Boris – Site Oficial
Boris – Pagină MySpace
The Cult – Site Oficial
The Cult – Pagină MySpace
Ian Astbury este fondatorul formaţiei (Punk) Southern Death Cult (1981), transformată în Death Cult (1983) şi-n final în The Cult, una din trupele de succes ale scenei Rock britanice de la sfârşitul anilor ’80, începutul anilor ’90. Al doilea şi al treilea lor album, „Love” (1985), respectiv „Electric” (1987) sunt discuri absolut clasice şi de referinţă.
Ultimul material The Cult, „Born Into This” datează din 2007 şi pentru anul acesta au anunţat lansarea noului material. Deocamdată au scos doar single-ul „Everyman and Woman is a Star” în data de 31 iulie şi au cântat la Sonisphere-ul britanic în aceeaşi zi.
De pomenit şi măcar două din colaborările majore al lui Astbury. În 2002 a fost alegerea cea mai potrivită pentru proiectul de re-asamblare al trupei The Doors „The Doors of the 21st Century” alături de doi supravieţuitori Robby Krieger şi Ray Manzarek. Iar anul acesta Astbury a colaborat la piesa „Ghost” pe noul material semnat Slash.
Dacă pretinzi că eşti rocker şi îţi place, te interesează fenomenul, măcar atât trebuie să ştii despre cine este Ian şi The Cult.
Dar….who the hack is Boris?!
Boris Karloff a murit în ’69 – când Ian Astbury avea şapte anişori – deci exclus.
Băiatu’ din filmuleţul Boris and Lubka, puţin probabil. 😛 Atunci mai bine Lubka! 😆
Boris – în ciuda numelui cu rezonanţă neaoş rusească – este o formaţie japoneză născută din scena Hardcore Punk. Şi-au luat numele din piesa „Bullhead” al celor din The Melvins, au debutat cu albumul „Absolutego” în 1996 şi de atunci au scos cam 17 discuri. Au influenţe eclectice de la trupe cu sonorităţi Psihedelice la Black Metal, pomenesc de Sleep, Nick Cave, Nick Drake, Venom şi The Melvins, astfel şi muzica lor este oarecum neîncadrabilă, trec cu uşurinţă din Ambiental în Sludge Metal, din Psihedelic în Drone Metal şi în general sunt etichetaţi ca o formaţie Experimentală ce amestecă cu uşurinţă stiluri şi sonorităţi diferite de Rock, Punk şi Metal. Scena românească nu prea a avut şi are astfel de proiecte, o excepţie remarcabilă fiind proiectul Oedip Piaf.
Nu s-au bucurat de cine ştie ce popularitate însă de curând casa de discuri americană Southern Lord Records a re-editat mai toate materialele lor vechi şi aproape peste noapte au devenit un punct de atracţie în America de Nord. Astfel în 2008 Trent Reznor i-a invitat să deschidă o parte din concertele Nine Inch Nails din cadrul turneului „Lights in the Sky” şi au colaborat şi la coloana sonoră a filmului „The Limits of Control” al lui Jim Jarmusch.
În data de 29 mai 2010 au cântat la Sidnei în cadrul Festivalului Vivid alături de Ian Astbury piesa celor din The Doors „The End” şi de aici până la acest EP ce urmează să fie lansat în septembrie a fost un singur pas.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=2bAuvSYb1D0]
Nucleul de bază al trupei Boris constă din: Atsuo – tobe, voce, Takeshi – bas, chitară, voce şi Wata – chitară, voce. Cele 4 piese imprimate cu Ian Astbury au un aer întunecat, sonorităţi zgomotos-murdare şi o atmosferă stranie cu note Psihedelice. Este o coliziune sonoră interesantă între sunetul murdar de tip Indie de garaj şi atmosfera Dark Wave din era Post Punk marcată mai cu seamă de Joy Division.
01 – Teeth And Claws
02 – We Are Witches
03 – Rain
04 – Magickal Child
„Teeth And Claws” are note de imn Rock, vocea pregnantă al lui Ian Astbury are farmecul obişnuit şi Boris se pliază impecabil pe această abordare simplă, dar plină de vitalitate.
„We Are Witches” este construită pe nişte riff-uri incisive cu sonoritate modern-extremă, vocea caldă a la Morrison al lui Astbury înmoaie oarecum tema, dar combinaţia rămâne una de forţă, piesa are groove, pulse.
„Rain” este un cover The Cult (de pe clasicul album „Love”) şi Boris îi dau o interpretare contorsionată cu sonorităţi de garaj şi miresme Psihedelice.
„Magickal Child” este o piesă lentă, pluteşte subtil, vocea lui Astbury este susţinută mai mult de sunete, fâşii sonore şi punctări uneori zgomotoase, alte ori fine, abia sesizabile.
Este un experiment inedit, nu foarte spectaculos şi abstract, dar arată că şi pe segmentul numit generic Indie e loc de joacă dacă există creativitate. 🙂
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=t_GgowniQWk]
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Gs6AjuzJJNk]
the end cu ian si boris cred ca e cea mai dark prelucrare dupa the doors pe care am ascultat-o vreodata.
ian chiar se “leaga” cu repertoriul the doors.
l-am vazut pe dvd-ul de la reunirea doors cu el.parca a mai aparut in concertul ala si eddie vedder(pacat ca pearl jam au luat o pauza nelimitata,dar pe de o parte e de inteles).
iar boris suna intr-adevar interesant.
da, Ian se potriveşte la fix în postura lui Morrison şi această colaborare cu Boris este interesantă, păcat că au făcut doar 4 piese şi nu un album complet. poate revin şi mai lucrează împreună. 🙂
Pacat ca nu prea se asculta Boris pe la noi, este poate cea mai fascinanta trupa din zilele noastre.
oamenii sunt comozi: ascultă ce li se serveşte la radio, televizor… adică marfă de duzină.