Cybermental, Silver Church, 1 octombrie

Social Buttons by Linksku

Încep cu „La Mulţi Ani!” pentru Tudor (aka. AKM), organizatorul festivalului, azi e ziua lui.

Ce a fost ieri? Cam ce am prevăzut: nu te pui cu 2 meciuri de fotbal televizate, concertul IAMX şi asta, în mijlocul săptămânii, într-o seară de joi. La ora la care am cântat (22) erau cam 7 plătitori de bilet prin sală, ceilalţi artişti prestatori, personalul clubului şi încă câteva persoane, prieteni, cunoştinţe, etc.

aşa se vedea de pe scenă...
aşa se vedea de pe scenă...

Mi-a plăcut jam session-ul dinaintea spectacolului cu Sosk, Eklipse, Brazda şi Horaţiu. A fost foarte-foarte fain. Risc să spun, mai fain ca programele ulterioare.
Proiecţiile furnizate de Sfere au fost şi ieri ca şi în prima seară foarte ok. La mine au proiectat tifoane… 😆

Din spectacol mi-a plăcut Eklipse, Brazda şi Roger Rotor. Eklipse a venit cu un set mai zgomotos, mai noisy decât programul obişnuit, a fost dinamic şi mai Industrial. Brazda a sunat impecabil, hardware-ul are nerv, Brazda e vulpoi bătrân, programul a fost colorat şi dinamic. De altfel Brazda a fost cred că cel mai aclamat ieri seară, a băgat şi un bis. Programul lui a fost impregnat uşor cu reverberaţii Nine Inch Nails – albumele Ghosts, a fost interesant. Dacă eu am picat prost cântând (se pare) prea devreme, Roger a cântat prea târziu. Mai cânta când am plecat acasă şi m-am oprit la chioşcul din faţa blocului să-mi cumpăr ţigări iar doamna mi-a spus “Bună Dimineaţa!”  Era întuneric afară, am fost cam surprins! 😆 Abia de mai era lume în sală şi majoritatea eram deja prea rupţi: unii de oboseală alţii de… altele. 13 Monkey au venit şi ei cu o căruţă de hardware – asta, aşa în paranteză, a fost super: majoritatea am lucrat pe hardware, cu clape, controler-uri şi asta s-a simţit, s-a auzit – însă programul lor nu m-a convins. Au sunat foarte-foarte bine, dar în afara ritmurilor şi zgomotelor controlate, n-a fost nimic şi asta după 15-20 de minute – pentru mine – devine obositor şi plictisitor. Cu siguranţă se vor supăra unii pe mine, dar cumva în zona asta Electro parcă prea mulţi s-au axat exclusiv pe crearea de ritmuri şi zgomote şi tot mai puţini compun muzică, lipsesc armoniile, temele, tot şirul de ritmuri şi zgomote de cele mai multe ori nu prea duc nicăieri… În fine! Sunt un tip de modă veche şi din şcoala veche. Am venit acasă şi mi-am pus Slayer! 😆

Despre mine. M-am descurcat bine, am făcut publicul atent la prestaţie, cred că abordarea pe alocuri mai incisivă, mai Rock/Metal a surprins puţin, dar am câştigat definitiv pe partea cu vocea. A fost cool, am fost aplaudat după fiecare piesă şi da, mi-au cerut şi bis, dar am crezut că-i glumă. 😆 Pe de altă parte, sunt convins că peste 2-3 ani o să povestească 1000 de oameni că ieri seară erau în sală… 😆 Am confirmarea că am făcut un album foarte bun, acum trebuie să mă gândesc bine ce şi cum fac cu el. 🙂

Azi este ultima seară de Cybermental, sunt convins că fiind vineri, nu mai sunt meciuri, parcă nici un alt concert la concurenţă, aşa că o să apară şi ceva mai mult public.
Programul de astăzi e: CANDLESTICKMAKER, CONTORSIONIST, MATZE, CYCLER, KiEw şi SOMAN. Tot de la ora 20, tot la Silver Church. 🙂

Galerie foto completa AICI!

akm
AKM

în hol la Silver înainte de spectacol
cu o admiratoare-n hol... ha ha ha!

la lucru 03la lucru 01la lucru 02scule 001scule 002

Omul De Tinichea
Omul De Tinichea
Eklipse
Eklipse
Brazda Lui Novac
Brazda Lui Novac
3 Monkey
13 Monkey
Roger Rotor
Roger Rotor
...publicul. ha ha ha!
...publicul. ha ha ha!

Galerie foto completă AICI.

31 comments on “Cybermental, Silver Church, 1 octombrie

  1. pentru gabi – la care? în prima, de pe scenă, am în mijlocul sălii doi susţinători de lux: Cycler şi Eklipse… a doua, era când prestau 13 Monkey undeva mult după miezul nopţii… când am ajuns acasă, m-am oprit la chioşc să-mi cumpăr ţigări şi doamna mi-a spus “Bună Dimineaţa”… era încă întuneric şi am fost surprins… ha ha ha! 😆

  2. Deci fu’ bine…Sa-mi pastrezi un loc printre cei 1000 ….si sa sti ca eu chiar am fost in sala …da’ nu ai vazut tu…ca sufletul nu se vede ,dar se simte…

  3. pai coane nu ne-ai zis ce set ai cintat , pina mai ieri computerul iti murea azi pare ca a fost doar temperamental ca o femeie.. .. o sa ajung sa cred ca esti modest rau, zau asa…

    poate n-a venit lumea de la politica .. au zis ca ploo cu bolovani afara sau ca acolo era showul cel mai adevarat… oricum vaz ca a inceput si lumea de mai la vest sa se sesizeze prin ziare … si daca si astia prezic ca o sa fie ‘hardcore’ pe acolo sunt tot mai convins ca asa e !.. alegerile cica nici macar nu conteza in opinia astora de aici la cit de scindat e totul.

  4. pentru Un Soricel – computerul meu e tot varză… placa de sunet (aia profi) n-a mers, am băgat de pe jaful meu Audigy… şi computerul abia a pornit la a 4 sau 5 strigare şi în timpul spectacolului a dat un singur rateu, dar nu s-a sesizat nimeni… computerul meu e bun de ghenă, problema e că n-am cum să-mi cumpăr altul…
    de cântat, am cântat tot albumul, adică 11 piese, fix o oră cum am şi stabilit cu Tudor.
    modest? nu, sunt inexplicabil de relaxat şi detaşat. am avut feed-back extrem de pozitiv şi dacă – cum spui tu, reuşesc să mă vând – cred că acum şi cu acest album este momentul. încă nu ştiu ce şi cum să fac. dar mă gândesc. 🙂

    politica… man, ce în occident nu se vede aşa de clar este faptul că indiferent cât şi cum se înjură, ăştia sunt o singură mare gaşcă de hoţi şi proşti şi spectacolul e cam ieftin şi plictisitor. că economic o dăm de gard, am spus-o de anul trecut din toamnă, dar nimeni nu m-a crezut. cu toate că scriind numai despre muzică, mi-am pierdut cam 80% din cititori, chiar nu mai am chef de politică… aaa, dacă se ajunge la aruncat pietre şi bubuială, sunt primu’! 😆 am spus şi asta. 🙂

  5. Ticke…. ma inclin respectuos! Ma bucur enorm ca te-ai tinut de treaba si nu ai abandonat muzica! Pe mine m-ai facut fericit si, dupa cate telefoane am primit azi, sunt sigur ca si pe altii.
    Fa muzica in continuare ca te pricepi foarte bine la ceea ce faci!

    Multzam pentru tot!
    Tudor

  6. … daca tot e sa discutam… se vede printre rinduri in fraze gen .. the IMF is concerned that it may not have whom to do business with when they are due in November, in Bucharest to evaluate Romania for the next round etc… se refera la transa de bani !… Din pacate politica se vinde mai bine ca muzica si, se pare, ca si mai usor cum multi nu rostesc ce cred porbabil le e mai usor sa citeasca daca altii zic ce e de zis !! credeam ca macar te lipesti de vreun temp-job pe la vreo revista de rock… nu cred ca cineva iti poate nega cunostintzele si nu cred ca cineva le are la nivelul tau… Dpmdv scri prea liniar .. adica un album o trupa cind defapt conexiunile si sariturile sunt mai interesante … de exemplu a compara Yoko Ono cu Tori Amos.. greu si stiu ca nu se vinde usor dar asta imi place mie..

    pai de vindut… ca idee ar trebui sa fie si case de discuri mai mici deci poate te lipesti prin relatii sa ajungi sa stai de vorba macar … in caz ca nu te prea stiu sa bati la usi cu cd-u in mina …cum invatza omu aici … si nr.2 poti sa iti mai faci nume macar si ceva bani aparind si prin alte cluburi live… asta ar fi cel mai logic …. so don’t stop ar fi cazul sa apari si altundeva in urmatoarele 30 de zile (asta ca sa fiu indulgent sa nu zic 2 saptamini) … ti-am raspuns sincer. Macar cluburi sunt in B si sunt si deschise

  7. pentru Un Soricel – nu mă prea mai lipesc de nimic… ha ha ha 😆 sau dacă da, de ghinioane în şir… 😆
    ştiu că îţi plac comparaţiile, uneori sunt interesante, dar ca “făcător de muzică” detest ideea… măru-i măr, para-i pară… nu poţi compara Nine Inch Nails cu Ministry. Poţi compara copiile, clonele cu originalul… aici da, e o pâine de mâncat. 😆

    cu albumul treaba stă aşa: 1. editarea pe fugă şi pseudo-masterizarea pentru live a fost ok, dar treaba nu e făcută nici pe departe. 2 (şi implicit) stăteam ieri seară/azi dimineaţă pe scenă şi mă gândeam dacă merită să mai car computerul acasă sau să-l arunc la ghenă direct acolo… so… e pe hol, dar nu l-am montat… o să chem un prieten mai priceput să-şi dea verdictul.
    bani de altu’ n-am: aşa că….”stare de graţie (sublimă aberaţie)…doare doar când respir…) 😆
    şi legat de cluburi şi live, încă un lucru evident ieri: am nevoie de un chitarist şi un clăpar/sampler-ist. Un DJ/Samplerist se pare că s-a găsit. 🙂 Dar până nu rezolv cu computerul, exclus şi mixat şi alt live… that’s the fact.
    şi apropo vândut, ca de obicei, nu am în vedere piaţa românească. ţinteam mai la vest. în românia se vinde circ, sex şi salam… n-am pe raft marfa asta.

  8. bravo dude, ai fost , ai bagat, ai bisat…..congrats. si bafta in a face ceva cu albumul tau.

    sunt de acord cu unsoricel …ai fi perfect la o revista muzicala,radio show rock, tv rock show…..sau juriu la festivaluri rock 🙂

  9. pentru rifeor – thanx man, da, a fost un test necesar şi util. n-am bisat dude, am crezut că e o glumă… 😆 😆 😆
    acum tre’ să-mi rezolv problemele tehnice şi să găsesc chitarist şi DJ/samplerist să punem proiectul în mişcare pe bune.
    revistă, radio, tv – merge. la juriu de festival, I don’t think so, n-ar lua nimeni niciodată premiu! 😆 😆 😆

  10. Bravo Brush, ma bucur ca esti mutumit in primul rand tu de prestatia ta si cred ca cei prezenti nu ti-au cerut bis degeaba, bafta cu albumul, vezi ce faci cu el .

  11. pentru Roxanne – mai e puţin până la “masă şi dans”, dar e bine, primul pas a fost făcut. 🙂
    sărut-mâna. 😀

  12. pentru lu – sărut-mâna. acum tre’ să mă pun din nou pe treabă. 🙂 rezultatele vin cu muncă. 🙂

  13. pentru cybermental – ‘neaţa. 😀
    mi-a luat ceva timp să-mi pun proiectul în mişcare, dar nu, nu mă opresc aici în nici un caz. 🙂
    păcat că interesul a fost mai mult virtual… merita mai multă implicare, dar… 🙂
    am făcut ce am putut să promovez evenimentul, poate merită o discuţie şi regândite anumite lucruri pentru viitor. 🙂

    am pus pozele aici:
    http://mrpanksament.wordpress.com/2009/10/03/cybermental_4/ 😀

  14. pentru iulia m – nu ştiu, încă nu am terminat editarea, mixajele şi masterizarea şi nici nu am un plan concret… cred că vreau în primul rând să mai cânt prin cluburi… aici şi aiurea.

  15. Ma bucur ca in sfarsit ,esti si tu o data multumit!1 Si chiar era si timpul ..Felicitari pentru ceea ce ai reusit sa faci in primul rand pentru sufletul tau ..Si din comentarii inteleg ca in ceea ce faci pui pe langa stiinta lucrului bine facut ,parte din structura ta sufleteasca ..ceea ce e absolut minunat pentru un artist ..Pentru ca arta e destinata spiritului in deplina dependenta de suflet ,de partea afectiv-emotionala ..Succes mult pe mai departe si sa curga rau de succese..

  16. pentru miruna – nu o să fiu niciodată mulţumit şi – este normal să fie aşa – dar cred că am un proiect viabil şi fac tot ce pot să-l fac funcţional.
    sărut-mâna.

  17. Ma bucur pentru tine ..A inceput ,,studentia”cel mic?Dar cel mare?
    Baietii buni …cu ochi albastri 😛

    Succes mult si pe acest taram ..amandorura..David trebuie sa inceapa si el ,de aceea am intrebat .

  18. pentru miruna – pe Vrăjitor la 2 ani nici la grădi nu-l dau iar eu după prima sesiune am abandonat Spiru Haret-ul… şi ideea de facultate în general. am prea multe de făcut şi nici cămaşa, nici diploma nu mă face pe mine.

  19. Nu pot sa cred ca ai abandonat!1 Nu vreau sa cred!!!
    Nu ca ar conta o diploma dar cand vezi ….sti cu diploma iti vine sa sari la gat..Nu vreau sa cred ca nu continui ..Ma faci sa te hatuiesc pe tema asta …ca nu stiu daca ai scapat de c t dar eu sunt mai nashpoa!!
    Poti sa le faci pe toate ,crede-ma!!A mea e ,,studenta” E deja la grupa mare de cresa desi face 3 in februarie dar e mare sefa ..Chiar e ..nu din aceea parata!! serios!!
    Iti face capul toaca ..si tre sa fugi de tirul de ce-urilor ei ca risti sa faci apoplexie..Te rog inceteaza cu abandonul ..Uite-asa..de amatz!! Cum te simti sa-si puna apostila unul pe cava-ul tau doar pentru ca are o diploma…Te rog!!!

  20. pentru miruna – 1. mă plictiseam la şcoală, ăştia de la Spiru Haret predau după scheme din anii ’50. 2. nu am bani de aruncat pe geam, adică s-ar putea ca diploma să nu valoreze nimic şi cartonul acela e cam naşpa să-l foloseşti la baie. 3. mi-am dat seama că sunt un punker împuţit şi locul meu e pe scenă şi dacă e să fac vre-o treabă în viaţa asta, tre’ să-mi văd de muzică… 🙂
    David are timp suficient să fie prost influenţat şi mai târziu. 🙂 sincer, nici la şcoală nu l-aş da.

2 Pings/Trackbacks for "Cybermental, Silver Church, 1 octombrie"

Leave a Reply

Your email address will not be published.