Cine l-a omorât primul?

Social Buttons by Linksku

Poate că mă înşel, (poate că nu 😆 ) dar aş putea să jur că lumea a luat-o agale într-o direcţie dubioasă. Mă uitam la reporterii care erau călare pe părinţii copiilor de la Timişoara care se presupune că l-ar fi măcelărit pe bătrânul acele nefericit. „Credeţi că e vinovat?”, „Credeţi că l-a ucis fata dumneavoastră?”, „Dar de ce se prostitua?”, „Fiul dumneavoastră a făcut liceul de teologie, cum a putut să facă asta?” şi cea mai tare întrebare posibilă: „Cine l-a omorât primul?”
Eu am altă întrebare: cine v-a angajat şi… de ce?

După sezonul jafurilor de bănci, le-a venit rândul caselor de schimb valutar şi a benzinăriilor. Şomajul împinge oamenii la gesturi disperate şi atâta timp cât unicele măsuri anti-criză adoptate de guvern sunt noi disponibilizări şi reduceri de personal, acesta este doar începutul.
Poate cea mai amuzantă ştire legată de furturi a venit în dimineaţa aceasta: cinci persoane mascate, pe la ora 3.40, noaptea trecută, au furat un bancomat din Spitalul Panduri din Bucureşti. Lumea s-a cam prins că băncile scot banii din ţară şi preventiv, dacă guvernul nu ia nicio măsură, mai opresc ceva lichidităţi şi pentru uz intern. O fi bine? O fi rău? Fiecare face ce poate…

În 1456, tot într-o zi de 22 august, Vlad Ţepeş devenea domn al Ţării Româneşti. Acum boieru’ Băsescu este îngrijorat de ce surprize îi mai poate face fratele Mircea. E spectacol ieftin, porţia de circ de week-end? Ne-am cam obişnuit să fim luaţi ba de fraieri, ba la… ţintă.

Dar dacă nu vine Ţepeş re-loaded să dea foc la puşcărie şi la casa de nebuni, copii află din manualele de religie că dumnezeu nu doar că există şi nu doarme (niciodată), dar el veghează şi te pedepseşte mai ceva ca cel pomenit drept Vlad Dracul. Astfel manualul de religie pentru clasa a I-a al Editurii Sf. Mina din Iaşi, le sugerează printr-o poezioară copiilor că joaca nu este bine văzut de ăl de sus: „Alina, a mea colegă,/ E-n spital de-o săptămâna/ Jucându-se fără grijă/ Ea, cazând, şi-a rupt o mână”.

„Formarea Bisericii Greco-Catolice a dus la dezbinarea în planul credinţei a românilor transilvăneni şi a avut consecinţe majore, deteminând instaurarea unui climat de neînţelegere şi neîncredere reciprocă, cu efecte pe termen lung”, aflăm din manualul de religie pentru cultul ortodox, destinat elevilor de clasa a X-a, la capitolul “Ortodoxia în contextul creştinismului românesc”. Lucrurile nu se opresc însă aici, în manualul tipărit de editura editate Corint primim şi explicaţii suplimentare: “Instituind primatul papal, Biserica Romei a văzut misiunea nu doar în evanghelizarea necredincioşilor, ci şi în reintoarcerea celorlalţi creştini sub autoritatea episcopului Romei. Aşa au apărut misiunile catolice în spaţiul  ortodox, nefiind însă decât o strategie agresivă de a-i atrage pe ortodocşi la catolicism. Acest prozelitism catolic, numit uniatism a fost aplicat în Ucraina (sec.al XVI-lea), în Polonia (sec. al XVII-lea) şi mai târziu în Transilvania (începutul sec. XVIII-lea), instituindu-se Biserica Greco-Catolica”.
Dar, mereu este loc de şi mai rău: „Numeroasele forme de aşa-zisă spiritualitate propuse astăzi şi care promit obţinerea unor puteri miraculoase decurg cel mai adesea dintr-o influenţă directă a demonilor. Magia, spiritismul sau anumite puteri ale yoghinilor care conferă puteri supranaturale sunt în strânsă legătură cu lucrarea demonilor” – aflăm tot din manualul de calsa a X al editurii Corint şi dacă asta nu va convins încă, autorii prevestesc sfârşitul sumbru în tonurile cele mai grave: „Creştinismul făgăduieşte omului viaţa veşnică, yoga arată intrarea în neantul necondiţionat. Creştinismul îl arată pe om şi după trecerea spre viaţa veşnică ca persoană, yoga lucrează la pierderea personalităţii… În yoga, eul purificat va părăsi această vale a plângerii în mod definitiv, pierzându-se în izolare şi stingere.”

Da’ nu toate sunt aşa negre cum le zugrăvim de-obicei. După mult circ, tam-tam, nervi, absolvenţi daţi afară din sălile de examene, transferuri forţate de la FR şi ID la zi, nervi consumaţi şi nopţi nedormite, Guvernul a decis, miercuri, introducerea Universităţii Spiru Haret pe lista instituţiilor de învăţământ superior particular acreditate, modificând HG 749/2009 în care Spiru Haret nu se regăsea. Ei, ştiam eu că până la urmă cad la pace! 😆

Şi dacă tot sunt vremuri căcăcioase, măcar să avem toţi diplome cu ce să ne ştergem la cur!

La noi ca nicăieri.
Am mai spus asta, nu o fi cele mai bune timpuri, dar nimeni nu poate să zică că nu sunt interesante.
M-aş duce în ţări mai calde, dar sunt deja destul de la sud… unde să mă mai duc? Şi… pe ce şi până unde? Din 4 miliarde de Euro, guvernul se mândreşte că a “scos” 30 km de autostradă… Dar restul, restul unde l-a băgat? 😆

Brirjar! La o bere. Sunt un păcătos. 😆

(Un sfârşit de săptămână fără să păcătuiţi, că-i jale!) 😆 😆 😆

16 comments on “Cine l-a omorât primul?

  1. Cica: “sfarsit de saptamana fara sa pacatuim”…
    Hmm! Sfat bun. Merci. Dar la ora la care citesc eu acest blog e …
    Too late! 😆

    O seara frumoasa!

  2. pentru Petra – seara bună şi week-end fain… mai e destul din el. 🙂 măcar 36 de ore… 😆
    eu sunt un păcătos constant… he he he. 😀

  3. deci, cine la omoratultimul? pacatosilor……:-)

    Un arab se duce intr-o discoteca de swinger-i. Isi baga niste whisky, se culca cu oricine in stanga si in dreapta dar din greseala o ia si in c*r.
    A doua zi il cuprind remuscarile si se duce la moschee, la imam pentru a se confesa :
    -Am fost la femei aseara, m-am cam pilit, m-am culcat cu multe femei si din greseala am luat-o in c*r …Imamul ii spune ca e foarte grav si ca daca vrea sa fie iertat, sa se prezinte a doua zi cu 15.000 de dolari. Arabul pleaca foarte incantat ca va fi iertat, dar incepe sa se gandeasca ca e suma cam mare.
    Pe drum vede o biserica si chiar daca nu e religia lui, se gandeste ca poate obtine o iertare de pacate mai ieftina. Intra in confesional si incepe sa povesteasca :
    -Am fost la femei aseara, m-am cam pilit, m-am culcat cu multe femei si am si luat-o in c*r… Popa ii zice : daca vrei sa fi iertat fiule, vino maine cu 10.000 de dolari.
    Arabul pleaca mai fericit, dar pe drum vede o sinagoga si isi zice ca evreii sunt foarte buni in afaceri si poate o sa obtina de la ei un pret mai interesant.
    Intra in sinagoga, il vede pe rabin si incepe : Rabi, stiu ca nu e religia mea, dar ma gandeam ca poate o sa gasesc iertarea la dvs, pentru ca aseara am fost intr-o discoteca de echangisti si m-am cam pilit, m-am culcat cu multe femei si din greseala am luat-o in c*r…
    Rabinul ii zice : Nu-i nici o problema, vino maine cu o sticla de Fanta, una de Cola, ceva sticksuri si covrigei.
    Arabul ramane cu gura cascata: Asta e tot ce trebuie sa fac ? Imamul mi-a cerut 15.000 de dolari, preotul 10.000, iar aici doar cateva sucuri ? Sunteti sigur , Rabi?
    Si rabinul ii raspunde :
    -Desigur, asa e la noi, de fiecare data cand un arab o ia in c*r, organizam o mica petrecere…

  4. rate down – vezi la primele mesaje 😆

    co-rupem 😆 rupem tot 😆 elicoptere, avioane

    stiu ca nu tot ce zboara se si mananca, dar vin ele toate in jos (dupa greutati) 😀

  5. pentru Petra – păi dacă-i Baloteşti, să balotăm! 😆 😆 😆
    cât despre “rate down” – vine – ca de obicei – de pe netlog… 😆

  6. da?!
    nu stiam 🙁
    vai si amar de curu’ lor 😕
    atata pot, atata fac si ei.
    unii primesc “rate down” de la cititorii de bloguri altii primesc “rate down” de la natura (rata mica a neuronilor, din nastere)

    partea buna e ca primilor le trece. 😆
    a doua categorie ramane la fel 😆

    o seara frumoasa!
    pe maine! puszicei 😉

    (balotam sau biscuim?!)
    Stefan Cel Mare calare pe cal,in fata a 10000 de plaiesi ridica un pachet de biscuiti si striga”BISCUITI”ostenii mei!La care toti in cor striga “BISCUIM MARIA TA”

  7. eu am fost bolnav si mi-a cazut si compul .. asta se pune la sfintzi .. sau pacatosi ??? immm ???… oare am luat-o pe coaja ca am pacate … sau am luat-o pe coaja ca isus … adica am suferit pentru voi bai ! ca sa puteti fi pacatosi pe aici pe blog …. haha !

  8. pentru Un Soricel – păi “Rise” man!
    nici eu nu prea funcţionez şi habar n-am ce am, da’ abia mă ţin pe picioare… shit.
    dar nu mă las… joi încep înregistrările… bbbbrrrrrr…. sper să iasă cum îmi doresc. 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *