sex, suflet, foc şi…lopată

Amăgiri, dezamăgiri, nopţi traversate pe beat-uri adecvate stărilor şi trăirilor, singuri în căutarea sufletului sau scufundaţi în braţele cuiva…Felii dintr-o lume uneori ameţită în care rătăcim şi încercăm să ne identificăm.
În loc să citesc pentru examenul de astăzi despre Radio, mă sustrag şi…ascult muzică, sap după un suflet pierdut în flăcări…Am greşit frecvenţa? Voi fi DJ-ul de serviciu pentru această sâmbătă şi voi să-mi ţineţi pumnii să mai iau un cinci la examen! Hahaha!
Am ales două discuri: „Only by the Night”-ul Americanilor de la Kings Of Leon, album care pentru mine este clar discul anului 2008 şi „Dig Out Your Soul”, ultimul produs semnat de Britanici de la Oasis.
Etichetate cu acelaşi inodor „Indie”, cele două discuri reflectă corect orientările majore din mainstreem-ul zonei Rock-ului popular…sau populist? Din punctul meu de vedere etichetele n-au nicio importanţă. Faptul că Green Day nu sunt Dead Kennedys este evident, dar asta nu mă împiedică să ascult cu plăcere „American Idiot”-ul. Asta aşa, ca exemplu. Pentru mine cutiuţele, sertăraşele şi etichetele n-au funcţionat niciodată. Ascult „ceva” şi îmi place sau nu-mi place.

Încep cu Kings of Leon.  Pentru cei care nu-i cunos încă, ascultaţi trupa pe MySpace

Kings of Leon au ajuns la al patrulea album, „Only by the Night” şi single-ul

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=t5UWvvelwjU]

este deja un hit blocat în topuri.
Afacere de familie, trupa Americană din Tennessee, este compusă din trei fraţi: Caleb Followill – voce şi chitară, Nathan Followill – tobe şi Jared Followill – bas, sintetizatoare, voce şi un văr primar, chitaristul Matthew Followill.
Au plecat de la un amestec elegant de Blues, Southern Rock cu sunetul Indie de garaj şi au ajuns la un Rock aerisit, modern în care elementele de Progresiv se împacă cu aproape ori ce de la Country la Electro într-un amestec rafinat şi subtil, astfel reuşind prin muzica lor să se adresează unui public larg şi diferit.
După EP-ul „Holly Roller Novocain” lansat în 2003 apare imediat şi albumul de debut „Youth and Young Manhood”. Piesa „Holly Roller Novocain” a fost inclusă în coloana sonoră a mai multor filme iar trupa a plecat în turneu cântând în deschiderea celor de la The Strokes şi U2.
„Aha Shake Heartbreak” este scos pe piaţă în octombrie 2004 în Anglia şi în februarie 2005 în America. Fără a schimba radical ceva în muzică, orchestrată doar ceva mai aerisit şi cu un sunet mai şlefuit, albumul se bucură de succes mai ales în Europa. Piesele „King of the Rodeo” , „The Bucket” şi „Four Kicks” sunt lansate şi în variante de single.
„Because of the Times” lansat în 2006/2007 este momentul de turnură. De la prima piesă, „Knocked Up” se aude „altceva”, este o nouă abordare, iar New Musical Express-ul s-au grăbit să numească formaţia ca fiind cea mai importantă trupă Americană modernă. Dispar în umbră elementele de Southern şi Blues, accentul cade pe un bas pulsant şi atmosfera creată discret de sintetizatoare. Alternanţa spaţiilor aerisite cu intervenţiile tăioase ale chitărilor creează o senzaţie de muzică de film. „Charmer” este o piesă care cred că redă exact spiritul albumului.
Nu ştiu dacă este într-adevăr o piatră de hotar acest album, dar cu siguranţă este un produs interesant şi important.

onlybythenight
Şi am ajuns la „Only by the Night”. Discul porneşte cu “Closer” , foarte electro, aerisit, dar în acelaşi timp pregnant. Bas-ul fuzzat care lansează următoarea piesă, „Crawl” readuce trupa spre zona Rock, dar elementele electronice rămân pulsând în fundal şi mie mi-a amintit de U2 din perioada „Achtung Baby”. „Sex on Fire” te prinde imediat cu ritmul său şi tonalitatea caldă, e dansantă şi fredonabilă în egală măsură. Cred că magia sunetului celor din Kings of Leon constă exact în această polivalenţă sonoră: muzica lor se pretează la ori ce. Poţi lăsa discul să curgă în fundal când lucrezi la ceva acasă sau la serviciu, poţi să te laşi pe spate pe canapea, să dai muzica tare şi să visezi cu ochii deschişi, poţi să-l rulezi în maşină la condus, poţi să bei sau să faci dragoste pe „Only by the Night” şi nu numai noaptea.
„Use Somebody” este un „love song” tensionat, febril iar următoarele „Manhattan”„Revelry” şi „17” reaşează discul pe un făgaş mai lent şi ambiental, readuc acel gust de muzică de film, poţi să închizi ochii şi să visezi întins pe canapeau din sufragerie sau poţi să speli vasele în chiuveta de la bucătărie…
„Notion” şi „I Want You” chiar dacă nu sunt mult mai rapide, aduc puţină dinamică în plus. „I Want You” are o „bâţâială” ameţitoare şi plăcută, te prinde şi se agaţă prin simplitate ei de urechile noastre şi cu greu mai scăpăm de ea.  „Be Sombody” este construită pe ritmul tobelor galopante, dar în mod interesant, exact tobele rămân ascunse în fundal şi crescendoul piesei parcă nu are finalitate, nu ajung la un apogeu, te lasă cu piciorul în aer. Finalul cu „Cold Desert” este încă o peliculă de introspecţie marca Kings of Leon.
Ascultând albumul inevitabil îţi aminteşti de anumite nume, U2, Coldplay sau Muse, dar paralelele sunt inevitabile şi important este că în final Kings of Leon reuşesc să-şi desfacă sunetele într-un mod elegant şi personal. Şi dacă tot comparăm, pe undeva Kings of  Leon cred că au reuşit să combine Rush-ul cu Dire Straits şi rezultatul este o muzică de calitate pe care o consum cu plăcere. Şi asta contează cel mai mult!

digoutyoursoul
Poţi să ai toate motivele din lume să-i urăşti pe Oasis. O făceam doar pentru că le vedeam faţa. O făceam că-mi aminteau de The Beatles în cel mai grosolan mod. Îi uram pentru că erau Britanici şi că aveau succes. Cum să nu urăşti o formaţie care a vândut peste 60 de milioane de discuri, au avut 8 single-uri numărul unu în Marea Britanie, au câştigat 15 premii New Musical Express, 5 Brit Awards-uri, vreo 9 premii „Q” şi 4 premii MTV Europe?  Era o perioadă de pe la mijlocul anilor 90 când şi din robinet curgea în loc de apă tot Oasis. Mă enerva că-mi plăcea „Wonderwall” şi ştiam că nu este piesa lor.  Dar o cântau superb.

Au trecut anii, s-a dus şi valul maniac al trupei fraţilor Gallagher din Manchester, nu mai privesc cu furie înapoi

Am ascultat toate cele opt albume ale lor, cu detaşare şi cu maxima obiectivitate de care am fost capabil. Paralela inevitabilă cu The Beatles rămâne ca o amprentă pregnantă pe obrazul lor. Este de fapt un parfum: invizibil dar foarte prezent. Dar Oasis sunt totuşi mult mai mult ca o simplă copie a unei formaţii geniale. Au obrăznicia tipic englezească şi au vitalitate. Bine, o zic şi pe asta, au şi talent. Poţi să-i urăşti sau poţi să-i iubeşti, dar au acel ceva ce te face să nu rămâi pasiv sau insensibil la muzica lor.

Nu vă mai plictisesc cu poveşti şi date biografice, trec la disecţia ultimului lor produs, „Dig Out Your Soul”, lansat pe 6, respectiv 7 octombrie 2008. Primul lucru care mi-a trecut prin cap când am pornit albumul a fost că ascult Rock. Asta simt când din boxe bârâie şi pulsează „Bag It Up”. Chitară, tobe, bas şi vocea. Simplu, aparent mecanic prin faptul că pare linear, cu un sunet colţos ce dă senzaţia de garaj, dar totul este bine filtrat şi aşezat la locul lui, Oasis se arată ca o maşinărie perfect unsă şi de neoprit. Vocea lui Liam şi-a păstrat sictirul şi prospeţimea, mesajul este direct şi totul se transformă într-un imn: „Someone tell me I’m dreaming,/ The freaks are rising up through the floor./ Everything I believe in/ Is telling me that I want more, more, more!” Aceste elemente, simplitatea, sunetul uşor murdar, dar extrem de bine echilibrat, abordarea tipic englezească cu superioritatea nevoalată cred că sunt în fapt ingredientele succesului formaţiei. Totul pare foarte simplu, dar în final puţine trupe au reuşit să-i copieze eficient. „The Turning” introduce şi clapa/pianul. Începe mai aerisit, pasajele calde emană calm, dar nu lipsesc răbufnirile eclectice punctate de chitările stridente care ne dovedesc că băieţii mai au suficientă energie.  „Waiting For The Rapture” este construită în jurul bas-ul fuzzat şi împins înainte. Începe ca „Five to One”-ul celor de la The Doors. Liam spune că e obosit, dar pare mai mult „conectat”: „I said I’m tired/ Come get me off the merry-go-round/ I’m wired/ Come feed me and then bring-a-me down”. Am ajuns şi la primul single lansat oficial pe 29 septembrie, „The Shock Of The Lightning” , o piesă pulsantă, dinamică, ameţitoare şi foarte Rock, foarte… Oasis. „Love is a time machine,/ Up on the silver screen,/ It’s all in my mind,/ Love is a litany,/ A magical mystery,/ And all in good time…”  „I’m Outta Time” vine să tempereze albumul, este o amintire cu gust The Beatles şi ca structură şi ca orchestraţie. „[Get Off Your] High Horse Lady” mi-a amintit de o piesă… Moby „Find my baby”. Are un feeling şi un groove asemănător. „Falling Down” are un ritm interesant şi o orchestraţie rafinată, nu este o piesă lentă, dar este de atmosferă: „a summer sun that blows my mind/ is falling down on all that i’ve ever known/ time will kiss the world goodbye/ we’re falling down on all that i’ve ever known”. „To Be Where There’s Life” readuce aroma The Beatles undeva în perioada „Magical Mystery Tour”. „Ain’t Got Nothin’” este o piesă din două teme uşurele, cum spune şi titlul, nu are nimic. Discul parcă se stinge uşor, nici „The Nature Of Reality” nu se evidenţiază prin ceva deosebit, îmi place toba bombastică, chitara zgârietoare şi câteva nuanţe mai colorate pe ici-colo, dar parcă lipseşte sclipirea. „Soldier On” care închide şi albumul rămâne în aceeaşi zonă clar-obscură, cu elemente uşor experimentale şi construcţie lineară şi simplistă, dar per ansamblu cele 46 de minute a celor 11 melodii ne oferă o conectare şi o delectare plăcută, o călătorie pe care la final îţi doreşti să o parcurgi din nou, să o retrăieşti.

La…săpat! Dig Out Your Soul

“I got my feet on the street but I can’t stop flyin’,
My head is in the clouds but at least I’m tryin’,
I’m out of control but I’m tied up tight,
Come in, come out tonight….”

5 comments on “sex, suflet, foc şi…lopată

  1. pentru i.o.flavius – merci, Kings of Leon, ultimele două albume, chiar merită ascultate. Şi nici acest ultim Oasis nu este rău.
    Am reuşit să te adaug la Blogroll!
    Un sfârşit de săptămână fain! Fug la examenul de Radio! hahaha! Dacă scap, diseară încarc câteva din tablourile mele…

4 Pings/Trackbacks for "sex, suflet, foc şi…lopată"

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *