Jelitu

Mi-e rău. Ultima oară cu moarte lu’ MM o săptămână s-a jelit la televizor. Nu mai conta nimic, nu mai exista nici o altă ştire, jurnalele, emisiunile, inepuizabilele talk-show-uri, ba, şi toate promourile erau cu jelit, cu lacrimi, plânsete, bocete, apoi o zi întreagă am văzut imagini de la priveghi, de la ultimu’ omagiu şi inevitabil: din cimitir. Şi a doua zi totul în reluare.
Mi-e rău – spuneam – fiindcă acum fiind vorba de nou-născuţi, de o tragedie reală, lucrurile o să fie şi mai grave. Şi nu este unul, ci – deocamdată – patru, dar pot fi unsprezece. Curg – în paralel – şi inepţiile. Am auzit pe cineva vorbind (iar) de karmă (O karmă light vă rog), de destin necruţător şi – paradoxal – chiar dacă Dumnezeu a chemat sufletele nevinovata la el, de ce ne doare (în cot) pe noi mai mult şi mai mult, că nu pot fi îngropaţi creştineşte fiindcă n-au fost botezaţi, dar, evident, s-a declanşat (iar) o campanie de presă numită – cum altfel?  – „Lacrimi pentru îngeri”… (Dacă admitem că există îngeri, sunt şi diavoli, nu?)
Jelim că ne place. Sărim în groapă.

(Unde-i) …Doina?

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=-iTHFym1Mok]

Jelim. Procurorii în frunte cu Marius Iacob – cel care a localizat unde s-a pişat Cioacă şi a irosit miliarde fără nici un rezultat în căutarea lu’ Elodia – au început urmărirea penală in rem pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală gravă. Era previzibil: vinovată este o asistentă şi poate mai găsesc şi un fraier de la întreţinere. Sistemul e perfect, sănătatea este prioritate naţională şi ca atare finanţată solid, cadrele medicale şi sanitare sunt suficiente şi plătite cum se cuvine. Caz rezolvat, următorul! De fapt următoarea. Tragedie. Să mai jelim puţin, „să ne simtem bine!”.
Badea (Mircea) spunea că-i bună pioşenia aceasta, da’ ce-ar fi să facem ceva ca bebeluşii aceştia să trăiască mai mult de o zi, două şi să facem spitale, să facem sistemul eficient şi funcţional. De acord. Da’ – zic „io” – înainte de spitale şi reformarea – reală – a sistemului, ce ar fi să-i luăm de guler pe cei cu adevărat responsabili? Preşedintele, guvernul… Adică mă întreb – ca şi ieri – cum de nu arde încă palatu’ Cotroceni şi clădirea guvernului?

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=TsXQ8-iAGC0]

Adică pe bune, mi-am amintit – tot aşa haotic – de la ce a plecat căderea lu’ Ceuşescu, mai exact: evacuarea şi mutarea forţată a preotului Laszlo Tokes. Bun, agenturi, conjunctură, etc, da’ mă întreb: evacuarea unui preot contează mai mult ca moartea unor bebeluşi?
Cam ce dracu tre’ să se mai întâmple ca în loc să jelim (şi şpriţuim, că deh, aşa e tradiţia), am pune în sfârşit mâna pe molotoave? Nu instig, mă întreb.
Ştiu, n-ai să vezi.
Şi mi-am amintit de suspendarea preşedintelui – că tot vorbeşte opoziţia (iar) despre asta. Am auzit politicieni afirmând că „v-am spus noi, am prevăzut de atunci, am vrut să-l suspendăm, dar VOI, poporul, n-aţi vrut”. Aţi prevăzut o pulă (scuze doamna Olguţa, am vrut să spun… puţa. 😀 ). Au vrut puterea. Şi o vor şi acum. Şi vor puterea tot timpul, nu să ne conducă, nu să facă ceva pentru idioţii de contribuabili, fraierii de cetăţeni. Nu. Nici gând. Ce e nasol – zic „io” – este că era Geoană preşedinte, era Mama Omida sau Gigel Bucur (ăsta-i un fotbalist, nu?), lucrurile ar fi mers cam tot aşa în ţărişoara asta. Şi noi jeleam la fel şi dădeam din umeri cu nonşalanţă.
Curtea Constituţională a spus atunci că pretextul parlamentar a fost neconstituţional. Şi – părerea mea – au cam avut dreptate, pretextul găsit a fost penibil.
Nu că n-ar fi existat suficiente motive pentru suspendarea preşedintelui. Vă dau unul: „ţigancă împuţită”. Da, dar asta nu ne place. Păi nu contează cât de negrii am fi de la mama natură, nu-i rrom(ân) să nu fi spus: „ţiganu’ dracului” sau măcar „ţigan borât”. E cam ca treaba aceea cu „nigger”-ul, e ok să spună un negru altuia „nigger”, da’ să nu vină un alb să spună aşa ceva că e nasol. Însă problema e că toţi – cu excepţiile de rigoare – suntem cam bruneţi şi… niggeri. Chiar şi ăia blonzi cu ten alb ca laptele şi ochi albaştrii.
Într-un stat zică-se European şi presupus democratic, un om politic după o astfel de ieşire/scăpare nu doar demisiona în 5 minute, dar dispărea definitiv măcar din viaţa publică.
Sar din nou de la una la alta şi mi-am amintit de „marele miting sindical” în care nerozii protestau faţă de tăierea pensiilor şi salariilor bugetarilor cu… dansu’ pinguinului.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=HMyhm9xST6E]

Da coane, ăştia suntem: ne-o cam împingem.
Au murit nişte copii – şi fără să fiu cinic – o să mai moară, nu de alta, dar au murit şi înainte, tragedii se petrec zilnic în spitale, pe stradă şi aiurea-n toată ţara, se mai pot tăia niţel şi din salarii, se pot impozita şi pensiile sub 1000 RON şi toate celelalte venituri posibile şi imposibile, mai poate creşte TVA-ul, cota unică, şi nu-i o problemă, de inventat se mai inventează taxe noi – noi… jelim. E cool frate. Futu-vă-n gură!

O tavă de mici şi o ladă de bere, în drum spre spital mor de plăcere!
O ladă de bere şi o tavă de mici, azi nu mă duc la servici(u)…

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=VvYdwYedtWE]

P.S. Arde.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=s1vzJYeaIdU]

4 comments on “Jelitu

  1. …. daca e sa adaug ceva:

    Niculae din Tarafu din Clejani….

    [youtube=http://www.youtube.com/watch?v=wS-_W-dOYeo&fs=1&hl=en_GB&color1=0x006699&color2=0x54abd6]

    aceleasi locuri… alta chestie:

    [youtube=http://www.youtube.com/watch?v=DAtP7kO0tUI&fs=1&hl=en_GB&color1=0x006699&color2=0x54abd6]

    si fara asta nu se poate:

    [youtube=http://www.youtube.com/watch?v=kymtsMQur1A&fs=1&hl=en_GB&color1=0x006699&color2=0x54abd6]

    In the old time, in the old time
    In the old time it was not a crime!….

    • am si “io” de adaugat ceva:

      [youtube=http://www.youtube.com/watch?v=QvXyG4Hck1M]

      sunt in focuri cum s-ar spune, vin si cu explicatiile imediat. 😉

  2. Dincolo de scriitura ta foarte buna,hai sa avem si atitudine…ar cam trebui sa-i futem in gura!!!Cu totul!!!Eu ma bag!!!

    • Salut Victor!
      mă tem că suntem nu puţini, ci mult prea puţini. şi îmi tot bat capul şi nu înţeleg de ce şi cum e posibil. dar în ciuda faptului că am 40 de ani şi un copil de 3 ani de crescut, mă bag şi eu cum am făcut-o de la 17 ani şi mă încăpăţânez de atunci să fac lucrurile altfel decât ar fi comod.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.