Sincer, este prima mea intersectare cu americanii ce formează Called To Arms, dar acest „Peril and the Patient” ce urmează să fie lansat oficial în data de 10 august, este un material interesant care merită ascultat.
Trupa din oraşul Raleigh, Carolina de Nord, a fost înfiinţată în 2003 de Daniel Grissom – voce, clape; Jamie Nickerson – chitară; Zack Van Hoy – tobe şi Josh Philips – bas. Un an mai târziu se alătură formaţiei şi chitaristul Brady Sweat şi este scos şi primul material: „A New Life Given”.
Trupa abordează un amestec de Metal Progresiv cu Deathcore, dar nu ezită să experimenteze tot felul de sonorităţi din toată aria Metal-ului. Vocea foarte brutală, abordarea caracteristică pentru Death Metal este susţinută de instrumentaţie foarte complexă, scheme ritmice sofisticate, construcţii armonice, dar şi riff-uri extrem de brutale, adică o muzică destul de diversificată.
În 2005 trupa intră într-o pauză prelungită, revin abia în 2007 şi bateristul Zack Van Hoy este înlocuit de Grayson Sweat şi este scos al doilea disc: „The Last Lament”. Cele 27 de minute (5 piese) au fost imprimate încă din 2005 şi iniţial intenţionau să mai imprime şi alte piese ca materialul să fie un album complet, dar proiectul a fost abandonat şi discul a fost lansat în formă de EP.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=hz4NLowE9Es]
„Peril and the Patient” se bazează pe romanul lui Clive Staples Lewis „The Screwtape Letters” şi astfel este un material concept. Cartea publicată în 1942 conţine o serie de scrisori scrise de un demon cu numele Screwtape către nepotul său, un demon ucenic pe nume Wormwood care are ca misiune coruperea unui om oarecare, un britanic amintit doar ca „the Patient” (răbdătorul). Screwtape îşi sfătuieşte nepotul cum poate fi distrusă credinţa şi împins sufletul către păcat şi sub acest pretext C:S. Lewis prezintă din perspectiva demonică diferite aspecte teologice legate de credinţă, dar abordează şi psihologia umană. În timp ce Screwtape consideră că cea mai sigură cale este de a determina omul în înfăptuirea unui păcat capital, Wormwood susţine că omul trebuie corupt pas cu pas. Astfel se dezbat subiecte ca dragostea, sexul, mândria, lăcomia şi războiul – pe parcursul cărţii izbucnind al Doilea Război Mondial. În urma unui raid aerian asupra Londrei britanicul moare şi sufletul său ajunge în Rai şi eşecul lui Wormwood este aspru sancţionat.
În video-clipul piesei „Hold Me, Thrill Me, Kiss Me, Kill Me” (U2), Bono apare într-o secvenţă citind cartea lui C.S. Lewis. 🙂
Este o poveste interesantă pe care Called To Arms au reuşit să o pună-n „scenă” în mod incitant. Muzica complexă, părţile brutale inteligent intercalate cu pasaje tehnice sau momente epice dau discului un curs dinamic, bine accentuat şi dramatic, punctat cu ruperi sau construcţii armonice complexe.
Materialul a fost imprimat în The Basement Studios sub îndrumarea producătorului Jamie King cel care a lucrat şi cu Between the Buried and Me, Glass Casket şi Beloved.
Lane Wood a contribuit cu o partitură de voce curată şi textul piesei „Ashamed, Awake”.
În ciuda faptului că discul sună extrem de brutal, trupa a declarat că influenţele primordiale au venit de la formaţii ca Smashing Pumpkins, Queen, The Mars Volta, Deftones şi System of a Down.
0 comments on “Called To Arms – Peril and the Patient (2010)”
1 Pings/Trackbacks for "Called To Arms – Peril and the Patient (2010)"
[…] făcut vocea tot mai auzită. The Dillinger Escape Plan, Between The Buried And Me, Rolo Tomassi, Called To Arms, The Black Dahlia Murder , Chiodos, Gladiator, Converge, Haste the Day, Every Time I Die, Bleeding […]