[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=GFsTrvJGiDc]
Fanii serialului „Sons Of Anarchy” au remarcat piesa „The Big Fellah” al celor din Black 47 la începutul episodului „Lochan Mor” (episodul 34 – respectiv 8 din sezonul 3). Eu am avut bulanul să dau peste CD-ul „Home of the Brave” (1994) prin 1996 în consignaţia de la Braşov unde o pensionară a adus la vânzare la un preţ derizoriu un morman de CD-uri originale – promtional use only – primite – cum am aflat ulterior – de la băiatul dânsei, radio DJ în Canada. Mi-am pus labele atunci pe o grămadă de discuri interesante ale unor formaţii absolut anonime, am cumpărat aproape tot, pe neauzite.
„Hey big fella, where the hell are you now, when we need you the most?”
Albumul poate fi ascultat on-line AICI. The Big Fellah, Different Drummer, Paul Robeson (Born to be Free), Losin’ It, Who Killed Bobby Fuller?, Oh Maureen sau American Wake sunt câteva din piesele colorate ale celor din Black 47 care amestecă rădăcinile tradiţionale irlandeze cu Raggae, Hip Hop, Rock, Punk şi ceva Jazz.
Pentru mulţi această abordare multi-culturală şi extrem de colorată n-a fost pe plac, critica şi consumatorul este obişnuit cu standardele, cu tradiţionalul, cu lucrurile clare şi etichetabile, convenţionale. Şi tot majoritatea asimilează zona Celtic-Punk exclusiv cu numele celor din The Pogues.
Povestea celor din Black 47 se leagă şi de The Pogues, Frank Murray impresarul celor din The Pogues i-a auzit pe cei din Black 47 în 1990 şi le-a oferit contract la propria sa proaspăt înfiinţată casă de discuri şi au cântat la Londra la Brixton Academy în deschiderea celor din The Pogues.
Trupa a fost înfiinţată în 1989 de către Larry Kirwan – voce, chitară, programare – şi Chris Byrne – cimpoi irlandez – în Bronx iar numele lor se referă la marea foamete care a lovit Irlanda în perioada 1845 -1852 în urma căreia au murit circa 1 milion de persoane şi un alt milion a emigrat, cel mai negru an fiind considerat 1847.
Lor li s-au alăturat ulterior Fred Parcells la trombon, Geoffrey Blythe la saxofon şi Thomas Hamlin cu percuţii africane.
„Funky Ceili” – piesa din 1992 s-a dovedit un succes, EMI le-a oferit un contract şi astfel apar albumele „Fire of Freedom” (1993) şi „Home of the Brave” (1994), după ce Frank Murray îşi închide afacerea înainte ca albumul auto-intitulat să fie lansat, astfel acel material este scos pe cont propriu de trupă în 1991 şi distribuit la concerte.
Relaţiile cu EMI se răcesc, trupa îşi ia transferul la Mercury Records şi în 1996 este lansat următorul album: „Green Suede Shoes” disc ce continuă linia anteriorului material, poate cu ceva mai multă aplecare spre Hip Hop şi Ska.
Trupa concertează cu intensitate maximă însă lucrurile par să se lege greu, britanicii refuză să le distribuie discul în Anglia şi Europa, astfel vânzările sunt relativ scăzute din lipsa acestui segment de piaţă semnificativ.
O serie de tragedii lovesc atât membrii trupei cât şi apropriaţi al acestora, lucruri care prind glas în piesa „Those Saints” de pe albumul „Trouble in the Land” din 2000.
Albumul „New York Town” lansat în 2004 este pe de o parte un omagiu oraşului în care trăiesc o mare parte din membrii formaţiei, dar şi o introspectivă personală a evenimentelor din 11 septembrie.
Linia politică este continuată şi pe următorul album, „Iraq” din 2008, între cele două materiale mai apar două compilaţii: „Elvis Murphys’ Green Suede Shoes” în 2005 şi „Bittersweet Sixteen” în 2006.
„Bankers and Gangsters” este noul material Black 47 şi conţine 13 piese la fel de colorate ca cele de pe materialele anterioare iar temele sunt la fel de diverse, chiar dacă inevitabil actuala recesiune – criză – a marcat şi subiectele celor din Black 47, muzica însă şi-a păstrat culoarea, prospeţimea, voioşia şi cinismul fac pereche bune, inflexiunile Raggae, Punk, Ska, Jazz şi notele celtice se împletesc cu aceeaşi candoare.
Pe mine m-au prins Black 47 de când i-am ascultat prima oară şi este o plăcere să-i ascult şi acum. Poate nu ei au inventat spuma la Guinness, dar un Kilkenny cu un Jameson curg mai bine cu Black 47. 😀
Iar dacă mă gândesc la foametea din ’47, tare mă tem că ne aşteaptă un 2011 negru… Black 11.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=DB3cHCnnQMs]
