungle. Este unul din cele mai geniale discuri de Fusion pe care le-am ascultat vreodată. Trecerile de la Jazz la Thrash Metal cu respiro-uri de Funk sau momente Psihedelice sunt fabuloase. Este un disc greu de digerat, dar extrem de dinamic şi colorat, şi în final, probabil cel mai comercial album Mr. Bungle. Oficial discografie conţine 4 demouri: „The Raging Wrath of the Easter Bunny” (1986),  „Bowel of Chiley” (1987), „Goddammit I Love America!” (1988) şi „OU818” (1989) şi încă 2 albume: „Disco Volante” (1995) şi “California” (1999) Trupa s-a desfiinţat oficial în 2003.
1992 aduce pentru fanii Faith No More albumul „Angel Dust” care continuă direcţia precedentului disc, poate este ceva mai întunecat, dar este primul material la care Patton a contribuit şi cu idei muzicale, nu doar cu versuri. Este probabil cel mai mare succes comercial al formaţiei de până acum, discul s-a vândut în peste 3 milioane de exemplare şi piese ca „Midlife Crises”, „A Small Victory”, „Everything’s Ruined” au devenit clasice ca şi prelucrarea piesei Commodores din 1977, „Easy”.
Ascultaţi refrenul piesei „Be Aggressive” şi refrenul din „mObscene” al lui Manson…
Plecarea rockerului Jim Martin a lăsat un gol pe care nici unul din chitariştii veniţi în trupă n-au reuşit să-l umple pe deplin. „King for a Day… Fool for a Lifteme” este lansat în 1995. Pe înregistrările discului este chitaristul Trey Spruance din Mr. Bungle, dar şi el părăseşte trupa şi este înlocuit cu Dean Menta. „King for a Day…” reprezintă oarecum o trecere de la epoca Metal a formaţiei într-o fază mai experimentală, chiar dacă elementele mai agresive de Rock şi-au mai găsit loc pe album, apar mult mai multe infuziuni de Jazz, Bosa-Nova, Soul şi Funk. Cu toate că este tot un material de geniu, vânzările scad la jumătate şi rămân mult în urma precedentelor două albume.
Finalul (temporal) vine cu „Album of the Year” în 1997, 43 de minute îmbibate de multă electronică şi clape, chitara lui Jon Hudson este doar de coloratură şi mai mult îngropată sub clapele lui Roddy Bottum. Este un material sobru şi cel mai întunecat produs al lor, dar şi cel mai interiorizat şi lent. În prim plan sunt elementele Electro, Trip Hop, Jazz, Psihedelic şi Ambientale iar Rockul este lăsat undeva în umbră.
Vânzările scad în continuare şi despărţirea vine la finalul turneului European.
Roddy Bottum înfiinţează trupa Imperial Teen în 1996, Mike Bordin se alătură formaţiei lui Ozzy, Billy Gould cântă în Brujeria, pe albumul „Transgression” al celor din Fear Factory din 2005 iar Mike Patton dă dovadă de o energie şi o creativitate fabuloasă, parcă ar cânta 24 din 24 de ore.

Albume solo Mike Patton

Patton are la activ patru albume solo, „Adult Themes for Voice” (1996), „Pranzo Oltranzista” (1997), muzica filmului „A Perfect Place” lansat anul trecut şi tot el semnează coloana sonoră a filmului „Crank: High Voltage” scos anul acesta.
Dacă primele două le recomand doar celor foarte curajoşi şi „A Perfect Place” este un material mai aşezat, noul album cu toate că este „doar” muzică de film şi piesele au o durată medie de sub 2 minute, acest material este foarte viu, are amprente Mr. Bungle şi Tomahawk, sunt şi piese agresive: „Kickin’”, „Chickenscratch”, „Juice Me”, „Social Club”, „The Hammer Drops” „Shock & Shootout” sau „Car Park Throwdown”, are şi acele tripuri sonore schizofrenice cu care domnul Patton ne-a obişnuit, un amalgam condimentat şi colorat de Funk, Jazz, Metal, Trip Hop şi Hip Hop. Sunt 32 de piese ce merită devorate.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=qVDpo6rE1fc&feature=related]

Proiecte solo

Patton este extrem de activ şi creativ de-a lungul timpului. Colaborarea sa cu John Zorn se regăseşte în peste 15 discuri ale acestuia, îl regăsim pe albumele Kaada, The Dillinger Escape Plan, Lovage, Maldoror, Mondo Cane, General Patton vs. The X-Ecutioners şi Crudo, apare ca invitat pe zeci de materiale de la Sepultura la Dub Trio.
În 1998 înfiinţează super-grupul de Avangardă Fantomas cu chitaristul Buzz Osborne (The Melvins), basistul Trevor Dunn (Mr. Bungle) şi bateristul Igor Cavalera (Sepultura). Ulterior Igor este schimbat cu un alt geniu: Dave Lombardo (ex-Slayer).
Muzica formaţiei are la bază Heavy Metal-ul dar este colorat cu experimente Art-Rock şi Noise, Patton numind muzica grupului ca fiind Dada-Metal.
Au scos până-n prezent 5 albume: „Fantomas” (1999), „The Director’s Cut” (2001), „Millennium Monsterwork 2000” (2002), „Delìrium Còrdia” (2004) şi „Suspended Animation” (2005). Există zvonuri conform căreia s-ar lucra la un nou material pentru 2009.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=MGlKflP7ycE]

Proiectul meu preferat este Tomahawk-ul înfiinţat în 2001. Este o trupă mai apropiată unei linii Industriale, cu multe elemente de Metal şi Noise, dar nu lipsesc şi nuanţele colorate, experimentale, sunetele schizofrenice, dar are incisivitate.
Albumul „Tomahawk” apare în 2001, urmat de „Mit gas” în 2003 şi de „Anonymous” în 2007.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=JMjIhEQ6L08&feature=related]

„Anonymous” este o culegere de muzică Americano-Indiană într-un ambalaj modern, o adevărată delicatese culturală. Merită vizitată pagina MySpace unde puteţi asculta o parte din material.

Proiectul Peeping Tom s-a concretizat prin albumul auto-intitulat în 2006. În acest proiect Patton are invitaţi diferiţi artişti: Odd Nosdam, Rahzel, Dan the Automator, Amon Tobin, Kool Keith,Jel, Massive Attack, Bebel Gilberto, Kid Koala, Doseone, Norah Jones, Dub Trio şi Dale Crover, iar rezultatul este un material colorat, balansând între Trip Hop, Hip Hop şi un Rock experimental, Electronic.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=9pcvBFFflEc]
În paralel cu reuniunea Faith No More, Patton anul acesta este implicat şi în proiectul Crudo, piesa „Let’s Go” poate fi ascultată pe pagina MySpace. Nu stă locului omul acesta, domn’e! Dar până la un nou material cu Patton, avem concertul Faith No More. 🙂

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=MwhOjMI7F8g&feature=related]

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Z4joDAJQA30]

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=ZnvBq02xNH0&feature=related]