Detachments – Detachments (2010)

Insularii – aka britanicii – suferă de tot felul de obsesii şi traume. Sindromul The Beatles i-a bântuit şi obsedat decenii, au încercat să-i reinventeze, să-i reproducă, să găsească înlocuitorul şi cu Oasis au ajuns – cred – cât s-a putut de departe. Dacă mai mult nu s-a putut, în ultimii ani au încercat clonarea celor din The Who, dar şi aceste tentative au eşuat consecutiv. Persistă şi obsesia Debbie Harry (Blondie), dar ea este de import.
Un alt reper obsesiv este Ian Curtis (Joy Division), poate mai puţin pregnant, dar la fel de căutat. Depeche Mode au reuşit cât de cât să exploateze acest segment electro-întunecat, totuşi performanţa majoră aparţinând celor din The Cure.
Îmi este foarte clar că dacă candidatul se dovedeşte docil şi manevrabil, industria – manager, producător, casa de discuri – măcar pentru o noapte poate face vedetă şi din cel mai improbabil subiect. Muzica de mult nu mai este o artă, nici vorbă de căutări interioare şi auto-exprimare, ci este doar un produs să satisfacă (prostească) publicul (consumatorul) tot mai tâmp. N-aş merge până la teoria conspiraţiei, mai de grabă este o schemă standard, funcţională şi aplicabilă.
Pe Detachments tabloidul The Guardian îi recomandă ca fiind „Cea mai bună trupă a anului 2010”, ce pare exagerare tipic CanCan/Click/etc.
Single-ul „Fear No Fear” a fost notat ca „Single of the Day” în The Times, albumul de debut de anul trecut „The Flowers That Fell” a fost elogiat atât de NME (New Musical Express) cât şi intens difuzat de BBC.

Noul „Detechments” aliniază 11 piese, conţine şi pomenitul „Fear No Fear” şi este un amalgam de Post-Punk pe linia Dark şi New Wave, electronică minimalistă, nuanţe Pop şi infuzii de ritmuri şi tonuri moderne, patternuri, sampleruri de club.
Prima piesă, „Audio Video” aminteşte promiţător de Sigue Sigue Sputnik, mai sunt 2-3 momente interesante pe disc, dar imaginea de ansamblu este uşor confuză şi nu-mi este foarte clar unde vor să ajungă. Poate cel mai bun moment al discului este piesa ascunsă după minute de linişte plicticoasă a ultimei piese „Words Alone” şi mi-a mai atras atenţia „You Never Knew Me”, un moment bun în care secvenţele electronice întunecate se îmbină cu ritmul mai pulsant, e ok şi „Sometimes”, cred că putea fi exploatată chiar mai eficient, dar ansamblul, tot albumul parcă vrea să acopere o gamă mult prea largă de sonorităţi de la Dream Pop la Dark Wave şi nu reuşeşte să concretizeze nimic. Ceva îmi spune că nu sunt noul Depeche Mode şi sunt foarte departe de Muse sau Placebo, chit că se străduiesc.
Poate sunt eu prea pretenţios sau… refractar la tot ce am senzaţia că industria vrea cu orice preţ să ne bage pe gât. Am ascultat discuri mult mai proaste ca acest „Detachments” însă dacă ei sunt cea mai bună trupă britanică a anului 2010, cred că „specialiştii” au ratat cel puţin „Tales from the Doombox”-ul celor din Subsource.
Şi când unele din remixuri sună mai convingător decât versiunile originale, eu zic că trupa chiar are o problemă.

4 comments on “Detachments – Detachments (2010)

  1. pai da dar trebe sa citesti printe rinduri … asta e subtilitatea britanica ba !… chestia cu trupa anului .. are si un subtext .. e adica anul asta face bani si place mai departe …. deci nu e chiar complimentul cel mai mare ci faptul ca sunt populari un an.. Evident nimeni nu critica pe fatza mai iar englezii tin sa-si vinda muzica chiar si cind e (mai) proasta cu acelasi pretentie ca ar fi the Who etc… sau macar cam din acelasi studio !

    O alta cheie e videoul de sus .. cind ca trupa faci videouri cu Primul Razbel *The Great War … e ca si cum ai fi pusti si ai face videouri cu Revolutzia … e un mod de a avea o nostalgie dupa ceva ce nu mai e si care e vazut ca o mare catastrofa cit si ca o mare realizare – le-au tras-o nemtzilor si asa au ajuns sa aiba imperiul cel mai tare… Deci e un fel de politica …

    Un singur lucru .. The Guardian spui gresit ca e tabloid … este unul dintre putzinele ziare serioase (care nu insemna nimic) este insa sigurul ziar independent in UK sigurul care a fost gindit si setat sa fie independent si a rezistat ca independent … Este ziar de stinga al intelectualitatii si etern face caz de etica si mediu de toate temele ‘juste’ .. uneori prea juste… dar este la fel singurul ziar care da in git si da bine … desi au fost dusi prin tribunale niciodata nu au clacat au avut dovezi si au doborit politicieni mari ! Ca orice din presa tiparita sunt nevoiti sa concureze cu tabloidele si deci sub egida ca ce fac ‘e independent’ mai nou au si ‘vacantze’ si ‘muzica’ si etc pe internet…. deci ‘manelizarea’ culturii s-a petrecut peste tot iar in UK the Sun si alte citeva tabloide au fortzat toata presa sa nu mai fie ‘cu nasul pe sus’… evident consecintzele sunt evident .. Multi probabil ne uitam la The Guardian tot mai mult ca la un ziar ce e cam juma de tabloid desi e imbracat cultural mai bineeeee !!

    • până la urmă tot aia e. adică nu contează ce şi cum cânţi şi cu CINE şi CE bere bei. – http://brushvox.wordpress.com/2010/10/19/tuborgsound-sau-stii-si-castigi/
      sunt convins că ştii exact care e peisajul presei britanice şi eu recunosc că nu o cunosc prea bine, cu toate că realizez că The Guardian nu e The Sun… totuşi şi la noi, şi în lume, presa devine tot mai tabloidă şi nu tabloidele devin mai… presă, ceea ce este un semnal destul de alarmant.

Leave a Reply

Your email address will not be published.