The Chemical Brothers – Further (2010)

Britanicii Tom Rowlands și Ed Simon, cunoscuți și sub titulatura The Dust Brothers (împrumutată de la americanii Dust Brothers – Michael Simpson aka E.Z. Mike și John King aka King Gizmo responsabili pentru coloana sonoră a faimosului filml Fight Club, dar celebrii mai ales pentru colaborarea cu Beastie Boys), s-au întors cu al șaselea lor material discografic și opt piese proaspete.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=tpKCqp9CALQ]

Materialul ce urmează a fi lansat oficial în data de 14 (UK), respectiv 22 iunie (America), conține aproximativ 50 de minute de muzică Electronică, un amestec revigorant de IDM, Ambiental și elemente House într-o manieră aerisită și tonuri calde – ne-specialist fiind, aș risca să spun: cu aromă de Ibiza.
Dacă Horse Power are rezonanțe Rave/Tehno, Another World pulsează călduros, are aroma plajei scăldate dimineața în razele răsăritului. Și tot discul degajă cumva un aer de relaxare, vacanță. 🙂
K+D+B introduce ritmuri tribale și nuanțe World Music, Wonders of the Deep sună ca o scufundare printre corali, Swoon ne plasează parcă-n spațiu, Disolve combină sonoritățile ceva mai abrazive cu un feeling Pop și totul pare o joacă de copii, cele peste 11 minute ale piesei Escape Velocity sunt o evadare într-o zonă mai experimentală, dar ritmul pulsant, minimalismul și tonurile calde o fac la fel de agreabilă și consumabilă iar Snow – piesa care de fapt deschide albumul – are o tensiune și un groove viril, absolut pozitiv.

Multe lucruri nu-s de spus, este un disc de ascultat, un material de atmosferă, un coctail de stări și explorări, aduce ceva plăcut, luminos. 🙂

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=dvYz8tCrAkg]

6 comments on “The Chemical Brothers – Further (2010)

  1. fain,nu stiam.Ultima oara cand ascultam the chemical brothers,a fost de dinainte de b’estival 🙂 adica inainte de a asculta rock

    • eu ascult de toate…. ce-mi place. sunt sute de trupe Rock de toată jena, cum sunt sute de trupe Electro interesante… și mai e muzică clasică, Jazz, Soul, Funk, etc… 🙂 nu pot trăii într-o lume doar neagră sau albă, îmi plac culorile. 🙂

  2. :)) Nu esti singuru’… m-am dus odata de-am cumparat Armand van Helden, si vanzatorul ma cunostea din Brit…. si el mi-a zis acelasi lucru.
    Nu ascult chiar orice, triez si io ce-mi place.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.