salutări de pe planeta albastă

Sunt artişti care nu ne lasă indiferenţi. Mai uităm de ei, ne ia valul sau rămânem blocaţi în trafic, ne părăseşte iubita sau ne face dobitoc şeful, mă rog, se întâmplă tot felul de lucruri cu noi şi cu viaţa noastră, uităm şi să mai schimbăm muzica pe mp3 player sau pur şi simplu nu mai avem timp, apoi într-o dimineaţă rece, într-o discuţie banală la o bere sau într-o seară înecată-n fum, brusc ne amintim de o melodie sau un artist, aşa aiurea, tot atât de aiurea cum pentru o vreme am uitat de el.
Cam aşa mi-am amintit de Peter Gabriel şi am descoperit albumul „Big Blue Ball”, un disc realizat cu aportul unui şir lung de invitaţi şi prieteni al artistului.
Gabriel şi Tony Banks au format grupul Genesis în 1976 şi cele 6 albume, „From genesis to Revelation” (1969), „Trespass” (1970), „Nursery Cryme” (1971), „Foxtrot” (1972), „Selling England by the Pound” (1973) şi „The Lamb Lies Down on Brodway” (1974) le-au adus faima şi recunoaşterea publicului şi a criticii. Ultimul disc, un concept 100% Gabriel a produs şi ruptura între artist şi restul grupului. Gabriel le-a cam luat faţa colegilor şi asta a creat tensiuni şi a scos la iveală rivalităţi. Plecarea solistului vocal în opinia multora a prevestit finalul formaţiei, dar din fericire şi formaţia a reuşit să se remanieze prin mutarea bateristului Phil Collins la microfon şi Peter Gabriel şi-a construit o carieră individuală de succes.
Primele patru albume solo, „Car” (1977), „Scratch” (1978), „Melt” (1980) şi „Security” (1982) sunt materiale experimentale, sofisticate şi prin natura lor, destul de dificil de digerat. Discul de debut, produs de celebrul Bob Erzin, supranumit şi „producătorul producătorilor” conţine o piesa de succes ca „Solsbury Hill” (despre despărţirea de formaţia Genesis) şi este un disc ce chiar dacă se menţine în aria albumelor Genesis, arată multitudinea de idei care-l caracterizează pe Gabriel. Colaborarea cu chitaristul din King Crimson, Robert Fripp se face simţită mult mai pregnant pe al doilea disc, pe „Scratch”, un disc considerat de critică mai întunecat, mie însă mi se pare mai dinamic şi mult mai închegat ca debutul. Maturizarea ca artist al lui Gabriel este evidentă cu al treilea disc, „Melt”. Se evidenţiază şi atracţia artistului pentru aşa numita muzică „World”, adică Etno, Gabriel introducând multe percuţii şi sonorităţi „exotice”. Discul conţine piese devenite faimoase ca: „I Don’t Remember”, „Games Without Frontiers” sau „Biko” . Un alt mare câştig este cooptarea solistei Kate Bush. „Security” este unul din primele albume imprimate complet digital. Gabriel experimentează din plin noua tehnologie, tot discul transpiră sunete sintetice şi samplate. Eticheta de „Rock Progresiv” atribuită artistului se risipeşte definitiv şi se foloseşte termenul de „New Wave” şi „Rock Experimental”. Este un disc destul de întunecat, multe teme meditative, expresii ale căutărilor interioare. Piesa care se evidenţiază şi în formă de single este „Shock the Monkey” . Aceste prime 4 albume au apărut iniţial fără titluri, respectiv toate fiind auto-intitulate „Peter Gabriel”, ele fiind numerotate apoi în funcţie de grafica coperţilor au primit respectivele titluri neoficiale. În 1980 apare şi „Ein Deutsches Album”, variantă în limba Germană la discul 3 şi în 1982 „Deutsches Album”, variantă în limba Germană al discului 4 cu anumite piese remixate.

Ar merita probabil o discuţie separată şi coloana sonoră a filmelor „Birdy” ( 1985) şi „Passion: Music for The Last Temptation of Christ” (1989).
Urmează seria albumelor „So” (1986), „Us” (1992) şi „Up” (2002) întrerupte oarecum doar de proiectul „OVO” din 2000. „So” este probabil cel mai de succes album datorită şi abordării mai „Pop”, mai accesibile şi al aportului MTV-ului. Cu toate acestea, Gabriel nu renunţă la experimente, discul este complex şi nu face rabat de la calitate. „Red Rain” este rezultatul unui vis avut de Gabriel în care înota într-o mare roşie. Videoclipul piesei „Sledgehammer” a câştigat premiul MTV al anului 1987. Este o piesă ce combină ingenios elemente de Funky şi Motown cu abordarea şi stilul World Music. În „Don’t Give Up” fascinează Kate Bush, o piese pline de vibraţie şi emoţie. „That Voice Again” are amprenta percuţiilor şi sunetelor ambientale şi de World Music. „In Your Eyes” este încă o piesă sentimentlă cu o uşoară nuanţă de Gospel. „Mercy Street” o readuce pe Kate Bush, muzica este discretă, ambientală şi misterioasă. Aranjamentul rafinat şi aerisit, simplitatea construcţiei o face deosebită. „Big Time” readuce feelingul de Pop şi  Dance al anilor 80 şi este o parodie extrem de reuşită. „We Do What We’re Told (milgram’s 37)” evocă pentru moment partea mai întunecată şi experimentală a artistului ca „This Is the Picture (excellent birds)”, o colaborare cu Laurie Anderson, să încheie în ton mai optimist albumul.
„Us” este fratele geamăn, dar nu copia la indigo a precedentului material. Discul conţine explozivul „Steam”
şi „Kiss That Frog” cu aceea combinaţie de Motown sănătos cu elemente moderne, „Digging In The Dirt” care este un imn Rock mulat pe construcţia ambientală şi instrumentaţia caracteristică World Music-ului, dar şi sensibila, senzuala  „Blood Of Eden” , o frumoasă diagramă a vieţii şi a relaţiei femeii cu bărbatul. Albumul a fost realizat cu un lung şir de colaboratori cu renume: Sinéad O’Connor, Shankar, William Orbit, Brian Eno, Peter Hammill, etc. Turneul care a urmat „Secret World Live” a fost lansat pe CD şi DVD şi reflectă perfect spiritul creativ al punerilor în scenă a muzicii în regia şi coregrafia lui Gabriel.
„Up” este cel mai întunecat produs semnat Peter Gabriel, nu întâmplător subiectul central al discului fiind moartea, dincolo de asta, în profunzime este vorba despre călătoria omului şi al spiritului prin şi dincolo de viaţă. Muzica oscilează între răbufnirile electronice furioase şi disonante ce împing sunetul spre Rock-ul Industrial păstrând tradiţionalele orchestraţii ambientale, progresive. 5 piese sar de 7 minute, 4 de 6 şi doar finalul, „The Drop”, pică sub 3 minute. Este un album tensionat şi dificil, cu toate acestea Gabriel dirijează perfect emoţiile şi dozează suficiente momente de respiro ca ascultătorul să rămână conectat tot parcursul albumului indiferent de experimentul în care se aventurează artistul. Sunt piese zgomotoase şi întunecate ca „Darkness” care deschide albumul sau următorul track „Growing Up”. „Sky Blue” este o piesă la care Gabriel afirmă că a lucrat peste 20 de ani şi cu frumoase partituri corale. „No Way Out” rămâne în zona de plutire: „Swimming around in a plastic bag…” „I Grieve” e tot o piesă la care s-a lucrat din 1998 şi Gabriel neagă ori ce legătură cu evenimentele de pe 11 septembrie. Şi în această piesă corul primeşte un rol important iar piesa se desface încet ca petalele unei flori la răsăritul Soarelui. Primul extras single al albumului, „The Barry Williams Show” este o piesă apăsată, cu uşor spirit Jazzy şi Down-beat, iar textul face referinţă la reality talk-show-uri gen Jerry Springer.  „My Head Sounds Like That” este o călătorie abstractă pe o temă minimalistă şi în notă ambientală, cu un refren zgomotos şi mecanic ca „More Than This”, al doilea extras single să fie cea mai „veselă”, cea mai ritmată piesă a albumului. „Signal to Noise” este încă o călătorie printre sunete şi zgomote abstracte, piesa a creat anumite probleme, solistul vocal Nusrat Fateh Ali Khan, a decedat în cursul înregistrărilor şi Gabriel a fost nevoit să asambleze partitura finală din imprimări anterioare. Finalul albumului, „The Drop” este doar pian şi vocea lui Gabriel:

„moving down the fuselage
toward the open door
catch you looking down outside
to see what lies ahead
one by one
you watch them fall
fall through cloud
one by one
you watch them fall
no idea where they’re going
but down

where they’ve gone
where they’ve gone

watching as the sun goes down
i sit inside this plane
notice how the city lights
are like the nerves inside the brain

one by one
they’re going out
you watch them dim

one by one

you watch them fall
and wonder where they’re falling to”

Lista colaboratorilor lui Gabriel la acest album este din nou impresionantă: Shankar, Peter Green, Tony Levin, David Rhodes, Manu Katché, etc plus Blind Boys of Alabama, Dhol Foundation şi London Session Orchestra. Prin intermediul lui Bob Erzin, ulterior multe piese au fost remixate de Trent Reznor şi Elbow, materiale care au apărut ca B-side-uri sau pe coloane sonore.
Albumul acesta nu merită desfăcut pe bucăţi, este un întreg ascultat de la cap la coadă şi chiar dacă nu există nicio referire în acest sens, eu zic că cele trei albume au o strânsă legătură şi împreună compun o călătorie filozofică şi spirituală, exact cum cele 22 de cărţi din Arcana Mare a Tarotului punctează naşterea viaţa şi moartea (transformarea sau împlinirea, desăvârşirea) unui om. Este doar o idee. Dar nu-mi dă pace şi am să mai studiez „problema”.

„Big Blue Ball” este un disc de echipă. O călătorie în lumea muzicii tradiţionale de pe glob, dar şi în lumea muzicii contemporane. Dacă există o punere „pe tapet” a ceea ce este în fapt „World Music”, cred că acest album poate fi considerat un etalon.
„Whole Thing” îi aduce împreună pe Francis Bebey, Alex Faku, Tim Finn, Peter Gabriel, Karl Walllinger şi Andy White. Este o piesă Pop îmbrăcată în instrumentaţie colorată.
Natacha Atlas, cântăreaţa de origine belgiană şi cunoscută pentru combinaţiile hibride dintre muzica arăbească şi africană cu muzica electronică, împreună cu Hossam Ramzy şi Neil Sparkes aduc piesa „Habibe” (my beloved – iubitul meu).
„Shadow” este o incursiune în muzica africană într-o manta latină prin intermediul lui  Juan Canizares şi a lui Papa Wemba.
„Altus Silva” este numele latin pentru Deep Forest şi aliniază pe lângă membrii acestei formaţii nume ca Joseph Arthur, Ronan Browne, James McNally, Larla O Lionáird şi Vernon Reid.
„Exit Through You” îi aduce lângă Gabriel pe Joseph Arthur şi Karl Wallinger, este o piesă în tradiţia Gabriel, instrumentaţie rafinată, sonorităţi amestecate, dar deloc disonante.
„Everything Comes From You” este o piesă lentă, cu iz Celtic interpretată de Sinead O Connor, Richard Evans, Joji Hirota, Sevara Nazarkhan şi Guo Yue.
O variantă la „Burn You Up, Burn You Down” a apărut deja în 2003 pe discul compilaţie „Hit” a lui Gabriel, aici este redefinită de către Billy Cobham, Peter Gabriel, The Holmes Brothers, Wendy Melvoin, Arona N diaye şi Jah Wobble. Este un Rock sănătos cu refren Motown, amprentă deja tradiţională a artistului.
„Forest” îi aduce împreună pe Levon Minassian, Arona N Diaye, Vernon Reid şi Hukwe Zawose şi este un amestec reuşit de ritmuri şi sunete Orientale cu beat-urile Electro şi Samplere iar „Rivers” îi are ca protagonişti pe Vernon Reid, Marta Sebestyen şi Karl Wallinger, este o incursiune în muzica Indiană pe o construcţie ambientală.
„Jijy” combină ingenios muzica neagră tradiţională cu infuzia muzicii afro-americane, Blues şi Rock prin intermediul lui Arona N Diaye, Rossy şi Jah Wobble.
Piesa de titlu, „Big Blue Ball” interpretă de Peter Gabriel, Manu Katché şi Karl Wallinger este un „cântăcel” Pop cu parfum Irlandez, un final plăcut pentru un disc foarte colorat şi reflecţia fidelă a unei lumi la fel de colorate în care trăim.

Discul a fost lansat cu două coperte diferite, dar conţinut audio identic. Pentru variantele de download în Anglia s-a adăugat un remix al piesei „Whole Thing” iar în America al piesei „Habine”. La acestea se mai adaugă şi un filmuleţ „Story of the Big Blue Ball, Pt. 1”.
Pentru 2009 artistul promite un album proaspăt…Aştept.

Să aveţi o noapte aromată!

“Saw a group of people forming
Round a figure lying down
And someone runs to make a phone call
And the man kneels on the ground
The man kneels on the ground
There’s a tightening in my chest
I know that I’m drawn in
Oh God let it not be you

Don’t leave us
Don’t leave like this
Don’t leave me here again
I’m not quitting on you
No one else
You’re not quitting on us
No running out

The colour in your shirt is darkening,
Against the paleness of your skin
I remember how you held the goldfish
Swimming around in a plastic bag
Swimming around in a plastic bag

You held it up so high
In the bright lights of the fair
It slipped and fell
We looked everywhere

Don’t leave us (your eyes are bright, your blood is warm)
Don’t leave like this (your heart is strong, you’re holding on)
Don’t leave me here again (I feel your pulse, I hold your hand)
I’m not quitting on you
There’s no one else
You’re not quitting on us
There’s no way out
No way out

Don’t leave us
Don’t leave like this
Don’t leave me here again (I feel your pulse, I hold your hand)
I’m not quitting on you
There’s no one else
You’re not quitting on us
No running away no way out”