Rob Zombie – Hellbilly Deluxe 2 (2010)

Mai exact: „Hellbilly Deluxe 2: Noble Jackals, Penny Dreadfuls and the Systematic Dehumanization of Cool”. 😀
Îmi este imposibil de estimat cât este de aşteptat – sau nu – noul material semnat Rob Zombie în România. Ce ştiu este că-n 1995 albumul „Astro Creep” mi-a cam smuls capul şi dacă ar fi să fac un top cu piesele care m-au marcat vreodată, „More Human Than Human” cu siguranţă ar avea un loc de cinste printre acestea.

Gaşca din New York s-a înfiinţat în 1985 iar numele a fost ales după filmul cu Béla Lugosi din 1932.
Din formula originală făceau parte pe lângă Rob (Robert Bartleh Cummings) Sean Yseult – bass, Ena Kostabi – chitară şi bateristul Peter Landau. Un „detaliu” oarecum important: Rob este fratele lu’ Michael David Cummings aka Spider One, solistul formaţiei Powerman 5000. În această formulă imprimă în octombrie al aceluiaş an un prim E.P. „Gods on Voodoo Moon” editat de propria lor casă de discuri Silent Explosion într-o ediţie de 300 de exemplare din care s-au vândut doar 100, restul discurilor aflându-se şi la ora actuală în posesia mebrilor…
Cele 6 piese sunt un Punk, Post-Punk cu influenţe (Heavy) Metal, este un material interesant, din păcate calitatea imprimării este îngrozitoare.
Lucrurile nu se schimbă radical nici cu al 2-lea E.P. scos un an mai târziu: „Pig Heaven” şi 2 piese noi. Începe caruselul schimbărilor de componenţă, pleacă Kosabi şi-n locul lui vine Tim Jeffs iar în locul lui Landau este cooptat Ivan de Prume. Datorită apariţiilor live, creşte însă popularitatea trupei, acest E.P. s-a vândut deja în 1000 de exemplare.
În preambulul albumului „Soul-Crusher” din 1987 mai este lansat un E.P. „Psycho-Head Blowout” ce deja prefaţează oarecum stilul şi sound-ul trupei, muzica are note eclectice, amestecul de Punk şi Metal are şi accente Psihedelice, o nebunie sonoră ce pare să se închege tot mai convingător. Pleacă Tom Guay, vine John Ricci. De notat, Rob renunţă la pseudonimul Rob „Dirt” Straker şi optează pentru Rob Zombie.
Carolin Records simt potenţialul formaţiei, practic preia trupa tot cu propriul label Silent Exposion, sunt re-editate materialele vechi iar trupa este promovată mai intens, concertează şi-n afara ariei locale.
Cu o popularitate-n simţitoare creştere este lansat în 1989 albumul „Make Them Die Slowly”. Sunetul trupei devine mai Heavy, din păcate fondurile modeste nu au asigurat o producţie mult mai performantă, nici acest album nu sună bine însă chiar şi aşa, se simte evoluţia trupei, cele 7 piese au mai multă coerenţă, haosul sonor se aşază şi prinde contur tot mai clar stilul formaţiei.
John Ricci este nevoit să se retragă din cauze medicale, în locul lui vine Jay Yuenger şi este scos E.P.-ul „God Of Thunder”, disc ce marchează definitiv direcţia trupei, abordarea şi sunetul aparte.

După prelungi tatonări în 1992 trupa finalmente semnează pentru Geffen şi cu albumul „La Sexorcisto – Devil Music Vol. 1” practic îşi fac intrarea exploziv în mainstream.
Pleacă şi Ivan de Prume, este înlocuit cu Phil Buerstatte. MTV-ul îmbrăţişează clipul „Thunder Kiss ’65”, dar probabil imboldul major îl primesc prin apariţia în show-ul Beavis and Butt-head şi comentariile favorite ale celor două personaje de desen animat la adresa lor… 😀 Astfel în nici un an albumul este certificat ca Aur şi între timp a obţinut deja dublă certificare Platină.
Stilul trupei se cristalizează, introduc groove-uri nespecifice ariei Metal, împrumutate din zona Techno şi Dance, însă sound-ul trupei rămâne Heavy şi axat pe riff-urile grase, vocea gravă al lui Rob, dar şi pe sample-urile introduse mai ales cu fragmente sonore din diferite filme de categoria B, o marcă de referinţă a formaţiei.

Următorul „disponibilizat” este Buerstatte, în locul lui este adus John Tempesta (ex-Exodus şi Testament) pentru imprimarea amintitului album „Astro Creep: 2000” din 1995. Din păcate se înfundă şi relaţia (amoroasă) dintre Rob şi Sean Yseult şi asta practic marchează şi finalul formaţiei aflată în plină ascensiune şi glorie.
Casa de discuri mai stoarce ceva bani din brand, este scos un album cu remixuri în 1996 „Super Sexy Swingin’ Sounds”.

Cariera solo a plecat de la piesa „Hands of Death (Burn Baby Burn)”, o colaborare cu Alice Cooper pentru CD-ul „Songs in the Key of X” – coloană sonoră a filmului X-Files – piesă care primeşte în acelaşi an 1996 o nominalizare Grammy pentru „Best Metal Performance”, dar este şi anul în care Rob îşi schimbă şi numele oficial din acte-n Rob Zombie. 😛
Anul următor scoate încă o piesă – „The Great American Nightmare”, tot pentru un film: Private Parts – Howard Stern.
Oficial trupa White Zombie este desfiinţată cu lansarea primului album solo Rob Zombie din 1998: „Hellbilly Deluxe”.

În noua gaşcă din jurul lui Rob sunt numai nume grele: John Tempesta la tobe, chitaristul Mike Riggs (ex- Skrew) şi basistul Rob „Blasko” Nicholson (ex-Cryptic Slaughter, Killing Spree, Drown, Prong, Danzig).
13 piese ce continuă linia trasată de White Zombie, un material incisiv, parcă mai Heavy, dar şi cu mai multă infuzie modernă şi elemente Industrial şi foarte-foarte bine primit de public şi critică în egală măsură.
„American Made Music to Strip By” apare la un an după şi este varianta remix al predecesorului disc.

Albumul numărul doi, „The Sinister Urge” apare în 2001 şi titlul vine din nou din lumea filmului: „The Sinister Urge” din 1961 al lui Edward D. Wood. Rămân sonorităţile grave, soundul Heavy, dar albumul aliniază şi multe experimente sonore, apar şi suflători şi alte „ciudăţenii” ce dau viaţă discului.
Merită măcar pomeniţi şi cei doi invitaţi de marcă de pe album. În piesa „Iron Head” cântă şi Ozzy Osbourne iar în „Dead Girl Superstar” Kerry King din Slayer are un solo.

În 2003 este lansat un Best Of „Past, Present & Future” care conform titlului conţine atât piese White Zombie cât şi Rob Zombie, 2 cover-uri (The Commodores – “Brick House” şi The Ramones – “Blitzkrieg Bop”), dar şi 2 piese noi: „House of 1000 Corpses” şi „The Devil’s Rejects”.
Părăsesc trupa Mike Riggs – lasă chitara pentru microfon – şi John Tempesta ca împreună cu chitariştii Mike Tempesta (din Powerman 5000) şi Skyla Talon şi la bas cu Clay Campbell să formeze trupa cu nume inspirat de o piesă Rob Zombie şi cu sound şi stil asemănător acestei formaţii: Scum of the Earth. Până-n prezent trupa a lansat două albume: „Blah…Blah…Blah…Love Songs for the New Millennium” (2004) şi „Sleaze Freak” (2008) şi din membrii fondatori singurul supravieţuitor este Mike Riggs.

În 2005 intră-n scenă genialul John 5 tocmai expulzat de capriciosul Marilyn Manson şi fostul baterist al lui Alice Cooper: Tommy Clufetos.
„Educated Horse” este lansat pe 28 martie 2006 şi setul de 11 piese noi sunt probabil cel mai complex şi cel mai reuşit produs Rob Zombie până la aceea dată. 9 din cele 11 piese au fost compuse de trio-ul Rob Zombie, John 5 şi Scott Humphrey – vechi aliat al lui Rob, dar cunoscut inginer de sunet şi producător prin colaborările cu: The Cult, Dwight Yoakam, Mötley Crüe, Tommy Lee, Nine Inch Nails, Fuel, Panic Channel, Powerman 5000, Tim Skold, etc iar celelalte două de Rob şi Scott Humphrey.

Discul beneficiază de sonorităţi noi – John 5 introduce şi chitara acustică pe lângă alte experimente sonore, Rob cântă mai puţin dur, are o abordare mai orientată spre melodii, groove-urile sunt mai incisive, este un album extrem de complex şi bine echilibrat, aşezat, de la sonorităţile Heavy la abordările mai Glam/Goth, Rob Zombie împreună cu trupa sa reuşesc să închege un material de excepţie.

Dincolo de muzică, Rob Zombie în paralel lucrează şi la o serie de filme ca scenarist, regizor sau producător: House of 1000 Corpses, The Devil’s Rejects, remake-ul din 2007 al legendarului Halloween şi The Haunted World of El Superbeasto.

Şi revin la fraza de la care am pornit, nu ştiu cât de aşteptat este noul disc Rob Zombie la noi, dar dincolo de ocean şi în lumea (bună) a metaliştilor europeni, „Hellbilly Deluxe 2” este unul din cele mai aşteptate discuri ale anului.
După o colaborare de 18 ani cu Geffen, acesta este primul disc ce urmează să fie lansat de Roadrunner Records pe data de 2 februarie şi cele 11 piese noi cu siguranţă nu vor dezamăgii fanii formaţiei. Primul şi poate şi ultimul: Rob consideră că era CD-urilor s-a terminat şi planifică pe viitor realizarea materialelor doar în format digital pentru descărcare de pe internet.

Vechiul tovarăş, basistu Rob „Blasko” Nicholson s-a mutat la Ozzy înlocuind-ul pe Jason Newsted şi-n Rob Zombie a venit Matt „Piggy D.” Montgomery cunoscut anterior ca fiind chitarist în Wednesday 13. În rest a rămas formula funcţională Rob Zombie, John 5 şi Tommy Clufetos.

“Jesus Frankenstein” poate fi – şi într-o mare măsură chiar este – noul Antichrist Superstar pe care mulţi fani încă-l mai aşteaptă de la Marilyn Manson. Este un imn zgomotos cu un intro presărat cu sunete horror, o lume tensionată, diformă, dar la îndemâna lui Rob Zombie. Chitara lui John 5 sună ba dubios, ba incisiv în funcţie de moment şi necesităţi, tobele bubuie, covorul de samplere şi clape aduc culorile misterioase iar refrenul „Heil, all Heil, Jesus Frankenstein” este total Manson, dar îl prinde (şi) pe Rob.
“Sick Bubble-Gum” are un groove, un puls clasic Zombie, sunetul modern, gros sfâşie, abordarea mai melodică din ultima vreme a lui Rob Zombie şi un refren extrem de nimerit menţin ritmul susţinut al albumului, ideea că „Educated Horse” o să fie un disc greu de echivalat şi cu atât mai dificil de depăşit, dispare treptat. E cum  spune Rob: “Rock Motherfucker! Rock Motherfucker!”
“What?” pleacă tot de la un riff uşchit stors din chitară de John 5, piesa se transformă într-un Rock and Roll transpus într-un Metal filtrat prin Glam şi Gothic, sonorităţile moderne o transformă într-un fel de „ciudat” dansator, respectiv dansant. Rockabilly Hellbilly. Perfect!
“Mars Needs Women” este şi nu o surpriză. John 5 continuă experimentele cu chitara acustică, intro-ul piesei este un experiment extrem de colorat, urmarea o altă monstruozitate construită din sunete şi zgomote minimaliste, dar incisive şi antrenante. Groove-ul dansant este de mult o marcă a sound-ului Zombie şi nimeni nu reuşeşte ca ei să amestece în asta riff-urile zgomotoase cu atâta abilitate.
“Werewolf, Baby” are un iz Southern, însă balansează între momentele Heavy şi pasajele uşor electronice, are ceva din lecţia învăţată de la Alice Cooper, dar şi din Manson-ul din era „Portrait of An American Family”.
“Virgin Witch” readuce tonul mai sumbru, trezeşte amintiri Black Sabbath, este Heavy şi modern în acelaşi timp, ritmul este apăsat, John 5 încă o dată sclipitor, solo-ul din final genial.
“Death and Destiny Inside the Dream Factory” bubuie zgomotos, sonorităţile Industrial se suprapun perfect cu groove-ul antrenant, refrenul rupe, piesa are simplitatea unui Rock and Roll, dar o fac impecabil.
“Burn” are un ritm balansat, incizia Rock/Metal se îmbină perfect cu notele mai colorate, piesa are puls.
“Cease to Exist” combină momentele acustice cu experimentele contorsionate, are un aer ciudat, colorat, este un experiment modern, foarte interesant, le-a reuşit şi asta.
“Werewolf Women of the SS” saltă puţin ritmul, refrenul este impecabil, tonurile moderne au puls viu, piesa ritm, este Rock, dai din cap ca la comandă!
“The Man Who Laughs” beneficiază de un intro în note simfonice, apoi se transformă treptat într-o piesă Rock, este o compoziţie complexă – are aproape 10 minute, cu un solo de tobe şi percuţii consistent şi surprinzător la mijlocul piesei.

„Hellbilly Deluxe 2” impune o ştachetă extrem de ridicată chiar în debut de an, nu doar artiştilor din zona imediat învecinată  – Manson şi Raznor care ambii au promis materiale noi pentru 2010, dar şi pentru noul Fear Factory, Filter, etc -, dar în general trupelor de Metal (modern). Dacă Manson este prea autoritar – şi egocentric – şi n-a reuşit să profite de creativitatea lui John 5, Rob Zombie o face din plin şi acest “Hellbilly Deluxe 2” este un disc colorat, incisiv, poate să ajungă cu uşurinţă de referinţă. Rob a colectat de la Black Sabbath, Alice Cooper, Danzing, şi Marilyn Manson tot ce era de adunat, le-a modelat şi le-a reaşezat după chipul şi asemănarea sa. Rezultatul este un Rob Zombie… viu. 😀
Rob Zombie a livrat un disc impecabil, cursiv şi dinamic, experimental, dar plin de nerv, 11 piese şi nicio umplutură, un album care concurează cu şanse reale ca favorit al noului an.
Super surpriză, super disc. Pe bune!

8 comments on “Rob Zombie – Hellbilly Deluxe 2 (2010)

  1. pentru rifeor – “io” am înţeles că nu mai vrea să scoată CD-uri în forma asta a lor fizică ci o să-şi scoată albumele de acum încolo doar în format digital la download… deja pleacă-n turneu, nici eu nu cred că se lasă. poate face ca Ozzy: tot în good-bye o ţine de vre-o 20 de ani! Ha ha ha! 😛
    sau Reznor… anu’ trecut waving good-bye, acum vrea să scoată 2 discuri, 3 luni s-a odihnit destul… ha ha ha! 😛
    aşa sunt rockerii adevăraţi: n-au stare niciodată. 😀
    (uită-te la mine! 👿 )

    P.S. Man, ştii… prima piesă de pe “La Sexorcisto…”? “Welcome To Our Planet Motherfucker”… 😀
    idea versurilor de la MotherFuckersPlanet de la asta a plecat… 😀
    Rock Motherfucker, Rock Motherfucker…!

  2. despre Rob Zombie nu pot sa zic nimic pentru ca dupa “More Human Than Human” am ramas fara… “piuit” 😆

    deci da, noroc cu rockerii care n-au stare 🙂
    nu va lasati, fratilor, dati totul din voi!!

  3. pentru Ruby – măcar am răspuns câţi oameni sunt interesaţi de Rob Zombie (în afară de mine): doi. 😀 şi unu’ – rifeor – a emigrat de mult… ha ha ha! 😛

  4. interesanta voce.. m-a surprins .. credeam ca ne vinzi vreun hardcore cu voce grohaita catre death metal etc ..si dupa poze si zombie in the title.. acolo pareau sa fie … si cind colo .. super misto…

    greu sa tina omu pasu cu tine .. la cite albume ‘digeri’ … avantaj tu … eu max unu la 2 zile 3… inca caut Prince U si gasii si un Bjork nou dar nu vine pe conducta decit prea incet … ca in comunism cind pilpiia gazu !…

  5. pentru UnSoricel – chiar cred că acesta poate fi albumul anului 2010… îmi plăcea mult W.Z., mi-a plăcut anteriorul “Educated Horse” ( 😛 😛 😛 ) însă acest disc a întrecut orice aşteptare. 🙂
    Bjork nou? de la “Volta” din 2007 nu mai ştiu să fi făcut ceva… o să caut. 🙂
    Prince este foarte bun, cel puţin discul “lotusflow3r”. 🙂 merită!
    păi vezi tu, avantaju’ cred că e flacăra mov… ha ha ha! 😛

  6. pentru Garm – eu sunt fan dedicat Nine Inch Nails şi Marilyn Manson… totuşi repet, acest “Hellbilly Deluxe 2” zic că are şanse maxime să fie albumul anului, este excepţional, de multă vreme n-am mai ascultat un album aşa bine închegat… şi Manson a promis album nou, sunt curios încotro o apucă. 🙂
    Şi am ascultat şi noul Fear Factory. 😀 Brutal rău. 😀

3 Pings/Trackbacks for "Rob Zombie – Hellbilly Deluxe 2 (2010)"

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *