NanowaR of Steel – Into Gay Pride Ride (2010)

Mişto faci, mişto găseşti. E o vorbă de-a mea, da’ se pune.
E grav rău şi de tăvăleală! Ştiu, ştiu, ştiu! Probabil cu excepţia lu’ Frank Zappa, „roacării n-are umor”. Nu când vine vorba de Metal şi/sau trupa lor favorită. Mai ştiu că foarte mulţi ciumpalitici şi ciupacabre au pus botu’ anul trecut la faza cu Geoană preşedinte, vin minerii, se întorc comuniştii cu Iliescu-n frunte, etc, exact cum mulţi rockeri au pus botul şi la faza cu „True Metal”. Şi asta-i la fel ca scena politică mioritică: unii-s mai de dreapta sau mai de stânga (după caz sau… interes de moment) ca ceilalţi şi-n fapt sunt varză (o apă şi-un pământ) toţi. Metal „adevărat” şi… mai puţin adevărat. Dar să revin la umor. Pe americanii din Manowar poţi să-i iei în serios – ce după umila mea părere e mai mult decât o greşeală, e direct prostie – sau poţi să-i iei în glumă, ce-i drept, glumele lor fiind de proastă calitate. Discursurile lu’ Joey DeMaio sunt de prost gust şi deplasate. De la fazele cu muistele până la părerile lui (de căcat) despre TOATE celelalte trupe. Nişte băşinoşi trecuţi de 50 de ani (ba, chiar bat în 60…) costumaţi în piele şi cu bucile (şi burţile) lăsate, indiferent cât de zgomotoşi sunt – ca decibeli – şi cât de buni instrumentişti ar fi, tot nişte bufoni rămân. Şi admit, faţă de ţărănismele lor pure (fuckin’ american rednecks!), mi-am pierdut şi eu umorul.
DECI ( 😛 ) dacă prin nu ştiu ce conjunctură imbecilă ar trebuii musai să merg la un concert şi aş fi pus să aleg între Manowar şi NanowaR, aş opta fără ezitare pentru italieni. Abuzând de limbajul colorat, dacă totul e de căcat, măcar să ne şi pişăm pe noi de râs!

Cum era? „Other bands play, Manowar kill”? Albumul de debut al celor din NanowaR auto-produs din 2005 s-a intitulat „Other Bands Play, NanowaR Gay”… 😆 😆 😆 Mie-mi place… „pizza”, dar dacă alţi băieţi preferă bărboşii şi „uşa din dos”, cu atât mai bine, rămân mai multe păsărici pentru mine. 😀 Nimeni nu s-a sesizat sau deranjat de faptul că Freddy Mercury a fost bulangiu. Până la capăt, capăt mortal de SIDA. Sau Elton Jhon, George Michael şi… Rob Halford. Nu-mi dau seama dacă italienii sunt homosexuali întradevăr sau fac un mega-mişto. Tind să cred că fac mişto, deh, apucături de hetero.
Şi cum spuneam, dacă punctul de pornire este Manowar, e loc de mişto berechet. Sincer vorbind, mi-a plăcut „Sing of the Hammer”, dar asta a fost prin 1987 şi a fost primul şi ultimul disc Manowar care mi-a plăcut. Primul şi ultimul, adică fix două. 😛
Treaba e că băieţii din NanowaR of Steel cântă bestial, adică chiar n-ai ce să le reproşezi, plus au umor căcălău. (În context, bună asta cu „căcălău”! 😆 😆 😆 ).

Uinona Raider – tobe, Mohammed Abdul – chitară, voce, Potowotominimak – voce şi… oral ( 😛 ), Gatto Panceri 666 – bas, voce şi Mister Baffo – voce şi dans pe scenă ( 😀 ) sunt instrumentişti desăvârşiţi, pe Site-ul Oficial la secţiunea MEDIA găsiţi toate materialele lor la descărcare gratuită şi PDF-urile cu textele aferente. Proaspătul „Into Gay Pride Ride” este postat pe Jamendo, poate fi descărcat tot moca, dar băieţii acceptă şi donaţii. Şi – părerea mea – merită.

Coperta noului album este o parodie după tabloul pictat în 1801 de Jacques-Louis David, „Napoleon trecând Alpii”…
Discul conţine 9 piese şi 7 intro-uri, respectiv mini-piese de legătură. La „The Nanowarrior’s Prayer” m-am tăvălit de râs. Dar sunt amuzante toate. Şi nu doar piesele de legătură, strecoară „glumiţe” şi-n piese şi o fac cu stil şi… simţul răspunderii.
Avem Louis Armstrong „What A Wonderful World” în „Blood Of The Queens” şi multe-multe alte chestii strecurate pe ici-colo. Dar găsiţi şi Pink Floyd amestecat cu „The Good, the Bad and the Ugly” al lui Morricone în „Odino and Valhalla” şi multe altele, nu vreau să vă stric toate surprizele!

Dacă iniţial NanowaR of Steel se „alimentau” predomin din – cine altcineva? – Manowar, noul disc este ceva mai colorat, conţine un Metal american de calitate, au infuzii Motley Crue şi Skid Row din anii ’90, Heavy Metal de peste ocean, de cea mai bună calitate.
Trupa se bucură de succes pe peninsulă şi prin Europa, au cântat la Z7 Metal Dayz Festival din Elveţia în 2006 une au împărţit scena cu nume ca In Extremo, Nevermore, Blaze, Dark Funeral şi Jon Oliva, la Martohell Festival din Spania şi True As Steel Festival tot din Elveţia în 2007, an în care au avut şi primul turneu European care a inclus ţări ca Franţa, Austria, Slovenia, Serbia, Croaţia, Germania, Bulgaria, Grecia, Olanda, Spania, Elveţia şi Belgia.
În 2008 s-au apucat de imprimările actualului album, lucru întrerupt de turnee şi alte participări la festivaluri Europene (Never Give Up Festival, HellFest, etc).

Nu credeam că o să ascult aşa ceva, dar merge discul pe repeat de la 5 dimineaţa şi-l mai las puţin. 😀 Să mai zică cineva că nu-mi place (şi) Heavy Metal-ul tradiţional…! Îmi place de mă cac pe mine! 😆 😆 😆

NanowaR of Steel – Site oficial