Buckethead – Spinal Clock (2010)

Tipul ăsta e dus. E irecuperabil. Dacă după accidentul suferit anul acesta cel puţin fizic se recuperează vizibil, la „mansardă” este neschimbat. Şi e bine, e bine aşa. Salvatorul găinilor din Kentucky se joacă şi de cele mai multe ori din joaca aceasta ne alegem şi noi cu câte o călătorie sonoră de calitate.
Anul trecut v-am povestit despre el şi cele 4 (!) albume scoase (vezi AICI), anul acesta a scos un album electro-acustic intitulat „Shadows Between the Sky” lansat în februarie, apoi şi-a făcut revenirea de după accident cu primul set din cele 5 preconizate ale proiectului alături de Bryan “Brain” Mantia şi Melissa Reese, „Best Regards”, un set de 5 CD-uri şi o incursiune într-o lume viu colorată a muzicii experimentale.
„Spinal Clock” este tot un experiment acustic, Brian Carroll alias Buckethead şi-a atârnat chitara-n cui şi a luat banjoul la frecat. A rezultat un material de 44 de minute structurat în 9 piese şi pe lângă banjo pe ici-colo a mai strecurat ceva percuţii şi mici adaosuri de bas şi chitară.
Multe nu-s de povestit. E interesant ce a rezultat, faze (riff-uri) Rock transpuse pe banjo şi „împrăştiate” într-un fundal ambiental-experimental. Coloraturi subtile de Jazz şi sunete bizare strecurate într-o aventură muzicală.
Iniţial au fost scoase doar 300 de CD-uri, cantitatea a fost suplimentată cu încă 200 şi toate cele 500 de discuri au fost vându-te în câteva zile.
Urmează printul de serie, probabil nu o să rupă nici Billboardul şi nu va ajunge distins cu Platină pentru vânzări, dar nici nu cred că asta intenţiona Buckethead. I se rupe şi asta apreciez cel mai mult la el.