HIM – Screamworks – Love In Theory And Practice (2010)

În 2000 HIM au tăbărât imparabil peste noi cu albumul „Razorblade Romance” şi cele 11 piese Metal cu infuzii de Gotic, Dark şi Rock Alternativ. Albumul finlandezilor lansat cu un an în urmă şi ca urmare a succesului piesei „Join Me In Death”, a atins vânzări record în Finlanda natală şi în toată Europa.


Trebuie să recunosc că unul din tatuajele mele ce reprezintă o lamă de ras cu o gură-n mijloc şi cu un ochi între buze are oarecare legătură cu acest „Razorblade Romance” şi nicidecum cu „British Steel”-ul celor din Priest…Ce vremuri!

Întâmplător, zilele trecute am ascultat piesa celor din Bloodhound Gang, „Something Diabolical” în interpretarea lui Ville Valo, recunosc, după albumul „Deep Shadows and Brilliant Highlights” din 2001, HIM nu m-au mai prea atins, succesul a condus la o foame şi mai mare de succes şi dintr-o trupă de Metal cu terţe influenţe, s-au cam transformat într-o trupă incolor-inodoră cu vagi umbre de Metal estompat. Iertare, iertare, nu daţi!!! 😛 😛 😛

Discurile HIM au curs: „Love Metal” (2003), „Dark Light” (2005) şi „Venus Doom” (2007) cu regularitatea aceasta de intervale de doi ani, însă cum spuneam, au trecut pe lângă mine ca expresul pe lângă Buftea.
Despre noul disc Ville Valo a declarat că sună ca o întâlnire între Guns’N’Roses şi Depeche Mode într-o zi bună, idee excitantă ca premisă, dar având în vedere evoluţia trupei, m-am apropiat (şi) de acest album cu rezervele de rigoare.

„Magic in Theory and Practice” (Magie în Teorie şi Practică) este un titlu destul de răspândit în aşa zisa lume ocultistă, a folosit-o Aleister Crowley (cartea în format PDF) inspirat de Eliphas Levi şi cartea „Dogme et Rituel de la Haute Magie”, dar şi mulţi alţi autori. N-am să mă lungesc acum pe acest subiect – cu toate că este mult mai interesant ca noul album HIM ha ha ha! 😛 – dogma se traduce prin teorie iar ritualul prin practică, cărţile reprezentând în fapt Cheia Tarotului. De aici s-a inspirat Ville Valo cu siguranţă, chiar dacă explică titlul ca fiind o poveste de dragoste trăită.
În ceea ce priveşte prezumtiva întâlnire Axl Rose – Dave Gahan, se ştie că ambii sunt destul de imprevizibili – ca să nu mă exprim altfel, cred că evenimentul n-a avut loc.
Şi cu asta am cam spus tot şi despre noul album HIM…ha ha ha! 😛
Ştiu, o să-mi umplu iar podul cu produse din carne şi lactate, cum am păţit-o şi când mi-am permis să scriu anul trecut despre Pearl Jam şi al lor „Backspacer” că este mediocru, dar HIM îmi amintesc tot mai pregnant de vecinii suedezi Europe decât de o trupă Metal cu lichid în instalaţie. Sincer, parcă şi Bon Jovi aveau mai multă vână în anii ’80, decât Ville Valo & Co. ne arată de ani buni. Revigorarea nu vine nici cu acest nou material – nu că m-aş fi aşteptat la sonorităţile de pe „Greatest Love Songs” – , în linii mari au rămas în aceeaşi zonă de (Pop) Rock zis Alternativ. Poate puştii – mai exact puştoaicele 😀 – se mai excită pe aşa ceva, mie muzica asta foarte radio friendly cu iz de anii ’80 nu-mi mai spune nimic… Discul prăjit la rotisorul de dimineaţă, Lostprophets este de 1000 de ori mai „nervos” şi mult mai Rock.

O fi bună teoria, dar cu practica mereu o cam dăm în bară… Aceasta este regula de aur şi prea puţini fac excepţie de la ea.

Notele caracteristice HIM colorează şi prima piesă a noului disc, „In Venere Veritas”, frazele cu chitare sunt alternate cu momente aerisite şi mai melodioase, Ville scapă şi câteva hârâieli, dar per ansamblu piesa rămâne în tonalităţile lejere, muzica este mai mult caldă decât întunecată, e mai aproape de Pop decât de Rock.
„Scared to Death” este şi mai comercială, şi mai moale, chitarele nu muşcă deloc, tonurile sunt cuminţi, uşoara sobrietate din strofe este rapid diluată cu armonii calde.
„Heartkiller” începe ceva mai promiţător, ritmul este mai incisiv, chitara sună puţin mai murdar însă orchestraţia aerisită, aranjamentul şi clapele înmoaie rapid răbufnirea, lucrurile se aşează în acelaşi cadru cuminţel, castrat.

„Dying Song” este prima semi-baladă de serviciu, agreabilă în felul ei, dar la fel de inodor-incoloră, degeaba timbrul plăcut, uneori senzual, alteori cu tonuri misterioase al lui Ville, parcă exact mult pomenitele sentimente lipsesc cu desăvârşire.
Şi inevitabil, „Disarm Me (With Your Loneliness)” este balada obligatorie. Sună curat, totul este redus la minimalismul confortabil, HIM niciodată n-au aglomerat orchestraţiile, mereu şi-au dozat corect efortul şi sunetul, însă nici piesa asta nu aduce nimic nou, Ville urlă ceva mai apăsat pe final, dar nu este suficient să scoată piesa din mediocritatea acută, din amorţeala sunetului cald, dar totodată impersonal.
„Love, the Hardest Way” ne scoate puţin din amorţeala instalată, putea fi chiar o piesă Rock însă poate şi datorită producătorului american Matt Squire (Katy Perry, 3OH!3, The Used, Taking Back Sunday, 78violet, Emily Osment, The Cab, Monty Are I, Push Play, Skindred, People in Planes, All Time Low, Panic! at the Disco, Boys Like Girls, etc) cunoscut mai ales pentru lucrările şi performanţele sale din zona Power Pop, lucrurile sună prea aşezat, prea cizelat, fără tăiş. Piesa nu-i rea, HIM mai au momentele, secvenţele lor bune pe alocuri, însă s-au şi au fost prea pieptănaţi, gelaţi. Părerea mea.
„Katherine Wheel” combină pasajele mai dinamice cu fazele mai domoale, are amprenta caracteristică HIM, la bază este tot o compoziţie Rock, însă şi de data asta bine spălată şi ambalată ca o acadea într-un ambalaj convenţional.
„In the Arms of Rain” împinge clapele puţin mai în faţă, acestea au o sonoritate interesantă, piesa amestecă o abordare mai electro-New Wave cu faze, soluţii Rock, dacă chitarele aveau mai mult caracter, riff-urile ar fi sunat mai obraznic, putea fi chiar un moment foarte bun. Pentru bâţâială într-un club este mai mult decât ok, pentru Rock este mult prea puţin…
„Ode to Solitude” începe mult mai promiţător, parcă-parcă se trezesc băieţii, chitara trezeşte amintiri Heavy Metal, clapele se încadrează mai organic şi au un sunet mai incisiv însă refrenul revine în zona cuminte, taie din elanul piesei. Şi din compoziţia asta se putea scoate mult mai mult.
„Shatter Me With Hope” este colorată cu câteva note mai moderne, clapele domină în defavoarea chitarelor, riff-urile au mai mult funcţie decorativă, sincer, lucrurile devin uşor plictisitoare…
„Acoustic Funeral (for Love in Limbo)” este chiar un cântăcel Pop cu chitare. Este destul de lentă, dar nu este o baladă cum poate ne-am fi aşteptat.
„Like St. Valentine” vine cu încă o repriză mai Rock – evident în context HIM şi mai cu seamă în contextul acestui album, cu toate acestea este unul din momentele mai bune ale discuri, cam puţine aş adăuga eu.
„The Foreboding Sense of Impending Hapiness” este un experiment îmbibat de electronică, sună chiar interesant chiar dacă este departe de zona originală HIM. Şi aici dacă aliniau şi ceva chitare cu greutate putea să iasă o treabă interesantă, dar chitarele lipsesc cu desăvârşire…

Nu pot să spun că sunt dezamăgit fiindcă sincer nici nu mă aşteptam la altceva din partea lor, ar fi fost o surpriză prea plăcută o revenire în forţă. Mă bazez pe noul album Danzig, The Cult şi mai sper că totuşi nici Type O Negative nu ne-au abandonat definitiv…
Marţi, 9 februarie este lansarea oficială, cum spuneam, din păcate nici acest disc nu reînvie spiritul mai incisiv, filonul mai Metal al finlandezilor, rămân şi de data aceasta la amintirile frumoase de pe primele două albume.



10 comments on “HIM – Screamworks – Love In Theory And Practice (2010)

  1. pentru Papillon – primele 2 albume le ascult şi acum cu plăcere, păcat că s-au stins din mers…

    să-ţi faci un week-end pe placul inimii! 🙂

  2. pentru Rudy – dacă eşti înjurat exişti! 😀
    mie mi-au plăcut la început, “Razorblade Romance” e un disc bun, după aceea au luat-o tot mai… moale.

  3. la mine nu au atins niik ….nici la inceput nici acuma ……love metal 🙂 ce pl mea mai e si aia…….e ca un fel de muzica stearsa fara coi parca……si vocalul asta e parca prea plin de el ….e ca un fel de hollywood boy ….. bine zici , un nou type o negative ar curge bine ….

  4. pentru rifeor – “Razorblade…”-ul mi-a plăcut, după aia au dat-o pe lălăială tot mai mult şi au devenit neinteresanţi…
    da, păi dacă tot mi-am amintit de ei, am scos discurile la interval şi am reascultat 4 albume. Rock! De la “Dead Again” din 2007 n-au mai scos nimic, a dat faliment şi SPV-ul, casa de discuri cu care au contract…nu se ştie dacă mai scot ceva… ar fi păcat. Dar Danzig-ul se pare că e pe ţeavă, scot şi The Cult disc nou, ceva-ceva Rock tot o să fie. 😀

  5. pentru LoLLe – concurenţa e benefică. 🙂 bag la blogroll, sunt puţine pagini axate pe muzică (Rock): deh, public puţin, presă mică. 😀
    danke. 🙂
    HIM au fost Rock, acum sunt o trupă de băieţi…ha ha ha! 😛

  6. Eu ascult HIM cam de vreo 2 ani , pur si simplu atunci am descoperit formatia , si tot atunci am descoperit ca imi place . Din moment ce ma consider fan HIM , mi-am luat albumele toate originale …nu prea sunt de acord cu muzica download-ata, poate doar daca o download-ezi din cauza ca esti prea nerabdator pana iese CD-ul original , atunci se intelege …vreau sa spun ca imi plac aproape toate piesele , de la inceputuri , pana in prezent , inclusiv noul album “Screamworks-Love in theory and practice” , cele care nu imi plac , sau mai bine zis cele pe care nu le ascult sunt de tipul “Your sweet six six six” “Our diabolikal rapture” “Dark Secret Love” “Sweet Pandemonium” “Sigilium Diaboli” probabil se intelege de ce nu ascult piesele acestea … As mai aduga , imi plac toate piesele foarte mult , de pe fiecare album am mai mult de 2/4 , 3/4 piese favorite, dar albumul care mi-a placut cel mai mult este “Deep Shadows and Brilliant Highlights” … si mai presus de toate trecand peste partea instrumentala si versuri , ce ma incanta si imi da fiori este modul in care canta Ville Valo , desi sufera de astm , este printre putini (cel putin asa consider eu ) care au performante Live fenomenale, vreau sa spun ca varinta live a piesei este mai buna decat cea inregistrata in studio. Probabil asta este ceea ce eu admir cel mai mult la acest om, vocalist si la formatie in sine, dedicatia lor pentru muzica. Valo este un muzician adevarat si complet din toate punctele de vedere. Sper ca nu v-am plictisit prea rau …

    • pe mine m-au pierdut după “Razorblade Romance”, dar gudturile nu se discută, de asta-i frumoasă lumea:cerul e albastru, iarba verde şi noi diferiţi. 🙂
      bravo pentru devotamentul tău şi nu, nu m-ai plictisit. 🙂

2 Pings/Trackbacks for "HIM – Screamworks – Love In Theory And Practice (2010)"

  1. […] de unchii şi – probabil – cocaina prizată, Ville Valo s-a rătăcit complet. Am scris despre „Screamworks – Love In Theory And Practice” când a fost lansat în februarie şi constatam cu o oarecare dezamăgire că HIM vor să se […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *