Wrong este primul single ce prefaţează albumul „Sounds of the Univers”, al 12-lea album Depeche Mode ce urmează să fie lansat în aprilie anul acesta, urmat de turneul de promovare „Tour of the Univers” care v-a aduce formaţia britanică pentru a doua oară la Bucureşti pe data de 16 mai 2009 în Parcul Izvor, după ce în 2006, pe 23 iunie ne-au onorat cu un spectacol pe Stadionul National.
Cu o sinceritate brutală, recunosc, în anii 90 când discotecile bubuiau „Personal Jesus”-ul şi străzile erau populate cu băieţi cu perciuni şi copii de ciocate din Turcia, numai depechar nu eram! Ba, pot spune şi aşa, aveam o boală pe ei. Era era marilor conflicte între Rockeri şi restul lumii… Acum – o fi şi asta parte din globalizare? – prăpastia dintre stilurile muzicale s-a estompat, s-a umplut cu muzică de interferenţă şi experimente de fuziune.
Muzica electronică începea la mine cu Kraftwerk şi se termina la Nine Inch Nails, Ministry şi Malhavok. A trecut marea febră Depeche, tot mai multe formaţii Rock au început să le prelucreze melodiile şi pe nesimţite m-am ataşat de ei. Perioada 1981 – 1984 nici acum nu mă convinge-n totalitate şi primul album pe care l-am cumpărat CD original a fost „Songs of Faith and Devotion” din 1993. Apoi toate care au urmat şi în final le-am colectat toată discografia.
Privind înapoi fără mânie, Depeche Mode au ceva special, mistic. Textele au o profunzime nebănuită, ezoterică, care la prima audiţie poate să-ţi scape, dar odată descoperită această abordare, începi să ciuleşti urechile şi să fi tot mai atent ce se ascunde în spatele cuvintelor şi sunetelor.
Ulterior chiar pare suspect cum o formaţie atât de întunecată şi profundă a ajuns aşa celebră şi cum de industria muzicală perfidă şi ahtiată doar de profit, a investit şi promovat o asemenea formaţie şi a reuşit să o comercializeze cu atâta succes iar trupa în loc să devină tot mai lichidă, aproape în mod paradoxal, s-a dezvoltat şi s-a maturizat, s-a transformat într-un cult şi un produs uneori chiar aspru, dar indiscutabil valoros. Ei, 100 milioane de cd-uri vândute e ceva!
Dintr-o singură piesă este imposibil să tragi concluzii legate de noul album, dar Wrong este suficient de convingător să tensioneze aşteptarea celor 13 piese ce vor popula noul disc şi concertul din mai.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=5bsXOcK9_Cw]
I was born with the wrong sign
In the wrong house
With the wrong insanity
I took the wrong road
That led to
The wrong tendencies
I was in the wrong place
At the wrong time
For the wrong reason
And the wrong rhyme
On the wrong day
Of the wrong week
I used the wrong method
Of the wrong technique
Wrong
Wrong
There’s something wrong with me
Chemically
Something wrong with me inherently
The wrong mix
In the wrong genes
I reached the wrong ends
By the wrong means
It was the wrong plans
In the wrong hands
The wrong theory for the wrong man
The wrong lies
On the wrong ???
The wrong questions
With the wrong replies
Wrong
Wrong
I was marching to the wrong drum
With the wrong scum
Pissing out the wrong energy
Using all the wrong lies
And the wrong signs
With the wrong intentity
I was on the wrong page
Of the wrong book
The wrong rendition
Of the wrong hook
With the wrong mood
Every wrong night
With the wrong two ???
And the sound ???
Wrong
Wrong
Too long
Wrong
Too Long
Wrong
Too Long
Wrong
I was born with the wrong sign
In the wrong house
With the wrong insanity
I took the wrong road
That led to
The wrong tendencies
I was in the wrong place
At the wrong time
For the wrong reason
And the wrong rhyme
On the wrong day
Of the wrong week
I used the wrong method
Of the wrong technique
0 comments on “Născut sub semnul nepotrivit”
2 Pings/Trackbacks for "Născut sub semnul nepotrivit"
[…] Izvor Sunt curios cum s-au gândit organizatorii să transforme parcul în stadion. Avem Depeche Mode pe 16 mai şi Madonna în cadrul turneului „Sticky and Sweet” pe 26 august. Bilete la Depeche Mode nu […]
[…] minimalistă bas-tobă-voce accentuată uşor cu clape şi chitara la refrenuri. Despre „Wrong” am vorbit deja, este o piesă ce mi-a amintit de albumul „Songs of Faith and Devotion” din 1993, are tensiune […]