Home › Posts tagged gânduri varză › Page 40

gânduri varză

hore anti-criză şi calmante

Posted on by — 13 Comments ↓

Cred că nu întâmplător Cabinetul Boc a „scăpat” spre presă aşa zisul „program anti-criză” într-o zi de vineri, în umbra week-end-ului şi la adăpostul manifestărilor populiste prilejuite de sărbătorirea Unirii. Presa şi blogosfera s-a umplut evident cu discuţii pe marginea programului, dar cetăţeanul obişnuit şi-a văzut de treburile lui.  Pentru cei care nu au citit încă măsurile propuse de Guvern, pot descărca documentul în format pdf de aici sau de pe pagina electronică a ziarului Cotidianul . Am citit cele 17 pagini ale documentului, dar recunosc, nu mă pricep la economie, las analizele serioase pe seama specialiştilor. Ce am văzut au fost găurile. Sunt multe-multe găuri prin care se scurg mulţi-mulţi bani. Dacă la ieşiri sumele apar exacte, la încasări am găsit un şir de „o să facem, o să dregem” şi formulări genul „găsirea unor soluţii”, expresie care pe mine, simplu contribuabil, mă sperie. Spre CEC Bank şi Eximbanc se duc 1,07 miliarde lei (minus 0,19% din PIB), Administraţia Publică a acumulat datorii semnificative, achitarea lor înghite 8,04 miliarde lei (1,39% din PIB), neimpozitarea profitului reinvestit mai aduce o pierdere la buget de circa 3,44 miliarde lei (0,59% din PIB) şi reglementarea plăţii TVA la încasarea facturii aduce pierderi de 0,9 miliarde de lei. Măsurile sociale ne costă încă peste 7 miliarde de lei şi sume mari se duc şi spre susţinerea diverselor sectoare economice. O altă soluţie la capitolul măsuri sociale: „În sectorul bugetar, ajustarea salariilor în anul 2009 se va face ţinând cont numai de creşterea prognozată a preţurilor de consum.” Din foarte puţina economie pe care o cunosc, ştiam că orice creştere salarială este o măsură producătoare de inflaţie şi ideea că vor creşte doar „în zona salariilor mici” este cel puţin utopică. Din experienţa de până acum orice creştere salarială într-un sector sau la o anumită categorie de salariaţi a provocat reacţii în lanţ în toate celelalte sectoare şi a condus la tensiuni sociale.
Mă opresc aici, cum spuneam, nu sunt specialist în economie şi finanţe, cu toate acestea, documentul Guvernului pare unul subţirel. Poate şi din acest motiv a fost lansat spre discuţia publică. Eu n-am nicio soluţie deşteaptă şi nici nu ştiu cine are. Guvernul acesta nu cred. Cum nici celelalte dinainte acestuia n-au avut şi tare mă tem că nici cele ce vor urma nu o să aibă.
În schimb i-am văzut dansând în hora populară, cei drept, cu excepţia doamnei Udrea, cam crispaţi. Pe undeva este firesc, blonda a obţinut două miliarde printr-un proiect al ministerului privitor la tichetele de vacanţă, nu e problema ei cine şi cu ce bani astupă (şi) gaura ei…

Au trecut doar câteva zile de când am (re) amintit de Erika şi de faptul că sistemul sanitar este defect ca toate celelalte sisteme. La sfârşitul săptămânii s-a confirmat că sistemul defectuos generează şi efecte secundare dezastruoase. Se întâmplă o tragedie la Slatina, alta la Galaţi, mor pacienţii pe holurile spitalelor plimbaţi dintr-o secţie la alta sau dintr-un spital în altul, mor abandonaţi cu targa la colţ de stradă sau pur şi simplu salvările nu ajung fiindcă ba sunt blocate în trafic, ba n-au benzină, medicul sau şoferul este în concediu… Cu asemenea ocazii – o adevărată fiesta pentru presă – se discută despre fapte sau despre sistem, dar se pierde din vedere factorul uman. De ce un medic ia şpagă? Fiindcă după ani de învăţat ajunge să lucreze pe un salariu ridicol de mic în condiţii de foarte multe ori mizere şi inadecvate unei asistenţe medicale „normale”, civilizate. Lipsa de fonduri şi reforma doar la nivel afirmativ o să genereze în continuare tragedii iar vinovaţi vor fi găsiţi în continuare oamenii captivi al acestui sistem defectuos şi niciodată cei care generează şi menţin sistemul în asemenea stare. Nu caut nici scuze, nici nu vreau să dezvinovăţesc oamenii, doar cred că răul nu poate fi îndreptat atâta timp cât rădăcinile lui nu sunt exterminate. Oriunde în lume în urma unor astfel de scandaluri demisiona Ministrul de resort sau tot Guvernul în… b(l)oc. Nu la noi, la noi niciodată.

Mă amuză starea blogosferei. Dacă în toată lumea civilizată s-a dezvoltat aşa numitul „citizen journalism”, în care jurnalistul amator sau ad-hoc prezintă ştiri şi uneori devine generator de ştiri pentru mass-media tradiţională, la noi bloggerul este predominant un simplu sau un „inteligent” comentator de ştiri absorbite din fluxul convenţional. Blogurile seamănă uneori izbitor cu talk-show-urile de la televizor. Dacă am „inventat” şi „democraţia originală”, avem şi o blogosferă originală. Este totuşi bine că (încă) ne păstrăm independenţa, se comentează şi se discută şi lucrurile care în presă nu răzbat sau sunt prezentate unilateral, chiar dacă văd şi citesc tot mai multe bloguri cu iz corporatist sau sesizabil subordonate unor interese. În ceea ce priveşte comentatul, nici eu nu fac excepţie aşa că pe bună dreptate puteţi spune: „ciocul mic!” Hahaha.

Vreau să scap de mizerie… Bang!

pe ogoare batem câmpii

Posted on by — 8 Comments ↓

Între ameţelile inodore din sfera politicului despre cum transpiră Mircea Geoană să scoată cămaşa curată în legătură cu promisiunile din campania electorală fără acoperire, despre războiul mediatic între Traian Băsescu şi fostul său consilier Claudiu Săftoiu, despre „soluţiile” găsite-n pripă de Guvernul Boc, despre cum intenţionează Gigi Becali să închidă Clubul Steaua dacă afacerea nu devine rentabilă într-un an şi între ştirile „şoc” despre copii care dau naştere unor copii, un nou viol comis de doi români în Italia şi mondenităţile banale de zi cu zi, am găsit în Gândul şi o ştire care să mă intereseze. Astfel, dacă ieri seară vorbeam despre statistici, ziarul a publicat o statistică interesantă vis a vis de actele de violenţă difuzate pe posturile de televiziune. Vestea bună este că gradul de violenţă din programele televiziunilor noastre a scăzut faţă de 2004, dată anterioară la care s-a făcut ultima oară un astfel de studiu. „Studiul „Măsurarea gradului de violenţă prezent în programele audiovizualului românesc” a fost realizat de o echipă de cercetători de la Centrul de Studii Media şi Noi Tehnologii de Comunicare. Proiectul a analizat 371 de ore de emisie, din săptămâna 13 – 19 octombrie 2008, a 13 canale: TVR1, Antena 1, Antena 3, Acasă, Pro TV, Realitatea TV, Prima TV, B1 TV, OTV, Kanal D, Cartoon Network, Jetix şi Minimax. (…) Conform monitorizării, numărul actelor de violenţă întâlnite la canalele analizate variază între 7,1 şi 23,5 pe oră (exceptând publicitatea), de unde rezultă o medie de 14 acte de violenţă pe oră. Violenţa verbală conduce cu 46,7 procente, fiind urmată de violenţa fizică, economică, psihologică, socială şi sexuală.” În topul violenţei verbale conduce detaşat Kanal D (94,1%), fiind urmat de B1 TV (71,2%) şi pe ultimul loc Pro TV (cu 19%). Interesant este faptul că cele mai multe acte de violenţă apar în emisiunile de tip reality show (20,7%), divertisment (15,5%) şi dezbateri (8,3%). „Prima TV a difuzat în perioada monitorizată cele mai multe ştiri violente (12,6 ştiri în medie, la buletinul principal), adunând o medie a ştirilor violente de 22 minute pe jurnal. (…) În funcţie de frecvenţă, Antena 1 este cel mai violent canal dintre cele monitorizate (cu 40,8 acte de violenţă pe oră), iar TVR 1 – cel mai puţin violent (14,8 acte pe oră).” Deloc surprinzător, filmele de „acţiune” conţin cel mai ridicat procent de violenţă, 28% iar cel mai mare furnizor (53%) de astfel de pelicule este S.U.A.. Surpriza neplăcută este poziţionarea pe un loc fruntaş al canalului pentru copii, Cartoon Network cu 673 de acte de violenţă în perioada monitorizată. Cifrele sunt totuşi destul de alarmante şi cred că o revizuire a legislaţiei în ceea ce priveşte mass-media în general, ar fi oportună. Nu înainte de o dezbatere publică, altfel riscăm să modificăm, dar să nu se schimbe nimic sau să ajungem la ceva şi mai rău. Nimic nou sub ecran.

Până una alta „Consiliul National al Audiovizualului (CNA) a amendat, cu cate 5.000 de lei, Radio ZU, care a difuzat in emisiunea de dimineaţă o farsă “cu caracter obscen” şi o poezie-parodie pe versurile lui Mihai Eminescu, şi Radio 21, care a parodiat,în matinal, versurile poetului naţional.” – citim în România Liberă . Despre asta vorbeam şi cam cu asta se ocupă CNA-ul…

Geoană prins în propriile sale corzi aruncate ca năvod în campania electorală, nuanţează promisiunea de a acorda un sprijin de 25.000 Euro românilor care se întorc de la muncă din străinătate: cei care vin acasă şi vor banii trebuie să se ducă în mediul rural şi să pună în funcţiune o fermă finanţată printr-un program european. Nu ştiu câţi zidari din Irlanda, zugravi din Spania şi menajere din Italia visează la o viaţă tihnită în mediul rural având în vedere şi starea dezastruoasă din agricultură şi dificultatea cu care se obţin finanţările europene amintite de proaspătul preşedinte al Senatului. Cine pe cine face prostănac şi de ce?

Tema cipurilor personale şi apocalipticele paşapoarte biometrice au fost dezbătute ieri la Sala Radio la iniţiativa Asociaţiei Ziariştilor şi Editorilor Creştini, ca urmare a unui comunicat al părintelui Iustin Pârvu (90 de ani), de la Mănăstirea Petru Vodă. Au dezbătut: profesorii teologi Ştefan Buchiu şi Constantin Coman, monahul Filoteu Bălan, sociologul Dan Dungaciu şi doi comisari-şefi de poliţie. Conform articolului citit în Adevărul cam 80 la sută dintre cei prezenţi la dezbatere erau preoţi şi restul ziarişti. Toată lumea a plecat cu acelaşi convingeri cu care a venit la dezbatere, dar mi-a plăcut ce a spus Părintele profesor teolog Ştefan Buchiu: „Chiar azi-dimineaţă am citit pe părintele Stăniloaie care spunea că Apocalipsa este departe de Duhul Ortodoxiei. Încă, începând cu secolul IXX, Apocalipsa s-a vestit de mai multe ori. A venit? N-a venit…“ Răbdare dragi mei, pentru ce atâta grabă?

Din Evenimentul Zilei am citit un articol referitor la învăţământul superior. Conform unui studiu realizat la cererea Uniunii Europene, numai 21 lasută dintre absolvenţii universităţilor din ţară îşi găsesc un loc de muncă şi asta abia după un an sau 18 luni de la terminarea facultăţii. Cele mai căutate domenii sunt: inginerie mecanică, drept, tehnologia informaţiei şi ştiinţele comunicării. M-am orientat şi eu odată bine.

În final vă recomand să citiţi un „Mic tratat de economie naţională” scris de Viorel Ilişoi în paginile Cotidianului . „N-am nici un prieten sau cunoscut care să facă – el, cu mâinile lui – un obiect, un lucru cât de mărunt pe care să îl apuci şi să îl foloseşti la ceva. Toţi fac dosare, rapoarte, analizează, comentează, conspectează, consiliază, contabilizează, perorează, predau, iau decizii, butonează…” Păi cam de la asta pleacă totul… Spor la treabă! Ce dacă este vineri?!

indiferenţa ucide

Posted on by — 4 Comments ↓

„te rog, dă sfoară în ţară după grupa AB pozitiv…dacă cineva e dispus să doneze… pentru o fetiţă cu leucemie… e la Fundeni, are 9 ani… şi până la operaţie face transfuzii zilnice … altfel moare ID: …” Am citit zeci, sute sau mii de astfel de mesaje. Pe net, primite pe mail sau pe messenger. Ultima oară m-am implicat cum am putut în acţiunea pentru Erika, poveste „ciupită” de la Cabral via Netlog. Am scris atunci (pe contul meu de pe Netlog, este inutil să dau link, doar cei cu cont pe site au acces la pagina mea de acolo) o serie de bloguri, am donat un tablou pentru licitaţia organizată pentru ea, m-am dus la concertul Paraziţii de la Fabrika … dar nu asta contează! Cazul Erika poate nici n-ar fi ajuns în focus dacă n-ar fi fost Cabral şi „aventurile” lui Adi Despot cu tot felul de reporteriţe…Lumea s-a amuzat de incidentele cu Adi, Erika… la licitaţia din 27 noiembrie 2008 nu s-a dus nimeni… M-a dezamăgit lipsa de interes apoi m-am bucurat de înghesuiala de la concertul din Fabrika. Nu vreau să caut nici scuze, nici vinovaţi. Este suficient de trist ca viaţa unui copil să depindă de mila publică. Nu vreau să mă gândesc la „de ce”-urile fără răspuns, nu vreau să înţeleg nici nepăsarea, nici complezenţa formală. Vina în definitiv nu este a oamenilor, ci a autorităţilor. Nu poţi obliga nicio persoană să se implice într-o dramă personală, nu o poţi forţa să ajute. Nu milionarii şi nu ONG-urile sunt menite să vindece societatea bolnavă şi nici să repare defecţiunile majore ale sistemului.

erika

Pe mine sincer mă îngrozeşte fenomenul: sunt foarte mulţi copii bolnavi şi sistemul este incapabil să gestioneze situaţia. Unele cazuri devin mediatizate prin implicarea unor oameni influenţi şi unele îşi găsesc astfel rezolvarea. Dar nu aceasta este soluţia… Astăzi m-au sunat cei de la galerie să merg să-mi recuperez tabloul. Nu ştiu ce s-a mai întâmplat cu Erika. Nu ştiu ce se întâmplă cu toţi copii bolnavi şi ignoraţi de un sistem sanitar la care cotizăm constant şi care la fel de constant ne întoarce spatele de câte ori avem nevoie de el. Şi nu pot numii nicio instituţie a statului care să funcţioneze. Să te ferească Domnul să ai nevoie de salvare, de spital, de poliţie, de justiţie… De şcoală ce să mai spui? Ne lăudăm odată pe an cu premianţii şi olimpicii noştri, dar… nici de ei nu ne pasă, cum nici de cei care fugăresc sau sunt fugăriţi cu săbii prin instituţiile unde aceşti copii ar trebuii să fie educaţi şi pregătiţi pentru viaţă. Se dovedeşte oare că viaţa într-adevăr este o junglă? Probabil.

Suntem asaltaţi cu cazuri disperate, multe din ele span-uri, falsuri, glume de necatalogat sau simple excrocherii, suntem bombardaţi cu „ştiri senzaţionale”, cu vedete anonime, cu starlete în devenire. Dacă spui Florina Mihăilă nimeni nu ştie despre cine vorbeşti, dar dacă spui Sexy Brăileanca se schimbă treaba, lumea ridică brusc privirea. La cancanuri se dau click-uri la greu…deh, asta e libertatea! Am devenit insensibili şi ne „delectăm” cu plăcerea privitului pe gaura cheii. Eventual „în direct”.

Erika este o victimă. Alexandra – aka Lily Star, aka „eleva porno” – este o victimă. Ne ascundem după două degete: „societate”şi „stat”. N-au faţă, sunt suficient de abstracte şi ne dezasociem cu mare uşurinţă de ele. Uităm faptul că şi societatea şi statul reprezintă (tot) oameni şi noi avem pretenţia că suntem oameni. Societatea suntem şi noi, ne place, nu ne place. Când spui că „societatea e de c*cat”, spui că „eşti de c*cat” frate!

the_birth_of_the_balance

Statul. “Statul este o entitate politică constituită dintr-un teritoriu delimitat de frontiere, din populaţie, şi dintr-o putere instituţionalizată. Din punct de vedere social statul este o instituţie a societăţii, dar şi un instrument în conducerea socială. O teorie pe deplin satisfăcătoare despre stat nu există nici în acest moment…” ( wiki ) Statul este administratorul banilor noştri comuni. Aceşti bani cred că sunt meniţi să ne asigure bunăstarea şi siguranţa socială. Nu se întâmplă aşa. Sistemul este infiltrat de incompetenţi şi corupţi. De noi…Am dat şi eu şpagă să-mi scot un act mai repede la primărie, am plasat o mică atenţie la o asistentă şi un plic într-un buzunar de medic… Corupţi fără corupători n-ar exista, dar aceste lucruri au devenit fireşti…Aşa se face. La toate nivelele.

Se aruncă banii aiurea. Pe vaccinuri ce stârnesc controverse şi populaţia le refuză cu vehemenţă – măcar nu mai suntem proşti grămadă -; pe diurnele fabuloase ale unui Parlament supradimensionat, pe proiecte dubioase, pe contracte păguboase… Viaţa unui om nu contează şi nu are nicio valoare în toată ecuaţia aceasta. Stalin părea cinic când afirma că “moartea unui om este o tragedie, moartea a un milion de oameni este statistică”, însă astăzi am aflat că şi moartea unui singur om este doar statistică… Cinism? Indolenţă instituţionalizată.

nimic nou pe blogul de est

Posted on by — 2 Comments ↓

„La fotbal, politică şi internet se pricepe toată lumea!” – reflectă oarecum cu precizie şi pe o linie clară a timpului şi al evoluţiei, lucrurile din societatea Românească. Dacă înainte de decembrie 89 toţi ne pricepeam la fotbal, la sfârşitul anilor 90 am devenit toţi „analişti”, ne pricepem la politică şi la economie în egală măsură, iar după 2000 toţi am descoperit computerul şi internetul. Ce înseamnă de fapt să „le ai” cu computerele şi cu internetul?

Majoritatea încă nu fac diferenţa nici între hardware şi software sau cred că spaţiul virtual este un loc unde pot rămâne anonimi şi nu există nicio regulă. Nu vorbesc de tinerii care s-au născut deja în umbra monitoarelor, ci de cei ca mine, care am descoperit noile tehnologii din mers şi ne-am adaptat mai mult noi la ele, decât să le fi integrat pe ele în viaţa şi activitatea noastră. În ceea ce priveşte hardware-ul, adică componentele, treaba e mai simplă decât ar crede mulţi: este aproape imposibil să montezi o componentă greşit. Asta nu înseamnă să vă schimbaţi singur procesorul, dar nici mare „filozofie” nu este.

În ceea ce priveşte sistemul de operare şi programele utilizate, adică partea de software, majoritatea lor au o interfaţă „prietenoasă”, ţi se spune pas cu pas ce ai de făcut la instalarea lor şi dacă citeşti instrucţiunile cu atenţie, nu dai greşi. Utilizarea lor este la fel, la îndemâna fiecăruia, setările „din fabrică” – by default – a sistemului operaţional, satisface cerinţele utilizatorului obişnuit. Cei mai experimentaţi pot să opteze pentru setări personalizate, să activeze sau dezactiveze anumite opţiuni şi funcţii, asta, evident, în funcţie de cunoştinţele acumulate şi de necesităţi. Dacă Windows 98 de exemplu necesita mai multă atenţie şi „sudoare”, XP-ul este mult mai „intuitiv” şi recunoaşte singur ori ce modificare de hardware şi „rezolvă problema”. Windows XP Professional costă în jur de 560 RON şi este o soluţie confortabilă pentru majoritatea utilizatorilor. Service Pack 3-ul rezolvă în mare măsură toate „găurile” din sistem şi momentan este probabil cel mai stabil sistem de operare oferit de Windows .  Nici sistemele Linux nu mai speria aşa de mult, oferta acestor sisteme alternative de operare s-a diversificat, interfaţa lor a devenit tot mai simplă şi prietenoasă iar faptul că este gratuit (şi astfel legal) a atras tot mai mulţi utilizatori. Soluţiile Linux includ şi programe adiţionale gratuite care deservesc eficient nevoile majorităţii utilizatorilor şi aceste sisteme sunt mult mai puţin expuse atacurilor cibernetice. Am cam deviat de la subiect – chiar, care era subiectul? – nu o discuţie despre sistemele de operare este tema zilei. Sper că v-am plictisit.

Dependenţa de computer a plecat de la jocuri. Joaca cu „Paint”-ul sau banalul Solitair. De la acestea la FPS-uri şi trecerea la jocurile on-line, la Counter-Strike a fost… o joacă de copil. Renunţarea la activităţile obişnuite, la plimbările-n parc, la berea cu prietenii pentru o „altă” viaţă, a venit şi s-a instalat pe nesimţite. Dar există viaţă dincolo de…taste? Sau formula „monitorul care nu se vede, se uită” funcţionează oare?

De la „joaca” cu computerul, la navigarea pe internet n-a fost decât un pas mărunt. Scrisorile parfumate au fost rapid înlocuite cu e-mail-urile, zâmbetul cu un emoticon banal : ) … Indiferent ce ne-a împins spre tastarea primului www, căutarea paradisului virtual, curiozitatea sau foamea de „free porn”, am rămas conectaţi, prinşi în mai mică sau mai mare măsură în această lume. Ne bem cafeaua de dimineaţă în faţa computerului, vedem filme pe computer, ascultăm muzică şi citim corespondenţa şi uneori cărţi pe computer. Pe Messenger ţinem legătura cu prietenii de departe, dar vorbim şi cu un prieten de care ne desparte un singur etaj sau o scară de bloc… Computerul nu mai este de mult o unealtă care ne uşurează viaţa, a devenit dependenţă, obsesie şi de multe ori ne complică existenţa. Cine-şi mai aminteşte de mIRC când are Second Life …sau blog? Trecerea de la web 1.0, de la site-urile „simple”, construite sau vizitate, la web 2.0, la blog şi de la jurnal la jurnalism, a fost aproape insesizabilă. Şi cum spune şi Dorina Guţu-Tudor în cartea ei „New Media” : „ultima soluţie, o nouă evoluţie”, după colţul blogului, ne aşteaptă web 3.0.

Dar toată evoluţia tehnologică nu era posibilă şi nu este eficientă şi fără un nou mod de gândire. Avem YouTube sau… RedTube , avem Wikipedia şi avem Google , avem MySpace , FaceBook , Hi 5 , o serie de pagini unde ne putem crea blog-uri gratuite: Blog Gratuit , WordPress , Blogger , Xanga , Sibir , Netlog şi multe-multe altele. Teoretic avem posibilitatea să fim – sau să pretindem – că suntem cine vrem, dar mai ştim cine suntem? Cine mai pierde vremea să „construiască” o pagină gen Tripod când e mai uşor “să-şi facă” un blog? Unii caută celebritatea, alţii anonimatul. Realitatea virtuală este tot o formă de realitate. Fuga în virtual este tot o „fugă pe gheaţă” şi este cum se spune: poţi fugi, dar nu te poţi ascunde. Toţi avem un IP…

Se nasc simpatii şi antipatii, se scuipă seminţe virtuale. Mai există oameni în spatele modemurilor sau am devenit umbre şi fantome? Este tot o chestiune opţională, eu am să mă deconectez acum şi vă doresc un sfârşit de săptămână frumos!

„Pentru a fi ziarist sau, cum se zice, publicist, românul nu are zor de nimic, nici chiar de gramatică.”

92.82.190.121.

trebe, nu trebe….

Posted on by — 4 Comments ↓

mă aflu în treabă. Obişnuinţa, comoditatea, confortul, clişeele unei gândiri reflectate imaculat într-o exprimare mecanică şi…ruginită. Convenţionalul şi cotidianul pas la pas, veşnicele referiri la tradiţie: „aşa trebuie”…Trebuie? Nu zău?!

Trebuie să sune telefonul şi trebuie să mă trezesc. Trebuie să mă dau jos din pat, trebuie să ajung bâjbâind până la baia şi nu trebuie să fac zgomot. Trebuie să mă uşurez, să mă spăl şi să mi-o spăl, apoi trebuie să mă spăl şi pe dinţi că am un gust amar ciudat. Ar trebui să merg la dentist odată, la dracu! Trebuie să-mi fac cafeaua şi să fiu atent să nu dea în foc că altfel trebuie să curăţ aragazul. Trebuie să-mi fac pacheţel. Trebuie să-mi deschid computerul, să-mi citesc mesajele, trebuie să le ordonez şi trebuie să răspund la cele importante, trebuie să şterg cele neinteresante. Trebuie să-mi aprind ţigara şi trebuie să mai iau o gură de cafea. Trebuie să-mi pun muzică şi trebuie să mă îmbrac.
Trebuie să cobor şi să mă târăsc până-n staţie şi trebuie să aştept tramvaiul. Trebuie să perforez bilet şi trebuie să suport mirosurile şi oamenii umezi care trebuie să se frece neapărat de mine. Trebuie să fiu tolerant şi trebuie să gândesc pozitiv.
Trebuie să merg la serviciu şi să fiu respectuos cu şeful. Trebuie să muncesc să am bani. Şi trebuie să-mi duc tot salariul acasă până la ultimul bănuţ. Trebuie să-mi rămână timp pentru mine, trebuie să mai visez şi poate trebuie să mai ies cu băieţii la o bere. Trebuie să-mi bag minţile-n cap şi trebuie să mă adun dracului!
A trebuit să scriu şi azi un blog…

Vă propun un mic exerciţiu. Luaţi textul de mai sus şi înlocuiţi verbul trebuie cu ori ce alt cuvânt credeţi de cuviinţă.

Mai dificil este să eliminăm complet trebuie din viaţă, nu din vocabular. Automatismul confortabil al rutinei ce ne macină.

O zi faină, un sfârşit de săptămână plăcut!