Mă fascinează manipularea opiniei publice, a conştiinţei individului. „Am biruit!” am auzit ieri strigându-se din toate direcţiile. Insesizabilul Boc a devenit din „papagalul” şi porta-vocea Cotroceni-ului, peste noapte, „diabolic”. Actorii, medicii celebrează victoria de la Curtea Constituţională, „s-a făcut dreptate” se spune şi încă o dată ne scapă esenţa lucrurilor. „Curtea Constituţională a luat deciziile nu în funcţie de dreptul constituţional, ci evident, în funcţie de propriile interese ale membrilor ei.” – cum corect punctează şi Roxana Iordache pe blogul ei. Pe de o parte atât Avocatul Poporului cât şi o mare parte din Judecătorii C.C.-ului intrau sub incidenţa mult discutatei Ordonanţe de Urgenţă. Au decis să le fie bine, au luptat, încă o dată, pentru propriul lor buzunar burduşit. Shit! Pentru sensibilizarea opiniei publice, imaginea actorilor revoltaţi, a medicilor disperaţi, a fost o simplă şi o eficientă manevră de imagine. Manipularea a funcţionat ireproşabil, victoria reală este de partea acelora care trăiesc fericiţi până la adânci bătrâneţi din „dezmăţul pe banii publici“. Banii publici, adică banii noştri. La adăpostul acestor bani, rămân pe poziţie şi în funcţie, o întreagă armată din vechiul sistem care veghează la buna funcţionare a acelui sistem din cadrul sistemului (era să zic “ticăloşit”) şi a intereselor sale.
Departe de mine şi gândul să fiu partizanul lui Boc, nici măcar ingrata funcţia de avocat al Diavolului nu vreau să o exercit, dar este tot mai dezarmant faptul că nici după 19 ani nu reuşim să scăpăm de vechea gardă şi sub nasul nostru se predă ştacheta către următoarea (de)generaţie, iar noi aplaudăm cu un zâmbet tâmp ca la comandă…
Ştire exclusivă din Gândul : „PSD are un plan anti-Băsescu”. Nimic surprinzător. „PSD se bagă în tranşee pentru lupta de erodare a inamicilor-aliaţi de la guvernare. Planul „rezistenţei“ a fost parafat la întâlnirea de la Snagov a şefilor social-democraţi. Două exemple: Băsescu vrea să modifice Constituţia, PSD l-a desemnat pe Adrian Năstase să se asigure că se modifică totul, dar nu se schimbă nimic.” Aceste lucruri sunt fireşti şi de suprafaţă. Eu zic că marea manevră rămâne „independentul” Sorin Oprescu care o să fie cel mai puternic contra-candidat al lui Băsescu pentru un nou mandat la Cotroceni. De aceea rămân şi anumite semne de întrebare legate de lupta PSD-ului cu Băsescu privind modificarea Constituţiei. În perspectiva în care PSD speră să-şi introducă „calul Troian” la şefia statului, modificările dorite de Băsescu nu cred că-s chiar aşa departe de visele de puteri sporite ale domnului „retras” Iliescu. Cred că pe scenă se joacă încă o piesă de teatru şi dedesubt, se fac alte aranjamente: „business as usual, în mioriticul sens al fraternităţii şi totul „politically corect”! Trăiască FSN-ul, vedem la urmă care pulpă, care aripă….
Contra-manipularea este o strategie de luptă împotriva manipulării, bazată pe două tehnici: a răspunde cu aceaşi monedă şi a păstra o aparentă indiferenţă.
Show me the money!
pentru whiteoctomber: totul e pe mălai nu? chiar şi manipulările sunt făcute tot pe buzunarul nostru. chiar că-i amuzant. hahaha