pe ogoare batem câmpii

Între ameţelile inodore din sfera politicului despre cum transpiră Mircea Geoană să scoată cămaşa curată în legătură cu promisiunile din campania electorală fără acoperire, despre războiul mediatic între Traian Băsescu şi fostul său consilier Claudiu Săftoiu, despre „soluţiile” găsite-n pripă de Guvernul Boc, despre cum intenţionează Gigi Becali să închidă Clubul Steaua dacă afacerea nu devine rentabilă într-un an şi între ştirile „şoc” despre copii care dau naştere unor copii, un nou viol comis de doi români în Italia şi mondenităţile banale de zi cu zi, am găsit în Gândul şi o ştire care să mă intereseze. Astfel, dacă ieri seară vorbeam despre statistici, ziarul a publicat o statistică interesantă vis a vis de actele de violenţă difuzate pe posturile de televiziune. Vestea bună este că gradul de violenţă din programele televiziunilor noastre a scăzut faţă de 2004, dată anterioară la care s-a făcut ultima oară un astfel de studiu. „Studiul „Măsurarea gradului de violenţă prezent în programele audiovizualului românesc” a fost realizat de o echipă de cercetători de la Centrul de Studii Media şi Noi Tehnologii de Comunicare. Proiectul a analizat 371 de ore de emisie, din săptămâna 13 – 19 octombrie 2008, a 13 canale: TVR1, Antena 1, Antena 3, Acasă, Pro TV, Realitatea TV, Prima TV, B1 TV, OTV, Kanal D, Cartoon Network, Jetix şi Minimax. (…) Conform monitorizării, numărul actelor de violenţă întâlnite la canalele analizate variază între 7,1 şi 23,5 pe oră (exceptând publicitatea), de unde rezultă o medie de 14 acte de violenţă pe oră. Violenţa verbală conduce cu 46,7 procente, fiind urmată de violenţa fizică, economică, psihologică, socială şi sexuală.” În topul violenţei verbale conduce detaşat Kanal D (94,1%), fiind urmat de B1 TV (71,2%) şi pe ultimul loc Pro TV (cu 19%). Interesant este faptul că cele mai multe acte de violenţă apar în emisiunile de tip reality show (20,7%), divertisment (15,5%) şi dezbateri (8,3%). „Prima TV a difuzat în perioada monitorizată cele mai multe ştiri violente (12,6 ştiri în medie, la buletinul principal), adunând o medie a ştirilor violente de 22 minute pe jurnal. (…) În funcţie de frecvenţă, Antena 1 este cel mai violent canal dintre cele monitorizate (cu 40,8 acte de violenţă pe oră), iar TVR 1 – cel mai puţin violent (14,8 acte pe oră).” Deloc surprinzător, filmele de „acţiune” conţin cel mai ridicat procent de violenţă, 28% iar cel mai mare furnizor (53%) de astfel de pelicule este S.U.A.. Surpriza neplăcută este poziţionarea pe un loc fruntaş al canalului pentru copii, Cartoon Network cu 673 de acte de violenţă în perioada monitorizată. Cifrele sunt totuşi destul de alarmante şi cred că o revizuire a legislaţiei în ceea ce priveşte mass-media în general, ar fi oportună. Nu înainte de o dezbatere publică, altfel riscăm să modificăm, dar să nu se schimbe nimic sau să ajungem la ceva şi mai rău. Nimic nou sub ecran.

Până una alta „Consiliul National al Audiovizualului (CNA) a amendat, cu cate 5.000 de lei, Radio ZU, care a difuzat in emisiunea de dimineaţă o farsă “cu caracter obscen” şi o poezie-parodie pe versurile lui Mihai Eminescu, şi Radio 21, care a parodiat,în matinal, versurile poetului naţional.” – citim în România Liberă . Despre asta vorbeam şi cam cu asta se ocupă CNA-ul…

Geoană prins în propriile sale corzi aruncate ca năvod în campania electorală, nuanţează promisiunea de a acorda un sprijin de 25.000 Euro românilor care se întorc de la muncă din străinătate: cei care vin acasă şi vor banii trebuie să se ducă în mediul rural şi să pună în funcţiune o fermă finanţată printr-un program european. Nu ştiu câţi zidari din Irlanda, zugravi din Spania şi menajere din Italia visează la o viaţă tihnită în mediul rural având în vedere şi starea dezastruoasă din agricultură şi dificultatea cu care se obţin finanţările europene amintite de proaspătul preşedinte al Senatului. Cine pe cine face prostănac şi de ce?

Tema cipurilor personale şi apocalipticele paşapoarte biometrice au fost dezbătute ieri la Sala Radio la iniţiativa Asociaţiei Ziariştilor şi Editorilor Creştini, ca urmare a unui comunicat al părintelui Iustin Pârvu (90 de ani), de la Mănăstirea Petru Vodă. Au dezbătut: profesorii teologi Ştefan Buchiu şi Constantin Coman, monahul Filoteu Bălan, sociologul Dan Dungaciu şi doi comisari-şefi de poliţie. Conform articolului citit în Adevărul cam 80 la sută dintre cei prezenţi la dezbatere erau preoţi şi restul ziarişti. Toată lumea a plecat cu acelaşi convingeri cu care a venit la dezbatere, dar mi-a plăcut ce a spus Părintele profesor teolog Ştefan Buchiu: „Chiar azi-dimineaţă am citit pe părintele Stăniloaie care spunea că Apocalipsa este departe de Duhul Ortodoxiei. Încă, începând cu secolul IXX, Apocalipsa s-a vestit de mai multe ori. A venit? N-a venit…“ Răbdare dragi mei, pentru ce atâta grabă?

Din Evenimentul Zilei am citit un articol referitor la învăţământul superior. Conform unui studiu realizat la cererea Uniunii Europene, numai 21 lasută dintre absolvenţii universităţilor din ţară îşi găsesc un loc de muncă şi asta abia după un an sau 18 luni de la terminarea facultăţii. Cele mai căutate domenii sunt: inginerie mecanică, drept, tehnologia informaţiei şi ştiinţele comunicării. M-am orientat şi eu odată bine.

În final vă recomand să citiţi un „Mic tratat de economie naţională” scris de Viorel Ilişoi în paginile Cotidianului . „N-am nici un prieten sau cunoscut care să facă – el, cu mâinile lui – un obiect, un lucru cât de mărunt pe care să îl apuci şi să îl foloseşti la ceva. Toţi fac dosare, rapoarte, analizează, comentează, conspectează, consiliază, contabilizează, perorează, predau, iau decizii, butonează…” Păi cam de la asta pleacă totul… Spor la treabă! Ce dacă este vineri?!

8 comments on “pe ogoare batem câmpii

  1. Netza Brush, da e adevarat violenta verbala si fizica inca mai este preznta pe micile ecrane si in presa scrisa ,mie nu mi s-a parut ca scazut dar daca sondajele spun asta hai sa le credem.
    Cred ca solutia ar fi sa-i gasesti copilului si altceva mai interesant de facut si nu numai desene de privit,cu riscul de a fi ironizata de cititorii tai ,iar spun ca o mare contributie o au parintii,cati dintre ei mai cumpara o carte sau o revista copilului?
    Cat despre locurile de munca care lipsesc cu desavarsire pt.tinerii studenti si liceeni nu e nimic nou sub soare ,problema aceasta persista de 20 de ani dar presa abia acum a descoperit-o.
    Spor la munca si brambureala placuta !

  2. pentru iulia m – ‘neaţa.
    ne plac sau nu ne plac statisticile, trebuie să le dăm crezare… nici mine nu mi s-a părut că ar fi scăzut fregvenţa violenţei, dar… părinţilor le este la îndemână să-şi încredinţeze copilul televizorului, dar este un abandon periculos…
    locurile de muncă devin subiect tabu…
    o zi faină şi un week-end plăcut!

  3. pentru Mao – “Cei care l-au miluit au avut jena omului sănătos tun, obligat să-i vorbească unui canceros despre speranţă.” Interesant. Danke!

  4. De fapt , de ce e apocalipsa o sperietura? stim ca va fi , important e insa cum ne gaseste pe fiecare dintre noi , ideea e de a fi mai buni nu? Asta ar trebui sa dea de gandit , si atunci poate n-ar mai fi nici atatea violuri , crime , intr-un cuvant atata violenta . Si daca va veni un sfarsit , general , nu ar trebui sa fie mai inspaimantator decat cel personal , la care trebuie sa te gandesti oricum, daca ai facut bine ce ai facut in viata ta , sa ai sufletul si constiinta impacata ca ai trait fara sa faci rau .

  5. stii ce este surprinzator ?.daca ar exista o inerviecare a celor care privesc genul asta de stiri s ar declara cu vehementa nonviolenti……..atunci de unde placerea de a privii ?…………..in rest ,geoana si tot restu sunt tot acte de violenta la adresa societatii………atributia lor ar trebui sa fie nobila……pa pa

  6. pentru lu – niciodată n-am înţeles exact ce înseamnă să “fi bun”. nu cred că sunt aşa ceva.
    apocalipsa nu mă sperie… mai mult mă sperie faptul că trăim de pe o zi pe alta şi de prea multe ori în nepăsare.
    am conştiinţa împăcată: sunt un păcătos. hahahaha.

  7. pentru prodan angelica – nimeni nu se uită la sex sau violenţă, nimeni nu ascultă manele şi totuşi…sunt cele mai populare şi consumate produse…hahahaha.
    politicienii noştrii sunt…minunaţi. merită împuşcaţi.

Leave a Reply to brushvox Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *