The Dead Weather – Sea of Cowards (2010)

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=7GJa-TUaJjU]

Dacă suspansul din „bucătăria” White Stripes se tot prelungeşte şi golul dinaintea furtunii amânate a fost umplut cu un DVD/CD documentar „Under Great White Northern Lights” lansat în martie, proiectul The Dead Weather în care lângă Jack White „prestează” nume grele ca Dean Fertita din Queens of the Stone Age, Alison Mosshart din Discount and The Kills şi Jack Lawrence coleg cu Jack în The Raconteurs, dar activ şi-n The Greenhornes, par turaţi la maxim. După debutul furtunos cu „Horehound” de anul trecut, de trei zile este pe rafturile magazinelor discul numărul doi: „Sea of Cowards”.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=d99PGcwM2Jw]

Amestecul murdar, zgomotos de Blues, Post Punk şi Indie neîmblânzit de garaj cu miresme Psihedelice şi Hard Rock de anii 60-70 a lovit ca fulgerul anul trecut şi tangibilul „ambuteiaj” Retro s-a dovedit extrem de futurist şi a inspirat şi alţi artişti să experimenteze în această zonă, vezi cazul Them Crooked Vultures.
Cele 11 piese noi continuă jam-sessionul de unde s-a terminat discul de anul trecut, elementul surpriză de care a beneficiat „Horehound” lipseşte, însă materialul este la aceeaşi intensitate, vâjâie, pulsează, este zgomotos şi aerisit concomitent, pe alocuri schizo-psihedelic, alteori minimalist, introvertit sau exploziv.

Pomeneam de elementul surpriză al discului de debut, dacă atunci nu ştiai la ce să te aştepţi şi nu te aşteptai la nimic concret, acum aşteptările evident sunt mult mai mari, poate din acest motiv „Sea of Cowards” la prima (a doua, a treia, etc) ascultare nu pare la fel de genial ca materialul anterior, dar indubitabil, cei patru fac muzica asta cu suflet, lejeritate, „din încheietură”.
Piesele au fost rulate non-stop 24 de ore premergător lansării pe situl oficial al trupei între 30 aprilie şi 1 mai, dar a fost destul de intens promovat, mediatizat şi pe alte canale.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=BTHslukHBoU]

Discul sună ca o imprimare extrem de bună în sala de repetiţie, senzaţie care am avut-o şi cu „Horehound” iar piesele sună ca un şir de jam-sessionuri neşlefuite, dar cu puls şi vână.
Mi-a plăcut foarte mult „The Difference Between Us”, „I Can’t Hear You”, „Gasoline”, „No Horse”, „I’m Mad” şi dacă dau volumul tare şi-l mai las o zi-două pe repeat probabil ajung să enumăr toate cele 11 piese… Fiecare are ceva, gaşca asta are un feeling aparte şi reuşesc să-l transpună şi să-l transmită, au găsit o breşă de explorat şi o fac impecabil.
Sarcină tot mai dificilă pentru Jack să se depăşească cu noul White Stripes….

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=NSFgmWoaHu4]