Colaps: ieri învăţământul, azi justiţia. Mâine?

“Diplomele tuturor studenţilor de la Spiru Haret sunt valabile, până la clarificarea situaţiei”, a declarat ieri Ecaterina Andronescu. E bine, putem merge liniştit la vot. Unu: diplomele sunt valabile, doi: la noi nimic niciodată nu se clarifică. Cum spuneam, problema s-a rezolvat politic fără să se ţină cont de situaţia şi de problemele reale din învăţământ. Dacă ministrul sau orice alt politician mai pronunţă cuvântul „reformă”, vomit pe el. Intervenţia de ieri al preşedintelui Băsescu n-a fost altceva decât încă o acţiune politicianistă şi populistă. Chiar dacă aparent Băsescu s-a aliat opiniei şefilor de la PSD, în fapt cred că viza cele afirmate şi de cotidianul Ziua: „PSD falimentează şcoala privată”. Datele puse cap la cap de jurnaliştii publicaţiei sunt elocvente: „Universităţile de stat şi-au calculat locurile în funcţie de numărul absolvenţilor la Bac: pentru cei 170.000 de promovaţi au fost puse la bătaie 108.000 de locuri cu taxa, plus 62.000 de locuri bugetate.” Aici bătea Traian Băsescu în intervenţia sa de ieri: „’În momentul de faţă este un blocaj pe două paliere. Este o luptă între cei care vor să diminueze învăţământul privat, pentru că pâinea şi cuţitul este în mâna celor de la stat, sindicate şi oameni politici, iar pe de altă parte este o luptă pentru blocarea proceselor de modernizare a sistemului de educaţie, dusă în tandem de sindicate şi Ministerul Educaţiei. Se pare că s-a luat decizia să se dea satisfacţie sindicatelor, pentru discreditarea sistemului privat.” Nu-s fan Băse, dar omul are dreptate: Staul în nebunia sa, sugrumă sectorul privat şi tot sistemul este blocat, nu se doreşte reformă sub nicio formă. Nimic nou, însă situaţia generală este cu totul alta ca acum 3-4 ani, contextul este altul. Coaliţia PSD-PDL nu funcţionează, guvernul Boc nu a reuşit să pună cap la cap un program anti-criză şi practic nu s-au luat măsuri anti-criză de nici un fel. Banii împrumutaţi se împrăştie fără cap sau sunt deturnaţi în interese proprii sau politice, şomajul creşte alarmant, cum am mai spus, este vară, se mai găsesc slujbe sezoniere şi cu o pâine şi un pepene omul îşi mai umflă burta, întreţinerea este mică, dar în ciuda celor aproape 40 de grade din termometre, să nu uităm că iarna-i după colţ şi am da dovadă de naivitate să nu prevedem creşterea tensiunilor sociale. România va avea în trimestrele 2 şi 3 o scădere economică mai mare decât cea din primul trimestru şi nu va putea respecta ţintele convenite cu Fondul Monetar Internaţional. Deficitul bugetar o să ajungă la 7% din produsul intern brut, iar economia este într-o scădere de 6%. În ceea ce priveşte şomajul, cifrele oficiale sunt mult sub cele reale.

Oficial, la ora 14 va fi prezentat şi raportul pe justiţie al Comisiei Europene: am scăpat de clauza de salvgardare, rămânem cu monitorizarea.
Din tot ce a spus pe marginea ciornei Victor Ponta ieri, mi-a atras atenţia un singur aspect: Ponta era revoltat că mereu se aduce în discuţie subiectul corupţiei, dar în fapt doar 1% din activitatea justiţiei reprezintă cazuri legate de acest delict. Păi ce dovadă mai mare a corupţiei am putea avea atâta timp cât conform Comisiei Europene suntem catalogaţi ca ceea mai coruptă ţară membră U.E.?

Am dat o tură cu foarfece şi prin presa de azi. Editorialul lui Ovidiu Nahoi din Adevărul prezintă patru adevăruri dureroase:
„1. Procentele de simpatie pentru Radu Mazăre vor creşte după ce acesta a purtat uniforma de ofiţer nazist.
2. Numărul simpatizanţilor echipei Steaua va creşte printre tinerii imberbi lipsiţi de educaţie, după ce câţiva suporteri inconştienţi au arborat acel banner infam în timpul meciului cu Ujpest – cel în care întrebau în limba maghiară câte luni stă un rahat în burta unei unguroaice.
3. Dacă Elena Băsescu nu avea procente de simpatie câte voturi a strâns la europarlamentare, acum poate sta liniştită. Situaţia s-a schimbat în favoarea ei. Mii şi mii de tineri, orbiţi de modelul copiilor de bani gata, cărora viaţa nu le refuză nimic, vor visa să fie ca ea.
4. Ministrul Ecaterina Andronescu va deveni o persoană cât se poate de antipatică printre tinerii români cu educaţie pe sfert (majoritari), fiindcă a îndrăznit să ceară anularea diplomelor date cu toptanul de Universitatea „Spiru Haret“. Şmecherul care se descurcă este cel simpatizat, nu fraierul care învaţă.”

„Producţia de grâu s-a redus semnificativ faţă de 2008 din cauza secetei, la 3,1 milioane tone pe 60% din suprafaţa cultivată, iar recolta de orz din acest an a fost de 570.000 de tone, nivel similar cu cel de anul trecut.” Putem citii din Curierul Naţional. Ei titrează „Agricultura, la pământ”. Corect este, sub pământ.

Din Gândul am aflat cine este cap de listă la profesorii de la USH: Adrian Păunescu. Pe listă mai sunt: „fostul procuror general al României, Gheorghe Mocuţa, fostul şef CNSAS, Gheorghe Onişoru, Răzvan Teodorescu, fost ministru al Culturii, Costică Voicu, fost rector al Academiei de Poliţie, Gheorghe Uglean, fost preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie.”

Nou scandal sexual la Chişinău: „Un film in care apare candidatul din 2007 la Primăria Chişinău, Veaceslav Iordan, în timp ce făcea sex cu două tinere, a fost postat ieri pe mai multe site-uri moldoveneşti.” – aflăm din România Liberă.  Se simte aproprierea alegerilor… 😆

Gardianul anunţă cursul leu/euro preconizat după alegeri: 5 RON.

În Evenimentul Zilei aflăm de ultima afacere a doamnei Ridzi în calitate de ministru: „Până la demisie, Ridzi a reuşit să dea fără licitaţie alţi 880.000 de euro unor firme datornice la stat, dar abonate la bani publici.” Nu pot să nu rămân constant fascinate cum guvernanţii cu o mână aruncă banii pe fereastră şi cu cealaltă încearcă să strângă şi ultimul bănuţ de la contribuabili şi storc economia până o sufocă.

Din Cotidianul am aflat despre alţi 27.000 de euro băgaţi în nemurirea sufletului: „Palatul Cotroceni a decis să cumpere, pentru biserica din incintă, o serie de 10 obiecte de cult.”

Sfânta treime din sistemul românesc este: haos, incompetenţă şi corupţie.

foc fără fum?

Ador sexul. Nu contează cum îi spunem, sofismele lingvistice n-au nicio relevanţă, că facem dragoste, ne-o tragem, facem sex, ne cordim, o ardem, ne frecăm, sau doamne fereşte, ne f*tem direct, important este ca faptul să se petreacă, să se consume acest desfrâu energetic şi chimic, să se întâmple lucrurile conform celor mai normale necesităţi, cât mai des, cât mai mult, în beneficiul ambelor părţi. Îmi place să savurez coniacul de dinainte şi ţigara de după. Iubesc sexul şi am şi scuza să beau ceva înainte şi să fumez după.

Eram într-un băruleţ cochet din centrul Braşovului cu ceva ani în urmă, singur la o masă şi cu două mese mai încolo era o fată tot singură. După două-trei pahare de coniac mi-am luat inima-n dinţi şi ţigara-n colţul gurii şi am abordat-o abrupt: n-ai vrea să fumezi cu mine ţigara de după? Fata s-a uitat puţin nedumirită la mine, apoi a început să râdă şi am consumat o seară agreabilă împreună. Ei, dar nu viaţa mea amoroasă este subiectul zilei!

foc fără fum?

„Avem în vedere devansarea termenului de majorare a accizelor la tutun şi alcool”, a declarat ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea.

Eu la sex nu renunţ! Ha ha ha! 🙂

Pe scurt, Guvernul susţine că din majorarea preţului ţigărilor cu circa 50% îşi va acoperii găurile din buget. Treabă perversă, zic eu, harababură mare. Fumătorii – teoretic – sunt discriminaţi, dar pe spinarea lor vrea guvernul să o scoată la capăt. Abia acum înţeleg şi treaba cu barurile şi restaurantele. Dacă până anul trecut exista în fiecare local măcar un colţ pentru nefumători, conform noii legi, acel colţ a dispărut, pe majoritatea spaţiilor de pierzanie scrie frumos pe uşa de la intrare: „în acest local se fumează”. Sunt fumător, dar oarecum înţeleg frustrarea nefumătorilor. Chiar dacă ei niciodată n-au dat dovadă de toleranţă şi înţelegere faţă de un amărât vicios ca mine.

Dar să revin la Guvern. Cumva ne-a intrat în sânge – ca nicotina şi alcoolul – să considerăm Guvernanţii o adunătură de proşti. Acum, la cinci dimineaţa, după un strop de coniac în cafeaua inevitabilă şi cele trei-patru ţigări fumate, m-am dumirit că treaba nu stă chiar aşa. Prima mişcare a fost asta cu fumatul la liber în toate cârciumile, a doua vine acum cu creşterea accizelor. Dar treaba este mult mai profundă! Vă mai amintiţi de scandalurile „Ţigareta” 1,2 şi câte au mai fost? În mai toate pieţele din Bucureşti se vând mii de pachete de ţigări netimbrate. Afacerea este-n floare, un pachet de ţigări costă între 2,50 şi 3,50 lei, în condiţiile în care ţigările timbrate au toate preţul peste 5 lei. Ţigările netimbrate se vând pe faţă. La chioşc, la tarabă, pe trotuar din plasele de rafie, sub ochii vigilenţi ai oamenilor legii. Păi ce, ei nu fumează?

Legat de criză nu o dată s-au făcut referiri la marele crack financiar din 1930. Acum mi-am amintit şi de Prohibiţia din anii 20, premergătoare crack-ului. Că la noi lucrurile se fac cam pe dos tot timpul, nu mă miră. Problema cu prohibiţia este că n-a dat niciodată rezultate. Prohibiţia fiscală conduce inevitabil la evaziune. Cred că „băieţii deştepţi” stau cu baxurile pregătite şi-şi freacă mâinile satisfăcuţi.

Prostituţia şi pornografia sunt şi ele ilegale. Cu toate acestea azi-mâine cred că nu mai este colţ de stradă, scară de bloc, fără un „salon de masaj” sau un „serviciu de escorte”. La toate chioşcurile şi tarabele unde se vinde presă, este plin de reviste pentru adulţi şi cd-uri, dvd-uri cu cele mai noi şi cele mai fierbinţi producţii autohtone. Starurile şi starletele pornografiei tronează pe toate coperţile ziarelor, defilează pe toate posturile de televiziune. Cum este posibil? „Băieţii deştepţi” ştiu răspunsul.

Safe sex şi fum fără timbru.

pasăre sau…păsărică?

Temele fierbinţi ale momentului sunt legate de tot felul de personaje umflate cu pompa sau scoase de sub unghii de tot felul de jurnalişti şi redactori ajunşi şi ei în jenanta ipostază de vedetuţe sau starlete făcătoare de celebrităţi trecătoare. O lume ameţită şi ameţitoare, lumea în care la Balc se vânează ca-n evul mediu, fotbalul se joacă cu valiza, tinerii la şcoală se fugăresc cu săbii ninja în loc să înveţe, oamenii dispar fără urmă, guvernele sunt compuse din politicieni oportunişti şi nu din specialişti, copii sunt vaccinaţi cu seruri experimentale, traficul este blocat, autostrăzile cresc cu un metru doi pe an, leul se prăbuşeşte în umbra economiei îndopate cu credite fără acoperire, ruşii se joacă cu robinetul de la gaz, în Gaza Hamasul anunţă armistiţiul prin intermediul rachetelor lansate asupra Israelului, Obama preia fotoliul de la Casa Albă, dar şi o Americă în plină criză…

„Magda – dispărută, Diana – ucisă, Tolea – infractor” – scria ieri seară pe ecranul de la OTV, erau şi fotografiile celor trei personaje într-o coloană pe toată partea stângă a ecranului, sus într-o bandă „ştirea senzaţională” a serii care zău n-am citit care era, jos încă două sau trei benzi, una cu ştiri, alta cu numere de telefon, alta cu sms-urile primite de la telespectatori, în partea dreaptă a ecranului era afişată grafica cu votul prin telefon al telespectatorilor legat parcă de dispariţia amintitei Magda…În puţinul spaţiu rămas pe mijlocul ecranului se desfăşura eternul „în direct” Dan Diaconescu, invitaţii şi colaboratorii săi. În colţul din stânga sus s-a mai găsit puţin loc pentru sigla postului şi undeva sub pozele amintite a mai fost înghesuită şi sigla emisiunii. Toată lumea vorbea deodată, erau şi două sau trei voci distorsionate prin telefon ale căror nume erau şi el afişat pe mijlocul ecranului… Nimeni nu înţelegea nimic, dar fiecare încerca să vorbească, să strige mai tare ca celălalt în timp ce Dan Diaconescu prezenta tabelul cu noua audienţă record înregistrată cu o noapte înainte. Am navigat mai departe liniştit că măcar misterul de acum câteva seri s-a lămurit: „Diana a fost sinucisă sau a fost omorâtă?”

Lăsând proştii şi prostiile la o parte, mă gândesc la modul cel mai concret ce înseamnă recesiunea. Vom avea parte de mai puţine starlete, filozofii de talk-show, specialişti ad-hoc sau trend-setteri oportunişti? Politicienii o să-şi vadă de treabă şi în sfârşit vom avea un Guvern funcţional şi un Parlament eficient? Vom muncii mai mult şi mai conştiincios? Cred că nimic din toate acestea… Şi mai cred că nimeni nu priveşte în mod serios problema. Nu că aş face-o eu sau am să o…fack. Da’ aşa, ca idee…
Cred că am ajuns în acest punct mort din cauza aroganţei cu care tratăm tot şi toate, superficialitatea cu care trecem peste ori ce. Nu are nicio legătură, da’ mi-am amintit: Isus sau Buda au arătat cu mii de ani în urmă soluţii alternative la actuala criză (probabil previzibilă) dar nici Creştinii, nici Budiştii nu i-au luat foarte-n serios şi au tratat cu…superficialitate problema.
E simplu să afirmi că nimeni din cei care ar fi putut face ceva, nu au făcut-o, dar eu întreb ceva mai simplu şi – în idioţenia mea remarcabilă – zic că de bun simţ: noi, noi ce am făcut? Fiecare din noi. Fiecare în adâncul său ştie răspunsul concret. Nimic. Să fim serioşi! Recesiunea pentru mulţi probabil înseamnă că nu o să mai comande pizza de pe internet, ci o să-şi facă din nou macaroane cu brânză singuri acasă. Iar cei care şi până acum au mâncat macaroane cu brânză făcută acasă, în cel mai rău caz o să o pună de o mămăligă. Mare brânză! Asta spuneam: nu tratăm problema serios şi nici nu o vom face.
Criza o să-i oblige pe unii dintre noi să lase maşina acasă când sunt nevoiţi să se deplaseze 1 km şi să ia tramvaiul sau să o ia pe jos. Cei care încă nu au al 3-lea televizor în bucătărie şi al 4-lea în baie, poate nu mai „prind” credit şi renunţă la idee. Poate nu voi mai fuma 27 de ţigări pe zi şi doar 19…Poate.
Cred că această criză este pozitivă şi necesară. Totul e să ştim ce să facem cu ea. Este momentul în care angajatorii ar putea să scape elegant de angajaţii leneşi, incompetenţi şi ineficienţi,  afacerile de carton o să dispară şi ele, este un moment în care după 19 ani s-ar putea face curăţenie.
Mă întreb doar câte din cele ce s-ar putea face se vor şi realiza? Oportunităţi am mai avut şi le-am ratat cu indolenţă. Şi o să mai ratăm câteva… suntem geniali la asta! Cred că putem vorbi liniştiţi despre un colaps moral. Problema este că doar o să vorbim şi de această dată, apoi schimbăm cu lejeritate programul din telecomandă.
Nu am crezut şi nu cred în soluţiile globale. Nu cred că vine nimeni nici să-mi facă treaba, nici să-mi rezolve problemele. Fiecare v-a fi nevoit să-şi înfrunte problemele şi să le rezolve. Cred că de asta ne şi temem cel mai mult…

Oare pasărea albastră a fericirii este o păsărică roz? Eu am stoluri…

Principiul “câştigătorul ia totul”

Astăzi votează America. Noua administraţie de la Washington are ingrata sarcină să soluţioneze o criză economică ce tinde să dărâme un întreg lanţ economic planetar. Pare inexplicabil cum administraţia Bush în doar opt ani a reuşit performanţa de a îngropa o economie aparent extrem de virilă, moştenită de la mult hulitul Clinton. Nu ştiu ce simt sau gândesc Americanii de rând, dar eu sincer prefer sexul oral în camera ovală, decât războiul şi praful din Irak sau Afganistan.
Problema este că părerea mea contează la fel de mult ca opţiunea poporului American. Adică aproape deloc.
SUA nu au un sistem de vot unificat şi în funcţie de comitatul, districtul sau oraşul în care locuiesc, alegătorii americani vor vota în cinci metode de vot diferite.
Alegătorii vor vota de fapt pentru un grup de mari electori, reuniţi într-un organism numit Colegiul Electoral, căruia îi revine sarcina de a-l desemna pe noul şef al statului. Colegiul Electoral este o relicvă istorică a Constituţiei din secolul al XIX-lea, creat în baza amendamentului al XII-lea, datând din 1804.
Colegiul are 538 de membri. Fiecare stat este reprezentat de mari electori, al căror număr este egal cu cel al senatorilor şi reprezentanţilor săi din Congres.
Modul de desemnare a marilor electori variază de la un stat la altul. Constituţia americană nu precizează calificările necesare pentru a deveni mare elector. Candidatul la preşedinţie trebuie să obţină majoritatea absolută a voturilor marilor electori pentru a câştiga, adică 270 de voturi din cele 538. În caz de egalitate, Camera Reprezentanţilor este cea care desemnează viitorul preşedinte şi Senatului îi revine sarcina să aleagă vicepreşedintele.
În baza acestui sistem, este posibil ca un candidat să devină preşedinte fără a obţine majoritatea voturilor populare, aşa cum s-a întâmplat în anul 2000 şi în alte trei rânduri în istoria SUA.
Această anomalie se produce pentru că în aproape toate cazurile – cu excepţia statelor Maine şi Nebraska – candidatul care câştigă obţine automat toţi marii electori ai statutului respectiv. Astfel, este suficient ca un candidat să obţină cu un vot mai mult decât rivalul său în California pentru a dobândi susţinerea tuturor celor 55 de mari electori.
Din cauza acestui sistem complex, candidaţii privilegiază câteva state mai importante (Florida, Ohio, Pennsylvania, Michigan, Colorado), care trec dintr-o tabără în alta şi pot să hotărască soarta alegerilor.
În 2000, George W. Bush a câştigat alegerile, având un număr mai mic de voturi la nivel naţional decât adversarul său democrat. În 2004, rezultatele au fost decise de statul Ohio, câştigat tot de Bush cu mai puţin de 120.000 de voturi diferenţă, dintr-un total de 5,6 milioane de voturi exprimate.

Scrutinul pentru Casa Alba din 2008 va fi “cel mai costisitor din istorie”, circa 2,4 miliarde dolari, adică dublu faţă de cel din 2004 si triplu fata de 2000, se arată într-un comunicat al organizaţiei independente Centre for Responsive Politics.
Această explozie a cheltuielilor politice a fost generată în primul rând de încasările democraţilor, responsabili de 60% din sumele colectate si consumate. Ei au primit cu 52% mai multe contribuţii decât în 2004, în timp ce trezoreria republicanilor nu a crescut cu mai mult de 2%. Numai Barack Obama a strâns şi a cheltuit 605 milioane de dolari pentru a cuceri Casa Alba.

Obama sau McCain? Chiar dacă sondajele îl desemnează pe Obama favorit, pronosticurile sunt rezervate chiar şi în tabăra democrată. Pentru prima oară în istoria SUA, un candidat de culoare are şanse să devină preşedinte iar în cazul în care McCain va fi desemnat câştigător, republicana Sarah Palin, va deveni prima femeie vicepreşedinte.
Dacă în Formula 1 pentru prima oară un concurent de culoare, Lewis Hamilton de la McLaren-Mercedes a câştigat titlul de cel mai bun pilot al sezonului, posibila victorie a lui Obama nu mai pare imposibilă.
Mă tem de America, mă tem de ce şi cum se va alege şi de faptul că din nou alţii aleg şi pentru noi. Suspiciuni de fraudă au existat de mai multe ori şi interesele sunt mereu deasupra sistemului, fie el şi presupus democratic.

Ne place, nu ne place, viitorul Americii determină în foarte mare măsură şi viitorul nostru. Cu Cheeseburgerul şi Coca Colaul de la McDonalds şi cu un Marlboro aprins în colţul gurii stăm cu ochii pe America.

(surse: 1 , 2 )