Oomph! – trupa germană înfiinţată în 1989 la Wolfsburg – se pot mândri nu doar cu o carieră de success de peste 20 de ani şi 10 albume, dar sunt una din extrem de rarele trupe care într-o perioadă atât de îndelungată de existenţă nu şi-au schimbat componenţa.
„Truth Or Dare” este o compilaţie ce vine să umple spaţiul dintre ultimul lor album „Monster” lansat în 2008 şi noul material aşteptat anul acesta, însă este ceva mai mult decât un simplu „best of”, trupa a re-înregistrat 16 piesele în limba engleză. Asta face muzica lor mai acceptabilă pentru cei refractari la germană, dar a dat şi o culoare diferită pieselor.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=bLJhmnI5Ez0]
Pomeneam de NDH şi de faptul că Oomph! sunt pionierii germani al acestei abordări crossover, îmbinarea elementelor Rock tradiţionale cu Electronică şi Industrial. Experimentul aminteşte de pioneri ca Skinny Puppy şi Killing Joke, dar şi de experimentele celor din Swans sau a unor artişti ca Brian Eno sau Gary Numan.
Au debutat cu albumul „Oomph!” în 1992, dar decisivca influenţă a fost al doilea album lansat în 1994 „Sperm”. Au urmat albumele „Defekt” (1995), „Wunschkind” (1996), „Unrein” (1998), „Plastik” (1999), „Ego” (2001), „Wahrheit oder Pflicht” (2004), „GlaubeLiebeTod” (2006) şi „Monster” (2008).
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=bjcdXais_a8&feature=related]
Ready or Not (I’m Coming) – “Augen Auf!” a fost primul single de pe albumul „Wahrheit oder Pflicht”, este o piesă pulsantă şi dinamică cu baze solide de Rock, coloraturi Electro ce amintesc de Goticul anilor 80 şi cu un refren amplu.
Burning Desire [feat. L’âme Immortelle] – “Brennende Liebe” provine de pe acelaşi album – a fost al doilea single – este o piesă mai lentă, dar la fel de apăsată, melodică, are atmosferă, şarm, se lipeşte de ascultător.
Song Of Death [feat. Apocalyptica] – “Die Schlinge” provine de pe albumul „GlaubeLiebeTod”, pe lângă participarea finlandezilor din Apocalyptica este interesantă şi pentru faptul că este o reinterpretare a piesei lui Ennio Morricone pentru coloana sonoră a filmului „Once Upon a Time in the West”. Este un experiment extrem de interesant – şi reuşit, piesa prinde o altă coloratură, are o atmosferă aparte.
God Is a Popstar – “Gott ist ein Popstar!” a fost primul single extras de pe albumul „GlaubeLiebeTod”, este o piesă întunecată, elementele Rock şi Pop se amestecă cu sonorităţile Dark.
Labyrinth – “Labyrinth” a fost al treilea single de pe albumul „Monster”, linia Electro şi Rock se combină omogen, piesa are un puls alert şi un refren nimerit, evidenţiază încă o dată capacitatea trupei de a crea atmosferă, de a combina elemente incisive cu armonii.
The Final Match – “Das letzte Streichholz” extras de pe „GlaubeLiebeTod” are o atmosferă mai sobră, notele Gotic-Dark sunt mai pregnante, chitarele însă muşcă, filonul Rock este prezent şi intens.
Crucified – “Gekreuzigt” provine de pe albumul „Unrein”, reprezintă linia mai Industrială, mai incisivă a trupei, chitarele au forţă, riff-urile lineare, simple, se suprapun cu sintetizatoare şi creează acea atmosferă caracteristică abordării NDH.
Sandman – “Sandmann” este de pe albumul „Monster”, o piesă ce amestecă sonorităţile moderne Electro cu pulsul Rock tradiţional, riff-urile sună tăios, momentele calme, dar tensionate sunt contrabalansate de răbufnirile furtunoase.
Sex Is Not Enough – “Sex hat keine Macht” de pe „Wahrheit oder Pflicht” sună zgomotos, elementele Industrial predomină, refrenul melodios, dar în forţă introduce şi nuanţe Gotic-Dark, este încă o piesă emblematică pentru trupă.
Land Ahead [feat. Sharon den Adel] – “Land in Sicht” de pe „GlaubeLiebeTod” are un aer bolnăvicios, cu toate că are un tempo mai lent, sună zgomotos, apăsător.
Wake Up! – “Wach Auf!” este tot de pe ultimul album „Monster”, este una din piesele mai Metal-Industrial, aminteşte de abordarea a la Die Krupps.
The Power Of Love – este un cover Frankie Goes to Hollywood, Oomph! Reuşesc încă o dată să impună amprenta personală şi să modeleze atmosfera unei piese preluate după propria lor înfăţişare.
True Beauty Is So Painful – “Wer schön sein will muss leiden” de pe „Monster” combină secvenţele Electro aerisite cu un refren mai în forţă, coloratura este mai Electro-Dark cu rădăcini în sonorităţile anilor 80.
The First Time Always Hurts – “Beim ersten Mal tut’s immer weh” provine de pe acelaşi „Monster” însă este mult mai incisivă, are caracter de Rock Industrial, refren puternic şi o temă lipicioasă, o putea scrie şi Marilyn Manson.
Dream Here (With Me) [featt. Marta Jandová] – “Träumst Du?” de pe „GlaubeLiebeTod” este tot un exponent al liniei mai Rock, mai zgomotoase, are nerv, bâzâie ameninţător ca refrenul să fie mai fin, mai melodic, mai aşezat.
On Course – “Auf Kurs” de pe „Monster” închide discul în notă melancolică, aşezată, este o piesă cu amprente Alternative, Post-Grunge.
Oomph! sunt o trupă mult mai colorată, creativă decât majoritatea conaţionalilor săi, amestecă influenţe diferite, abordări şi sonorităţi din zone uneori diametral opuse, dar reuşesc să le omogenizeze, să le îmbine şi să le modeleze într-o formă originală, să creeze atmosferă şi nu în ultimul rând compun piese memorabile.
Aştept noul album. 🙂
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=XIMeDJba5lg&feature=related]
mi-a placut ” sandman ” si ” parasite eve ” … ca sa nu ma mai ascund dupa deget imi place trupa si muzica 🙂
asa ca acum am si sunet la filmul zilei … zi faina !
să ai o zi mai faină decât este prognoza ei. 🙂
mentorii celor de la rammstein.Stiu ca am cautat mult aceasta trupa,nu gaseam nimic de la ei….btw,augen auf,geniala melodia aia,dar mai ales videoclipul :X
este o trupă mai interesantă şi mai colorată decât sunt în general nemţii relativ conservatori, canalizaţi predominant unidimensional. 🙂
da,intr-adevar!Sunt foarte diversificati in ceea ce priveste sound-ul,si elementele de industrial metal.La rammstein mai auzi repatandu-se basul ala,dar la oomph!,mai rar 😉
muzica germană are caracteristici matematice şi repetative, în general teme grave sau chiar sumbre.
Oomph! sună ceva mai americăneşte…. 😀
Man, am descoperit azi blogul tau si zau nu ma pot opri din citit, Oomph!, Hole, L7, Detector, Green Jelly, etc. Parca scrii special pentru “mine”
Dementa totala!
URA! pentru cine stie si ma stie!
găseşti muzică multă şi de toate felurile, vorba vine, mănânc muzică pe şi chiar şi fără pâine de imediat 40 de ani. 🙂