Hrănim monştrii, clădim coşmaruri

Vreau să înţeleg, poate mă frământă excesiv, dar stau ca prostu’ cu telecomanda-n mână seara pe pat, butonez de pe un canal pe altul şi văd aceleaşi feţe spunând aceleaşi lucruri. Se mai mută câte unul din dreapta-n stânga sau invers, dar în esenţă parcă văd şi revăd acelaşi film seară de seară de luni, de ani de zile. Mă culc năuc şi mă trezesc buimac, deschid computerul, citesc presa on-line şi coşmarul din care parcă nu ne mai trezim niciodată continuă. Cam aceleaşi titluri cu aceleaşi personaje sau sosiile lor trase la indigo, xeroxate, multiplicate, ţaţe şi labe triste, ştiri alarmante sau abureli şi aiurisme.
Le-am dat nas şi le-am ridicat soclu.
De-al de ilieşti, năstăşeşti, băseşti, udre, videni, berceni, copoşi, becalieni. Noile repere, modelele, vârfurile. Bleh. Cât de proşti, dobitoci, inculţi, nepăsători putem fi?! Da’ ce plm mă întreb „io”?! Suntem ţara cu cel mai ridicat consum de pîine şi cel mai scăzut consum de pastă de dinţi… Totuşi, nu e dubios că după un dictator cu patru clase, „vârfurile”, oamenii de succes sunt tot personaje de teapa aceasta, un fost gestionar utc – Copos, un cioban – Becali, un marinar – Băsescu şi lista e lungă, interminabilă, toţi nişte mediocrii, inculţi, trepăduşi şi ţepari de colţ de stradă, golănaşi de cartier. Sau securişti. La noi modelul Havel nu prinde, papionul lui Raţiu a stârnit miştouri şi am aruncat cu pietre-n el ca într-un păduchios, dar pe dos, fiindcă mirosea frumos, spălat,  a săpun. Îmi place de exemplu Mircea Diaconu, tot respectul pentru el şi pentru cei ca el, dar sunt puţini. Ne-am cam fript şi cu intelectualii ce-i drept, majoritatea s-au dovedit nevertebrate şi – de ce să nu o spun direct – curve. S-au vândut pe bani, funcţii, burdihanii pline şi posturi călduţe.
Suntem prea leneşi şi să gândim, preferăm să fim conduşi cu mână forte, dar cel care o face să fie „de-al nostru”, un prost ca noi. Ne plac lichelele, şmecherii şi – să mă iertaţi – muistele din jurul lor. Şi am spus uituci? Jumătate din populaţie îl plînge pe Ceauşescu şi mulţi tânjesc după guvernarea Năstase…
Privim cu admiraţie şi/sau invidie fotbaliştii, maneliştii, pe toţi aceea care fac bani fără prea multă trudă, fără bătaie de cap.
Vorbim de brand (de ţară), dar ne lipseşte produsul, stăm ca fraierii cu o etichetă nefericită lipită de frunte, „frunză” ce nu ne acoperă goliciunea, ba o accentuează şi o face şi mai grotescă. Care brand bre?

N-am mai forfecat ziarele şi nici nu am s-o mai fac. Refuz să-i mai pomenesc pe toţi neinteresanţii ăştia, toţi parveniţii, măscăricii. I-am hrănit destul.

M-am uitat în globul de sticlă şi prevăd un viitor trist.
Dacă nu se măsluiesc (iar) alegerile grosolan, văd un Crin Antonescu preşedinte şi un parlament majoritar PSD, implicit şi guvern, adică o altă bulibăşeală mioritică, o ştruţo-cămilă cu cap de bou şi copite de capră. Fiindcă aşa suntem noi. Dar vom avea în continuare cafteală preşedinte-premier, circ, fără pîine.

Iar criza, tot mai evident, la nivel global are un singur deznodământ: războiul cu Iran.
Sună şi poate chiar este apocaliptic, mulţi spun că nu este posibil, că masele, că poporul, că cetăţenii din lumea aşa zis liberă nu mai susţin guvernele care merg pe mâna războaielor, dar guvernele se pişă pe părerea cetăţenilor şi repet, nici o criză n-a fost soluţionată de omenire de-a lungul istoriei ei cunoscute într-un mod diferit. De ce ar fi altfel acum?
Nu sunt sceptic, nu văd totul în negru, ci văd pur şi simplu.
Şi nu-s nici mai bun, nici mai breaz, vreau să-mi salvez şi eu pielea. Cumva….