Vremuri triste, ţară veselă. Explicaţiile sunt multiple ca răspunsurile la testele grilă. Sau ca la alba-neagra: „asta are, asta n-are, care are, care n-are?” E bine, trăim în ţara celor 22 de milioane de antrenori de fotbal, 22 de milioane de mecanici auto, instalatori, zidari, zugravi şi electricieni, 22 de milioane de analişti politici şi tot atâţia economişti, 22 de milioane de alegători şi potenţial potenţi candidaţi şi… 22 de milioane de viitor şomeri. Pe 6 decembrie se termină şi ameţeala care a dat peste cap toată ţara şi cineva o să ne tragă preşul de sub picioare şi o să stingă lumina. Ştiu, ştiu, suntem „descurcăreţi”, însă sintagme ca „frate cu codrul” – cacofonie acceptată gen biserica catolică – nu mai sunt actuale, Verestoy şi Pinalti au avut grijă să nu mai avem codrii. Ne vedem în parcul Carol sau într-un parc virtual, la alegere.

Mă distrează euforia aproape revoluţionară cu referendumul. „Să mergem să-i dăm jos pe bandiţi!” Cool frate! Mai sunt câteva zile şi jur că n-am văzut nicio informare legat de acest subiect. Ok, ok, promit: azi mut de pe Animax pe Boomerang, poate nu m-am uitat la posturile de televiziune care trebuiau. Nici în presa scrisă, nici la televizor nimic despre diferenţa dintre un parlament unicameral propus de actualul preşedinte şi cel actual, bicameral. Treaba asta are un iz „size does matter”, adică conotaţii sexuale.  Exact ca: “Mai vreau odată!” 😛 O au prea mare, nesimţiţii, hai să le-o tăiem. Cred în necesitatea reformării clasei politice, dar este complet greşită abordarea. Nu cantitatea ci calitatea parlamentarilor contează. Numărul şi structura parlamentului n-are nicio legătură cu calitatea parlamentarilor. Şi – între noi fie vorba – am mai spus asta: pe lângă aspectul strict populist al manevrei, pe de o parte votul este strict consultativ, adică nu are nicio relevanţă, în practică nu o să se schimbe absolut nimic, pe de altă parte adevărata problemă este ambiguitatea actualei constituţii, se încalecă puterile de stat şi cred că după 20 de ani de bâlbâieli şi brambureală, ar fi momentul pentru o reală reformă constituţională şi să hotărâm dacă ne dorim un stat prezidenţial sau unul parlamentar. Sună uşor a sofism, dar este foarte simplu.

Armata celor 12 maimuţe. Avem un car de candidaţi la preşedinţie: Traian Băsescu, Mircea Geoană, Crin Antonescu, Sorin Oprescu, Corneliu Vadim Tudor, Kelemen Hunor, George Becali, Ovidiu Iane, Remus Cernea, Constantin Rotaru,Constantin Ninel Potarca şi Gheorghe Eduard Manole. Bătălia se va da între primii trei, restul este doar împrăştiat de voturi aiurea. Favorabile – din păcate – stângii. Oprescu, vrea-nu vrea, conştient-inconştient, pus sau de bună voie, joacă pe mâna stângii şi probabil îi facilitează fostului său coleg de partid accederea în turul doi. Nicio surpriză de la aşa numitul „candidat surpriză”. Tare mă tem că se repetă formula Iliescu-Vadim în versiunea Băsescu-Geoană, caz în care în turul doi stau acasă şi mă scobesc în nas. Rău mai mic nu există, este o invenţie subversiv-propagandistică. Geoană preşedinte şi – foarte probabil – Adrian Năstase premier reprezintă doar o schimbare de mafie.

Şi apropo mafie, sloganul cel mai „vero” este cel al lui Vadim: „Jos mafia, sus patria!” Nu este nou, dar – din nefericire – valabil.
„Împingem împreună”, „Scoatem România din priză”, „Vai România!” şi toate celelalte sunt mai mult decât slăbuţe. O psihanaliză ar merita poate „Luptă pentru tine” – a 4-a sau a nu ştiu câta lozincă lansată de stuff-ul lui Băsescu, dar… de ce? Adică, cu ce folos?

Discuţiile – neinteresante. N-am auzit mai nimic despre atribuţiile reale ale candidaţilor la preşedinţie, doar populisme. Schimbarea – sau nu – de la Cotroceni, nu schimbă actuala componenţă a parlamentului şi nici starea de fapt în care se zbate ţara şi noi cu ea deodată.

Toată porcăiala cu dosare, clipuri pe YouTube, sms-uri, bloguri şi bla-bla show-uri la televizor, au scos din discuţie criza, lipsa unui guvern şi lipsa unui plan economic viabil iar dezastrul inevitabil stă după colţ cu braţele-n sân şi zâmbetul pe buze şi ne aşteaptă după magicul 6 decembrie.

Cel mai amuzant este că în locul unei dezbateri între candidaţi, avem dezbateri despre o posibilă – sau eventuală – dezbatere. Ha ha ha! 😆

Teoretic ar exista o soluţie. Mă tot gândesc la asta de luni de zile şi când am crezut că am găsit-o, am aflat că au fost alţii mult mai deştepţi înaintea mea, respectiv  William Henry Smyth în 1919 şi se numeşte „Tehnocraţie”. Dar despre asta povestesc altădată…

V-am şi m-am plictisit destul! Ha ha ha! 😆

M-am rupt în figuri, m-am dat în stambă, petic şi băşini, să mă dau niţel şi pe blog, doar am promis.

Am pornit agale pe WordPress, adică prin vecini. Rezultatele la SuperBingo nu mă interesează – dar pare subiectul cel mai fierbinte, speranţa moare ultima… –  aşa că mi-am băgat nasul în ce-i doare pe bucureşteni cel mai tare zilele acestea, Scrisoare catre nenea Metrorecs:
„Sa stii ca taticu si mamica sunt tare furiosi pe tine ca nu stiu ce le`ai facut. Taticu a zis ca te baga undeva, da` mamica a zis ca de ce vorbeste asa urat si pe urma nu a mai zis nimic, ca taticu a si pognit`o.
Draga nene, iti scriu ca sa te rog ceva din inima. Taticu, care nu`i un om rau, a zis ca a cumparat de la tine un “abonament” sau asa ceva si ca de banii pe care ti i`a dat, te`ai obligat sa il duci in fiecare zi la serviciul lui si ca se gandeste sa te dea in judecata ca de ce nu iti indeplinesti partea ta de obligatie.
Nene Metrorecs, eu nu stiu…”  Cred că subiectul a făcut trafic – în locul garniturilor care au stat şi mai stau şi astăzi – fiindcă am mai găsit o grămadă de blog-uri pe acest subiect.
„Amicul” meu Tismăneanu iar face apel să-i votăm şeful. Dacă nu iese preşedinte, rămâne fără slujbă şi s-a obişnuit cu pupatu-n cur.
La Roxana am dat de un clip al lui Crin Antonescu, YouTube Uber Alles!
Gata cu politica! Nu mai citesc, nu mai spun nimic! Parol!
Aşa am dat de Mantzy „Probably de meanest blog in the world” şi am aflat ce caută… iaurtul în vagin. Forumurile sunt o sursă inepuizabilă de râs şi plâns.
Duminică,  22 noiembrie, mare concert mare în El Comandante. 6 trupe vor distra câte 20 de minute publicul amator în semi finala unei competiţii organizate de trupa Byron. Finala o să fie un concert alături de trupa care-şi serbează al 3-lea an de existenţă pe 30 noiembrie în Club Fabrica. La Mulţi Ani şi baftă concurenţilor!
Şi uite cum nu scap de politică nici cum! Am ratat-o şi pe asta: trupa iris a concertat moca pe 11 noiembrie în favoarea lui Oprescu la Cinema Republica. Moca pentru public. 😀
Sex şi cugetări la marginea patului am găsit la Asaseya. Ca idee: „Am facut dragoste pana am cazut epuizata in bratele lui si am adormit.”
Asta mi-a amintit de o fază din viaţa mea jalnică. Eram acum ceva ani în urmă într-un băruleţ din inima Braşovului şi mă tatonam din priviri cu o fată. După câteva beri stinse cu coniac, mi-am luat inima-n dinţi şi ţigara – de şmecher – în colţul gurii şi am abordat-o vertical: n-ai vrea să fumezi cu mine ţigara de după, să evităm dezamăgirile… 😆
Cărţi. Ugly Bad Bear ne recomandă două. Dianei Haulică, CONTRACTE SPECIALE REGLEMENTATE DE LEGEA DREPTULUI DE AUTOR şi cartea Lorenei Lupu, HYDE PARK.
„Blog de ziarist ratat” – sună bine. Azi cinci întrebări de fată. Băieţii „ştie” răspunsurile! 😆
Film. „2012” – nu l-am văzut, nu ştiu dacă am să-l văd. Despre el aici.
La Meşterul Manole am citit despre dezamăgire: „Rămâne însă dezamăgirea judecăţii corecte pe care uneori aş dori-o să fie greşită. Să fiu măcar o dată, dezamăgită în dezamăgire…” Drăguţ.
În grădina de vis al Elisei azi am bălit la o prăjitură cu mere. Apropo reţete, intratul în post mi-a adus vizitatori în căutarea reţetelor cu varză! 😛 Şi – tot apropo – trafic. Vineri pe la prânz am lăsat deschis pe pagina analizei traficului, la acel moment aveam 158 de vizitatori. Mi-am văzut de alte treburi prin casă şi când m-am întors la computer, am dat refresh. Numărul de vizitatori a scăzut la 143… ha ha ha! Nu ştiu ce s-a întâmplat, probabil unii s-au răzgândit. Nu, nu mă plâng de trafic, în ultima vreme numărul vizitatorilor mei s-a dublat. Că-i de bine, că-i de rău, habar n-am.
Despre ce am făcut „io” azi, adică mi-am spionat vecinii, dar la un alt mod scrie 22 Visions într-un post cu parfum misterios şi plăcut.

[youtube= http://www.youtube.com/watch?v=gfuRz1w_8ss&feature=related]

În top 10 Ze-list aceleaşi nume se rotesc de când mă ştiu. Cabral, Ciutacu, Mircea Badea, Visurât (cu sau fără mă-sa! Ha ha ha!), adică bloguri devenite instituţii. Sunt mai anarhist din fire, nu mă duc la pomul lăudat, ba, am obiceiul să fluier prin biserică.

O să-mi vizitez şi prietenii, musafirii din blogroll, n-am făcut-o de mult şi-mi cer iertare. Dar pentru moment atât. 🙂 Am avut o seară naşpa şi un început de zi aiurea, cu plimbarea aceasta m-am mai relaxat. Sper să o faceţi şi voi. 🙂