Syd Barrett – An Introduction to Syd Barrett (2010)

Născut Roger Keith Barrett, Syd Barrett a fost partea întunecate, nebunul – sau geniul – strălucitor („Shine On You Crazy Diamond”) din trupa Pink Floyd – perioada 1965-1968 -, de numele lui se leagă piese ca „Arnold Layne” şi „See Emily Play”, dar el este responsabil şi de conceptul albumului „The Piper at the Gates of Dawn” îmbibat cu Psihedelism vizionar, dar amprenta sa este pregnantă şi pe următorul „A Saucerful of Secrets”.
Mai ales datorită consumului excesiv de LSD, comportamentul lui Barrett devine tot mai impredictibil la sfârşitul anului 1967, cântă tot mai des cu chitara dezacordată şi nu ţine cont deloc de dificultăţile de a se armoniza cu ceilalţi membrii ai trupei şi astfel este adus în trupă şi prietenul şi elevul său, David Gilmour să-l „acopere” pe Barrett. Planul iniţial a fost păstrarea lui Barrett ca membru neparticipant la live-urile trupei – după modelul Brian Wilson şi The Beach Boys – însă au apărut şi inevitabilele conflicte creative şi în final Barrett a fost debarcat în 1968.
Pink Floyd-ul cu Gilmour a luat o cu totul altă cale iar Barrett a rămas în urmă ca o figură excentrică a muzicii.

[youtube= http://www.youtube.com/watch?v=F94vHO7okZQ]

Barrett a scos şi două albume solo: „The Madcap Laughs” şi „Barrett”, ambele în 1970.
Barrett s-a retras şi a reluat prima s-a dragoste, pictura, creând pânze uriaşe şi… abstracte.
Foştii săi colegi i-au adus elogiul în pomenitul „Shine On You Crazy Diamond” iar veteranii Punk-Goth, The Damned pe albumul din 2008 „So, Who’s Paranoid?” i-au adus un omagiu de 14 minute în piesa „Dark Asteroid”.
Căderea nervoasă al lui Pinky din The Wall în care Bob Geldof îşi rade tot părul de pe corp este tot o referinţă la Barrett.
Barrett a murit de cancer la pancreas în pe 7 iulie 2007…
Cum trădează şi titlul materialului lansat pe 19 octombrie, „An Introduction to Syd Barrett” este o compilaţie care conţine piese semnate de Barrett atât din era Floyd cât şi de după şi este un prilej pentru cei – mulţi şi cred, tot mai mulţi – care nu i-au cunoscut muzica, să o facă prin intermediul noii compilaţii.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=5ZaZaWcdtbY]

4 comments on “Syd Barrett – An Introduction to Syd Barrett (2010)

  1. the more you live the more you come to understand that the weird guys were right in their pursuits … the world is not a place for humans the world is not enough for many ….

    poate ce e dureros e ca Syd si-a dat seama de asta de tinar !… Poate Roger Waters a vrut sa mai pastreze ceva din Syd dar cu Gilmour si faima din jur cistigata cu toate clasele medii din Europa si USA… Syd adica Pink a trebuit sa se faca mic si sa se duca acasa !

    • din ce am citit, decizia a fost în primul rând al lui Nick Mason. Gilmour cam până la succesul mainstream al “Dark Side…”-ului n-a prea avut nici un cuvânt de spus în trupă, era oarecum considerat angajat, ci nu partener. Waters cred că l-a susţinut cât s-a putut pe Syd, dar a fost minoritar până la… excludere. excluderea lui.
      tipi ca Barrett nu prea mai sunt, sau prea puţini. John Frusciante – chitaristul din Red Hot Chili Peppers – a plecat din trupă după mega succesul cu “Blood Sugar…” fiindcă a spus că nu-şi dorea turnee pe stadioane sau Perry Farrell (Jane’s Addiction) a disolvat trupa după succesul albumului “Ritual de lo Habitual” fiindcă a spus că el vrea să facă artă, ci nu parte din mainstream…. e drept, într-un punct până la urmă toţi s-au mai sucit….

  2. Din cate stiu, tot albumul “Wish You Were Here” a fost un elogiu dedicat lui. Iar melodia “Shine on you…” i s-a parut “batraneasca”. Totusi mi se pare destul de impresionant ca singura data cand s-au vazut dupa ce Pink Floyd avea succes, sa fie exact in momentul in care trupa inregistra o melodie dedicata lui. Si asta fara ca cineva sa fi organizat asta, special.

    • cum spunea şi UnSoricel, Barrett este unul din rarii artişti care a mirosit tendinţa consumerismului exacerbat extins şi asupra artei şi implicit a controlului creaţiei impusă de aşa zisa istorie şi a fost tipul care şi-a întors spatele şi a plecat de la grămada de bani deja previzibilă sub umbrela Floyd. mie îmi place şi Floyd-ul de după, mai exact până la “Final Cut” implicit, dar asta e o altă poveste.
      ce spui tu este că nimic nu este întâmplător, fapt la care subscriu chiar dacă explicaţia nu o am nici eu. 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.