Oala cu fasole

sau… Colesterol! Numele tău e Brushvox. 😛

Să-ţi faci o oală cu fasole chiar nu este nici o mare ghiduşie.
Treaba cu fasolea este că pregătirea ei este minuţioasă, dacă vrei să iasă ca la carte – carte de bucate pe care eu n-am citit-o – consumă mult timp.
S-o fi comprimat timpul, habar n-am, dar când vine vorba de dragoste şi/sau mâncare: timp am berechet. 😀
Bucătăria se transformă în front. 😀

Ce am amestecat de data aceasta în oala – eventual magică – este un fel de gulaş cu fasole. Un fel de… că altfel n-am cum să-i spun.

Fasolea nu este o opţiune de ultim moment, pregătirea începe cu o zi mai devreme când pui fasolea în apă. Şi schimbi apa măcar o dată.
Gata umflată, a doua zi o pui la fiert şi adaugi o linguriţă de bicarbonat. După aproximativ o oră, strecori fasolea, arunci apa, clăteşti fasolea şi o pui din nou la fiert adăugând 2-3 cartofi tăiaţi cuburi mari. Şi iar o laşi la fiert cam 30-40 de minute.
Am cumpărat coaste afumate, scăriţă afumată, cârnaţi ţărăneşti  şi nişte ceafă şi pulpe de porc. Cel mai bun peşte-i porcul! 😀
Am ciopârţit cu toată priceperea din dotare coastele afumate şi le-am pus la fiert în oală separată pentru circa 30 de minute, apoi am aruncat apa şi la fel am procedat şi cu scăriţa.
Am aruncat şi a doua apă de pe fasole, apoi şi a treia după încă 30-40 de minute. Puse din nou la fiert la foc mic am mai adăugat 2 cepe roşi.
Ceafa şi pulpa de porc am tăiat-o cuburi şi bine condimentată cu un strop de ulei le-am pus la prăjit. Am tăiat şi cârnaţii şi i-am aruncat peste carne. Când au ajuns aproape prăjiţi am adăugat ceapă roşie şi usturoi tăiat mărunt. Aproape de final am mai adăugat şi ceapă verde mărunţită. Dacă pui ceapa la început se arde iar usturoiul îşi pierde aroma. 😉
Peste coastele fierte am turnat şi carnea preparată, am adăugat fasolea, ceapă roşie crestată, foi de dafin şi morcovi tăiaţi felii subţiri şi au ajuns la fiert din nou la foc mic.
În castron separat am pregătit sosul: 3-4 linguri de bulion, din gama Univer Cremă de Gulaş (dulce) şi pastele de ardei dulce şi iute, Eros Pista şi Edes Anna. Cu zeamă luată din oala cu fasole şi carne am diluat pasta obţinută, am mai adăugat busuioc şi pătrunjel, boia şi piper.
Am extras din oală cepele, cartofii, oasele (le-am curăţat şi am pus carnea de pe ele înapoi) şi am adăugat sosul.
Le-am mai lăsat la fiert pe foc mic cam 30 de minute şi am mai adăugat cu 10 minute înainte să sting focul mărar, pătrunjel şi codiţele de la ceapa verde mărunţite.

După prima farfurie era mai bine să mă opresc, dar credeţi că am rezistat?! 😛

20 comments on “Oala cu fasole

  1. Super! Esti un artist din toate punctele de vedere!
    Are “ceva” colesterol intr-adevar, dar si multa ceapa, usturoi, verdeata… Si fasolea e sanatoasa! Ce mai! O combinatie echilibrata de ingrediente, gusturi, arome si culori… Ti-as dori pofta buna, dar cred ca ai trecut deja de faza asta si acum digeri si motai la televizor… He! He! Ce te invidiez! Eu abia sunt la cafea, ca-i dimineata aici. N-am planuri de gatit, de parca am avut vreodata. Oricum, colesterolul meu are obiceiul s-o ia razna, asa ca raman la peste… mananc somon (singurul care-mi place aici) cam de 4 ori pe saptamana cu asparagus. Ce? Asparagus?!… Stiu, la noi e o planta, care trebuie admirata, nu mancata. Aici e altceva; face parte din familia vegetalelor si e considerata f. sanatoasa. N-am vazut inca la noi, pe piata. Oricum, daca nu mananc la restaurant, tot gatitul imi ia cam 20 de minute. Nu-mi permit mai mult, ca m-as plictisi. Dar nici nu obtin ce obtii tu!

  2. pentru Anna Bee – he he…..da, la televizor cu burta plină. 😀 după muncă şi răsplată. tu eşti o Doamnă… 🙂
    peştele nu este specialitatea mea, dar am mâncat în Turcia peşte foarte bun, adică dacă cineva ştie să-l prepare, este delicios. 🙂
    o zi faină să ai. 🙂

  3. Sigur nu esti sef de restaurant sau ceva de genul?Dai clasa multor bucatari cu state vechi in ale bucataritului ..Medicii spun ca nu e bine sa arunci apa desi cred ca toata lumea face asta …Si eu pun la muiat fasolea cu o zi si apa aceea o arunc ..,si prima apa de dupa fiert si cred ca e suficient …

    Bun ,f bun dar …destul de costisitor …daca le cumperi pe toate odata…Dar pentru un asemenea festin cred ca se merita…

  4. pentru The Wolfman – sunt… tras printr-un inel. 😀 secretul? nu gust niciodată nimic în timp ce gătesc. 😉
    problema cu conştiinţa este că am pus-o bine. n-o mai găsesc……. 🙂
    poate deschidem un restaurant. 😀

  5. pentru hairra – cartofii au acelaşi rol ca bicarbonatul şi i-am şi scos din mâncare. 😉
    sărut-mâna, m-am cam îndopat, recunosc. 🙂

  6. pentru miruna – nu, nu sunt. doar la mine-n bucătărie sunt “şef” şi-mi ajunge. 🙂
    mănânc o săptămână din oala asta, face banii. 😛

  7. indecent de sexy… așa de luni dimineață! 😛
    ritualul împlinit!

    cele bune și o săptămînă de vis

  8. Mi-ai dat o idee …dar ….e prea greu !!!
    de-as fi o vrajitoare sa ma folosesc de hocus -pocus..La ce foame ammmm….sa transfer bunatate de fasole la mine-n bucatarie …Da o sa-i gasesc eu niste …cusururi …si …renunt …:P.

    Nu i-am mai aratat sotului meu blogul tau de ieri ca …ma trezeam cu o idee de meniu …:P si….mai bine …fac o salata bulgareasca …:P

    O saptamana puternic impregnata cu iz de impliniri ..

    Ai mancat cam mult si…nema blog azi ..Presa ceva ?
    Vezi ??Nu e bine cu burta doldora …ca vin greu ideile ..

  9. pentru miruna – azi am avut agenta numai pentru David. 🙂
    bună şi salata bulgărească şi este sănătoasă. 🙂

  10. Suuuper!! Si daca ai inceput de luni….e mai mult decat foarte bine!!
    Merge la gradi?

    O saptamana …cum vrei tu …si David …

  11. mersi de fasole Ticke, a fost geniala si…culmea, sanatoasa, adica nu m-am balonat si eu cu fasolea suntem dangerous to each other. Deci, nu numai din poze, ci si live, a fost un regal. Din pacate am mincat numa o portie 🙂
    asa, si Iron Man (deux) sucks !

  12. pentru Alin – ştiu, concepţia generală despre fasole este că ar fi explozivă, din acest motiv am şi spus că este meticuloasă prepararea. 😛
    “şmecheria” este bicarbonatul şi cartofii.
    să-ţi fie de bine. 🙂
    Iron Man era de aşteptat să fie….fâs se întoarce. so fuckin’ Hollywood. da’ ai fost printre aleşi: pe listă! 😛

    [youtube=http://www.youtube.com/watch?v=siQgD9qOhRs]

    [youtube=http://www.youtube.com/watch?v=0zYGxb5kFjI]

  13. deci e prea tare:))…imi pun blogul tau la bookmark.Considera-ma deja un vizitator zilnic:-bd…cheers

1 Pings/Trackbacks for "Oala cu fasole"

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *