Cu filtru, vă rog!

Motto: cu sapca, fara sapca, dar cu filtru sa fie!

(pagini de jurnal nefiltrate)

Nu promovez „muzica bună”, ci muzica pe care o consum. Muzica strecurată prin filtrul meu…  Muzică ne-comercială? Nimic nu este ne-comercial într-o lume a consumismului debordant. Şi cea mai întunecată formaţie de Black Metal – ca să dau un exemplu extrem – îşi are adepţii, deci se adresează unui public ţintă… Nu există muzică bună, doar muzică care ne place sau nu ne place. Gusturile nu se discută şi eu nici nu încerc să influenţez sau să modelez gusturile cuiva… Vă povestesc doar trăirile mele legate de muzica pe care o ascult.

Filtrăm realitatea, filtrăm adevărul, ne filtrăm sentimentele. Filtratul devine o obişnuinţă, este masca pe care o purtăm sau o detestăm la alţii. Minciuna este tot un filtru…

filterremixesforthedamned

Când a apărut albumul „Short Bus” în 1995 şi am văzut la televizor piesa „Hey Man, Nice Shot”

am zis: woau! „I wish I would never met you/ Now its a little late… Thats why I say hey man nice shot/  What a good shot man/ A man/ Has gun/ Hey man/ Have fun/ Nice shot!” Albumul purta o amprentă pregnantă de Nine Inch Nails, fapt deloc întâmplător, fondatorul trupei, Richard Patrick (voce şi chitară) a fost membru al trupei de concerte a lui Trent Reznor în perioada 1989-1993 şi a părăsit Nine Inch Nails-ul în timpul înregistrărilor genialului album „The Downward Spiral”.
„Dose” al doilea single al albumului de debut arată direcţia mai Rock, mai axată pe chitară şi instrumente naturale a formaţiei decât producţiile semnate Nine Inch Nails, dar paralela rămâne, vocea lui Patrick şi abordarea sa amintesc de multe ori de Reznor.
„Short Bus” rămâne probabil cel mai viu, cel mai incisiv album al formaţiei, este dinamic, plin de energie şi răbufniri sonore, o combinaţie ingenioasă de Rock Industrial cu elemente de Hard Core şi Post-Punk.
În perioada imediat următoare, FILTER apar pe diferite coloane sonore ale unor filme, fapt care evident le creşte popularitatea. Pentru „Songs In The Key Of X: Music From And Inspired By The X-Files” livrează piesa „Thanks Bro”,„Jurassitol” „aterizează” pe discul ce însoţeşte filmul „The Crow: City of Angels”, colaborarea cu The Crystal Method pentru muzica filmului „Spawn”  naşte „monstrul” „(Can’t You) Trip Like I Do” iar pentru coloana sonoră a filmului „X Files, Fight the Future” din 1998 furnizează cover-ul piesei lui Harry Nilsson „One (Is the loneliest number)” , o prelucrare sensibilă, dar energică, caracteristică formaţiei.

Nu lipsesc nici scandalurile. Problemele legate de alcool a lui Patrick duc la scindarea formaţiei, co-fondatorul Brian Liesegang părăseşte formaţia, dar Patrick păstrează numele. În acest context apare în 1999 albumul „Titel of Record”, cel mai vândut disc de până acum al formaţiei, care conţine şi piesa cea mai de succes: „Take a Picture”

o piesă aerisită, cu chitare acustice, cu o temă foarte personală în care textul face referire la un scandal într-un avion când Patrick băut fiind s-a dezbrăcat la chiloţi… Fraza „Could you take my picture ’cause I won’t remember?” este o expresie Sudistă  care exprimă coma alcoolică, iar strigătul „Hey, Dad, what do you think about your son now?” face aluzie la faptul că tatăl lui Patrick n-a privit niciodată cu ochi buni ideea unei cariere muzicale al fiului său. Când vine vorba despre muzică, dar nu numai, fiecare înţelege ce vrea, respectiv altceva, din fiecare melodie. Eu din piesa asta am tras două concluzii: nu vreau să salvez pe nimeni şi nu vreau să fiu salvat iar pe de altă parte, sunt un avion, nu călătoriţi cu mine: prăbuşirea este iminentă! Este cinci dimineaţa, (iar) beau cafea cu whiskey şi dacă mă tem de ceva sau cineva, acela sunt eu. La Mulţi Ani! Hâc! …Nice shot, man!
Dar să revin! „Title of Record” menţine linia de Rock Industrial al trupei, „Welcome to the Fold” după un scurt intro explodează din boxe, următoarea „Captain Bligh” este la fel de dinamică şi face aluzie la ieşirile anti-sociale violente a lui Trent Reznor, „It’s Gonna Kill Me” porneşte cu acel bas fuzzat care a fascinat şi la „Hey Man, Nice Shot” şi are dinamica acelei piese iar „The Best Things” este mai electronică, pe linia  „(Can’t You) Trip Like I Do”. După amintita „Take a Picture” urmează o altă melodie liniştită, aşezată într-o albie elctronică, plutitoarea „Skinny” cu un refren ce aminteşte oarecum de coverul „One”: „Skinny/ And it will make you cry/ Skinny/ And it will make you lie/ Skinny/ And if it makes you soft inside/ Skinny/ At least you will not die”. Energia revine cu  „I Will Lead You” ca apoi să urmeze o piesă apăsătoare ca şi titlul  ei: „Cancer”.  Piesa are aportul vocal al basistei D’arcy Wretzky din Smashing Pumpkins cu care se spune că Patrick ar fi avut o relaţie. Discul rămâne în zona calmă şi cu „I’m Not the Only One” o piesă care m-a prins: „What you want/ Is something you need/ And what youve wanted/ Is something I bleed”. Finalul discului este rezervat piesei „Miss Blue” – dedicată amintitei D’arcy -, o piesă care combină ingenios acustica şi electronica, percuţiile cu sunetele sintetice şi chitara, creşte treptat ca Bolero-ul lui Ravel: „Hey you miss blue/ I hate it when you say goodbye…”

Ora opt şi optsprezece minute. Am trecut pe bere Redd’s.  Bere…filtrată. Al treilea produs Filter, „The Amalgamut” a fost lansat în 2002. Discul conţine hiturile (hahaha!) „American Cliché” o piesă furioasă şi tăioasă, construită pe ritmuri electronice şi un riff tăios de chitară şi „Where Do We Go From Here” o pisă tensionată, dar mai aşezată, ce combină momente acustice cu răbufnirile zgomotoase. „You Walk Away” care deschide albumul începe cu un ritm exotic ca apoi pas cu pas să se transforme într-un imn Rock marca Filter. „Columind” este un moment haotic, Industrialul bine amestecat cu Hard Core-ul ca „The Missing” să calmeze lucrurile şi să ne plaseze într-un vis moale şi melodios. „The Only Way (Is the Wrong Way)” – bun titlu de piesă!  – este o piesă cu o construcţie şi linie melodică care îmi aminteşte de U2 oarecum ca apoi „My Long Walk To Jail” să revină uşor pe ritmul şi linia mai Rock a formaţiei, tema simplă de chitară fiind combinată interesant cu electronică şi efecte iar vocea lui Patrick cântă şi urlă în funcţie de moment şi text. După încă o piesă dinamică, „So I Quit”, „God Damn Me” este încă o baladă liniştită şi amară, orchestrată fin. „It Can Never Be The Same” începe greoi, percuţiile au prim-planul, vocea este filtrată, chitara undeva îngropată în spatele ritmului oriental ca doar la refren să se arunce în faţă şi să puncteze. „World Today” este un experiment sonor straniu, dar o pată de culoare interesantă pe disc. Finalul, „The 4th” continuă experimentul, este construit parcă din frânturi de sunet şi totul pluteşte, n-ai de ce să te agăţi, te laşi dus spre o destinaţie necunoscută.

Îmi aprind o ţigară cu filtru, am nevoie de o pauză. Patrick între două sesiuni de dezalcoolizare are timp şi de compus muzică nouă,  astfel îi conteactează pe fraţii DeLeo din Stone Temple Pilots pentru o colaborare. Se naşte balada „A Better Place” şi formaţia Army of Anyone iar în 2006 este lansat albumul auto-intitulat. Rezultatul este un album S.T.P. cu vocea lui Patrick, un Rock American Modern cu infuzie de Grunge fără prea multe extrauri.

filterremixesforthedamned

Trec berea în planul doi în rol de extinctor şi mă re-apuc de ce a mai rămas din prietenul meu George Ballantine. Beau prea multă cafea (la filtru!), o să mă ucidă! „Anthems for the Damned” este lansat în mai 2008. Tema principală a discului este războiul cu evidente referiri la Afganistan şi Irak. „Soldiers of Misfortune” are amprenta colaborării cu fraţii DeLeo, este o construcţie acustică, dar nu lentă, cu un pregnant gust U2. Dacă e să desemnez o formaţia care a marcat determinant anii 90, inevitabil ajungem la trupa lui Bono. La un moment dat chiar şi Metallica au declarat că vor să ajungă la fel de celebrii ca U2.  Hahaha! Probabil a fost tot un moment de beţie… „What’s Next” ne readuce în sfera originală a trupei, ca „The Wake” să ne ducă într-o lume care mi-a amintit de The Perfect Circle. „Cold (Anthem for the Damned)” revine la tonalităţile U2 şi mă face să cred că Patrick îşi doreşte poate prea mult să dovedească şi să aibă succes. Este o piesă plăcută, nimic de zis, dar oarecum aşteptările legate de Patrick şi Filter sunt altele. „Hatred is Contagious” rămâne în aceeaşi zonă de Rock mai mult acustic şi aici îmi amintesc de Life of Agony… Nici piesa aceasta nu este rea, dar cumva nu este Filter. Nici „Lie after Lie” nu ne scoate din această zonă de Rock plăcut şi nici următoarea „Kill the Day”. Puţină energie şi chitară distorsionată revine în „The Take”, ritmul este alert şi refrenul ceva mai ascuţit. „Minunea” nu ţine mult, „I keep flowers Around” este o piesă minimalistă, construită pe bas şi tobe, chitara se ascunde în fundal şi doar la refren reuşeşte să se facă cât de cât auzită. „In Dreams” combină pasajele acustice obscure cu un refren mai energic, dar nu convinge. „Only you” este evident o altă baladă.  🙂 Viorile creează o atmosferă plăcută în combinaţie cu violoncelul şi chitara rece, dar nimic nou. Încheierea cu „Can stop this” este în nota experimentală a finalului albumului anterior, pare mai mult un intro decât un outro, dar nu este suficient de ingenioasă ca să rămână şi memorabilă. Nu vreau să fiu greşit înţeles, „Anthems for the Damned” este un disc bun, dar nu…semnificativ.

Pe lângă muzică, Patrick a prins gustul jurnalismului şi…implicării politice. Pe 25 august este publicat primul său editorial, „Vorbind despre război” în Huffungton Post şi de atunci are o rubrică permanentă „Filtrând Adevărul” în Suicide Girls.

Oarecum în trend (sau Trent? Hahaha!) cu Nine Inch Nails, pe 4 noiembrie a fost lansată şi varianta de remix a albumului, „Remixes For the Damned”, 15 track-uri: câte trei remixuri pentru „Soldires of Misfortune” şi „Kill the Day”, „What’s Next” şi „The Take” au câte două remixuri, celelalte piese fiind remixuri la: „Cold”

„I Keep Flowers Around”, „Lie After Lie” şi „Only You”.  Chiar dacă remixurile nu sunt la fel de creative şi diferite ca în cazul albumelor de remix a lui Reznor şi Nine Inch Nails, discul este mai dinamic şi evident mai Electro şi mai Industrial decât albumul original.
Pentru 2009, Patrick promite un nou album, mai electronic şi mai incisiv, mai Heavy, cu mai puţine tobe naturale şi mai multe sunete Industriale. Nici nu mă aştept la altceva din partea lui. Hâc.

“A waste of time, a waste of life, a waste of youth, oh…
A waste of minds, a waste of life, and where were you? Oh…
When I look back on this, will I think I missed out?
Oh, will we end up as life’s many wrongs?
Or will we end up at all?

Lie, lie after lie
Lie after lie
Oh!

Always a crime, a waste of time, always with you, yeah
A waste of minds, a waste of life, and where were you? Oh…
When I look back on this, will I think I missed out?
Oh, will we end up as life’s many wrongs?
Or will we end up at all?

Lie, lie after lie
Lie after lie”

4 comments on “Cu filtru, vă rog!

  1. neata! am citit , m-am instruit (oare am si retinut?!:P) , am dat clik-uri si nu s-a deschis nici un video , no longer available, si am constatat ca bei prea multa cafea (bad ,la filtru) mult prea de dimineata 😛 cu o combinatie dezastruoasa la prima ora , asa ca mai bine minte-ma ca nu fumezi si ca te-ai apucat de pictat pe muzica (de care vrei :P) Neata , o zi buna sa ai!

  2. Frumoasa incursiunea in timp si foarte detaliata. Apropos de Metallica ,ce parere ai de Cargo a noastra formatie care ii poate concura la greu mie mi se par fenomenali tipii si foarte originali ,pacat ca nu au parte de o promovarea meritata.
    Un inceput de saptamana cat mai placut. Cum a fost la examene?

  3. pentru lu – îmi cer scuze pentru link-uri, am mai “reparat” câteva…se pare că YouTube este “curăţat” încet-încet de casele de discuri…strategie proastă, am să scriu despre asta…

    defapt, beau cafea la ibric. 🙂

  4. pentru iulia m – nu-mi plac Cargo…. nu mi-au plăcut niciodată…dar acum cu baladele lor manea chiar îmi displac…dar gusturile nu se discută. 🙂

    mai am 4 examene şi un laborator…minunat. 🙂

1 Pings/Trackbacks for "Cu filtru, vă rog!"

Leave a Reply

Your email address will not be published.