să moară duşmanii!

Pe 23 februarie o să fie lansat noul album The Prodigy, “Invaders Must Die” al cincilea LP al trupei Britanice. Aveam un promo din decembrie, am găsit şi tot albumul. Deh, fisurile internetului!
Discul precedent, „Always Outnumbered, Never Outgunned” din 2004 mi-a plăcut foarte-foarte mult, chiar dacă n-a avut acelaşi succes comercial ca precedentele. Trupa lui Liam Howlett de la bun început a reuşit să sune foarte viu în ciuda faptului că vorbim despre muzică electronică, de samplere, sintetizatoare şi tot arsenalul de artificii digitale. Mă uitam pe tot felul de situri, citeam părerile criticilor, zâmbeam la etichete: Prodigy sunt Big Beat, Rock Alternativ, Electropunk, Rave şi Breakbeat, sunt Hardcore Tehno şi Industrial în funcţie de cine-i ascultă. Mare lucru şi puţine formaţii au reuşit să adune aşa un public „pestriţ”. Cine nu s-a zbenguit pe „Breathe” sau „Firestarter”?

The Prodigy – MySpace

01. “Invaders Must Die” – 4:55
02. “Omen” – 3:36
03. “Thunder” – 4:08
04. “Colours” – 3:27
05. “Take Me to the Hospital” – 3:39
06. “Warrior’s Dance” – 5:12
07. “Run with the Wolves” – 4:24
08. “Omen Reprise” – 2:14
09. “World’s on Fire” – 4:50
10. “Piranha” – 4:05
11. “Stand Up” – 5:35

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=EiqFcc_l_Kk]

Prima piesă,  „Invaders Must Die” a fost pusă la dispoziţia publicului pentru descărcare gratuită pe situl oficial al formaţiei pe 26 noiembrie 2008. Este o piesă cu puţină voce, orientată mai spre zona dansantă, recunoşti că-i Prodigy instantaneu după sunetul şi ritmul impus de tobe şi clapa pregnantă, the Moog Prodigy, acel sunet analogic inconfundabil.
Pe 16 februarie va fi lansat oficial al doilea single „Omen”. Aceeaşi clapă schizofrenică domină şi această piesă, ritmul rămâne alert, nu prea poţi sta locului. „Thunder” ne aruncă înapoi undeva la „Out of Space” în 2001 şi la rădăcinile trupei, după două-trei măsuri cânţi şi fără să vrei: „I hear thunder but there’s no rain/  this kind of thunder break walls and window pane/ I hear thunder but there’s no rain/ this kind of thunder”. Vocea lui Keith Flint a rămas neschimbată şi şi-a păstrat şi acel accent exotic care-l face special. „Colours” revine la tonurile mai experimentale ale precedentului album, rămâne însă intensă şi plină de energie. „Take Me to the Hospital” are basul acela pulsant de Hardcore din „Breathe”, are clapele şi vocea nebună din deja amintita „Out of Space” şi un tempo agresiv. Apropo de spital, „Take Met o the Hospital” este şi numele noii case de discuri al formaţiei, acest album fiind primul lor produs independent. „Warrior’s Dance” este o versiune revizuită la „No Good (Start the Dance)”, este mai experimentală, dar te ţine pe ringul de dans. „Run with the Wolves” îl are la tobe pe Dave Grohl (Foo Fighters, ex-Nirvana), poate şi din acest motiv are un gust mai „Rock”, dar rămâne o piesă profund Prodigy, clapele sună violent şi schizofrenic în acelaşi timp, ritmul este ameţitor şi vocea lui Keith obsesivă. După încă o scurtă repriză de „Omen” scoatem chibriturile pentru „Firestarter”, pardon! „World’s on Fire”. Vă e clar, nu? „Piranha” revine iar în zona mai experimentală trasată de „Always Outnumbered…” ca-n final să mai sărim odată-n sus pe „Stand Up”, o piesă instrumentală şi cu un sunet de old-school sănătos şi o linie melodică atipică pentru The Prodigy, ceva ce mi-a amintit de alte vremuri şi de altceva, altcineva, dar nu pot să vă spun (sau spoon?) de ce.
M-am liniştit, „Invaders Must Die” n-are nicio legătură cu „să moară duşmanii de ciudă”, aşa că-l dau la maxim să moară de bucurie şi vecinii…Să le stea salamu’, puştiu şi guţă-n gât!

[youtube= http://www.youtube.com/watch?v=olHnyslc-OM]